Îngrijirea nou-născutului

În primul rând: 

Multe aspecte ale creșterii copiilor se bazează, de fapt, pe obiceiuri corecte și pe experiența umană, cu posibilitatea de a le ajusta în conformitate cu învățăturile generale ale Qur’aanului și Sunnah. În ceea ce privește îndrumările specifice și obligatorii, acestea țin de porunci și interdicții specifice. În afară de acestea, experiența specialiștilor în creșterea copiilor este punctul de referință de la care oamenii ar trebui să învețe și de care ar trebui să încerce să profite, deoarece creșterea copiilor a devenit în zilele noastre o știință asupra căreia se efectuează studii și căreia i se dedică mult efort, bani și timp. Aceasta este prin bunătatea pe care Allah a revărsat-o asupra oamenilor. Musulmanul nu trebuie să neglijeze învățarea metodelor de creștere și de tratare a copiilor, acordând în același timp atenție îndrumărilor din Qur’aan și Sunnah. 

În ceea ce privește nou-născuții, există unele hotărâri care țin de acte de adorare, cum ar fi faptul că este mustahabb (plăcut/preferabil) să se facă ‘aqeeqah (să se ofere un sacrificiu), circumcizia băieților, frecarea interiorului gurii bebelușului cu puțină curmală mestecată (tahneek), raderea capului copilului și oferirea ca sadaqah a greutății părului în argint și așa mai departe. Acest lucru a fost discutat anterior pe site-ul nostru în răspunsurile la întrebările nr. 7889 și 20646. 

În ceea ce privește modul de îngrijire a nevoilor fizice obișnuite ale copilului, trebuie urmate sfaturile medicilor și educatorilor, precum și unele concepte generale menționate în sharee’ah (legea islamică), care vor fi discutate mai jos. 

În al doilea rând: 

Printre medicii musulmani timpurii bine cunoscuți se numără Imam Ibn Qayyim al-Jawziyyah (d. 751 AH), autorul unei cărți renumite numite Tuhfat al-Mawdood bi Ahkaam al-Mawlood. Unul dintre cele mai importante capitole ale cărții sale este capitolul al șaisprezecelea, intitulat Fi fusool naafi’ah fi Tarbiyat al-Atfaal tuhmad ‘awaaqibuha ‘ind al-Kabr (Sfaturi utile despre creșterea copiilor, ale căror consecințe vor fi lăudate când copilul va crește). Puteți profita de conținutul său, ținând cont de faptul că ceea ce menționează ține de ijtihaad (gândire independentă), bazată pe nivelul său de cunoștințe și pe experiența sa medicală de la acea vreme. Puteți profita de aceasta în termeni generali și studiind cărți similare de medicină modernă.  

Voi cita aici un rezumat a ceea ce a spus, deoarece include informații medicale utile despre îngrijirea nou-născuților. 

1.

Copilul ar trebui alăptat de altcineva decât mama sa, la două sau trei zile după naștere. Acest lucru este mai bine deoarece, după acel timp, laptele ei va fi gros și va conține ingrediente diferite, spre deosebire de laptele unei femei care alăptează de ceva vreme. Toți arabii acordă atenție acestui lucru și își dau copiii femeilor din deșert pentru a-i alăpta, așa cum Profetul (pacea și binecuvântările lui Allah fie asupra sa) a fost dat celor din Banu Sa’d pentru a fi alăptat printre ei. 

2.

Copiii nu ar trebui ridicați și purtați până când nu împlinesc trei luni sau mai mult, deoarece abia au ieșit din pântecele mamelor lor, iar trupurile lor sunt încă slabe. 

3.

Ar trebui să primească numai lapte până când le apar dinții, deoarece stomacurile lor sunt slabe și incapabile să digere hrana. Când apar dinții bebelușului, stomacul său a devenit puternic și poate fi hrănit cu alimente. Alimentele trebuie introduse treptat. 

4.

Când se apropie vârsta la care vor începe să vorbească și cineva dorește să le ușureze vorbirea, pe limba copilului trebuie puse puțină miere și sare, deoarece acestea conțin substanțe care vor reduce umezeala excesivă ce împiedică vorbirea. Când copilul începe să vorbească, trebuie îndemnat să spună Laa ilaaha ill-Allah Muhammad Rasool Allah. 

5.

Când vine timpul apariției dinților, gingiile trebuie frecate zilnic cu unt și ghee.  

6.

Părinții nu ar trebui să se supere când copilul plânge și țipă, deoarece beneficiază mult de pe urma acestui plâns. Acesta îi exersează membrele, îi deschide intestinele și pieptul, îi menține creierul cald, îi încălzește dispozițiile, îi stimulează energia, creează condiții potrivite pentru eliminarea materiilor reziduale și ajută la curățarea creierului de mucus și alte reziduuri. 

7.

Copilul trebuie protejat de tot ceea ce l-ar putea speria: zgomote aspre și înspăimântătoare, scene terifiante și mișcări tulburătoare. 

8.

Alăptarea completă durează doi ani. Acesta este dreptul copilului dacă are nevoie de ea și nu se poate lipsi de ea. Qur’aanul a confirmat acest lucru adăugând cuvântul kaamilayn (însemnând complet sau întreg, în versetul „Mamele să-și alăpteze copiii timp de doi ani întregi” [al-Baqarah 2:233]). Dacă femeia care alăptează copilul dorește să-l înțarce, trebuie să-l înțarce treptat și nu brusc, dintr-o dată; mai degrabă trebuie să-l obișnuiască încet, din cauza răului care poate fi cauzat de schimbarea dintr-o dată a hranei și obiceiului copilului. 

9.

Este un tratament necorespunzător al copiilor să li se permită să mănânce pe săturate și să mănânce și să bea mult. Una dintre cele mai folositoare metode de a-i educa este să li se dea mai puțin decât le este suficient, pentru ca ei să digere bine și să fie sănătoși, să existe mai puține reziduuri în trupurile lor, trupurile lor să fie sănătoase și să aibă mai puține boli datorită cantității mai mici de reziduuri alimentare din trupurile lor. 

10.

Unul dintre lucrurile de care copilul are cea mai urgentă nevoie este atenția deosebită acordată bunăstării sale morale. El crește cu tot ceea ce persoana care îl crește îl obișnuiește să facă atunci când este mic. [Dacă este vorba despre] resentimente, mânie, certuri, grabă, faptul de a fi ușor condus de capricii și dorințe, nesăbuință, irascibilitate și lăcomie, atunci îi va fi greu să schimbe acestea când va crește. De aceea veți găsi că majoritatea oamenilor sunt deviați în caracterul lor din cauza felului în care au fost crescuți. 

11.

Tutorele copilului trebuie să-l împiedice să ia de la alții, deoarece, dacă se obișnuiește să ia, acest lucru va deveni firesc pentru el și va crește ca unul care ia, nu ca unul care dă. Dacă tutorele dorește să ofere ceva, trebuie să ofere prin mâna sa [adică să-i dea copilului pentru ca acesta să ofere], astfel încât să guste dulceața dăruirii. 

12.

Trebuie să-l țină departe de minciună și trădare mai mult decât l-ar ține departe de otrava letală. Odată ce îl lasă să dobândească obiceiul minciunii și trădării, îi va corupe fericirea în această lume și în Viața de Apoi și îl va lipsi de orice bine. 

13.

Trebuie să-l țină departe de lene, trândăvie, o viață comodă și prea multă odihnă și trebuie să-l oblige să facă opusul. Nu trebuie să-l lase să se odihnească mai mult decât este suficient pentru a-și reface energia, astfel încât să poată face mai multă muncă, deoarece lenea și trândăvia aduc consecințe rele și duc la regret. Yahya ibn Abi Katheer a spus: Cunoașterea nu poate fi dobândită lăsând trupul să se odihnească. 

14.

Trebuie obișnuit să se trezească la sfârșitul nopții, deoarece acesta este momentul în care răsplata este împărțită și premiile sunt acordate; unii vor lua mai puțin, unii mai mult, iar unii vor fi lipsiți. Dacă se obișnuiește cu aceasta când este mic, îi va fi ușor când va crește. 

Sfârșitul citatului. Tuhfat al-Mawdood (194-203). 

În al treilea rând: 

În ceea ce privește întrebarea dumneavoastră, și anume copilul care doarme în patul părinților săi, nu este nimic greșit în a permite acest lucru ocazional. Ibn ‘Abbaas (Allah să fie mulțumit de el), când era mic, dormea în patul mătușii sale materne Maymoonah; el stătea transversal pe pat, iar Mesagerul lui Allah (pacea și binecuvântările lui Allah fie asupra sa) și Maymoonah dormeau longitudinal pe acesta. Relatat de al-Bukhaari (138) și Muslim (763). 

În ‘Umdat al-Qaari (3/66) se spune: 

Acest hadeeth arată că este permis să dormi în același pat cu un mahram chiar dacă soțul ei este prezent. Sfârșitul citatului. 

Dar aceasta nu este situația obișnuită; în mod normal, fiecare persoană doarme în propriul pat în cea mai mare parte a timpului. 

În ceea ce privește metodele Profetului de disciplinare și pedepsire a copiilor, el a învățat că lovirea ușoară pentru disciplinarea unui copil trebuie să aibă loc numai după vârsta de zece ani. 

Aceasta deoarece Profetul (pacea și binecuvântările lui Allah fie asupra sa) a spus: „Învățați-i pe copiii voștri să se roage când au șapte ani și loviți-i ușor dacă nu se roagă când au zece ani.” Relatat de Abu Dawood (495) și clasificat ca saheeh de al-Albaani în Saheeh Abi Dawood. 

Deoarece Profetul (pacea și binecuvântările lui Allah fie asupra sa) nu a permis lovirea copilului pentru neglijență în ceea ce privește cel mai mare stâlp al religiei, rugăciunea, înainte de vârsta de zece ani, este cu atât mai potrivit să spunem că acest lucru se aplică și tuturor celorlalte aspecte ale vieții, comportamentului și creșterii. 

Al-Athram a spus: Abu ‘Abd-Allah a fost întrebat despre învățătorii care lovesc copiii și a spus: Lovirea trebuie să fie proporțională cu abaterile lor, dar el trebuie să se abțină de la lovire cât de mult poate. Dacă copilul este mic și nu înțelege, nu trebuie lovit. 

Al-Adaab al-Shar’iyyah de Ibn Muflih (1/506). 

Numărul maxim de lovituri este zece: 

S-a relatat de la Abu Hurayrah (Allah să fie mulțumit de el) că Profetul (pacea și binecuvântările lui Allah fie asupra sa) a spus: „Nimănui nu trebuie să i se aplice mai mult de zece lovituri, cu excepția cazului uneia dintre pedepsele hadd (stabilite) prescrise de Allah.”

Relatat de al-Bukhaari (6850) și Muslim (1708). 

Al-Qaadi Shurayh a spus că un copil nu trebuie lovit de mai mult de trei ori pentru neglijență în învățarea Qur’aanului, iar ‘Umar ibn ‘Abd al-‘Azeez obișnuia să trimită scrisori regiunilor spunând: „Învățătorul nu trebuie să lovească copilul de mai mult de trei ori, deoarece aceasta îl sperie.” Relatat de Ibn Abi’l-Dunya în al-‘Iyaal (1/531). 

Lovirea feței trebuie evitată în toate cazurile. Profetul (pacea și binecuvântările lui Allah fie asupra sa) a interzis rostirea cuvintelor „Fie ca Allah să-ți urâțească fața” și ne-a poruncit să evităm lovirea feței. Acest lucru a fost relatat de Abu Dawood (4493) și clasificat ca saheeh (autentic) de al-Albaani în Saheeh Abi Dawood. 

Puteți folosi amenințări cu lovirea, care pot fi mai eficiente decât lovirea propriu-zisă a copilului. Există o relatare despre atârnarea unui bici sau a unui băț în casă, astfel încât copilul să înțeleagă că va exista o pedeapsă în cazul unei abateri care merită pedepsită, iar aceasta deoarece abaterea depășește limitele bunei-cuviințe și ale comportamentului bun.  

S-a relatat de la Ibn ‘Abbaas (Allah să fie mulțumit de el) că Profetul (pacea și binecuvântările lui Allah fie asupra sa) a spus: 

„Atârnați biciul într-un loc unde îl pot vedea membrii familiei, căci acesta îi va disciplina.” 

Relatat de ‘Abd al-Razzaaq în al-Musannaf (11/133) și de al-Tabaraani în al-Mu’jam al-Kabeer (10/284); clasificat ca hasan (bun) de al-Albaani în Saheeh al-Jaami’ (4022). 

În sfatul Profetului (pacea și binecuvântările lui Allah fie asupra sa) către Mu’aadh ibn Jabal (Allah să fie mulțumit de el), el a spus: „Cheltuiește pentru familia ta din ceea ce îți poți permite și nu ridica bățul de la ei pentru a-i disciplina.” Relatat de Ahmad (5/238). Al-Albaani a spus în Saheeh al-Targheeb (1/138): Este hasan li ghayrihi (bun datorită sprijinului altor relatări).  

Ceea ce am menționat – după cum vedeți – este doar puțin, ceea ce indică faptul că, în principiu, disciplina înseamnă predare, îndrumare și orientare printr-un cuvânt bun, un exemplu bun, încurajări și amenințări. În ceea ce privește recurgerea la pedeapsă, aceasta ar trebui să fie ultima soluție și ar trebui aplicată numai într-un mod care atinge scopul și nu depășește această limită, ajungând să cauzeze un rău fizic sau psihologic copilului. 

Iar Allah știe cel mai bine.