Îngerii știu ce se află în inimile oamenilor

Al-Bukaari și Muslim au relatat de la Ibn ‘Abbas (Allah să fie mulțumit de el) că Profetul (pacea și binecuvântările lui Allah fie asupra sa) a spus, relatând de la Domnul său, slăvit și înălțat fie El: „Allah a hotărât faptele bune și faptele rele, apoi a explicat aceasta. Cine se gândește să facă o faptă bună, dar apoi nu o face, Allah o va consemna ca pe o faptă bună completă. Dacă se gândește să facă o faptă bună și apoi o face, Allah [slăvit și înălțat fie El] o va consemna înmulțită de la zece până la șapte sute de ori sau chiar mai mult. Dacă se gândește să facă o faptă rea, dar apoi nu o face, Allah o va consemna ca pe o faptă bună completă, iar dacă se gândește la ea și apoi o face, Allah o va consemna ca pe o singură faptă rea.” 

Al-Hafiz Ibn Hajar a spus în Fath al-Bari. 

Aceasta indică faptul că îngerul poate vedea ce se află în inima ființei umane, fie pentru că Allah îl informează despre aceasta, fie pentru că Allah i-a acordat un anumit tip de cunoaștere prin intermediul căruia este capabil să afle acest lucru.                                             

Prima opinie este susținută de relatarea narată de Ibn Abi’l-Dunya de la Abu ‘Imran al-Jawni, care a spus: El îi strigă îngerului: „Consemnează cutare și cutare pentru cutare persoană”, iar el spune: „O, Doamne, nu a făcut-o”. El spune: „A intenționat să o facă”. 

Și s-a spus că îngerul detectează un miros urât atunci când o persoană se gândește să facă o faptă rea și detectează un miros plăcut pentru o faptă bună. Aceasta a fost relatată de al-Tabarani de la Abu M’ashar al-Madani. O relatare similară a fost narată de la Sufyan ibn ‘Uyaynah. 

Shaykh al-Islam Ibn Taymiyah (Allah să aibă milă de el) a fost întrebat despre cuvintele Profetului (pacea și binecuvântările lui Allah fie asupra sa): „Când o persoană se gândește să facă o faptă bună, dar nu o face, o faptă bună este consemnată pentru ea …” Dacă gândul ei este ceva ascuns și se află între ea și Domnul său, cum îl pot vedea îngerii? 

El a răspuns: 

Un răspuns la această întrebare a fost relatat de la Sufyan ibn ‘Uyaynah, care a spus: Dacă se gândește să facă o faptă bună, îngerul simte un miros plăcut, iar dacă se gândește să facă o faptă rea, îngerul simte un miros urât. 

De fapt, Allah este capabil să le spună îngerilor ce se află în inima unei persoane în orice mod dorește. Sfârșitul citatului. 

Majmoo’ al-Fataawa

Și el (Allah să aibă milă de el) a mai spus: 

Chiar dacă ei simt mirosul plăcut și mirosul urât, cunoașterea lor nu depinde de ceea ce miros; mai degrabă ei știu ce se află în inima ființei umane, pot auzi aceasta și pot vedea șoaptele nafs-ului său (sufletului). Chiar și shaytan pune stăpânire pe inima sa, iar când Îl pomenește pe Allah se retrage, însă dacă inima sa neglijează pomenirea lui Allah, începe să șoptească. El știe dacă Îl pomenește pe Allah sau neglijează să-L pomenească și știe ce dorește sau spre ce este înclinat nafs-ul său și îi face acest lucru atrăgător.  

Este dovedit în al-Saheeh de la Profet (pacea și binecuvântările lui Allah fie asupra sa), într-un hadeeth (relatare) narat de Safiyyah (Allah să fie mulțumit de ea), că: „Shaytan curge prin fiul lui Adam precum sângele.” 

Faptul că îngerii și shaytan sunt aproape de inima unei persoane este menționat în numeroase relatări care ating nivelul tawatur (transmiterea unei narațiuni sau a unui text religios de către un grup de naratori de la un grup de naratori, generație după generație și așa mai departe, iar toți sunt oameni de încredere și este absolut imposibil ca ei să cadă de acord asupra unei minciuni), indiferent dacă persoana este credincioasă sau necredincioasă. Sfârșitul citatului din Majmoo’ al-Fatawa.

Cât despre ceea ce o persoană gândește în inima sa fără să-și miște limba și să rostească acel lucru, ea va fi răsplătită pentru aceasta, însă nu este răsplata specifică pe care Legiuitorul o acordă celui care menționează acel lucru, ci acea răsplată vine pentru rostire, iar rostirea se realizează numai prin pronunțarea cuvintelor. Dar unii învățați spun că mișcarea limbii este suficientă chiar dacă nu există niciun sunet care să poată fi auzit. Aceasta este opinia malik-iților și este opinia preferată de Shaykh al-Islam Ibn Taymiyah, și anume că este suficient să miști buzele chiar dacă cuvintele nu pot fi auzite. Sfârșitul citatului. 

Majoritatea învățaților consideră că este esențial să rostești cuvintele suficient de tare pentru a le auzi singur. Al-Nawawi (Allah să aibă milă de el) a spus în Sharh al-Muhadhdhab: Dacă nu se poate auzi pe sine, atunci aceasta nu este o proclamare sau o rostire. Sfârșitul citatului. 

El a mai spus: Trebuie știut că adhkar-urile (pomenirea lui Allah) prescrise în rugăciune și în alte situații, indiferent dacă sunt obligatorii sau mustahabb (preferate), nu valorează nimic decât dacă sunt rostite astfel încât persoana să se poată auzi singură, dacă auzul său este sănătos. Al-Adhkar. 

În ceea ce privește faptul că un bărbat este tras la răspundere pentru ceea ce gândește în sinea sa, acest lucru a primit răspuns în întrebarea nr. 99324. 

Și Allah știe cel mai bine.