Mama ei a lăsat prin testament niște aur fratelui ei mai mic, dar ea l-a păstrat. Care este hotărârea privind modul în care trebuie procedat?

În primul rând:

Dacă mama ta a lăsat aurul la tine cu condiția să i-l dai fratelui tău după moartea ei deoarece avea nevoie de el, atunci aceasta este o moștenire testamentară, iar o moștenire testamentară făcută unui moștenitor nu este valabilă decât dacă ceilalți moștenitori consimt la ea.

Dacă moștenitorii sunt adulți și au discernământ și au fost de acord cu moștenirea testamentară după moartea mamei tale, atunci moștenirea testamentară poate fi pusă în aplicare. În ceea ce privește consimțământul vostru înainte de moartea ei, acesta nu are nicio importanță, deoarece aurul nu a intrat în posesia moștenitorilor înainte ca mama ta să moară, astfel încât consimțământul lor anterior morții ei nu este valabil.

Pe această bază, dacă a existat consimțământ după moartea mamei tale, atunci moștenirea testamentară este valabilă. Dacă nu au consimțit sau dacă unii au consimțit, iar alții nu, atunci moștenirea testamentară trebuie pusă în aplicare cu privire la cei care au fost de acord.

Al-Hajjaawi (Allah să aibă milă de el): … cu excepția cazului în care moștenitorii își dau consimțământul după moartea [testatorului], atunci este valabil să se pună în aplicare moștenirea testamentară.

Shaykh Ibn ‘Uthaymeen (Allah să aibă milă de el) a spus:

Expresia „după moartea [testatorului]” se referă la consimțământul [moștenitorilor], adică numai dacă moștenitorii își dau consimțământul după moartea [testatorului], deoarece, dacă își dau consimțământul înainte de moartea lui, acel consimțământ nu are nicio valoare, întrucât ei nu intraseră încă în posesia averii. Prin urmare, nu au autoritatea de a da ceva din ea, deoarece consimțământul în acest caz înseamnă să dea ceva. Și deoarece cel care este moștenitor astăzi poate ajunge să fie persoana din averea căreia se moștenește (adică poate muri înaintea testatorului). Se întâmplă adesea ca un om să fie sănătos, iar altul să fie foarte bolnav, dar primul să moară înaintea celui din urmă; astfel, consimțământul lor nu este valabil decât dacă a fost dat după moartea [testatorului].

Sfârșitul citatului din ash-Sharh al-Mumti‘ (11/141)

Pentru mai multe informații, vă rugăm să consultați răspunsul la întrebările nr. 106236 și 91530

În al doilea rând:

Dacă s-a dat consimțământul și moștenirea testamentară devine valabilă, atunci acest aur sau orice alt tip de avere care a fost lăsat prin testament este un amanet aflat în grija celui căruia i-a fost încredințat, fie că ești tu sau altcineva care acționează ca administrator. Prin urmare, nu este permis să se împrumute din el sau să se dispună de el prin vânzare, cumpărare sau dare, decât dacă aceasta este în interesul proprietarului averii și îi va aduce beneficii. Aceasta în cazul în care el nu are autoritate asupra averii sale deoarece este minor sau ceva similar. Dar dacă este adult și are discernământ, atunci nu este permis să se dispună de niciun bun al său până când nu a fost consultat mai întâi și nu și-a dat permisiunea.

Ceea ce trebuie să faceți acum este să restabiliți amanetul în starea în care era. Dacă o parte din acest aur a fost vândută, atunci sora ta trebuie să cumpere aur pentru a-l înlocui, apoi să-l pună la loc împreună cu amaanah (ceea ce i-a fost încredințat spre păstrare).

Notă:

Unii părinți pot da o parte din avere unui copil pentru a-l ajuta să se căsătorească, de exemplu, apoi pot lăsa prin testament altui copil o parte din avere, pe baza ideii de echitate între copii; astfel, așa cum i-a dat ceva copilului mai mare, consideră că trebuie să-i dea ceva și celui mai mic. Dacă acest lucru nu este posibil în timpul vieții sale, atunci îi lasă prin testament după moartea sa ceva asemănător cu ceea ce le-a dat fraților săi. Dar acest lucru nu este corect, deoarece el i-a dat bani doar celui care avea nevoie, iar acest copil mai mic nu avea nevoie în acel moment. Dacă el (copilul mai mic) are nevoie să se căsătorească și așa mai departe, atunci tatăl trebuie, de asemenea, să-i dea în funcție de nevoia lui, așa cum i-a dat fratelui său. Dar dacă tatăl moare înainte ca fiul mai mic să aibă nevoie de acest tip de bani, atunci nu există nicio vină asupra tatălui, iar acest copil mai mic, care nu a ajuns să aibă nevoie de acel ajutor în timpul vieții tatălui său, nu are dreptul la nimic.

Shaykh Ibn ‘Uthaymeen (Allah să aibă milă de el) a spus: Prin urmare, este considerată o greșeală situația în care unii oameni organizează căsătoriile fiilor lor care au ajuns la vârsta căsătoriei și au, de asemenea, copii mai mici, astfel încât scriu în testamentele lor: „Las prin testament fiilor mei care încă nu s-au căsătorit ca mariajul fiecăruia să fie organizat cu bani dintr-o treime a averii.” Acest lucru nu este permis, deoarece organizarea căsătoriei intră în categoria satisfacerii nevoilor, iar acești copii mai mici nu ajunseseră la vârsta căsătoriei. Prin urmare, a le lăsa ceva prin testament este haraam și nu trebuie pus în aplicare; de fapt, nu este permis ca moștenitorii să pună în aplicare această moștenire testamentară, cu excepția cazului în care cei dintre ei care sunt adulți și au discernământ își dau consimțământul pentru aceasta, caz în care nu este nimic greșit ca un moștenitor să facă acest lucru în ceea ce privește propria sa parte din avere.

Sfârșitul citatului din ash-Sharh al-Mumti‘ (4/599).

Și Allah știe cel mai bine.