Îndoieli cu privire la Sahaabah (Allah să fie mulțumit de ei) și răspuns la aceste îndoieli

I.

Sahaabah (Allah să fie mulțumit de ei) – chiar dacă sunt cei mai buni dintre oameni – au fost și ei oameni și între ei s-au petrecut lucruri care se petrec de obicei între oameni atunci când există dispute și diferențe de opinie. Însă ei erau cei mai rapizi dintre oameni în săvârșirea binelui și erau cei dintâi în cunoașterea adevărului, în punerea lui în practică și în recunoașterea și corectarea greșelilor lor, dacă unul dintre ei greșea, asemenea oricărui alt om.

Ceea ce i se cere oricărei persoane responsabile din punct de vedere religios este să se abțină de la discutarea diferențelor care au apărut între Sahaabah (Allah să fie mulțumit de ei) și să aibă o părere bună despre fiecare dintre ei.

Unde ai putea găsi oameni mai buni decât cei care l-au însoțit pe Mesagerul lui Allah (binecuvântările și pacea lui Allah fie asupra sa), au emigrat împreună cu el, s-au străduit împreună cu el în jihad și s-au rugat în spatele lui?

Vezi răspunsul la întrebarea nr. 127028.

II.

‘Abdullah ibn Ahmad a relatat în as-Sunnah (1312), Ibn Abi ‘Aasim în as-Sunnah (1219), iar al-Bayhaqi în al-I‘tiqaad (p. 358), că ‘Ali ibn Abi Taalib a spus: Nimeni nu mă consideră superior lui Abu Bakr și ‘Umar (Allah să fie mulțumit de amândoi), fără să-l biciuiesc cu pedeapsa hadd aplicată celui care născocește minciuni.

Shaykh al-Islam Ibn Taymiyah (Allah să aibă milă de el) a spus:

Este dovedit prin numeroase isnads de la ‘Ali că el a spus: Nu va fi adus la mine niciun om care mă consideră superior lui Abu Bakr și ‘Umar, fără să-l biciuiesc cu pedeapsa hadd aplicată celui care născocește minciuni.

Sfârșitul citatului din Majmoo‘ al-Fataawa (4/479).

El a mai spus:

S-a relatat de la ‘Ali prin aproximativ optzeci de isnaads sau mai multe că el a spus pe minbarul din Kufah: Cei mai buni dintre această ummah după Profetul ei sunt Abu Bakr și ‘Umar.

Sfârșitul citatului din Majmoo‘ al-Fataawa (4/407).

III.

Este dovedit în as-Saheehayn că ‘Ali ibn Abi Taalib a depus jurământul de loialitate față de Abu Bakr, chiar dacă acest lucru a fost întârziat câteva luni.

‘Ali nu și-a exprimat dezacordul față de Abu Bakr (Allah să fie mulțumit de el), nu și-a exprimat dezaprobarea față de califatul lui Abu Bakr și nu și-a exprimat niciodată opoziția. Mai degrabă, el a întârziat să-i depună jurământul de loialitate lui Abu Bakr. Motivul a fost că s-a opus faptului că Abu Bakr, ‘Umar și alți Sahaabah (Allah să fie mulțumit de ei) au decis chestiunea califatului fără el, în ciuda virtuții, onoarei și statutului său înalt, întrucât avea dreptul să fie prezent și să fie consultat cu privire la această chestiune și nu trebuia luată nicio decizie fără el.

Scuza pe care au prezentat-o Sahaabah a fost că s-au grăbit să depună jurământul de loialitate față de Abu Bakr pentru a îndepărta fitnah și tulburarea din comunitatea musulmană, deoarece se temeau că ar putea apărea dispute și conflicte dacă amânau acest lucru.

Un alt motiv pentru întârziere [în depunerea jurământului de loialitate al lui ‘Ali față de Abu Bakr] a fost faptul că Faatimah (Allah să fie mulțumit de ea) s-a mâniat din cauza răspunsului lui Abu Bakr când l-a întrebat despre moștenirea ei (de la Profetul (binecuvântările și pacea lui Allah fie asupra sa)], iar ‘Ali a considerat că trebuia să-i arate compasiune, ținându-se departe de Abu Bakr, mai ales pentru că ea trecea prin durerea, suferința și mâhnirea provocate de moartea Mesagerului lui Allah (binecuvântările și pacea lui Allah fie asupra sa).

‘Ali (Allah să fie mulțumit de el) nu a refuzat să depună jurământul de loialitate față de Abu Bakr (Allah să fie mulțumit de el); mai degrabă, a întârziat să o facă din motivele menționate mai sus. Apoi a venit și i-a depus jurământul fără să fie forțat să facă acest lucru.

Shaykh al-Islam Ibn Taymiyah (Allah să fie mulțumit de el) a spus:

Este cunoscut prin relatări tawaatur că nimeni nu s-a abținut de la depunerea jurământului de loialitate față de el – adică Abu Bakr as-Siddeeq (Allah să fie mulțumit de el) – în afară de Sa‘d ibn ‘Ubaadah. În ceea ce-i privește pe ‘Ali și Banu Haashim, toți i-au depus jurământul de loialitate, potrivit consensului, și niciunul dintre ei nu a murit înainte de a-i depune jurământul de loialitate. S-a spus însă că ‘Ali a întârziat să-i depună jurământul de loialitate șase luni sau că i l-a depus în a doua zi. În orice caz, i-au depus jurământul de loialitate fără să fie forțați să facă acest lucru.

Sfârșitul citatului din Minhaaj as-Sunnah (8/232).

Vezi, de asemenea, răspunsul la întrebarea nr. 147540.

IV.

Nu este dovedit că ‘Uthmaan l-ar fi bătut pe ‘Ammaar (Allah să fie mulțumit de amândoi), cu atât mai puțin că ‘Ali ar fi văzut acest lucru și nu s-ar fi opus. Toate relatările transmise cu privire la aceasta nu sunt autentice în isnads (lanțurile de transmitere).

Ibn Shabbah a spus în Taareekh al-Madinah (3/1098):

Al-Qaasim ibn al-Fudayl ne-a relatat: ‘Amr ibn Murrah mi-a relatat de la Saalim ibn Abi’l-Ja‘d, care a spus: ‘Uthmaan (Allah să fie mulțumit de el) i-a chemat pe unii dintre Companionii Mesagerului lui Allah (binecuvântările și pacea lui Allah fie asupra sa), printre care se afla și ‘Ammar, și a spus: Vă voi întreba ceva; vă conjur pe Allah, știți că Mesagerul lui Allah (binecuvântările și pacea lui Allah fie asupra sa) îi prefera pe Quraysh tuturor celorlalți oameni și îi prefera pe Banu Haashim celorlalți membri ai tribului Quraysh? Oamenii au tăcut, iar el a spus: Dacă cheile Paradisului s-ar afla în mâna mea, le-aș da celor din Banu Umayyah, astfel încât toți, până la ultimul om, să intre în el. Pe Allah, cu siguranță le-aș da lor și i-aș numi în funcții de autoritate, în ciuda voastră. ‘Ammar a spus: În ciuda mea? ‘Uthmaan a spus: În ciuda ta. ‘Ammaar a spus: Și în ciuda lui Abu Bakr și ‘Umar? ‘Uthmaan (Allah să fie mulțumit de el) s-a mâniat, s-a ridicat brusc și a început să-l bată cu sălbăticie, iar oamenii au intervenit și l-au îndepărtat de ‘Ammaar.

 Acesta este un isnad da‘eef (slab). Saalim ibn Abi’l-Ja‘d nu a auzit [relatări] de la ‘Uthmaan. Al-Haafiz al-‘Alaa’i (Allah să aibă milă de el) a spus: Saalim ibn Abi’l-Ja‘d al-Kufi este binecunoscut; el a relatat multe relatări mursal de la Sahaabah vârstnici, precum ‘Umar, ‘Ali, ‘Aa’ishah, Ibn Mas‘ood și alții (Allah să fie mulțumit de ei). Abu Zar‘ah a spus: [Relatările transmise de] Saalim ibn Abi’l-Ja‘d de la ‘Umar, ‘Uthmaan și ‘Ali sunt mursal.

Sfârșitul citatului din Jaami‘ at-Tahseel (p. 179)

Ibn ‘Abd Rabbihi a spus în al-‘Aqd al-Fareed (5/57):

Într-un hadith relatat de al-A‘mash de la Abu Bakr ibn Abi Shaybah, el a spus: Companionii lui ‘Uthmaan și-au notat greșelile pe o pagină și au notat criticile oamenilor la adresa lui. Ei au spus: Cine îi va duce aceasta? ‘Ammaar a spus: Eu. Așadar, i-a dus-o, iar când a citit-o, el [‘Uthmaan] a spus: Fie ca Allah să te facă de rușine. ‘Ammaar a spus: Și Abu Bakr și ‘Umar? ‘Uthmaan s-a ridicat și l-a bătut până când acesta și-a pierdut cunoștința. Apoi ‘Uthmaan a regretat și i-a trimis pe Talhah și az-Zubayr să-i spună: Alege una dintre cele trei: fie să mă ierți, fie să accepți despăgubiri pentru rănire, fie să te răzbuni în același fel [qisas]. ‘Ammaar a spus: Pe Allah, nu voi accepta niciuna dintre acestea până când nu-L voi întâlni pe Allah! Abu Bakr [ibn Abi Shaybah, naratorul acestei relatări] a spus: I-am menționat acest hadith lui al-Hasan ibn Saalih, iar el a spus: ‘Uthmaan nu ar fi putut face mai mult decât a făcut (pentru a căuta împăcarea).

Acesta este un isnad da‘eef (slab), asemenea relatării precedente. Al-A‘mash este considerat unul dintre Taabi‘een tineri; s-a născut prea târziu pentru a-i fi întâlnit pe ‘Uthmaan, ‘Ali sau ‘Ammaar.

Vezi: Mizaan al-I‘tidaal (2/224) și at-Tahdheeb (4/196).

De fapt, Ibn ‘Abd Rabbihi, care a citat această relatare în cartea sa, nu a urmărit isnadul ei până la al-A‘mash. Întrucât este posibil ca această relatare să provină de la cineva aflat înaintea lui al-A‘mash [în lanțul de transmitere], este de asemenea posibil să provină de la cineva aflat după el, pe care Ibn ‘Abd Rabbihi l-a omis între Ibn Abi Shaybah și al-A‘mash.

Ibn Abi Bakr al-Maaliqi a spus: Dacă se afirmă că ‘Uthmaan l-a bătut pe ‘Ammaar (Allah să fie mulțumit de el), trebuie subliniat că acest lucru nu este dovedit. Chiar dacă ar putea fi dovedit, imamului (conducătorului) îi este permis să-i disciplineze pe unii dintre supușii săi după cum consideră potrivit, chiar dacă greșește.

Nu vezi că Profetul (binecuvântările și pacea lui Allah fie asupra sa) le-a permis oamenilor să se răzbune pe el. În mod similar, Abu Bakr și ‘Umar (Allah să fie mulțumit de ei) i-au disciplinat pe unii dintre supușii lor, pălmuindu-i și lovindu-i cu un băț, și le-au permis altora să se răzbune pe ei.

Dacă cineva spune că ‘Uthmaan nu a permis nimănui să se răzbune pe el,

I se poate spune: Cum poate fi aceasta adevărat, când el a făcut oferte în acest sens într-un mod fără precedent, mai ales atunci când era asediat în casa sa, când a spus: O, oameni, dacă găsiți în Cartea lui Allah că ar trebui să-mi puneți picioarele în obezi, atunci faceți-o.”

Sfârșitul citatului din Shubuhaat hawla as-Sahaabah: Dhu’n-Noorayn ‘Uthmaan (p. 144).

Există relatări mai autentice care contrazic acest lucru. Ibn Abi Shaybah a relatat în Musannaf-ul său (7/521), iar Ibn Shabbah în Taareekh al-Madinah (3/1101), prin intermediul lui Husayn ibn ‘Abd ar-Rahmaan, care a spus: Juhaym, un bărbat din Banu Fihr, mi-a relatat: Am fost martor la acest eveniment. El a spus: Sa‘d și ‘Ammaar au venit și i-au trimis vorbă lui ‘Uthmaan, spunând: Te rugăm să vii; vrem să-ți amintim ceva nou pe care l-ai introdus sau unele lucruri pe care le-ai făcut. El le-a trimis vorbă spunându-le: Plecați astăzi, pentru că sunt ocupat; întâlnirea voastră este într-o anumită zi.

Astfel, Sa‘d a plecat, însă ‘Ammaar a refuzat să plece.

Mesagerul lui ‘Uthmaan l-a prins și l-a bătut.

Când ei și cei care erau împreună cu ei s-au adunat la momentul stabilit, ‘Uthmaan le-a spus: Ce nemulțumiri aveți împotriva mea?

Ei au spus: Nemulțumirea noastră este faptul că l-ai bătut pe ‘Ammaar.

‘Uthmaan a spus: Sa‘d și ‘Ammaar au venit și le-am trimis vorbă, apoi Sa‘d a plecat, însă ‘Ammaar a refuzat să plece, așa că un mesager l-a prins și l-a bătut fără ca eu să-i poruncesc să facă aceasta. Pe Allah, nu i-am dat nicio poruncă în acest sens și nu sunt mulțumit de acest lucru. Aceasta este mâna mea pentru ‘Ammaar; să se răzbune.

Nu este nimic în neregulă cu acest isnad, iar oamenii săi sunt thiqaat (demni de încredere). Juhaym este un Taabi‘i de la care au relatat doi narratori demni de încredere și a fost considerat demn de încredere de Ibn Hibbaan, astfel încât hadithul său poate ajunge la nivelul de hasan.

Această relatare este cea mai autentică dintre cele transmise despre faptul că ‘Uthmaan l-ar fi bătut pe ‘Ammaar.

Concluzie:

Nu este dovedit, în primul rând, că ‘Uthmaan l-a bătut pe ‘Ammaar, cu atât mai puțin ideea că l-ar fi bătut în prezența lui ‘Ali și că ‘Ali ar fi rămas tăcut și nu l-ar fi apărat. Ceea ce ni se cere este să recunoaștem statutul înalt al companionilor Profetului nostru (binecuvântările și pacea lui Allah fie asupra sa), să-i iubim și să-i apărăm.

Nu este permis să ne bazăm pe tot ceea ce a fost relatat în cărțile de istorie, cu excepția lucrurilor a căror autenticitate este dovedită. Cât de frumoase sunt cuvintele lui Ibn Khaldoon:

Cât de des istoricii, mufassireen și naratorii relatărilor greșesc în poveștile pe care le relatează, deoarece metoda lor constă doar în transmiterea relatărilor, indiferent dacă sunt autentice sau neautentice, fără să examineze aceste relatări și lanțurile lor de transmitere, să le compare cu alte relatări similare și să le examineze în lumina rațiunii și a naturii umane. Astfel, s-au îndepărtat de calea adevărului și au căzut în greșeli și erori grave.

Și Allah știe cel mai bine.