Urmarea Sunnei profetice și roadele ei

În numele lui Allah, Cel Milostiv, Îndurător!

Allah să-l răsplătească pe venerabilul nostru părinte cu cea mai bună răsplată pentru valoroasa sa conferință și să aducă prin el și prin cunoașterea lui folos Islamului și musulmanilor!

Avem, în realitate, foarte multe întrebări. Vom adresa, poate, atâtea câte ne îngăduie timpul și îi vom lăsa celelalte întrebări venerabilului nostru părinte, în nădejdea că va găsi mai târziu un prilej să le răspundă celor care le-au pus.

1. Îndeplinirea funcției de imam și dreptul la salariu

Prima întrebare: Întrebarea mea, preacinstite șeic, este că sunt imamul unei moschei, însă nu conduc rugăciunea în acea moschee. Motivul meu este că munca mea este grea, iar moscheea se află foarte departe de locuința mea. Care este judecata salariului pe care îl primesc? Sunt mulți în situația mea. Ce sfat aveți pentru mine și pentru ei?

Răspuns: Allah să-l binecuvânteze! Aceasta este o întrebare importantă. Unii oameni dețin oficial funcția de imam sau de muezin al unei moschei, însă nu o îndeplinesc în realitate. Primesc salariul, pun pe altcineva în locul lor pentru jumătate de salariu sau mai puțin și continuă așa.

Șeicul Islamului — Allah să aibă milă de el — a menționat în partea despre fundațiile pioase din „al-Ikhtiyārāt” că aceasta se numără printre luarea pe nedrept a averii: omul primește o lucrare pentru o remunerație mai mare, apoi pune pe altul să o îndeplinească pentru una mai mică. A spus adevărul — Allah să aibă milă de el.

Dacă neglijează comunitatea și nu pune pe nimeni în locul lui, este cu atât mai grav. Nu-i este permis să rămână imam al moscheii fără să conducă rugăciunea în ea. Să renunțe la funcție; laudă lui Allah, există altcineva care o poate îndeplini.

Cu această ocazie spun: acest lucru îi privește și pe angajații care lipsesc de la serviciu zile sau ore. Unii întârzie la sosirea zilnică și, ceea ce este mai grav și mai amar, își înregistrează prezența la ora oficială, deși au întârziat o oră sau mai mult, apoi pleacă înainte de terminarea programului. Aceasta le este interzisă și este potrivnică îndeplinirii lucrului încredințat.

Dacă presupunem că programul săptămânal este de treizeci și cinci de ore și el scade în fiecare zi o oră — adică o oră din prezența zilnică — va lipsi cinci ore din cele treizeci și cinci. Ce îi îngăduie să-și primească salariul întreg? Ce îi îngăduie aceasta?! Dacă aceluiași om i s-ar scădea un dirham dintr-o sută din salariu, nu l-ar cere? Cum de nu-și cere lui însuși să respecte întregul program?!

Să se știe că, dacă omul se obișnuiește cu hotărârea, cu sosirea la timp și cu plecarea la sfârșitul programului, lucrul îi devine ușor. Dacă însă se obișnuiește cu lenea, îi devine greu să-și împlinească datoria. S-a confirmat de la Profetul ﷺ că a spus: „Credinciosul puternic este mai bun și mai iubit de Allah decât credinciosul slab, iar în fiecare este un bine. Stăruie asupra a ceea ce îți folosește, cere ajutorul lui Allah și nu te lăsa cuprins de neputință! Dacă ți se întâmplă ceva, să nu spui: «Dacă aș fi făcut așa, ar fi fost așa și așa», fiindcă «dacă» deschide lucrarea Satanei.”¹⁵ În Nobilul Coran se spune:

Cel mai bun pe care îl poți angaja este cel puternic și demn de încredere.

Unde este îndeplinirea lucrului încredințat la un om care doarme în pat până când trec o oră sau două din programul său, fără să se prezinte?! Omul este dator să-și ceară socoteală și să se teamă de Domnul său.

2. Pierderea purității în timpul înconjurării

A doua întrebare: În esență, un om și-a pierdut starea de puritate în timpul înconjurării Casei, dar și-a continuat înconjurarea și și-a încheiat ʿumrah. Este valabilă ʿumrah sa?

Răspuns: Unii învățați au spus că starea de puritate este o condiție pentru validitatea înconjurării. Potrivit acestei opinii, ʿumrah acelui om nu este valabilă și el se află încă în starea de iḥrām. Trebuie să-și scoată acum hainele pe care le poartă, să îmbrace veșmintele de iḥrām și să meargă la Mecca, să împlinească înconjurarea și saʿy, apoi să-și radă sau să-și scurteze părul.

Alți învățați au spus că puritatea nu este o condiție pentru validitatea înconjurării. Aceasta este opinia aleasă de șeicul Islamului, Ibn Taymiyyah — Allah să aibă milă de el. Potrivit acesteia, ʿumrah acelui bărbat este valabilă, fiindcă înconjurarea sa este valabilă; dacă înconjurarea este valabilă, și saʿy este valabil, iar ʿumrah sa este împlinită.

3. Citirea Coranului pentru un loc de muncă

A treia întrebare: În unele țări musulmane există obiceiul de a citi Nobilul Coran în grup până la încheierea lui pentru împlinirea unor nevoi grabnice, precum obținerea unui grad sau a unui loc de muncă. Care este judecata acestui lucru? Lămuriți-mă, Allah să vă binecuvânteze!

Răspuns: Se știe că Nobilul Coran este Cuvântul lui Allah Cel Atotputernic și Măreț și că cel care îl citește are pentru fiecare literă o faptă bună, iar fapta bună este înmulțită de zece ori. Prin ceea ce urmărește răsplata Vieții de Apoi nu-i este permis omului să urmărească răsplata vieții de aici.

Apoi, cine a spus că citirea Coranului este un mijloc de a obține un loc de muncă, o afacere sau ceva asemănător?! Coranul este vindecare pentru orice boală: vindecare pentru ceea ce se află în piepturi, pentru bolile inimilor, dar și pentru bolile trupurilor. Însă s-a transmis că citirea lui este un mijloc de a dobândi cele de trai?! Mijlocul de a dobândi cele de trai este teama de Allah Cel Atotputernic și Măreț, potrivit cuvintelor Sale:

Celui care se teme de Allah, El îi va face o ieșire și îi va dărui cele de trai de unde nu se așteaptă.

Celor care fac din citirea Coranului un mijloc de a dobândi cele de trai, fără dovadă, le spunem: unde este dovada pentru aceasta?! Cât despre teama de Allah, da, ea este un mijloc de a dobândi cele de trai, așa cum Allah a spus:

Celui care se teme de Allah, El îi va face o ieșire și îi va dărui cele de trai de unde nu se așteaptă.

4. Este practica majorității o dovadă?

A patra întrebare: Unii susțin că practica majorității este o dovadă a corectitudinii unei fapte și invocă relatarea: „Țineți-vă de marea mulțime!” Care este opinia dumneavoastră?

Răspuns: Această dovadă nu este corectă, fiindcă Allah Preaînaltul a spus:

Dacă vă certați asupra unui lucru, întoarceți-l

— la cine? —

la Allah și la Trimis.

Nu a spus: întoarceți-l la majoritate. Nu este o chestiune de vot parlamentar sau ceva asemănător; este o chestiune de dovadă din Cartea lui Allah sau din Sunna Trimisului Său ﷺ. Este obligatoriu, așadar, să revenim la ceea ce indică Cartea și Sunna, chiar dacă un singur om se află pe această cale.

În privința cuvintelor „Țineți-vă de marea mulțime!”, dacă ele sunt autentice de la Trimisul lui Allah ﷺ, prin aceasta sunt înțeleși musulmanii care țin de adevăr. Cuvântul „mai mare” nu înseamnă aici „mai numeros”, ci mai mare în rang; iar mai mare în rang este cel ale cărui cuvinte corespund Cărții lui Allah și Sunnei Trimisului Său ﷺ. Aceasta, dacă relatarea este autentică; eu cred că este o spusă transmisă de la Ibn Masʿūd sau de la altcineva.¹⁶

5. Depunerea banilor în bănci

A cincea întrebare: Care este judecata depunerii banilor în bănci?

Răspuns: Depunerea banilor în bănci nu este o problemă când este nevoie de ea. Unii oameni arată că păstrarea banilor acasă îi expune unui risc și îi pun în bănci pentru a fi în siguranță.

Dacă băncile ar lucra numai cu dobândă, am spune: nu pune banii acolo deloc! Însă ele au și alte surse de câștig în afara dobânzii; banii depuși se amestecă astfel între ceea ce este permis și ceea ce este interzis. Aceasta îi îngăduie omului să pună la bancă banii de a căror pierdere se teme. În acest caz însă, alege banca ce lucrează cel mai puțin cu dobândă.

Apoi atrag atenția asupra unui punct important. Oamenii numesc punerea banilor în bănci „depozit”, dar aceasta nu este corect din punctul de vedere al termenului juridic. Pentru învățați, depozitul înseamnă ca omul să-i dea altcuiva banii săi spre păstrare, fără ca acela să dispună de ei. Când banii sunt puși în bănci, banca îi pune în fondurile sale și dispune de ei prin cumpărare și vânzare; aceasta se numește la învățați împrumut. De aceea ei au precizat că, dacă omul îi lasă altcuiva banii spre păstrare, apoi îi permite să dispună de ei, depozitul se transformă în împrumut. Deosebirea dintre depozit și împrumut este limpede: dacă bunul lăsat spre păstrare se pierde fără abuz sau neglijență din partea păstrătorului, acesta nu este obligat să-l despăgubească; în cazul împrumutului, restituirea este datorată în orice situație.

6. Unitatea și diferențele de opinie

A șasea întrebare: Auzim adesea de la unii contemporani o regulă pe care o repetă mereu: „Să ne unim în ceea ce suntem de acord și să ne scuzăm unii pe alții în ceea ce ne deosebim.” În ce măsură este corectă această afirmație?

Răspuns: Prima parte este corectă: să ne unim în ceea ce suntem de acord.

În privința celei de-a doua părți trebuie făcută o deosebire. Dacă în chestiunea în care ne deosebim dovada arată că una dintre părți are dreptate, iar diferența respectivă nu îngăduie interpretarea juridică independentă, nu lăsăm pe cineva să spună un lucru greșit fără să-l dezaprobăm. De exemplu, dacă cineva ni se împotrivește în crez, nu tăcem, fiindcă — laudă lui Allah — temeiurile crezului sunt cunoscute și consensul înaintașilor evlavioși asupra lor este cunoscut. Îl dezaprobăm pe cel care ni se împotrivește în aceasta.

În chestiunile de jurisprudență care îngăduie interpretarea juridică independentă, da, nu ne putem dezaproba unii pe alții. Dacă l-ai dezaproba pe cel cu altă opinie, aceasta ar însemna că susții că opinia ta este corectă și a lui greșită; însă este posibil ca tu să fii cel care greșește sau ca el să fie cel care greșește.

Apoi, dacă omul dorește să-i silească pe oameni să-i urmeze opinia și să-i declare rătăciți pe cei care i se împotrivesc, și-a atribuit locul trimisului, fiindcă Trimisul este cel ferit de greșeală. Cât despre tine, interpretarea ta îți aparține ție, iar interpretarea altora le aparține lor.

Problema este însă că unii oameni fac din această diferență de opinie îngăduită un temei al apropierii și al dezicerii: îl urăsc pe cel care are altă opinie și îl ponegresc în fața oamenilor, deși sunt chestiuni care îngăduie interpretarea juridică independentă. Aceasta este greșeala și o asemenea cale se împotrivește căii companionilor. Companionii — Allah să fie mulțumit de ei — aveau păreri diferite în lucruri mai mari, fără ca unul să vorbească împotriva altuia sau să-l declare rătăcit. Multora dintre cei prezenți le este cunoscută întâmplarea companionilor când Profetul ﷺ s-a întors din bătălia Confederaților. Printre cei care se alăturaseră confederaților se aflau Banū Qurayẓah, care încălcaseră legământul. Jibrīl a venit la Trimisul lui Allah ﷺ și i-a poruncit să pornească împotriva lor. Profetul ﷺ i-a chemat pe companioni să plece spre Banū Qurayẓah și le-a spus: „Nimeni să nu împlinească ʿAṣr decât la Banū Qurayẓah!” Ei au plecat, iar timpul rugăciunii i-a prins pe drum. Unii au spus: „Ne rugăm, ca să nu treacă timpul”, iar alții au spus: „Nu ne rugăm, fiindcă Trimisul ﷺ a spus: «Nimeni să nu împlinească ʿAṣr decât la Banū Qurayẓah!»” Unii s-au rugat, iar alții au amânat. Profetul ﷺ nu a dezaprobat și nu a mustrat pe niciunii dintre ei. Nici între ei nu a apărut dezbinare în inimi și nici nu s-au declarat rătăciți unii pe alții.

În chestiunile asupra cărora există diferențe de opinie și care îngăduie interpretarea juridică independentă, omului nu-i este permis să-i silească pe oameni să-i urmeze opinia, altfel și-ar atribui statutul de trimis. În schimb, în chestiunile care nu îngăduie o asemenea interpretare — îndeosebi în chestiunile de crez — nu este permis ca greșeala să fie acceptată.

7. Numele lui Allah și sensul milei

A șaptea întrebare: Este permis ca numele lui Allah „ash-Shakūr” să fie explicat prin „al-Ghafūr”? Și care este deosebirea dintre aceasta și explicarea milei prin voința de a face bine?

Răspuns: Nu este permis să explicăm numele „ash-Shakūr” — unul dintre numele lui Allah — prin „al-Ghafūr”. „Ash-Shakūr” este Cel care dăruiește și răsplătește pentru împlinirea faptelor vrednice de laudă, în timp ce „al-Ghafūr” este Cel care acoperă păcatele robilor. Este o deosebire între Cel care îl răsplătește pe cel care Îl ascultă și Cel care îl iartă pe cel care nu Îl ascultă. Nu este permis să explicăm unul prin celălalt, fiindcă deosebirea deplină dintre ele este limpede.

A doua parte a întrebării: Care este deosebirea dintre aceasta și explicarea milei prin voința de a face bine?

Răspuns: Nici mila nu este același lucru cu „ash-Shakūr” și „al-Ghafūr”. Mila înseamnă că El, Cel Măreț și Preaînalt, are milă de robi, aducându-le binefaceri și îndepărtând de ei nenorociri.

Cât despre explicarea milei — mă refer la mila lui Allah — prin voința de a face bine, aceasta este o greșeală, fiindcă voința de a face bine este una dintre consecințele milei, nu mila însăși. Mila este un atribut al Ființei lui Allah Cel Atotputernic și Măreț, prin care El are milă de cine voiește. Unul dintre efectele milei Sale este voința de a face bine făpturilor.

Nu este permis să explicăm mila prin voința de a face bine, nici prin binefacerea însăși, fiindcă acestea sunt dintre urmările și consecințele milei, nu mila însăși.

8. Vânzarea materialului seminal

A opta întrebare: Este permisă vânzarea și cumpărarea materialului seminal de la animalul mascul și introducerea lui în animalul femelă, pentru reproducere?

Răspuns: S-a confirmat că Profetul ﷺ a interzis câștigul din monta masculului. Aceasta este de același fel, ba chiar interdicția se aplică mai puternic: monta poate să-i dăuneze masculului, în timp ce aceasta nu-i dăunează. Nu se ia drept temei ceea ce fac cei care nu urmează religia Islamului, fiindcă pe aceștia nu îi preocupă nimic în această privință. Se spune, așadar, că vânzarea acestor lucruri este asemenea câștigului din monta masculului, pe care Profetul ﷺ l-a interzis.

Mai grav și mai reprobabil este să se vândă material seminal uman unui om care nu poate avea copii, pentru ca acel copil să-i fie atribuit lui. Acesta este unul dintre cele mai mari păcate — Allah să ne ferească!

9. Relatarea despre crearea lui Adam

A noua întrebare: Care este opinia mai puternică dintre părerile înaintașilor — Allah să aibă milă de toți — despre cuvintele Profetului ﷺ: „Allah l-a creat pe Adam după chipul Său”? Lămuriți-mă, Allah să vă răsplătească!

Răspuns: Această întrebare este importantă, nu pentru întrebarea în sine, ci fiindcă suntem datori să credem și să ne supunem celor venite în Coran și Sunna despre atributele lui Allah, fără să întrebăm: cum și de ce? Întrebările și adâncirea în aceste lucruri nevăzute îl pot pierde pe om, ducându-l la negare sau la asemănare.

„Allah l-a creat pe Adam după chipul Său”, iar într-o altă formulare: „după chipul Celui Milostiv”. Această formulare este confirmată în al-Bukhārī.¹⁷ Companionii — Allah să fie mulțumit de ei — l-au întrebat pe Profetul ﷺ despre înțeles sau au primit-o și s-au supus ei? Răspunsul este, fără îndoială, al doilea. Nu știm ca vreun companion să fi spus: „O, Trimis al lui Allah! Ce se înțelege prin «chipul Său»?” Au primit-o, dar s-au sprijinit pe un temei măreț: lipsa asemănării, fiindcă Allah Preaînaltul a spus:

Nimic nu este asemenea Lui, iar El este Cel care Aude, Cel care Vede.

Chiar dacă afirmăm existența chipului, afirmăm cu certitudine că el nu se aseamănă chipului făpturii și că chipul lui Adam nu se aseamănă chipului lui Allah Cel Atotputernic și Măreț.

Gândiți-vă la cuvintele Profetului ﷺ: „Primul grup care va intra în Paradis va fi asemenea chipului lunii în noaptea cu lună plină.”¹⁸ Oare cuvintele „asemenea chipului lunii în noaptea cu lună plină” impun identitatea?! Nu o impun. Credem, așadar, că Allah l-a creat pe Adam după chipul Său, însă fără asemănare, potrivit versetului limpede:

Nimic nu este asemenea Lui, iar El este Cel care Aude, Cel care Vede.

Unii înaintași au spus că înțelesul cuvintelor „după chipul Său” este că Allah Preaînaltul a ales acest chip în cea mai frumoasă alcătuire: l-a creat pe om, i-a dat chip și l-a întocmit armonios. De aceea nu trebuie urâțit sau lovit acest chip pe care Allah Cel Atotputernic și Măreț l-a îngrijit.

Însă prima opinie este mai sigură, fiindcă a doua cuprinde un fel de interpretare care îndepărtează sensul aparent. Se primește, așadar, prima opinie: Allah l-a creat pe Adam după chipul Său, în sens real, însă fără asemănare.

10. Enunțurile și sensul figurat

A zecea întrebare: Unii învățați de încredere — Allah să aibă milă de ei — au spus că cea mai puternică dovadă pentru respingerea sensului figurat în Coran este că sensul figurat poate fi negat, iar în Coran nu există nimic care poate fi negat. Mi-a fost neclar, preacinstite șeic, faptul că în Coran există multe enunțuri informative, iar un asemenea enunț este acela despre care poți spune că vorbitorul său spune adevărul sau minte; însă nimic din Coran nu poate fi declarat mincinos. Lămuriți-ne, Allah să vă răsplătească!

Răspuns: Învățații care au definit enunțul informativ drept acela despre care se poate spune că vorbitorul său spune adevărul sau minte s-au referit la enunț în sine, fără a ține seama de vorbitor. Adică se poate spune că este adevărat sau mincinos luând în considerare enunțul în sine, nu pe cel care îl comunică. De exemplu, despre ceea ce comunică Allah Cel Atotputernic și Măreț nu se poate spune niciodată că este mincinos, iar despre enunțul lui Musaylimah Mincinosul, care a pretins că este trimis, nu putem spune că este adevărat.

Cât despre existența sensului figurat în Coran sau în afara lui, aceasta este o chestiune asupra căreia există o îndelungată și întinsă diferență de opinie. Trebuie însă să știm că vorbele sunt formele înțelesurilor, iar contextul este cel care determină sensul. Cuvântul, la locul lui și în contextul lui, se înțelege potrivit a ceea ce indică contextul, fără a ne opri doar la forma lui izolată.

Dacă spunem că acesta este sensul propriu al vorbirii, multe nelămuriri dispar. De exemplu, prin „cetate” se poate înțelege populația cetății sau ansamblul clădirilor ei. În cuvintele Sale:

Noi îi vom nimici pe locuitorii acestei cetăți.

se înțelege ansamblul clădirilor, iar în cuvintele:

Întreabă cetatea în care am fost.

se înțeleg locuitorii. Vezi, așadar, că într-un loc acest cuvânt trebuie explicat ca ansamblul clădirilor, iar în altul trebuie explicat ca locuitorii cetății.

Niciun om cu minte nu poate spune că vorbele fiilor lui Yaʿqūb către tatăl lor:

Întreabă cetatea în care am fost.

pot însemna că Yaʿqūb ar trebui să meargă la clădiri și la ziduri pentru a le întreba. Aceasta nu este cu putință.

Aceasta este opinia aleasă de șeicul Islamului, Ibn Taymiyyah: nu există sens figurat nici în limbă, nici în Coran, fiindcă sensul cuvântului este determinat de contextul său. Odată ce sensul este determinat de context, el devine sensul propriu în acel context, iar prin aceasta dispar multe nelămuriri.

Cei care spun că există sens figurat în Coran au adus, între altele, cuvintele lui Allah Preaînaltul:

Au găsit în ea un zid care voia să se prăbușească.

Ei au spus: voința nu aparține decât celui care are percepție, iar zidul nu are percepție. Aceasta este înțelegerea lor.

Noi spunem însă: dimpotrivă, zidul are voință, fiindcă Profetul ﷺ a spus despre muntele Uḥud: „Ne iubește și îl iubim.”¹⁹ Iubirea este mai specifică decât voința. Cine poate spune că zidul nu are voință, când Allah spune:

Voia să se prăbușească.

Este numai o înțelegere la care au ajuns unii oameni, spunând că voința nu aparține decât celui care are percepție. Relatarea „Muntele Uḥud este un munte care ne iubește și pe care îl iubim” confirmă că muntele are iubire.

Dacă cineva întreabă: „Prin ce cunosc că zidul vrea să se prăbușească?”, spunem: prin înclinarea sau crăparea lui cunoaștem că vrea să se prăbușească.

11. Firea, obiceiul și actele de adorare

A unsprezecea întrebare: Facem deosebire între faptele Trimisului ﷺ izvorâte din firea omenească și din obicei și faptele sale în care suntem datori să-l urmăm? Allah să vă răsplătească!

Răspuns: Aceasta este o întrebare importantă, iar — laudă lui Allah — specialiștii în fundamentele jurisprudenței au lămurit-o pe deplin.

Faptele izvorâte din firea omenească sunt cele de care trupul are nevoie. Somnul — somnul Trimisului, binecuvântările și pacea fie asupra lui — ține de fire, de adorare sau de obicei? Răspundem că ține de fire. Setea lui și faptul că bea când îi este sete, precum și faptul că mănâncă atunci când îi este foame, toate acestea sunt cerute de firea omenească.

Purtarea veșmintelor izār și ridāʾ și a turbanului ține de obicei. În privința păstrării părului capului există o diferență de opinie: unii spun că ține de adorare, alții că ține de obicei. Opinia mai puternică este că ține de obicei.

Cât despre faptele în care se vede intenția de adorare, ele țin de adorare. Aceasta se cunoaște atunci când un lucru nu este cerut nici de firea omenească, nici de obicei, fiindcă regula de bază cu privire la faptele lui ﷺ este că țin de adorare.

12. Calea înaintașilor evlavioși

A douăsprezecea întrebare: Ce înseamnă expresia „calea înaintașilor evlavioși”? Care este semnul celui care urmează această cale? Și este obligatoriu să o urmăm?

Răspuns: „Calea înaintașilor evlavioși” înseamnă urmarea felului lor de a fi în crez, în adorare și în relațiile cu ceilalți. Este o expresie cuprinzătoare.

Putem judeca fiecare chestiune în parte ca fiind din calea înaintașilor sau potrivnică ei. Calea înaintașilor este însă felul lor de a fi în adorare, în relațiile cu ceilalți, în purtare și în lucruri asemănătoare.

Semnul celui care urmează calea înaintașilor este să aibă caracterul lor și să le ia drept model faptele în treburile religiei și ale vieții. Cel care dorește să fie în siguranță să urmeze calea lor cea dreaptă.

13. Mijloacele înțelegerii Sunnei

A treisprezecea întrebare: Care sunt mijloacele prin care se poate înțelege Sunna și poate fi pusă în practică în mod corect?

Răspuns: Mai întâi, să știi că înțelegerea este o binefacere a lui Allah Cel Atotputernic și Măreț. Omul nu o poate dobândi numai prin propriul efort; ea este un har de la Allah. De aceea, când Abū Juḥayfah l-a întrebat pe ʿAlī ibn Abī Ṭālib — Allah să fie mulțumit de el: „V-a deosebit Trimisul lui Allah ﷺ prin ceva?” — voind să întrebe dacă îi lăsase prin testament conducerea califatului, după cum se răspândise atunci — el a răspuns: „Nu, pe Cel care a despicat sămânța și a creat sufletul! Nu ne-a deosebit prin nimic, în afară de o înțelegere a Coranului pe care Allah Preaînaltul o dăruiește unui om și de ceea ce se află în această foaie.” A întrebat: „Ce se află în această foaie?” A răspuns: „Prețul sângelui, eliberarea prizonierului și faptul că un musulman nu este ucis pentru un necredincios.”²⁰

Oamenii se deosebesc foarte mult în înțelegere. De aceea vezi că unii învățați deduc zece reguli dintr-o relatare, alții mult mai multe, iar alții nu pot deduce nimic.

Se povestește că un om memorase „al-Furūʿ”, o carte mare de jurisprudență a imamului Aḥmad. Însă omul nu cunoștea judecata niciunei chestiuni, fiindcă nu avea înțelegere. Prietenii îl luau cu ei asemenea unui exemplar al cărții; când ceva le era neclar, spuneau: „Cutare, citește-ne capitolul cutare sau secțiunea cutare.” După ce el citea, ei luau regula din ceea ce citise. Harul lui Allah Preaînaltul este dat cui voiește El.

Dintre mijloacele înțelegerii sunt însă exersarea în studiul Cărții și al Sunnei, cugetarea atentă și cercetarea cuvintelor învățaților care ne-au precedat.

14. Vestigiile istorice și vizitarea lor

A paisprezecea întrebare: Cineva întreabă despre vestigiile istorice, despre preocuparea pentru ele și vizitarea lor și dorește îndrumare în această privință. Allah să vă păzească!

Răspuns: Considerăm că preocuparea pentru vestigii nu este o problemă dacă este folositoare. Dacă însă ea devine un mijloc de adorare a lui Allah Cel Atotputernic și Măreț prin mersul la aceste vestigii și prin credința că ele au o înrâurire, atunci se cuvine ca ele să fie înlăturate — ba chiar poate fi obligatoriu. Conducătorului credincioșilor, ʿUmar — Allah să fie mulțumit de el — i-a ajuns vestea că unii oameni mergeau la copacul sub care Profetul ﷺ primise legământul de ar-Riḍwān, iar el a poruncit să fie tăiat. Laudă lui Allah că l-a îndepărtat prin acest calif! Dacă ar fi rămas până astăzi, ce s-ar fi întâmplat?! Oamenii ar fi mers în pelerinaj la el mai mult decât merg la Kaʿbah, fiindcă multe suflete înclină spre neadevăr.

Vestigiile despre care se vorbește sunt de două feluri:

Primul: vestigii a căror atribuire nu are temei. Se știe că înlăturarea lor este un bine.

Al doilea: vestigii a căror atribuire are temei. Se cercetează dacă Legea a legiferat vizitarea și privirea lor; dacă da, acesta este un bine, iar dacă nu, binele este a le lăsa.

Dau un exemplu: peștera Ḥirāʾ. În ea a coborât pentru prima dată revelația asupra Trimisului lui Allah ﷺ. Dar este ea un loc care trebuie venerat și la care urcarea constituie un act de adorare? Răspunsul este: nu, nicidecum. Dacă ar fi fost un loc de venerare și urcarea la ea ar fi fost un act de adorare, primii care ar fi făcut aceasta ar fi fost Trimisul, binecuvântările și pacea fie asupra lui, și companionii săi — Allah să fie mulțumit de ei.

La fel se spune despre peștera Thawr.

15. Chemarea la Islam și locul de ședere

A cincisprezecea întrebare: Cineva întreabă dacă a chema la Islam în țările necredinței este mai bine decât a locui în Medina sau la Mecca.

Răspuns: Fără îndoială, chemarea la Allah este una dintre cele mai bune fapte pe care omul le poate împlini.

Dacă chemarea la Allah în țările necredinței are un rezultat și o înrâurire, ea este mai bună decât rămânerea la Mecca sau la Medina. Profetul ﷺ a plecat din Mecca la aṭ-Ṭāʾif pentru a-i chema pe oameni, iar companionii — Allah să fie mulțumit de ei —, când au avut loc cuceririle, au plecat din Mecca și din Medina spre locurile chemării.

Dacă însă chemarea lui nu aduce niciun folos, atunci locuirea într-un loc virtuos este mai bună. De aceea, când învățații — Allah să aibă milă de ei — au avut păreri diferite despre ce este mai bine, ca omul să locuiască la Mecca sau la Medina, și fiecare și-a adus argumentul, șeicul Islamului — Allah să aibă milă de el — a spus: „Locuirea într-un loc în care îi sporesc credința și evlavia este mai bună.”

Cu aceasta încheiem întâlnirea noastră. Îi cerem lui Allah să fie o întâlnire binecuvântată și să ne dăruiască nouă și vouă cunoaștere folositoare și fapte drepte. El are putere asupra tuturor lucrurilor.

O, Allah, fă-ne dintre cei care cheamă la adevăr și îl sprijină!

Allah să-l binecuvânteze și să-i dăruiască pace Profetului nostru Muḥammad, familiei sale și companionilor săi!