Responsabilitatea celui care caută cunoașterea

În numele lui Allah, Cel Milostiv, Îndurător.

Lauda Îi aparține lui Allah. Îl lăudăm, Îi cerem ajutorul și iertarea și căutăm ocrotire la Allah împotriva răului din noi înșine și a faptelor noastre rele. Pe cel pe care Allah îl călăuzește nimeni nu îl poate rătăci, iar pe cel pe care El îl lasă să se rătăcească nimeni nu îl poate călăuzi. Mărturisesc că nu există nicio divinitate demnă de adorare în afară de Allah, Unicul, fără asociat, și mărturisesc că Muḥammad este robul și Trimisul Său. Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra lui, asupra familiei, Companionilor și a celor care îi urmează în bine.¹

O, voi cei care credeți! Fiți cu frică de Allah așa cum I se cuvine și să nu muriți decât musulmani!²

O, oameni! Fiți cu frică de Domnul vostru, Cel care v-a creat dintr-un singur suflet și din el a creat perechea sa, iar din cei doi a răspândit mulți bărbați și femei. Fiți cu frică de Allah, în numele Căruia vă cereți unii altora, și păziți legăturile de rudenie. Allah veghează asupra voastră!³

O, voi cei care credeți! Fiți cu frică de Allah și spuneți vorbe drepte! El vă va îndrepta faptele și vă va ierta păcatele. Cel care ascultă de Allah și de Trimisul Său a dobândit o izbândă măreață.⁴

Acestea fiind spuse: frați întru Allah, fii prețuiți, Îi mulțumesc lui Allah, Atotputernicul și Mărețul, pentru darul acestei întâlniri. Îi cer, Preaslăvit și Preaînalt este El, să o facă o întâlnire binecuvântată, să ne dea tuturor folos prin ea, să ne îndrepte inimile și faptele și să ne călăuzească pe toți pe calea cea dreaptă. Darurile lui Allah nu pot fi numărate, iar harul Său nu poate fi cuprins. El este Cel care dăruiește toate binefacerile, după cum spune, Preaslăvit este El:

Orice binefacere aveți vine de la Allah.⁵

El, Atotputernicul și Mărețul, mai spune:

Dacă ați număra binefacerile lui Allah, nu le-ați putea cuprinde.⁶

Îi mulțumim, Preaslăvit este El, și Îi cerem să ne sporească harul Său nouă, vouă și tuturor musulmanilor de pretutindeni.

Frați întru Allah, fii prețuiți, ați auzit titlul acestei cuvântări: responsabilitatea celui care caută cunoașterea în societate. Subiectul este de mare însemnătate, iar responsabilitatea celui care caută cunoașterea este mare. Ea diferă după cunoașterea pe care o are, după nevoia oamenilor de el și după puterea și capacitatea sa.

El are o responsabilitate față de sine: să se pregătească pentru a-i învăța pe alții, pentru chemarea la Allah și pentru îndeplinirea îndatoririi sale. Trebuie să se îngrijească de cunoaștere, să dobândească înțelegerea religiei și să cerceteze cu grijă dovezile Legii. Cel care caută cunoașterea are mare nevoie de o bogată cunoaștere a dovezilor, a cuvintelor învățaților și a divergențelor dintre ei. Trebuie să cunoască opinia mai puternică în chestiunile asupra cărora există divergențe, pe baza dovezilor din Cartea lui Allah și din Sunna Trimisului Său ﷺ, fără să urmeze orbește o persoană sau alta. Oricine poate urma orbește, iar aceasta nu este cunoaștere. Imamul Abū ʿUmar ibn ʿAbd al-Barr, cunoscutul autor al cărții al-Tamhīd și al altor lucrări, a spus:

Învățații au căzut de acord că acela care urmează orbește nu este socotit printre învățați.

Cel care caută cunoașterea are, așadar, o responsabilitate mare și obligatorie: să se îngrijească de dovadă și să se străduiască să cunoască temeiurile chestiunilor și hotărârilor din Cartea cea Măreață, din Sunna curată și din regulile recunoscute. Trebuie să aibă o înțelegere limpede și să rămână în strânsă legătură cu spusele învățaților. Cunoașterea cuvintelor lor îl ajută să înțeleagă dovezile, să deducă hotărârile și să deosebească opinia mai puternică de cea mai slabă.

Mai are o responsabilitate: sinceritatea față de Allah, Preaslăvitul, și conștiința că El îl veghează. Scopul său trebuie să fie mulțumirea Lui, îndeplinirea îndatoririi, eliberarea de răspundere și folosul oamenilor. Să nu urmărească bani sau un câștig trecător; aceasta este purtarea ipocriților și a celor asemenea lor, legați de această lume. Să nu urmărească fățărnicia și faima, ci folosul robilor lui Allah și, înainte de orice, mulțumirea Domnului său. Trebuie să fie în cunoștință de cauză în ceea ce spune, în răspunsurile religioase pe care le dă și în ceea ce face. Nu îi este îngăduită delăsarea, fiindcă oamenii îl urmează și iau drept model purtarea și faptele sale.

Dacă este profesor, elevii îl iau drept model. Dacă emite fatwa, oamenii îi urmează răspunsurile. Dacă îi cheamă pe oameni la Allah, răspunderea sa este, de asemenea, foarte mare; iar dacă este judecător, lucrul este și mai însemnat.

Cel care caută cunoașterea trebuie să aibă înaintea Domnului său o atitudine de care Stăpânul său să fie mulțumit: sinceritate față de Allah, adevăr în căutarea mulțumirii Sale și o grijă fără margini pentru cunoașterea și cercetarea dovezilor Legii, până când ajunge la dovadă. Prin aceasta, lumea i se deschide, emite fatwa în cunoștință de cauză, cheamă la Allah în cunoștință de cauză, îi învață pe oameni în cunoștință de cauză, poruncește binele în cunoștință de cauză și oprește răul în cunoștință de cauză. Allah Preaînaltul spune:

Spune: „Aceasta este calea mea: chem la Allah în cunoștință de cauză.”⁷

„În cunoștință de cauză” a fost explicat prin cunoaștere.

Cel care nu are această înțelegere nu este socotit printre oamenii cunoașterii și nu le aduce oamenilor folos în chemare sau în alte chestiuni ale religiei. Mă refer la folosul adevărat, care dă roade. Este posibil să îi ajute pe unii printr-un sfat pe care îl cunoaște, printr-o chestiune pe care a memorat-o sau printr-un sprijin material pe care îl oferă. Dar folosul adevărat adus de cel care caută cunoașterea depinde de adevărul și sinceritatea lui, de întinderea cunoașterii, de temeinicia înțelegerii și de răbdarea și stăruința sa.

Mai este un lucru însemnat: responsabilitatea de a transmite și de a-i învăța pe oameni, așezată pe umerii celui care caută cunoașterea. Învățații sunt urmașii și moștenitorii trimișilor. Rangul trimișilor este cunoscut: ei sunt conducătorii și călăuzitorii comunității și mijloacele fericirii și izbăvirii ei. Învățații le-au luat locul în transmitere și învățare, fiindcă șirul trimișilor s-a încheiat cu Muḥammad, pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa. A rămas explicarea și transmiterea Legii lui Muḥammad ﷺ, chemarea la ea, lămurirea și răspândirea ei printre oameni.

Numai oamenii cunoașterii sunt pregătiți pentru aceasta. Allah i-a pregătit să cheme și să conducă prin cuvintele, faptele și purtarea lor, atât cea văzută, cât și cea lăuntrică. Îndatorirea lor este mare, iar primejdia răspunderii lor este mare. Comunitatea este în grija lor, căci are cea mai mare nevoie de transmitere și lămurire prin mijloacele posibile.

Astăzi mijloacele sunt multe: presa scrisă, mijloacele audio și cele vizuale au o mare influență atât în rătăcirea oamenilor, cât și în călăuzirea lor. La fel, predicile de vineri, de sărbători și de la diferite ocazii, întrunirile și adunările organizate cu orice prilej au influența lor. Publicațiile de sine stătătoare, cărțile și tratatele au, de asemenea, o mare influență.

Lauda Îi aparține lui Allah, mijloacele sunt astăzi la îndemână și numeroase. Adevărata nenorocire este slăbiciunea celui care caută cunoașterea, lipsa lui de râvnă, nepăsarea și neglijența sa. Aceasta este marea nenorocire. Allah, Atotputernicul și Mărețul, spune:

Cine vorbește mai frumos decât acela care cheamă la Allah, face fapte bune și spune: „Eu sunt dintre musulmani”?⁸

Nu există nimeni ale cărui cuvinte să fie mai frumoase decât ale acestora. În fruntea lor se află nobilii trimiși și profeți, pacea și binecuvântarea fie asupra lor, apoi oamenii cunoașterii. Cu cât crește cunoașterea și se desăvârșesc evlavia, frica de Allah și sinceritatea față de El, cu atât folosul este mai mare, iar transmiterea de la Allah și de la Trimisul Său este mai deplină. Cu cât slăbește evlavia, scade cunoașterea ori frica de Allah, sau robul este încercat cu preocupările și poftele trecătoare ale lumii, cu atât se împuținează această cunoaștere și acest bine. Allah, Preaslăvitul, spune:

Spune: „Aceasta este calea mea: chem la Allah în cunoștință de cauză, eu și cei care mă urmează.”⁹

Allah, Preaslăvitul, a arătat că misiunea Profetului este chemarea la Allah în cunoștință de cauză și i-a poruncit să le transmită oamenilor aceasta. „Spune” înseamnă: spune-le oamenilor, o, Trimisule! „Aceasta este calea mea” înseamnă: ceea ce urmez, această Lege și acest drum pe care îl urmez în vorbă și faptă sunt calea, metoda și drumul meu către Allah.

Oamenii cunoașterii au, așadar, datoria să meargă pe drumul urmat de Alesul, pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa: chemarea la Allah în cunoștință de cauză. Aceasta este și calea celor care îl urmează. Robul nu se numără cu adevărat și în chip deplin printre urmașii săi decât dacă merge pe acest drum. Cel care cheamă la Allah în cunoștință de cauză, se dezice de șirk și rămâne statornic în adevăr se numără printre cei care îl urmează, pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa. De aceea, Allah a spus în continuare:

Slavă lui Allah! Eu nu sunt dintre politeiști.¹⁰

Cel care cheamă cu sinceritate la Allah îl urmează pe Trimis în cunoștință de cauză și cu știință, fără minciună și fără să spună despre Allah, fără cunoaștere, ceva ce nu I se cuvine. El Îi atribuie, Preaslăvit este El, însușirile desăvârșirii, Îl declară deasupra asemănării cu făpturile Sale, afirmă unicitatea Sa, Îi este sincer și se dezice de șirk și de oamenii lui.

Cel care cheamă la Allah trebuie să Îi afirme unicitatea și să rămână statornic pe Legea Sa, socotindu-L mai presus de asemănarea cu făpturile și descriindu-L așa cum S-a descris El Însuși și cum L-a descris Trimisul Său ﷺ. Trebuie să Îl declare mai presus de însușirile lipsei și neputinței și să Îi afirme numele cele mai frumoase și însușirile cele înalte, desăvârșite, pe care le-a adus Cartea Sa cea Măreață sau Sunna Trimisului Său demn de încredere ﷺ. Le afirmă într-un mod potrivit măreției Sale, fără asemuire, și Îl declară mai presus de lipsuri fără să Îi nege însușirile.

Robul afirmă deplin numele și însușirile lui Allah, fără echivalare sau asemănare cu făpturile, și Îl socotește mai presus de asemănarea cu ele în toate însușirile Sale, fără ca aceasta să însemne negarea lor. Îl numește cu numele Sale cele mai frumoase și Îi atribuie însușirile înalte menționate în Cartea cea Măreață și în Sunna autentică, fără răstălmăcire, negare, definirea modului lor ori asemuire, fără adaos și fără lipsă.

El urmează și nu inovează, mergând pe calea cea dreaptă urmată de trimiși și de cei care i-au urmat în bine. În fruntea lor se află Profetul nostru Muḥammad ﷺ și Companionii săi, Allah să fie mulțumit de ei, apoi cei care i-au urmat în bine. După Companioni, în frunte se află imamii cunoscuți: Mālik ibn Anas, Muḥammad ibn Idrīs al-Shāfiʿī, Abū Ḥanīfa al-Nuʿmān ibn Thābit, Aḥmad ibn Muḥammad ibn Ḥanbal, al-Awzāʿī, Sufyān al-Thawrī, Isḥāq ibn Rāhawayh și ceilalți imami ai cunoașterii și călăuzirii. Ei au mers pe calea dreaptă, afirmând numele și însușirile lui Allah și socotindu-L mai presus de asemănarea cu făpturile Sale.

Apoi, cel care caută cunoașterea este foarte dornic să nu ascundă nimic din ceea ce știe, să lămurească adevărul și să le răspundă potrivnicilor religiei. Nu este nepăsător și nu se retrage, ci rămâne prezent, după puterea sa. Dacă se ridică potrivnicii Islamului cu îndoieli și atacuri, el se ridică să le răspundă, în scris, prin cuvânt și prin alte mijloace. Nu este nepăsător și nu spune: „Se ocupă altcineva”, ci spune: „Mă ocup eu! Mă ocup eu!”, chiar dacă există și alți imami, căci se teme ca această chestiune să nu fie scăpată din vedere. Rămâne mereu prezent și nu se retrage, ci intervine la momentul potrivit pentru sprijinirea adevărului și pentru a răspunde potrivnicilor Islamului, în scris sau altfel: prin radio, presă, televiziune ori orice mijloc pe care îl are la îndemână.

El nu ascunde cunoașterea pe care o are, ci scrie, ține predici și vorbește. Le răspunde inovatorilor și celorlalți potrivnici ai Islamului cu puterea pe care Allah i-a dat-o, după cunoașterea sa și după mijloacele pe care Allah i le-a înlesnit. Allah Preaînaltul spune:

Cei care ascund dovezile limpezi și călăuzirea pe care le-am pogorât, după ce le-am lămurit oamenilor în Carte, aceia sunt blestemați de Allah și de cei care blestemă. În afară de cei care se căiesc, se îndreaptă și arată limpede adevărul: către aceștia Mă întorc cu iertare, căci Eu sunt Cel care primește căința, Îndurătorul.¹¹

Se cuvine să ne oprim cu mare luare-aminte asupra acestor două versete. Domnul nostru a avertizat împotriva ascunderii cunoașterii, a amenințat pentru aceasta și l-a blestemat pe cel care o face. Apoi a arătat că izbăvirea de această amenințare și de acest blestem se face numai prin căință, îndreptare și lămurire. Omul se căiește pentru lipsurile și păcatele trecute, îndreaptă ceea ce poate îndrepta în sine și arată cunoașterea pe care o are, despre care s-ar fi putut spune că a ascuns-o pentru un câștig trecător sau printr-o interpretare greșită, apoi Allah l-a binecuvântat cu îndrumare. Nu există căință și izbăvire decât prin această lămurire și această întoarcere. Căința cuprinde regretul pentru lipsurile și păcatul trecut și părăsirea acestui păcat, din frică de Domnul său, Atotputernicul și Mărețul, și de pedeapsa Sa.

O a treia condiție este hotărârea sinceră de a nu mai reveni la păcat. Apoi urmează lămurirea și îndreptarea. Omul se poate căi fără ca oamenii să știe aceasta; când însă arată și lămurește, scapă de răspundere, iar căința sa este validă.

Mai este un lucru care îl privește pe cel care caută cunoașterea, mai întâi înaintea lui Allah, Preaslăvitul, apoi înaintea fraților, colegilor și societății sale: să se teamă de Allah în privința propriei persoane. Ori de câte ori învață ceva, să se grăbească să îl pună în practică, fără delăsare. Învață și împlinește, căci sunt necesare atât cunoașterea, cât și fapta. Își cere mereu socoteală și se străduiește să aplice asupra sa hotărârile lui Allah: ceea ce este obligatoriu ca obligatoriu și ceea ce este recomandat ca recomandat. Astfel, cunoașterea se vede în caracterul, faptele, purtarea, lecțiile, predicile, călătoriile și șederea lui, pe uscat, pe mare și în aer, în orice loc. El este preocupat de acest lucru și dorește ca frații, colegii și elevii săi să învețe de la el, pentru a le transmite cunoașterea pe care o are, în cuvânt și în faptă.

Așa a fost Profetul nostru, Alesul, pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa. Chemarea lui era deplină în cuvânt și faptă. Purtarea lui era cea mai frumoasă, cuvintele lui erau cele mai bune după Cuvântul lui Allah, Atotputernicul și Mărețul, iar caracterul lui era cel mai frumos. Allah Preaînaltul spune:

Tu ai, cu adevărat, un caracter măreț.¹²

Caracterul său era Coranul, după cum a spus ʿĀʾișa, Allah să fie mulțumit de ea:

Caracterul său era Coranul.

Îi urma poruncile, se ferea de interdicțiile sale, își însușea bunele purtări învățate de el, lua aminte la pildele și marile sale istorii și îi chema pe oameni la acestea.

Oamenii cunoașterii trebuie să îl urmeze în acest caracter măreț, pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa. Să fie adevărați înaintea lui Allah în cuvintele și faptele lor, să transmită porunca și interdicția Sa, să poruncească binele și să oprească răul după putere. Să ofere, cât pot, sfaturi și îndrumări conducătorilor, prin lămurire, îndreptare și atenționare, și să facă la fel pentru familiile, vecinii, societatea lor și pentru toți oamenii, prin orice mijloc și după putere. Nu este îngăduită delăsarea în aceste lucruri, mai ales în vremea noastră, când învățații sunt puțini, relele se răspândesc, iar viciile și faptele condamnabile sunt numeroase în întreaga lume, în țările islamice și în afara lor.

Orice om cu înțelegere limpede știe câte rele mari se răspândesc astăzi prin radio, presă, televiziune, alte publicații și cărți care cheamă la Foc. Această armată felurită care cheamă pe căile Focului are nevoie de o armată asemenea ei, de o putere asemenea ei, ba chiar mai mare. Armatele pe care dușmanii Islamului le trimit împotriva musulmanilor și numeroasele mijloace primejdioase pe care le răspândesc, atât printre musulmani, cât și printre nemusulmani, urmăresc să îi piardă, să îi conducă la Foc, să îi adune alături de ei în purtările lor rele și în căile lor de osândă, astfel încât să fie împreună în Foc. Acest lucru îl dorește conducătorul lor, după cum Allah, Preaslăvitul, spune:

Diavolul vă este un dușman, așadar luați-l drept dușman! El își cheamă adepții numai ca să fie dintre locuitorii Focului învăpăiat.¹³

Nu se cuvine, așadar, ca acela care caută cunoașterea să se retragă și să spună: „Îmi ajunge să am grijă de mine.” Nu! El are îndatoriri. Faptul că se îngrijește de sine înseamnă să împlinească ceea ce știe. Totodată, are îndatoriri de transmitere, lămurire și chemare. Domnul nostru, Preaslăvitul, spune:

Cheamă la calea Domnului tău cu înțelepciune și cu bună povață și discută cu ei în modul cel mai frumos.¹⁴

El, Preaslăvitul, mai spune:

Cheamă la Domnul tău!¹⁵

Allah, Preaslăvitul, îi poruncește Trimisului ﷺ să cheme, iar porunca adresată lui ne privește pe toți. Nu este o poruncă rezervată numai lui, pacea și binecuvântarea fie asupra sa. Când i se adresează o poruncă, ea îl privește pe el, pe conducătorii noștri și pe toți oamenii cunoașterii, cu excepția lucrurilor despre care dovada arată că îi sunt specifice.

Rob al lui Allah, trebuie să te ferești de apatie și izolare și să le transmiți robilor lui Allah porunca Lui. Ai, de asemenea, datoria să îl sfătuiești pe cel pe care îl poți sfătui, oriunde s-ar afla: conducătorul satului, învățatul satului, judecătorul, reprezentantul satului sau orice om cu răspundere, în sat, în oraș, în trib și în orice loc. Ia legătura cu el în chip frumos, sfătuiește-l sincer, îndrumă-l spre bine și ajutați-vă în bunătate și evlavie, prin mijloace bune, prin povață și reamintire cu vorbe frumoase, cu blândețe, nu cu asprime.

La fel trebuie să te porți cu conducătorul statului, cu miniștrii în răspunderile lor, cu judecătorii, cu cei care cheamă la Allah și cu toți frații tăi întru Allah: cooperează cu ei toți. Așa trebuie să fie cel care caută cunoașterea. Profetul ﷺ a spus:

Religia este sinceritate și sfătuire.

S-a întrebat: „Față de cine, o, Trimis al lui Allah?” El a răspuns:

Față de Allah, de Cartea Sa, de Trimisul Său, de conducătorii musulmanilor și de oamenii de rând dintre ei.

Muslim l-a relatat în Ṣaḥīḥul său. În cele două Ṣaḥīḥuri se relatează de la Jarīr ibn ʿAbd Allah al-Bajalī, Allah să fie mulțumit de el, că a spus:

I-am depus legământ Trimisului lui Allah ﷺ pentru împlinirea rugăciunii, darea zakātului și sfătuirea sinceră a fiecărui musulman.

Profetul, pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa, a spus:

Allah să îi lumineze chipul omului care aude cuvintele mele, le înțelege și apoi le transmite așa cum le-a auzit! Poate că acela la care sunt transmise le înțelege mai bine decât cel care le-a auzit.

Într-o altă formulare:

Se poate ca un purtător de cunoaștere să nu aibă el însuși o înțelegere adâncă.

Și într-o altă formulare:

Și se poate ca un purtător de cunoaștere să o ducă la cineva care o înțelege mai bine decât el.

Într-una dintre predicile sale, pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa, a spus:

Cel prezent să îi transmită celui absent! Poate că acela la care ajunge mesajul îl înțelege mai bine decât cel care l-a auzit.

Oamenii au nevoie de sprijinul nostru în bunătate și evlavie: regii și conducătorii lor, judecătorii, cei care cheamă la Allah și toți musulmanii. Trebuie însă folosite mijloace bune, blândețea și înțelepciunea. Într-o relatare autentică, Trimisul lui Allah ﷺ a spus:

Cel lipsit de blândețe este lipsit de tot binele.

Muslim l-a relatat în Ṣaḥīḥ de la Jarīr ibn ʿAbd Allah și de la ʿĀʾișa, Allah să fie mulțumit de ei. Într-o altă relatare a sa, de la ʿĀʾișa, Allah să fie mulțumit de ea, cu atribuire Profetului, se spune:

Allah este Blând și iubește blândețea. El dăruiește prin blândețe ceea ce nu dăruiește prin asprime și nici prin altceva.

Trimisul ﷺ spune într-o relatare autentică:

Blândețea nu se află într-un lucru fără să îl înfrumusețeze și nu este smulsă dintr-un lucru fără să îl urâțească.

Sunt de ajuns în această privință cuvintele lui Allah, Preaslăvitul:

Cheamă la calea Domnului tău cu înțelepciune și cu bună povață și discută cu ei în modul cel mai frumos.¹⁶

Și cuvintele Sale, Preaslăvit și Preaînalt este El:

Datorită unei îndurări de la Allah, ai fost blând cu ei. Dacă ai fi fost aspru și cu inima împietrită, s-ar fi risipit din jurul tău.¹⁷

În istoria lui Moise și Aaron, când Allah i-a trimis la Faraon, El, Preaslăvitul, le-a spus:

Spuneți-i vorbe blânde, poate că va lua aminte sau se va teme!¹⁸

Îi cer lui Allah, prin numele Sale cele mai frumoase și însușirile Sale cele înalte, să ne îndrume pe noi, pe voi și pe toți musulmanii către ceea ce Îl mulțumește, să ne conducă pe toți pe calea Sa cea dreaptă și să ne dăruiască tuturor cunoașterea folositoare, împlinirea ei, bunele purtări prescrise de Lege și caracterul măreț pentru care l-a lăudat pe Profetul Său, pacea și binecuvântarea fie asupra sa. Să ne amintim cuvintele sale:

Cel care pornește pe un drum căutând cunoaștere, Allah îi ușurează prin el un drum către Paradis.

Căutarea cunoașterii este un lucru de mare însemnătate, iar primejdia neînțelegerii religiei este mare. Să ne amintim și cuvintele Trimisului ﷺ:

Celui căruia Allah îi voiește binele îi dă înțelegerea religiei.

Cei doi șeici l-au relatat de la Muʿāwiya, Allah să fie mulțumit de el. Acest mare hadith ne arată că înțelegerea religiei este unul dintre semnele că Allah i-a voit binele robului. Din el se înțelege și că acela care nu dobândește înțelegerea religiei este lipsit de ajutor, căruia Allah nu i-a voit binele. Nu există putere și nici tărie decât prin Allah.

Îi cerem, Preaslăvit este El, să ne îndrume pe toți către ceea ce Îl mulțumește, să ne ia din această lume musulmani, să îndrepte starea musulmanilor de pretutindeni, să îi pună sub conducerea celor mai buni dintre ei, să le îndrepte conducătorii, să înmulțească printre ei pe cei care cheamă la călăuzire și să le dăruiască tuturor, în orice loc, înțelegerea religiei Sale și urmarea Sunnei Profetului Său Muḥammad ﷺ.

Allah știe cel mai bine. Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra lui Muḥammad.