Nu există sensuri secrete în Coran care să fi fost învățate de unii oameni și ascunse altora

I.

Allah a revelat Coranul pentru a-i călăuzi pe oameni și pentru a-i scoate astfel din adâncurile întunericului la lumină și pentru a-i călăuzi către calea Celui Atotputernic, Prealăudat. El l-a revelat pentru a explica toate lucrurile și ca îndrumare, vindecare și milă pentru credincioși.

Allah, preaslăvit și înălțat fie El, ne-a poruncit să reflectăm asupra versetelor sale, după cum spune El, preaslăvit și înălțat fie El (interpretarea sensului):

„Oare nu cugetă ei cu atenție asupra Coranului? Dacă ar fi de la altcineva decât Allah, ar fi găsit în el multe contradicții”

[an-Nisa’ 4:82]

„Oare nu au reflectat ei asupra Cuvântului (lui Allah, adică asupra a ceea ce a fost revelat Profetului (Allah să-l binecuvânteze și să-i dăruiască pace)) sau a venit la ei ceea ce nu le-a venit părinților lor de odinioară?”

[al-Mu’minoon 23:68]

„Aceasta este o Carte (Coranul) pe care Noi am trimis-o ție, plină de binecuvântări, pentru ca ei să reflecteze asupra versetelor sale și pentru ca oamenii pricepuți să-și amintească”

[Saad 38:29].

Prin examinarea sau reflectarea asupra versetelor ori revelațiilor lui Allah se înțelege meditarea asupra sensurilor lor și cugetarea profundă asupra lor și asupra principiilor și credințelor menționate în ele. Reflectarea asupra Cărții lui Allah este cheia cunoașterii, iar prin contemplarea Coranului se poate afla tot ceea ce este bun și se pot deriva din el toate tipurile de cunoaștere. Credința din inimă crește prin aceasta și devine mai ferm înrădăcinată, deoarece îl învață pe om despre Domnul Căruia trebuie să I se aducă adorare, despre atributele perfecțiunii pe care le posedă și despre lipsurile de care trebuie să declarăm că El este mai presus. De asemenea, ne învață calea care duce la El și descrie caracteristicile celor care urmează această cale și ceea ce îi așteaptă atunci când ajung la El. Ne învață cine este adevăratul nostru dușman și descrie calea care duce la pedeapsă, caracteristicile celor care o urmează și ceea ce îi așteaptă atunci când pedeapsa este meritată.

Cu cât o persoană reflectează mai mult asupra lui (Coranului), cu atât va crește în cunoaștere, fapte bune și înțelegere. De aceea Allah a poruncit acest lucru și ne îndeamnă să-l facem și ne-a spus că acesta este scopul revelării Coranului.

Unul dintre beneficiile reflectării asupra Cărții lui Allah este că îi permite unei persoane să atingă nivelul credinței certe și al cunoașterii faptului că ea este cuvintele lui Allah, deoarece va vedea că părțile sale se confirmă reciproc și sunt în armonie una cu cealaltă.

Tafseer as-Sa‘di (p. 189)

Tipul de reflectare și meditație care este poruncit nu înseamnă să-i dai frâu liber intelectului și gândirii pentru a înțelege versetele Cărții lui Allah pe baza unor idei forțate, concepții ciudate și afirmații, minciuni și invenții, atribuindu-I lui Allah lucruri pe care El nu le-a spus, sub pretextul că acestea sunt unele dintre concluziile reflectării și cugetării asupra revelațiilor lui Allah.

Aceasta include interpretările forțate și ciudate ale sufiților, ideile și afirmațiile adepților inovației și minciunile filosofilor.

Nu este corect să te bazezi pe gânduri sau pe primul lucru care îți vine în minte; aceasta este calea greșită de a reflecta asupra sensului Coranului cel Sfânt. Există numeroase relatări de la primele generații care avertizează împotriva interpretării Coranului pe baza opiniei personale.

II.

Allah, preaslăvit și înălțat fie El, spune (interpretarea sensului):

„Și ți-am trimis ție (o, Muhammad (Allah să-l binecuvânteze și să-i dăruiască pace)) Îndemnul și sfatul (Coranul), pentru ca tu să le explici clar oamenilor ceea ce le-a fost trimis și pentru ca ei să cugete”

[an-Nahl 16:44].

Ibn Katheer (Allah să aibă milă de el) a spus:

Adică, deoarece ai cunoașterea sensului a ceea ce ți-a fost revelat, ești foarte preocupat de el și îl urmezi și deoarece știm că ești cea mai bună dintre creații și conducătorul fiilor lui Adam, le vei explica în detaliu ceea ce este menționat pe scurt și le vei explica ceea ce nu pot înțelege.

„și pentru ca ei să cugete” înseamnă: pentru ca ei să reflecteze asupra lor înșiși și să fie călăuziți și astfel să dobândească izbăvirea în ambele tărâmuri [această lume și Viața de Apoi].

Încheiat citatul din Tafseer Ibn Katheer (4/574)

Shaykh Ibn Baaz (Allah să aibă milă de el) a spus:

Una dintre manifestările afirmării faptului că Muhammad este Mesagerul lui Allah este venerarea Sunnah-ului său, chemarea oamenilor la aceasta, punerea ei în practică, avertizarea împotriva încălcării ei de către oricine și interpretarea Coranului prin Sunnah în ceea ce privește versetele sale care pot să nu fie clare. Așadar, Coranul poate fi interpretat prin Sunnah și clarificat prin Sunnah. Sunnah explică Coranul, îl clarifică, face referire la el și discută idei pe care Coranul le-a discutat deja, după cum spune Allah, preaslăvit și înălțat fie El (interpretarea sensului):

„Și ți-am trimis ție (o, Muhammad (Allah să-l binecuvânteze și să-i dăruiască pace)) Îndemnul și sfatul (Coranul), pentru ca tu să le explici clar oamenilor ceea ce le-a fost trimis și pentru ca ei să cugete”

[an-Nahl 16:44].

Încheiat citatul din Majmoo‘ Fataawa Ibn Baaz (1/248).

Profetul (Allah să-l binecuvânteze și să-i dăruiască pace) le-a explicat Coranul, i-a învățat hotărârile sale și le-a explicat ceea ce nu puteau înțelege. At-Tabaraani a relatat în al-Kabeer (1647), de la Abu Dharr (Allah să fie mulțumit de el), că Mesagerul lui Allah (Allah să-l binecuvânteze și să-i dăruiască pace) a spus: „Nu a rămas nimic care să-l apropie pe om de Paradis și să-l îndepărteze de Iad fără să vă fi fost explicat.” Clasificat drept saheeh de al-Albaani în as-Saheehah (1803)

Ibn al-Qayyim (Allah să fie mulțumit de el) a spus:

Allah, preaslăvit fie El, a explicat prin limba Mesagerului Său, prin cuvintele Sale și prin cuvintele Mesagerului Său, tot ceea ce a poruncit, tot ceea ce a interzis, tot ceea ce a permis, tot ceea ce a făcut ilicit și tot ceea ce a trecut cu vederea. Astfel, religia Sa a fost desăvârșită, după cum spune El, preaslăvit fie El (interpretarea sensului):

„În această zi, v-am desăvârșit religia voastră, v-am împlinit binefacerea Mea”

[al-Maa’idah 5:3].

Încheiat citatul din I‘laam al-Muwaqqi‘een (1/250).

Consultați, de asemenea, răspunsurile la întrebările nr. 2110 și 93111 

Dar este esențial să înțelegem că Sahaabah erau oameni elocvenți, care vorbeau araba corectă, iar Coranul a fost revelat într-o limbă arabă clară, astfel încât nu le-a fost prea dificil niciunuia dintre Sahaabah să înțeleagă sensurile multora dintre versetele sale. În multe cazuri, sensurile multor versete erau înțelese instinctiv (deoarece erau clare) și nu era nevoie de nicio interpretare sau explicație. De aceea Ibn ‘Abbaas (Allah să fie mulțumit de el) a spus: Există patru niveluri ale tafseer-ului (interpretării sau explicației): ceea ce arabii cunosc din limba lor; interpretarea pe care nimeni nu are nicio scuză să nu o cunoască; interpretarea cunoscută numai de savanți; și interpretarea pe care nimeni nu o cunoaște în afară de Allah, preaslăvit fie El – adică versetele ambigue.

Încheiat citatul din Tafseer at-Tabari (1/75)

III.

Înțelesul versetului (interpretarea sensului): „Spune (o, Muhammad (Allah să-l binecuvânteze și să-i dăruiască pace)): «El este Allah, Unicul»” [al-Ikhlaas 112:1] nu este ascuns oamenilor, chiar dacă aceștia au un rang mai scăzut decât Sahaabah în ceea ce privește cunoașterea și înțelegerea. Este o afirmare a unicității lui Allah, preaslăvit și înălțat fie El, în divinitatea, stăpânirea, numele și atributele Sale.

Această credință este temelia întregii religii, astfel încât nu este posibil ca ea să fie dincolo de înțelegerea vreunuia dintre Sahaabah și ca acesta să nu poată acționa conform ei. Nu este nevoie să ne imaginăm că Profetul (Allah să-l binecuvânteze și să-i dăruiască pace) trebuie să fi organizat o adunare specială pentru a discuta cu ei sensul acestui verset.

Cuvintele celui care întreabă: „Profetul (Allah să-l binecuvânteze și să-i dăruiască pace) a explicat toate sensurile posibile ale cuvântului «Unicul (Ahad)?»” sunt foarte ciudate și sunt explicate de ceea ce a spus înainte: „fie sensul aparent, fie cel ascuns”. Aceasta indică faptul că cel care întreabă crede că există sensuri aparente ale Coranului și alte sensuri ascunse.

Această idee a fost introdusă în religia lui Allah și nu era cunoscută de primele generații ale acestei ummah. Nu se cunoaște de la niciunul dintre imamii și savanții săi că ar fi spus un asemenea lucru, deoarece în Islam sau în Coran nu există sensuri ascunse ori secrete pe care Allah le dezvăluie în mod exclusiv oricăruia dintre robii Săi pe care îl voiește. Aceasta este ceea ce grupările sufite numesc „al-‘ilm al-ladunni” (cunoaștere dobândită direct de la Allah).

Al-Bukhaari (1870), Muslim (1370) și Ahmad (957) au relatat: ‘Ali (Allah să fie mulțumit de el) a fost întrebat: Mesagerul lui Allah (Allah să-l binecuvânteze și să-i dăruiască pace) v-a spus ceva care era numai pentru voi? El a răspuns: Nu ne-a spus nimic care să fie numai pentru noi fără să le spună tuturor celorlalți oameni, cu excepția a ceea ce se află în teaca acestei săbii a mele. El a scos un document pe care era scris: „Allah să-l blesteme pe cel care înjunghie în numele altcuiva decât al lui Allah, Allah să-l blesteme pe cel care fură bornele de hotar, Allah să-l blesteme pe cel care își blestemă tatăl și Allah să-l blesteme pe cel care oferă adăpost unui făptaș.”

An-Nasaa’i (4422) a relatat astfel: Un om l-a întrebat pe ‘Ali: Mesagerul lui Allah (Allah să-l binecuvânteze și să-i dăruiască pace) ți-a spus ceva în secret, excluzându-i pe ceilalți oameni? ‘Ali s-a mâniat atât de tare, încât fața i s-a înroșit, și a spus: Nu mi-a spus nimic în secret, excluzându-i pe ceilalți oameni, cu excepția faptului că mi-a spus patru cuvinte când eram singuri în casă, el și cu mine, și a spus: „Allah să-l blesteme pe cel care își blestemă tatăl; Allah să-l blesteme pe cel care înjunghie în numele altcuiva decât al lui Allah; Allah să-l blesteme pe cel care oferă adăpost unui făptaș; și Allah să-l blesteme pe cel care schimbă bornele de hotar.”

În ceea ce privește afirmațiile adepților devierii dintre sufiți și Shi‘ah potrivit cărora versetele Coranului au sensuri aparente și ascunse și, prin urmare, folosesc experiențe mistice, vise și gânduri trecătoare pentru a interpreta Coranul cel Sfânt, aceasta este o concepție falsă și o inovație pentru care nu există nicio dovadă; dimpotrivă, dovezile indică contrariul. Astfel, atunci când au urmat această cale de interpretare a Coranului, au vorbit despre Allah fără cunoaștere și au vorbit despre Cartea lui Allah pe baza capriciilor și dorințelor lor, comițând astfel greșeli dezastruoase.

Aceasta nu înseamnă că nu există mai multe modalități posibile de a interpreta unele versete ale Coranului cel Sfânt, deoarece acest lucru este într-adevăr posibil, dar într-un mod în care toate sensurile posibile pot fi reunite pentru a oferi o imagine integrată a sensului. Este vorba despre diferențe de nuanță ale sensului, nu despre interpretări contradictorii. Shaykh al-Islam Ibn Taymiyah (Allah să aibă milă de el) a spus:

De exemplu, în ceea ce privește interpretarea sensului expresiei (interpretarea sensului): „Calea cea dreaptă” [al-Faatihah 1:6], un savant poate spune că aceasta se referă la Islam. Altul poate spune că se referă la Coran, adică la urmarea Coranului. Alții pot spune că se referă la Sunnah și la corpul principal al musulmanilor (as-Sunnah wa’l-Jamaa‘ah), la calea slujirii adevărate a lui Allah (‘uboodiyyah) sau la ascultarea de Allah și de Mesagerul Său. Este binecunoscut faptul că drumul drept poate fi descris în toate aceste moduri și poate fi numit prin toate aceste denumiri, însă fiecare sens îi va oferi cititorului sau ascultătorului o descriere prin care poate recunoaște calea și poate beneficia de cunoașterea acelei descrieri.

Încheiat citatul din Majmoo‘ al-Fataawa (5/160).

Fără îndoială, Profetul (Allah să-l binecuvânteze și să-i dăruiască pace) le-a explicat companionilor săi ceea ce se intenționa prin versetul în care Allah, preaslăvit și înălțat fie El, spune (interpretarea sensului): „Spune (o, Muhammad (Allah să-l binecuvânteze și să-i dăruiască pace)): «El este Allah, Unicul»” [al-Ikhlaas 112:1], într-un mod desăvârșit, explicând sensul prin cuvânt și faptă, deoarece întreaga sa viață alături de ei se baza pe Tawheed. „Spune (o, Muhammad (Allah să-l binecuvânteze și să-i dăruiască pace)): «Într-adevăr, rugăciunea mea, sacrificiul meu, viața mea și moartea mea sunt pentru Allah, Domnul lumilor (‘Alameen (omenirea, djinnii și tot ceea ce există))».” [an-An‘aam 6:162]. Prin urmare, niciunul dintre Sahaabah (Allah să fie mulțumit de ei) nu a căzut în shirk – Allah să ne ferească – deoarece Allah, preaslăvit fie El, i-a protejat de shirk așa cum i-a protejat de bid‘ah (inovație), fiindcă ei erau lumini ale călăuzirii și conducători ai evlaviei. Cei care s-au rătăcit au făcut-o doar atunci când s-au deosebit de ei și au abandonat practicile lor și calea pe care o urmau, și anume Tawheed. Acesta este sensul versetului în care Allah, preaslăvit și înălțat fie El, spune (interpretarea sensului): „Spune (o, Muhammad (Allah să-l binecuvânteze și să-i dăruiască pace)): «El este Allah, Unicul»” [al-Ikhlaas 112:1].

În ceea ce privește imaginarea unor sensuri ascunse în acest verset, de care nu mulți dintre Sahaabah erau conștienți și care nu sunt cunoscute de savanții de frunte și de oamenii cunoașterii și tafseer-ului, aceasta este o concepție incorectă și falsă, deoarece ar implica faptul că Profetul (Allah să-l binecuvânteze și să-i dăruiască pace) a ascuns cunoașterea de companionii săi și nu a transmis în totalitate mesajul Domnului său. Acesta este un lucru în care nu ar crede nimeni care crede în Allah și în Ziua de Apoi.

Tot ceea ce oamenii au nevoie din explicațiile Cărții lui Allah, astfel încât să nu se rătăcească după aceea și să nu se abată de la calea dreaptă a lui Allah, a fost explicat de Mesagerul lui Allah (Allah să-l binecuvânteze și să-i dăruiască pace) și de companionii săi după el.

IV.

Ceea ce am spus mai sus nu înseamnă că Allah nu binecuvântează în mod exclusiv pe unii dintre creațiile Sale cu o înțelegere corectă a Cărții Sale. De fapt, există oameni pe care Allah i-a binecuvântat cu o înțelegere corectă a unor sensuri care pot fi derivate dintr-un verset și care pot fi ascunse altora.

Un exemplu este ceea ce a fost relatat de al-Bukhaari (4294) de la Ibn ‘Abbaas (Allah să fie mulțumit de el), care a spus: ‘Umar obișnuia să-mi permită să intru împreună cu unii dintre oamenii vârstnici care fuseseră prezenți la Badr. Unul dintre ei a spus: De ce îi permiți acestui tânăr să intre împreună cu noi, când avem fii asemenea lui? El a spus: Deoarece el este unul dintre cei a căror virtute o cunoașteți. Într-o zi i-a chemat și m-a chemat și pe mine împreună cu ei și cred că i-a chemat în acea zi doar pentru a le arăta o parte din ceea ce aveam eu (din cunoaștere). El a spus: Ce spuneți despre soorah (interpretarea sensului): „Când va veni ajutorul lui Allah (pentru tine, o, Muhammad (Allah să-l binecuvânteze și să-i dăruiască pace), împotriva dușmanilor tăi) și cucerirea (Makkăi), și îi vei vedea pe oameni intrând în religia lui Allah (Islamul) în cete…” [an-Nasr 110:1-2]? Și a completat soorah. Unii dintre ei au spus: Ni s-a poruncit să-L lăudăm pe Allah și să-I cerem iertare atunci când ne-a acordat ajutorul și cucerirea. Alții au spus: Nu știm. Iar unii nu au spus nimic. El mi-a spus: O, Ibn ‘Abbaas, aceasta este și părerea ta? Am spus: Nu. El a spus: Ce spui? Am spus: Este vestirea morții Mesagerului lui Allah (Allah să-l binecuvânteze și să-i dăruiască pace). Allah l-a informat că, atunci când va veni ajutorul lui Allah, iar cucerirea este cucerirea Makkăi – acesta era semnul că sfârșitul vieții sale se apropia: așadar, preaslăvește-L pe Domnul tău și cere-I iertare, căci El este Cel care primește căința și iartă. ‘Umar a spus: Nu cunosc din aceasta decât ceea ce cunoști și tu.

Al-Bukhaari (143) și Ahmad (2393) au relatat de la Ibn ‘Abbaas că Mesagerul lui Allah (Allah să-l binecuvânteze și să-i dăruiască pace) și-a pus mâna pe umărul meu, apoi a spus: „O, Allah, dă-i o înțelegere profundă a religiei și învață-l înțelegerea Coranului.”.

Un alt exemplu este ceea ce ‘Ali (Allah să fie mulțumit de el) a citat ca dovadă pentru faptul că durata minimă a sarcinii este de șase luni, reunind versetele în care Allah, preaslăvit și înălțat fie El, spune (interpretarea sensului):

„Mamele îi alăptează pe copiii lor doi ani întregi, pentru cei care doresc să împlinească perioada alăptării”

[al-Baqarah 2:233]

„și înțărcarea lui este în doi ani”

[Luqmaan 31:14]

„iar purtarea lui și înțărcarea lui sunt de treizeci (30) de luni”

[al-Ahqaaf 46:15].

‘Uthmaan și un număr de Sahaabah (Allah să fie mulțumit de ei) au fost de acord cu el.

Tafseer Ibn Katheer (6/336)

Un alt exemplu este atunci când Imam ash-Shaafa‘i și alții au citat ca dovadă versetul în care Allah, preaslăvit și înălțat fie El, spune (interpretarea sensului): „Iar aceluia care se împotrivește și se opune Mesagerului (Muhammad (Allah să-l binecuvânteze și să-i dăruiască pace)) după ce i s-a arătat clar calea cea dreaptă și urmează altă cale decât cea a credincioșilor, îi vom lăsa calea pe care și-a ales-o și îl vom arde în Iad – și ce rea destinație!” [an-Nisa’ 4:115] pentru a demonstra că consensul savanților este o dovadă obligatorie, după cum se spune în Irshaad al-Fuhool (1/198). Și există multe exemple similare și binecunoscute.

Aceasta se aplică numai în cazul savanților Ahl as-Sunnah, care sunt oameni ai virtuții și cunoașterii. În ceea ce-i privește pe cei care urmează capriciile și dorințele și Îi atribuie în mod fals lucruri lui Allah și Mesagerului Său, aceștia nu au nicio parte în aceasta.

Regula pentru a stabili dacă această înțelegere este corectă constă în a o măsura prin Coran și Sunnah; dacă este în conformitate cu Coranul și Sunnah, atunci este o înțelegere corectă, însă dacă se opune acestora, atunci este o înțelegere incorectă.

V.

Fără îndoială, există multe versete ale Coranului cel Sfânt pe care Profetul (Allah să-l binecuvânteze și să-i dăruiască pace) nu le-a explicat. Am menționat mai sus că unele părți ale Coranului vor fi înțelese de cei care stăpânesc bine limba arabă și că există unele părți pe care nimeni nu are nicio scuză să nu le cunoască, deoarece sensul este foarte clar. În astfel de cazuri, Profetul (Allah să-l binecuvânteze și să-i dăruiască pace) nu discuta în mod obișnuit interpretarea, deoarece companionii săi o înțeleseseră.

Fără îndoială, Sahaabah cunoșteau sensul versetului în care Allah, preaslăvit și înălțat fie El, spune (interpretarea sensului): „Într-adevăr, cei care au crezut, cei care au emigrat (pentru religia lui Allah) și au luptat din greu pe calea lui Allah, toți aceștia speră la mila lui Allah. Iar Allah este Iertător, Milostiv” [al-Baqarah 2:218].

În ceea ce privește astfel de versete, Profetul (Allah să-l binecuvânteze și să-i dăruiască pace) nu discuta interpretarea, deoarece sensul era clar și ei îl înțelegeau cu ușurință.

Dar în ceea ce privește versete precum cel în care Allah, preaslăvit și înălțat fie El, spune (interpretarea sensului): „Iar cei care dau ceea ce dau (din caritatea lor și, de asemenea, fac și alte fapte bune), cu inimile pline de teamă (dacă pomenile și caritățile lor etc. au fost acceptate sau nu), deoarece sunt siguri că se vor întoarce la Domnul lor (pentru socoteală)” [al-Mu’minoon 23:60], sensul poate să fi fost neclar unora dintre ei, astfel încât era nevoie ca Profetul (Allah să-l binecuvânteze și să-i dăruiască pace) să-l explice. At-Tirmidhi (3175) a relatat că ‘Aa’ishah, soția Profetului (Allah să-l binecuvânteze și să-i dăruiască pace), a spus: L-am întrebat pe Mesagerul lui Allah (Allah să-l binecuvânteze și să-i dăruiască pace) despre acest verset: „Iar cei care dau ceea ce dau (din caritatea lor și, de asemenea, fac și alte fapte bune), cu inimile pline de teamă (dacă pomenile și caritățile lor etc. au fost acceptate sau nu), deoarece sunt siguri că se vor întoarce la Domnul lor (pentru socoteală)” [al-Mu’minoon 23:60]. ‘Aa’ishah a spus: Sunt aceia care consumă alcool și fură? El a răspuns: „Nu, fiica lui as-Siddeeq; ci sunt cei care postesc, se roagă și dau caritate, dar se tem că aceasta nu va fi acceptată de la ei. Aceștia sunt cei care se grăbesc să facă fapte bune.” Clasificat drept saheeh de al-Albaani în as-Saheehah, nr. 162

VI.

Dacă cineva ar întreba: îi este permis unui cercetător al sensurilor Coranului cel Sfânt să descopere noi sensuri ale acestuia? Am răspunde: Da, însă aceasta este supusă anumitor condiții, dintre care una este ca acest cercetător să fie un căutător al cunoașterii (taalib ‘ilm) și să fie bine versat în științele Coranului, Sunnah-ului și limbii arabe. O altă condiție este ca concluziile la care ajunge să nu contrazică interpretarea cunoscută a versetelor Coranului cel Sfânt, astfel încât să introducă o opinie nouă și un sens inovator în interpretarea versetului.

Asemenea este concluzia la care au ajuns unii cercetători, potrivit căreia mierea poate vindeca multe boli, cu voia lui Allah, inclusiv cutare și cutare, și că este eficientă pentru cutare și cutare, iar ei citează versetul în care Allah, preaslăvit și înălțat fie El, spune (interpretarea sensului): „în ea se află vindecare pentru oameni” [an-Nahl 16:69]. Aceasta se încadrează în reflectarea și contemplarea semnelor lui Allah. De aceea Allah spune după aceasta: „Într-adevăr, în aceasta se află un semn pentru oamenii care cugetă” [an-Nahl 16:69]. Unii dintre ei au ajuns la o concluzie cu privire la tipurile de rău cauzate de relațiile sexuale în timpul menstruației, atunci când au discutat versetul în care Allah, preaslăvit și înălțat fie El, spune (interpretarea sensului): „Te întreabă despre menstruație. Spune: aceasta este o vătămare (un lucru vătămător pentru soț să aibă relații sexuale cu soția sa în timp ce aceasta are menstruație), așadar țineți-vă departe de femei în timpul menstruației” [al-Baqarah 2:222].

Unii dintre ei au vorbit, de asemenea, despre efectele nocive ale excesului în mâncare și băutură și au citat noi descoperiri din medicină atunci când au discutat versetul în care Allah, preaslăvit și înălțat fie El, spune (interpretarea sensului): „mâncați și beți, dar nu risipiți prin exces” [al-A‘raaf 7:31].

Și există și alte exemple similare. Nu este nimic greșit în aceasta; dimpotrivă, aceasta este ceea ce se cere și ceea ce este încurajat.

În ceea ce privește interpretările forțate și ciudate ale sufiților, afirmațiile adepților inovației și exagerările multora dintre cei care vorbesc despre miracolul științific al Coranului fără cunoaștere, multe dintre acestea – dacă nu majoritatea – se încadrează în ceea ce este greșit și fals.

VII.

În ceea ce privește povestea lui Aasif ibn Barkhiya și alte povești ale Oamenilor Cărții, Profetul (Allah să-l binecuvânteze și să-i dăruiască pace) ne-a acordat permisiunea de a relata de la Oamenii Cărții atunci când a spus: „Relatați de la Fiii lui Israel și nu este nicio problemă, deoarece printre ei s-au întâmplat lucruri uimitoare.” Relatat de Imam Ahmad în az-Zuhd (p. 16); clasificat drept saheeh de al-Albaani în as-Saheehah (2926).

Aceasta se numără printre poveștile care pot fi adevărate; în ceea ce le privește pe cele care cu siguranță nu pot fi adevărate deoarece contrazic ceea ce știm sau contrazic bunul-simț, nu există nicio permisiune cu privire la astfel de relatări. Ibn Katheer (Allah să aibă milă de el) a spus:

Legiuitorul ne-a permis să relatăm de la ei în hadith-ul: „Relatați de la Fiii lui Israel și nu este nicio problemă”, însă aceasta se aplică numai lucrurilor acceptabile potrivit bunului-simț. În ceea ce privește lucrurile pe care bunul-simț le-ar respinge și le-ar considera false sau despre care se crede cel mai probabil că sunt minciuni, acestea nu se încadrează aici.

Mulți dintre comentatorii de odinioară și unii dintre comentatorii de mai târziu au exagerat în relatarea din cărțile Oamenilor Cărții atunci când comentau sensurile Coranului cel Sfânt, deși nu era nevoie de aceste relatări de la ei.

Încheiat citatul din Tafseer Ibn Katheer (7/394)

El a mai spus:

Există un hadith saheeh de la Mesagerul lui Allah (Allah să-l binecuvânteze și să-i dăruiască pace), potrivit căruia el a spus: „Dacă Oamenii Cărții vă relatează ceva, nu-i credeți și nu-i considerați necredincioși.” Mai mult, relatările lor se împart în trei categorii: unele știm că sunt adevărate datorită dovezilor în acest sens din Cartea lui Allah sau din Sunnah Mesagerului Său; unele știm că sunt false datorită dovezilor contrare din Coran și Sunnah; iar pentru unele nu există dovezi într-un sens sau în celălalt, iar acestea sunt cele a căror relatare a fost permisă, după cum a spus Profetul (Allah să-l binecuvânteze și să-i dăruiască pace): „Relatați de la Fiii lui Israel și nu este nicio problemă”; însă nu există niciun motiv nici să le credem, nici să le considerăm necredincioase, deoarece el a spus: „nu-i credeți și nu-i considerați necredincioși.”

Încheiat citatul din Tafseer Ibn Katheer (3/528)

În ceea ce privește povești precum aceasta, relatate de la Oamenii Cărții, dacă nu contrazic învățăturile islamice sau bunul-simț, nu este nimic greșit în a le relata, însă ele nu trebuie nici crezute, nici considerate necredincioase decât dacă au fost relatate de la Profet (Allah să-l binecuvânteze și să-i dăruiască pace), caz în care trebuie crezute.

Concluzie:

Profetul (Allah să-l binecuvânteze și să-i dăruiască pace) nu a murit până când nu a transmis mesajul Domnului său în cel mai desăvârșit mod și nu le-a explicat oamenilor ceea ce le fusese revelat de la Domnul lor. Nu a omis nimic care să-i apropie de Paradis fără să le poruncească și să-i încurajeze și să-i îndemne să-l facă; și nu a omis nimic care să-i apropie de Iad fără să le interzică să-l facă și să-i avertizeze împotriva lui.

Allah, preaslăvit și înălțat fie El, a făcut Coranul ușor pentru robii Săi, după cum spune El, preaslăvit fie El (interpretarea sensului): „Și Noi am făcut cu adevărat Coranul ușor de înțeles și de reținut; există oare cineva care să-și amintească (sau să primească îndemn)?” [al-Qamar 54:17]. Cine caută binele său îl va dobândi, iar celui care îl învață Allah îi va ridica rangul prin aceasta. În el nu există nimic de natură misterioasă sau cu sensuri ascunse pe care Allah le-ar fi dezvăluit unui grup, excluzându-i pe ceilalți, cu excepția a ceea ce Allah le poate permite unora dintre oamenii săi să dobândească sub forma unei înțelegeri corecte și a unor opinii juste care nu contrazic nicidecum vreo învățătură religioasă, fie ea minoră sau majoră.

Allah nu a trimis Coranul cel Sfânt în inima Mesagerului Său (Allah să-l binecuvânteze și să-i dăruiască pace) doar pentru a fi recitat; dimpotrivă, l-a trimis pentru ca oamenii să reflecteze asupra lui și să mediteze asupra versetelor sale și astfel să-și sporească credința, după cum spune El, preaslăvit și înălțat fie El (interpretarea sensului):

„Și ori de câte ori este trimisă o Soorah (capitol din Coran), unii dintre ei (ipocriții) spun: «Căruia dintre voi i-a sporit credința prin aceasta?» În ceea ce-i privește pe cei care cred, aceasta le sporește credința și ei se bucură.

Dar în ceea ce-i privește pe cei în ale căror inimi se află o boală (de îndoială, necredință și ipocrizie), aceasta le va adăuga suspiciune și îndoială la suspiciunea, necredința și îndoiala lor și vor muri fiind necredincioși”

[at-Tawbah 9:124, 125].

Musulmanul trebuie să fie devotat lui Allah și să urmeze călăuzirea Sa și nu trebuie să se abată de la calea dreaptă a lui Allah. El trebuie să urmeze și să nu inoveze și nu trebuie să imite niciun inovator; trebuie să adere la corpul principal al musulmanilor (jamaa‘ah) și să nu învețe de la nimeni în afară de oamenii cunoașterii pe care Allah i-a ales pentru favoarea Sa și a căror cale a protejat-o de eroare, deoarece ei sunt moștenitorii Profeților.

Și Allah știe cel mai bine.