Explicarea lucrării «Sharḥ al-Sunnah» — Volumul II

Răspunsurile învățaților către inovatori

Autorul, Allah să aibă milă de el, a spus: „Să știi că oamenii cunoașterii nu au încetat să respingă părerea jahmiyyah, până când, în califatul abbasizilor, oamenii mărunți au vorbit în treburile obștești, au atacat relatările Trimisului lui Allah ﷺ, au luat analogia și părerea și i-au declarat necredincioși pe cei care li s-au împotrivit.”

Comentariu

În privința cuvintelor sale: „Să știi că oamenii cunoașterii nu au încetat să respingă părerea jahmiyyah”, aceștia au fost definiți mai înainte: sunt urmașii lui Jahm ibn Ṣafwān, care a răspândit afirmația respingătoare că este creat Coranul, a proclamat negarea Numelor și atributelor lui Allah și a susținut irjāʾul. El are o învățătură rea. Urmașii săi sunt numiți jahmiyyah, prin raportare la Jahm. Printre cele mai respingătoare afirmații ale lor se află că este creat Coranul, negarea Numelor și atributelor lui Allah, Slăvitul și Preaînaltul, și denaturarea falsă a cuvântului lui Allah și a cuvântului Trimisului Său. Ei sunt cea mai primejdioasă și cea mai rea dintre grupări. De aceea oamenii Sunnei și ai cunoașterii nu i-au lăsat, ci le-au respins îndoielile, le-au dezmințit afirmațiile și le-au dovedit falsitatea. Aceasta se află în cărțile oamenilor cunoașterii, printre care răspunsul imamului Aḥmad ibn Ḥanbal, Allah să aibă milă de el, către jahmiyyah, care există tipărit, și răspunsul lui ʿUthmān ibn Saʿīd al-Dārimī către îndărătnicul Bishr al-Marīsī, tipărit și el.

Printre ele sunt Bayān talbīs al-Jahmiyyah, de Shaykh al-Islām Ibn Taymiyyah, și Ijtimāʿ al-juyūsh al-Islāmiyyah ʿalā ghazw al-Muʿaṭṭilah wa-l-Jahmiyyah, de Ibn al-Qayyim.

În privința cuvintelor sale: „Până când, în califatul abbasizilor”, în califatul lui al-Maʾmūn dintre abbasizi s-a ivit răul și au vorbit cei care nu erau calificați să vorbească. Au vorbit despre cunoaștere și temeliile religiei oameni care nu erau calificați pentru aceasta. Dacă omul vorbește în altceva decât domeniul său, lucrurile se strică. În lucrurile religiei și cunoașterii nu trebuie să vorbească decât oamenii calificați și oamenii cunoașterii. Chestiunea să nu devină anarhie, în care fiecare vorbește și pretinde cunoaștere, după cum există acum pretinși învățați care rumegă chestiunile crezului și vorbesc despre ele. Au vorbit despre credință, despre realitatea credinței și despre alte lucruri, fără să aibă nicio legătură cu acestea. Nu au cunoaștere și nu au învățat la învățați, ci au învățat singuri, s-au bizuit pe propria înțelegere și au început să alcătuiască reguli de la ei și din înțelegerea lor. Chestiunea este foarte primejdioasă.

În privința cuvintelor sale: „Oamenii mărunți au vorbit în treburile obștești”, aceasta este în relatare: „Când vorbesc al-ruwaybiḍah.” Printre semnele Ceasului se află ca în treburile obștești să vorbească cel care nu este cunoscut pentru cunoaștere. Aceștia sunt al-ruwaybiḍah, iar vorbirea lor este dintre semnele Ceasului. Nu se cuvine să vorbească în treburile obștești și în chestiunile generale decât oamenii adânciți în cunoaștere. Să nu intre fiecare în ele, după cum a spus Preaînaltul:

Când le vine o veste despre siguranță ori teamă, o răspândesc. Dacă ar întoarce-o la Trimis și la cei cu autoritate dintre ei, ar cunoaște-o cei dintre ei care știu să o deducă.

În treburile obștești ale comunității nu vorbesc decât cei calificați.

În privința cuvintelor sale: „Au atacat relatările Trimisului lui Allah ﷺ”, au intrat chiar în hadithuri, le critică, alcătuiesc cărți, declară unele autentice și altele slabe, fără să fie cunoscuți pentru cunoaștere, fără să fi învățat și fără să fie dintre relatatorii ori imamii hadithului. Sunt oameni mărunți care s-au ridicat să vorbească în cel mai primejdios lucru: știința hadithului și a transmiterii.

În privința cuvintelor sale: „Au luat analogia și părerea și i-au declarat necredincioși pe cei care li s-au împotrivit”, prin analogie se urmărește aici analogia falsă. Analogia corectă este însă unul dintre izvoarele dovezilor la oamenii cunoașterii. Analogia falsă este însă precum măsurarea Creatorului prin făptură ori compararea unei chestiuni cu o alta care nu împărtășește aceeași cauză juridică. Analogia înseamnă atribuirea hotărârii unui caz de bază unui caz derivat, pentru o cauză comună celor două. Dacă nu există o cauză comună, aceasta este o analogie falsă.

Urmările răspândirii învățăturii jahmiyyah

Autorul, Allah să aibă milă de el, a spus: „Au intrat în învățătura lor ignorantul, cel neatent și cel lipsit de cunoaștere, până când au căzut în necredință fără să știe. Comunitatea a pierit în unele privințe, a căzut în necredință în altele, în erezie în altele, în rătăcire în altele și s-a dezbinat și a introdus inovații în altele, în afară de cel care a rămas statornic asupra cuvântului Trimisului lui Allah ﷺ, asupra poruncii sale și a poruncii companionilor săi, fără să treacă dincolo de vreunul dintre ei ori de porunca lor. I-a fost de ajuns ceea ce le-a fost de ajuns lor, nu s-a îndepărtat de calea și învățătura lor, a știut că ei urmau Islamul corect și credința corectă și i-a urmat în religia sa, găsindu-și odihna. A știut că religia este prin urmarea altuia și că aceasta este urmarea companionilor lui Muḥammad ﷺ.”

Comentariu

În privința cuvintelor sale: „Au intrat în învățătura lor ignorantul, cel neatent și cel lipsit de cunoaștere”, adică s-a deschis poarta oricui. Au început să vorbească în chestiunile cunoașterii. Chiar acum, după cum știți, din pricina acestor canale prin satelit, a acestei vorbiri și a anarhiei în cunoaștere, până și oamenii de rând vorbesc în chestiunile cunoașterii și stârnesc îndoieli asupra lor. Stârnesc îndoieli asupra hotărârilor Legii religioase și asupra hotărârilor imamilor. După cum s-a arătat, i-au declarat necredincioși pe cei care li s-au împotrivit, până când i-au declarat necredincioși și ignoranți pe imamii dinainte. Unii spun chiar:

Eu sunt om și Aḥmad ibn Ḥanbal este om. Noi suntem bărbați și ei sunt bărbați. Mālik este un om și eu sunt un om.

Aici au ajuns: cuvântul imamilor nu ar avea nicio întâietate.

În privința cuvintelor sale: „Până când au căzut în necredință fără să știe”, au căzut în necredință fără să știe. Omul poate rosti o afirmație de necredință fără să știe că este necredință, din pricina ignoranței sale. Rostește și răspândește necredința fără să știe că este necredință, fiindcă a intrat într-un lucru la care nu se pricepe. Primejdia pentru el și pentru comunitate este mare. Dacă primejdia s-ar mărgini la el, ar fi mai ușor, însă problema este că ea se răspândește în comunitate.

În privința cuvintelor sale: „Comunitatea a pierit în unele privințe și a căzut în necredință în altele”, adică au aruncat comunitatea în confuzie și au introdus în ea neajunsul. Unii iau afirmații de necredință și spun: „Acestea sunt părerile unor învățați”, după cum spun despre părerile lui Jahm și ale muʿtazilah că sunt părerile unor învățați. Au scris chiar în ziare spunându-le învățaților: „Voi vă rezervați adevărul și nesocotiți părerile imamilor, precum Ibn Sīnā, Ibn ʿArabī și Jahm ibn Ṣafwān. Acești învățați au valoarea lor!”

În privința cuvintelor sale: „În erezie în altele, în rătăcire în altele, s-a dezbinat și a introdus inovații în altele”, toate aceste rele vin din amestecul ignoranților în chestiunile cunoașterii și din puțina teamă de Allah, Slăvitul și Preaînaltul. Când teama lor de Allah s-a împuținat, au intrat în aceste lucruri. De aceea unii înaintași spun: „Li s-a împuținat scrupulozitatea, așa că au vorbit.” Cel care se teme de Allah, Preaputernicul și Mărețul, nu intră însă într-un lucru decât dacă se pricepe. Nu intră într-un lucru la care nu se pricepe și pentru care nu este calificat, îndeosebi în lucrurile religiei.

În privința cuvintelor sale: „În afară de cel care a rămas statornic asupra cuvântului Trimisului lui Allah ﷺ, asupra poruncii sale și a poruncii companionilor săi, fără să treacă dincolo de vreunul dintre ei”, nu a scăpat de aceste rele — necredință, abatere, rătăcire, deviere, dușmănie și ruperea legăturilor — decât cel care s-a ținut de ceea ce urmau Trimisul lui Allah ﷺ și companionii săi. Profetul ﷺ a spus:

Comunitatea mea se va împărți în șaptezeci și trei de grupări. Toate sunt în Foc, în afară de una.

Ei au întrebat: „Care este ea, o, Trimis al lui Allah?” El a spus:

Cei care urmează ceea ce urmez eu și companionii mei.⁶

În privința cuvintelor sale: „I-a fost de ajuns ceea ce le-a fost de ajuns lor”, aceasta este Cartea, Sunna și ceea ce urmau înaintașii drepți: companionii, urmașii lor, generațiile privilegiate și imamii. Problema este însă la cel care spune:

Ei sunt bărbați și noi suntem bărbați. Vorbele lor nu au întâietate față de ale noastre.

În privința cuvintelor sale: „A știut că ei urmau Islamul corect și credința corectă”, după cum a spus Preaînaltul:

Cei dintâi înaintași dintre emigranți și ajutoare și cei care i-au urmat în facerea de bine.

El, pacea și binecuvântarea fie asupra sa, a spus:

Țineți-vă de Sunna mea și de Sunna califilor drept călăuziți de după mine!

Cel care vrea scăparea, aceasta este calea ei. Cel care nu vrea scăparea are ceea ce a ales pentru sine. Răul nu se mărginește la el, ci poartă păcatele oamenilor împreună cu păcatul său. Preaînaltul a spus:

Să își poarte poverile pe deplin în Ziua Învierii și o parte din poverile celor pe care îi rătăcesc fără cunoaștere. Ce rău este ceea ce poartă!

Fără îndoială, companionii și generațiile privilegiate sunt cei care urmează Islamul corect și religia corectă. Cum să îi părăsești și să te duci la cel despre care nu este sigur că urmează religia corectă și adevărul?

În privința cuvintelor sale: „I-a urmat în religia sa, găsindu-și odihna”, i-a urmat înseamnă că a mers pe urmele lor.

Cei care i-au urmat în facerea de bine.

Prin taqlīd se urmărește aici urmarea.

În privința cuvintelor sale: „A știut că religia este prin urmarea altuia și că aceasta este urmarea companionilor lui Muḥammad ﷺ”, după cum am amintit, se urmărește taqlīdul corect, adică urmarea. După cum a spus Yūsuf, pacea fie asupra sa:

A spus: «Nu vă va veni hrană cu care să fiți hrăniți fără să vă înștiințez despre tâlcuirea ei înainte să vă vină. Aceasta este dintre cele pe care m-a învățat Domnul meu. Eu am părăsit religia unui neam care nu crede în Allah și tăgăduiește Viața de Apoi. Am urmat religia părinților mei Ibrāhīm, Isḥāq și Yaʿqūb. Nouă nu ni se cuvine să Îi asociem nimic lui Allah. Aceasta este din harul lui Allah asupra noastră și asupra oamenilor, însă cei mai mulți oameni nu mulțumesc.»

Urmarea înaintașilor drepți este adevărul. Nu este mustrare dacă îi urmezi pe aceștia. Mustrarea este numai dacă îl urmezi pe cel care nu se cuvine urmat și îl iei ca pildă pe cel care nu se cuvine luat ca pildă.

Cuvântul lui Allah și rostirea Coranului

Cel care spune: «Rostirea mea a Coranului este creată» este jahmī. Cel care tace și nu spune nici creată, nici necreată este jahmī. Astfel a spus Aḥmad ibn Ḥanbal. Trimisul ﷺ a spus:

Cel dintre voi care va trăi după mine va vedea multă divergență. Feriți-vă de lucrurile nou introduse, fiindcă sunt rătăcire! Țineți-vă de Sunna mea și de Sunna califilor drept călăuziți! Apucați-o cu măselele!

⁵

Comentariu

Allah Și-a afirmat vorbirea în multe versete, printre care cuvântul Său:

Spune: «Dacă marea ar fi cerneală pentru cuvintele Domnului meu, marea s-ar sfârși înainte să se sfârșească cuvintele Domnului meu, chiar dacă am aduce încă pe atât în ajutor.»

Adică vorbele lui Allah prin care poruncește, oprește și rânduiește universul. Cine poate număra cuvintele lui Allah, Slăvitul și Preaînaltul? Nici mările și nici toate condeiele nu le pot scrie.

Vorbirea lui Allah, după cum spun Ahl al-Sunnah wa-l-Jamāʿah, este veșnică în felul ei și nouă în rostirile sale individuale. Coranul este una dintre rostirile individuale ale lui Allah, una dintre exprimările particulare ale vorbirii lui Allah, Slăvitul și Preaînaltul. Vorbirea lui Allah este statornicită prin Cartea lui Allah și Sunna Trimisului Său ﷺ. Fără îndoială, și rațiunile sănătoase Îi afirmă lui Allah vorbirea, fiindcă este un atribut de desăvârșire, iar negarea ei este un atribut de lipsă. Însă jahmiyyah sunt urmașii lui Jahm ibn Ṣafwān, un om rău care a apărut printre oameni, stârnindu-le îndoieli despre religia lui Allah și poruncindu-le necredința și tăgăduirea. Le-a stârnit și îndoiala că Allah vorbește și a spus: „Cuvântul lui Allah care există este creat. L-a creat în Tablă, ori în Jibrīl, ori în Muḥammad ﷺ. Atribuirea sa este atribuirea făpturii Creatorului ei, precum Casa lui Allah și cămila lui Allah.” Astfel spune — Allah să îl facă de ocară! Spune că Allah nu vorbește, iar atribuirea vorbirii Lui este atribuirea unei făpturi Creatorului ei.

Aceasta este din învățătura sa. El susține constrângerea în predestinare, negarea Numelor și atributelor, dezmințirea Sunnei Profetului ﷺ și dezmințirea Coranului. Este un tăgăduitor rău care a venit cu această născocire. Această învățătură coboară de la iudei, după cum a amintit Shaykh al-Islām Ibn Taymiyyah în introducerea Al-Ḥamawiyyah. Jahm nu este cel care a început această învățătură. Înaintea sa, al-Jaʿd ibn Dirham a început această afirmație respingătoare și a primit-o de la Ṭālūt iudeul. Ṭālūt a primit-o de la Labīd ibn al-Aʿṣam iudeul, care l-a vrăjit pe Profet ﷺ. Această afirmație coboară de la iudeii care denaturează cuvântul lui Allah, abătându-l de la sensul său. Nu este de mirare această învățătură rea dacă i se cunoaște izvorul: iudeii au strecurat-o printre musulmani prin acest om rău, al-Jaʿd ibn Dirham, pe care Khālid al-Qasrī l-a ucis în ziua Sărbătorii Sacrificiului, după cum a amintit Ibn al-Qayyim:

Pentru aceasta Khālid al-Qasrī l-a adus jertfă pe al-Jaʿd în ziua junghierii jertfelor,

fiindcă a spus că Ibrāhīm nu este prietenul Său apropiat și că nici Mūsā nu este cel apropiat căruia El i-a vorbit.

Orice om al Sunnei a mulțumit pentru acea jertfă. Ce vrednic de laudă ești, tu, cel care ai adus jertfa!

Jahm ibn Ṣafwān a primit această afirmație de la el. Ea i-a fost atribuită fiindcă el este cel care a răspândit-o, nu cel care a început-o.

Oamenii Sunnei i-au dezaprobat cu tărie și au vorbit aspru în această privință. Aceasta va veni, dacă Allah voiește, în pasajul următor. Acum avem însă o parte din această învățătură rea: negarea vorbirii lui Allah. Între oamenii Sunnei s-a ivit o dificultate: se spune că rostirea mea a Coranului este creată ori necreată? Și pe aceasta au strecurat-o printre musulmani: spui că rostirea ta a Coranului este creată ori spui: „Rostirea mea a Coranului este necreată”, ori te oprești? Dacă se urmărește ceea ce este rostit, acesta este cuvântul lui Allah, necreat. Dacă se urmărește însă actul rostirii Coranului, actul rostirii este creat și glasul este creat. Trebuie făcută deosebirea. Aceasta este lămurirea pe care au susținut-o imamul Aḥmad, al-Bukhārī și un grup dintre cercetătorii temeinici. Nu spune în mod absolut: „Rostirea mea a Coranului este creată”, nici „este necreată” și nici nu te opri, ci fă deosebirea în această privință.

Pricina pieirii jahmiyyah

Autorul, Allah să aibă milă de el, a spus: „Să știi că pieirea jahmiyyah a venit fiindcă au cugetat asupra Domnului, Preaputernicul și Mărețul. Au introdus: «De ce?» și «Cum?», au părăsit relatarea, au născocit analogia și au măsurat religia prin părerea lor. Au adus necredință vădită, care nu se ascunde. Au devenit necredincioși și au declarat făpturile necredincioase. Chestiunea i-a împins să susțină negarea atributelor.”

Comentariu

În privința cuvintelor sale: „Să știi că pieirea jahmiyyah a venit fiindcă au cugetat asupra Domnului, Preaputernicul și Mărețul”, pricina care i-a făcut pe jahmiyyah să rătăcească atât de departe este că au intrat în cele ale Domnului și au început să cerceteze. Musulmanului nu îi este îngăduit să cerceteze cele ale Domnului, ci trebuie să creadă în El, în Numele și atributele Sale și să nu cerceteze felul în care sunt acestea. Nimeni nu cunoaște Ființa lui Allah, Mărețul și Preaînaltul, și felul Numelor și atributelor Sale decât El, Slăvitul. Preaînaltul a spus:

El știe ceea ce se află înaintea lor și ceea ce se află în urma lor, iar ei nu Îl cuprind cu știința lor.

Nimeni nu Îl cuprinde pe Allah, Preaputernicul și Mărețul. El Se cunoaște pe Sine și pe alții cel mai bine. Noi nu vorbim despre cele ale lui Allah decât potrivit dovezii venite din Coran și Sunna și ne oprim de la ceea ce nu a venit în texte. Jahmiyyah au negat Coranul și Sunna și au intrat prin rațiunile lor în cele ale lui Allah, Slăvitul și Preaînaltul, până când au spus: „El nu este nici înăuntrul lumii, nici în afara lumii, nici deasupra, nici dedesubt, nici la dreapta, nici la stânga.” Ar fi, așadar, inexistent. Allah este mai presus de ceea ce spun ei! Au spus: „El nu are auz, vedere, cunoaștere ori voință.” Ar fi, așadar, neînsuflețit, fiindcă lucrul neînsuflețit este descris prin acestea, asemenea idolilor. Allah este mai presus de aceasta!

În privința cuvintelor sale: „Au măsurat religia prin părerea lor”, au urmat analogia falsă, măsurându-L pe Allah prin făpturile Sale. I-au negat Numele și atributele, fiindcă la ei acestea implică asemănarea cu făpturile. Nu au știut că Numele și atributele lui Allah Îi sunt proprii, Slăvitul, iar numele și atributele făpturilor le sunt proprii lor, fără asemănare între unele și altele. Așa cum Allah are o Ființă care nu se aseamănă ființelor, are și Nume și atribute care nu se aseamănă numelor și atributelor făpturilor. Cel care primește aceasta își găsește odihna și merge pe calea corectă.

În privința cuvintelor sale: „Au adus necredință vădită, care nu se ascunde”, au devenit necredincioși în Allah prin aceste afirmații respingătoare în privința lui Allah, Mărețul și Preaînaltul.

În privința cuvintelor sale: „Au devenit necredincioși și au declarat făpturile necredincioase”, i-au declarat necredincioși pe cei care Îl descriu pe Allah prin Numele și atributele Sale, fiindcă spun: „Acesta Îl aseamănă făpturilor, iar asemănarea este necredință.” Noi spunem: nu, aceasta nu este asemănare. Allah, Mărețul și Preaînaltul, a spus:

Nimic nu este asemenea Lui și El este Cel care Aude, Cel care Vede.

El a negat asemănarea în privința Sa și Și-a afirmat auzul și vederea, deși auzul și vederea există și la făpturi. Aceasta arată că unele nu se aseamănă cu celelalte.

În privința cuvintelor sale: „Chestiunea i-a împins să susțină negarea atributelor”, taʿṭīl este tăgăduirea Creatorului, Slăvitul și Preaînaltul, fiindcă aceasta duce la tăgăduire. Cel care nu aude, nu vede, nu vorbește, nu are nici voință, nici vrere, nu este înăuntrul lumii și nici în afara ei, nici deasupra și nici dedesubt — atunci nu mai există o divinitate de adorat. Chestiunea i-a dus, așadar, la tăgăduire și negare.

Pricinile pentru care învățații i-au socotit necredincioși pe jahmiyyah

Autorul, Allah să aibă milă de el, a spus: „Unii învățați, între ei imamul Aḥmad ibn Ḥanbal, au spus: Jahmī este necredincios și nu este dintre oamenii qiblei. Sângele său este îngăduit, nu moștenește și nu este moștenit, fiindcă a spus că nu există rugăciune de vineri, rugăciune în comunitate, cele două sărbători și milostenie. Ei au spus: Cel care nu spune că este creat Coranul este necredincios.”

Comentariu

În privința cuvintelor învățaților: „Jahmī este necredincios și nu este dintre oamenii qiblei”, adică este necredincios prin ansamblul afirmațiilor sale, fiindcă L-a negat pe Allah, Mărețul și Preaînaltul. Fără îndoială, aceasta este cea mai aspră necredință.

Afirmațiile lor de necredință duc la negare, după cum a spus șeicul, adică negarea existenței lui Allah, Slăvitul și Preaînaltul. Imamul Aḥmad, Allah să aibă milă de el, le-a răspuns în cartea sa Al-Radd ʿalā al-Jahmiyyah, care este tipărită și cercetată, laudă lui Allah. Mai mulți le-au răspuns, între ei Shaykh al-Islām în marea sa carte Bayān talbīs al-Jahmiyyah.

În privința cuvintelor sale: „Sângele său este îngăduit, nu moștenește și nu este moștenit”, aceasta fiindcă este apostat, astfel că sângele său este îngăduit. Ceea ce ocrotește sângele este Islamul, iar sângele necredinciosului este îngăduit.

În privința cuvintelor sale: „Fiindcă a spus că nu există rugăciune de vineri și rugăciune în comunitate”, Jahm tăgăduiește rugăciunea de vineri și rugăciunea în comunitate. La el este de ajuns cunoașterea lui Allah, fiindcă pentru el credința este cunoașterea. Dacă omul Îl cunoaște pe Domnul său în inima sa, ajunge credincios cu credință deplină, chiar dacă nu se roagă, nu postește și nu împlinește nimic din actele de adorare.

În privința cuvintelor sale: „Cele două sărbători și milostenia”, aceasta fiindcă el socotește că faptele nu țin de credință, nici rostirea cu limba și nici convingerea. Pentru el, credința este numai simpla cunoaștere.

În privința cuvintelor sale: „Ei au spus: Cel care nu spune că este creat Coranul este necredincios”, jahmiyyah au spus: cel care nu spune că este creat Coranul, ci spune că este cuvântul lui Allah, este necredincios, fiindcă L-ar fi asemănat pe Allah făpturilor Sale, iar asemănarea este necredință.

Încercarea oamenilor prin învățături fără temei

Autorul, Allah să aibă milă de el, a spus: „Au socotit îngăduită sabia împotriva comunității lui Muḥammad ﷺ, i-au contrazis pe cei dinaintea lor și i-au pus pe oameni la încercare prin ceva despre care nu vorbiseră Trimisul lui Allah ﷺ și nici vreunul dintre companionii săi, Allah să fie mulțumit de ei. Au vrut să oprească activitatea moscheilor și a moscheilor de vineri...”

Comentariu

În privința cuvintelor sale: „Au socotit îngăduită sabia împotriva comunității lui Muḥammad ﷺ”, au socotit îngăduită uciderea musulmanilor care li se împotrivesc în crez. De aceea, când au dobândit putere în vremea lui al-Maʾmūn, ce le-au făcut musulmanilor? Au ucis dintre învățați pe cei pe care i-au ucis și i-au chinuit pe cei pe care i-au chinuit, pentru a-i sili să susțină învățătura jahmiyyah.

În privința cuvintelor sale: „I-au contrazis pe cei dinaintea lor”, dintre musulmani. Aceste afirmații nu s-au arătat decât printre ei.

În privința cuvintelor sale: „I-au pus pe oameni la încercare prin ceva despre care nu vorbise Trimisul lui Allah ﷺ”, au vrut să îi silească pe oameni să primească părerea lor, după cum a fost în vremea lui al-Maʾmūn și a celor de după el, când i-a silit pe oameni să spună că este creat Coranul.

În privința cuvintelor sale: „Au vrut să oprească activitatea moscheilor și a moscheilor de vineri”, aceasta fiindcă învățătura lor despre credință este că ea este numai cunoaștere, chiar dacă omul nu face nimic și nu rostește cu limba, chiar dacă nu crede în inimă. Atunci nu mai este nevoie de moschei și de moscheile de vineri, fiindcă la ei rugăciunea nu este obligatorie.

Tăgăduirea relatărilor și stârnirea îndoielilor

Autorul, Allah să aibă milă de el, a spus: „Au slăbit Islamul, au oprit lupta, au lucrat pentru dezbinare, au contrazis relatările, au vorbit potrivit celor abrogate și au adus ca dovadă cele cu înțeles neclar. Le-au stârnit oamenilor îndoieli în religiile lor, s-au certat despre Domnul lor și au spus: Nu există pedeapsă a mormântului, nici Bazin, nici mijlocire, iar Paradisul și Focul nu au fost create. Au tăgăduit multe dintre cele spuse de Trimisul lui Allah ﷺ. Din această pricină, cei care au socotit îngăduită declararea necredinței lor și sângele lor au socotit-o astfel. Cel care respinge un verset din Cartea lui Allah a respins întreaga Carte. Cel care respinge un hadith de la Trimisul lui Allah ﷺ a respins toate relatările și este necredincios în Allah Cel Măreț.”

Comentariu

În privința cuvintelor sale: „Au slăbit Islamul”, adică jahmiyyah au făcut Islamul slab.

În privința cuvintelor sale: „Au oprit lupta”, au oprit lupta pe calea lui Allah, fiindcă nu socotesc necredincioși necredincioșii, de vreme ce Îl cunosc pe Allah. Ar însemna că Faraonul este musulman, fiindcă Îl cunoaște pe Allah în inima sa. Preaînaltul a spus:

A spus: «Tu ai știut că nu le-a coborât pe acestea decât Domnul cerurilor și al pământului.»

El Îl cunoaște pe Allah în inima sa. Asociaționiștii din vremea Profetului ﷺ Îl cunoșteau pe Allah în inimile lor și chiar Îl adorau prin felurite acte de adorare. Credeau că Allah, Slăvitul, este Domnul și că merită adorarea, însă I-au asociat pe alții, pretinzând că aceștia îi apropie de Allah, Slăvitul și Preaînaltul.

În privința cuvintelor sale: „Au contrazis relatările”, adică au contrazis dovezile și Sunna.

În privința cuvintelor sale: „Au vorbit potrivit celor abrogate”, ei iau dovezile abrogate și nu urmează textul abrogator, pentru a-i rătăci pe oameni. După cum a spus Allah, Mărețul și Preaînaltul:

Cei în ale căror inimi se află abatere urmează ceea ce este neclar din ea.

Din cele cu înțeles neclar face parte textul abrogat, fiindcă omul trebuie să cunoască textul abrogator și cel abrogat, absolutul și restrânsul, particularul și generalul și științele aducerii dovezilor. Să nu aducă drept dovadă orice text găsește fără să cerceteze dacă este abrogat, particularizat ori restrâns. Ei nu privesc la aceasta, din pricina abaterii și pentru a-i rătăci pe oameni, și spun: „Noi aducem dovezi din Coran.” Însă nu au adus dovezi din Coran. Cel care îl ia în întregime aduce dovezi din Coran. Cel care ia o parte și o părăsește pe cealaltă nu crede în el. Preaînaltul a spus:

Oare credeți într-o parte a Cărții și tăgăduiți o parte?

Cel care nu pune împreună ceea ce este limpede și ceea ce este neclar ia o parte a Cărții și părăsește o parte. De aceea a spus:

Cei adânciți în cunoaștere spun: «Credem în ea; toate...»

Au spus toate (⁧كُلٌّ⁩), adică cele limpezi și cele neclare,

toate sunt de la Domnul nostru.

Ei întorc ceea ce este neclar la ceea ce este limpede, care îl tâlcuiește și îl lămurește. Însă aceasta are nevoie de un învățat. Nu este îngăduit să intre în ea un pretins învățat ori un om al abaterii care vrea să îi rătăcească pe alții. Nu ia numai cele neclare decât unul dintre doi oameni:

Fie un om al abaterii care vrea să îi rătăcească pe alții, precum jahmiyyah. De aceea imamul Aḥmad a spus despre ei: „Aduc ca dovadă cele cu înțeles neclar din Coran.”

Fie un pretins învățat, care nu cunoaște și vorbește despre Allah fără cunoaștere.

În privința cuvintelor sale: „Au adus ca dovadă cele cu înțeles neclar”, de aceea imamul Aḥmad le-a răspuns în cartea sa Al-Radd ʿalā al-Jahmiyyah. A cercetat textele pe care le-au adus ca dovadă, le-a respins părerea asupra lor, a arătat înțelesul corect și a pus în acord versetele și hadithurile.

În privința cuvintelor sale: „Le-au stârnit oamenilor îndoieli în religiile lor”, fără îndoială aceasta tulbură gândirea. Nu este îngăduit să vorbească în chestiunile cunoașterii, îndeosebi în crezuri, decât cel adâncit în cunoaștere. Nu este îngăduit să vorbească în ele cei care au învățat pe jumătate ori pretinșii învățați, cu atât mai puțin oamenii abaterii și rătăcirii.

În privința cuvintelor sale: „S-au certat despre Domnul lor”, au introdus disputa. Preaînaltul a spus:

Nu se ceartă asupra versetelor lui Allah decât cei care nu au crezut. Să nu te amăgească umbletul lor prin ținuturi!

Credinciosul nu se ceartă asupra versetelor lui Allah, ci le primește și crede că sunt cuvântul lui Allah, bine și călăuzire. Cel care se oprește și se îndoiește este însă unul care se ceartă asupra cuvântului lui Allah, Preaputernicul și Mărețul.

În privința cuvintelor sale: „Au spus: Nu există pedeapsă a mormântului”, aceasta este în acord cu învățătura lor, fiindcă la ei cel care Îl cunoaște pe Allah este credincios. Nu este necesar să se roage, să postească, să împlinească ḥajjul și ʿumrah ori să împlinească faptele. Pe acest temei, nu există pedeapsă a mormântului, fiindcă toți oamenii Îl cunosc pe Allah și nu există neascultare și ascultare. Toți cei din morminte Îl cunosc pe Allah, așadar nu sunt chinuiți.

În privința cuvintelor sale: „Nici Bazin, nici mijlocire”, au tăgăduit toate lucrurile nevăzutului, fiindcă se bizuie numai pe rațiunile lor.

În privința cuvintelor sale: „Paradisul și Focul nu au fost create”, adică jahmiyyah au spus că Paradisul și Focul nu sunt create acum, deși Allah a vestit că amândouă sunt create acum. Preaînaltul a spus despre Paradis:

Întinderea sa este cât cerurile și pământul, pregătit pentru cei temători de Allah.

Pregătit pentru cei temători de Allah:

aceasta arată că este pregătit și există, iar despre Foc a spus:

Pregătit pentru necredincioși.

Și Trimisul ﷺ a vestit că arșița puternică este din dogoarea Gheenei, ceea ce arată că ea există. Focul are și două răsuflări: una iarna, aceasta fiind cel mai aspru frig pe care îl simțiți, și una vara, aceasta fiind cea mai puternică arșiță pe care o simțiți. El a spus:

Arșița puternică este din dogoarea Gheenei.⁴¹

În privința cuvintelor sale: „Au tăgăduit multe dintre cele spuse de Trimisul lui Allah ﷺ”, au tăgăduit multe dintre cele venite în Carte și Sunna, fiindcă le contrazic părerea și crezul.

În privința cuvintelor sale: „Din această pricină, cei care au socotit îngăduită declararea necredinței lor și sângele lor au socotit-o astfel”, cei dintre Ahl al-Sunnah wa-l-Jamāʿah care i-au declarat necredincioși au făcut-o pentru ansamblul acestor afirmații rele, fiindcă ele duc la lipsa oricărei religii.

În privința cuvintelor sale: „Cel care respinge un verset din Cartea lui Allah a respins întreaga Carte”, după cum s-a arătat, cel care aduce ca dovadă o parte a Coranului și părăsește cealaltă parte, legată de ea, a crezut într-o parte a Cărții și a părăsit o parte. Cel care aduce ca dovadă cele neclare și le părăsește pe cele limpezi este dintre cei care cred într-o parte a Cărții și tăgăduiesc o parte.

În privința cuvintelor sale: „Cel care respinge un hadith de la Trimisul lui Allah ﷺ a respins toate relatările”, la fel Sunna cuprinde lucruri limpezi și lucruri neclare. Cel care ia cele neclare din Sunna și părăsește cele limpezi a respins întreaga Sunna.

În privința cuvintelor sale: „Este necredincios în Allah Cel Măreț”, acesta este sfârșitul — căutăm ocrotire la Allah! Cel care crede în Allah spune:

Credem în ea; toate sunt de la Domnul nostru.

Omul abaterii ia numai ceea ce este neclar, fiindcă îi este potrivit. Ceea ce este limpede nu îi este potrivit, așa că îl părăsește. Aceasta este întotdeauna calea oamenilor poftelor, nu numai a jahmiyyah. Izvorul ei este însă de la jahmiyyah. Toți oamenii poftelor, în orice vreme, au această cale: iau dintre dovezi ceea ce se potrivește dorinței lor și părăsesc ceea ce o contrazice.

Încercarea oamenilor Sunnei prin sabie și bici

Autorul, Allah să aibă milă de el, a spus: „Vremea lor s-a prelungit și au găsit de la conducător sprijin pentru aceasta. Au folosit sabia și biciul asupra celor care nu îi urmau. Cunoașterea Sunnei și a comunității unite s-a șters și ei le-au slăbit pe amândouă. Au ajuns ascunse din pricina arătării inovațiilor, a vorbirii despre ele și a mulțimii lor. Au luat adunările, și-au arătat părerea, au alcătuit cărți despre ea, i-au ademenit pe oameni și au căutat întâietatea pentru ei. A fost o încercare foarte grea, din care nu a scăpat decât cel pe care Allah l-a păzit. Cel mai mic lucru care îl atingea pe omul care stătea cu ei era să se îndoiască de religia sa, să îi urmeze ori să le socotească părerea adevărată, fără să știe dacă se află asupra adevărului ori falsului, ajungând să se îndoiască. Oamenii au pierit până în vremea lui Jaʿfar, numit al-Mutawakkil. Allah a stins prin el inovațiile, a arătat prin el adevărul și i-a făcut vădiți pe oamenii Sunnei. Limbile lor au prins putere, în pofida puținătății lor și a mulțimii oamenilor inovațiilor, până în ziua noastră.”

Comentariu

În privința cuvintelor sale: „Vremea lor s-a prelungit și au găsit de la conducător sprijin pentru aceasta”, el arată către vremea lui al-Maʾmūn și a urmașilor săi. Allah să ne ierte pe noi și pe el, fiindcă l-au amăgit și l-au înșelat.

În privința cuvintelor sale: „Au folosit sabia și biciul asupra celor care nu îi urmau”, adică au căpătat putere în vremea lui al-Maʾmūn asupra Ahl al-Sunnah wa-l-Jamāʿah. Acesta este rodul anturajului rău. Musulmanul, fie conducător, fie dintre ceilalți, trebuie să nu își ia decât un anturaj drept. Preaînaltul a spus:

O, voi cei care ați crezut! Nu vă luați apropiați din afara voastră,

adică dintre alții decât voi,

care nu cruță nimic ca să vă strice.

Musulmanul își ia un anturaj drept și se ferește de anturajul rău, mai ales conducătorii. Priviți ce i-a făcut anturajul rău lui al-Maʾmūn, în pofida istețimii și a obârșiei sale și a faptului că era din Banū Hāshim. Cu toate acestea, l-au amăgit. Priviți ce a făcut anturajul rău la sfârșitul abbasizilor: Ibn al-ʿAlqamī și al-Ṭūsī. Ce i-au făcut califului abbasid? Au adus asupra lui tătarii din răsărit. I-au adus, le-au deschis drumul și le-au înlesnit căile, până când au nimicit Bagdadul și ținuturile musulmanilor, au săvârșit mari măceluri și au ars cărțile și le-au pus în Tigru și Eufrat, până când apele s-au schimbat din pricina lor. Credeau că au nimicit Islamul. Însă Islamul este sprijinit de Allah și nu poate fi nimicit.

În privința cuvintelor sale: „Cunoașterea Sunnei și a comunității unite s-a șters”, adică a dispărut, fiindcă durūs înseamnă ștergere și dispariție.

În privința cuvintelor sale: „Le-au slăbit pe amândouă”, adică au slăbit cunoașterea Cărții și Sunnei, iar cunoașterea a devenit la ei știința disputei, teologia speculativă și logica.

În privința cuvintelor sale: „Au ajuns ascunse din pricina arătării inovațiilor și a vorbirii despre ele”, au părăsit Sunna și s-au ocupat de inovații, de arătarea și chemarea la ele, iar oamenii Sunnei au ajuns ascunși.

În privința cuvintelor sale: „Din pricina mulțimii lor. Au luat adunările și și-au arătat părerea”, au folosit adunările, școlile și întâlnirile pentru a-și arăta și răspândi părerile. Astfel sunt oamenii răului: dacă li se dă putere, nu cruță niciun efort pentru a nimici Islamul.

În privința cuvintelor sale: „Au alcătuit cărți despre ea”, adică au scris cărți, cărțile jahmiyyah și ale muʿtazilah.

În privința cuvintelor sale: „I-au ademenit pe oameni și au căutat întâietatea pentru ei”, i-au convins pe mulți oameni care nu erau temeinici în cunoaștere. Aceștia au fost convinși de părerea lor și i-au urmat. Când vin tulburările, puțini scapă de ele. Unii oameni sunt influențați mult, alții mai puțin și alții scapă, însă după încercare și punere la probă. I-au convins pe oameni de învățătura lor și i-au ademenit cu bani. Uneori vin cu amenințare, ucidere, lovire și închisoare, iar alteori cu făgăduirea banilor, slujbelor și a unui viitor strălucit. Ignorantul și omul lacom își vând religia pentru viața lumească — căutăm ocrotire la Allah!

În privința cuvintelor sale: „A fost o încercare foarte grea, din care nu a scăpat decât cel pe care Allah l-a păzit”, nu a scăpat decât cel care s-a ținut de Carte și Sunna și a răbdat ceea ce îl atingea, precum imamul Aḥmad. Au fost și oameni uciși în timp ce se țineau de Carte și Sunna. Cel care i-a ascultat și a mers cu ei a pierit însă împreună cu ei.

În privința cuvintelor sale: „Cel mai mic lucru care îl atingea pe omul care stătea cu ei era să se îndoiască de religia sa”, unii oameni s-au abătut de la religia lor, iar alții nu s-au abătut de la ea, dar au ajuns să se îndoiască de unele lucruri, fiindcă șederea cu ei nu aduce bine.

În privința cuvintelor sale: „Să îi urmeze”, pe cel care stă cu ei fie îl atinge mult și se abate, fie îl atinge o parte din abatere, fie ajunge cel puțin să aibă un fel de îndoială în unele lucruri.

În privința cuvintelor sale: „Să îi urmeze ori să le socotească părerea adevărată, fără să știe dacă se află asupra adevărului ori falsului, ajungând să se îndoiască”, aceasta mai ales fiindcă ei au argumente prefăcute, elocvență, exprimare limpede și putere în vorbire. Au nevoie de un învățat statornic care să li se împotrivească și să le răspundă, precum imamul Aḥmad, Shaykh al-Islām Ibn Taymiyyah și imamii care le-au stat împotrivă și i-au înfrânt.

În privința cuvintelor sale: „Oamenii au pierit până în vremea lui Jaʿfar, numit al-Mutawakkil”, această încercare a continuat în vremea lui al-Maʾmūn, a fratelui său al-Muʿtaṣim și a lui al-Wāthiq ibn al-Muʿtaṣim. Când al-Wāthiq a murit, fratele său al-Mutawakkil a primit legământul, a sprijinit Sunna și a îndepărtat încercarea de la oamenii cunoașterii. A venit ușurarea de la Allah, Slăvitul și Preaînaltul. Allah să îl răsplătească cu bine pentru Islam și musulmani! L-a întărit și l-a cinstit pe imamul Aḥmad. „Numit al-Mutawakkil”, adică cel care se încrede în Allah: acesta este supranumele său. Numele său este însă Jaʿfar ibn al-Muʿtaṣim.

În privința cuvintelor sale: „Limbile lor au prins putere”, adică oamenii Sunnei au căpătat putere să vorbească. Au vorbit cu tărie împotriva oamenilor inovațiilor. Lucrurile s-au răsturnat.

În privința cuvintelor sale: „În pofida puținătății lor și a mulțimii oamenilor inovațiilor, până în ziua noastră”, falsul nu poate sta niciodată împotriva adevărului. Chiar dacă cei care urmează falsul sunt mulți, nu pot sta împotriva adevărului și a oamenilor săi, chiar dacă aceștia sunt puțini. Preaînaltul a spus:

De câte ori o ceată mică a biruit o ceată mare, cu îngăduința lui Allah!

Imamul Aḥmad este un singur om. Priviți ce a făcut în fața înaintării tăgăduitoare! A rămas statornic singur până când Allah a întărit prin el Sunna. De aceea este numit „imamul oamenilor Sunnei”.

Rămășițele rătăcirii și răspândirea lor

Autorul, Allah să aibă milă de el, a spus: Urmele și însemnele rătăcirii au rămas la niște oameni care lucrează după ele și cheamă la ele, fără să-i oprească cineva și fără să-i împiedice cineva de la ceea ce spun și fac.

Neștiința, lăcomia și răspândirea ereziei

Autorul, Allah să aibă milă de el, a spus: Să știi că erezia ascunsă nu a venit niciodată decât de la gloata neștiutoare, care urmează orice strigător și se înclină după orice vânt. Cel care este astfel nu are religie. Allah, Puternicul și Mărețul, a spus:

Ei nu s-au dezbinat decât după ce le-a venit știința, din invidie unii față de alții.

Aceștia sunt învățații răi, oamenii lăcomiei și ai inovațiilor.

Comentariu

În privința cuvintelor sale: „Urmele și însemnele rătăcirii au rămas la niște oameni care lucrează după ele”, răul nu se sfârșește. Binele și răul rămân ca încercare și probă. Uneori adevărul biruie și se face vădit, iar alteori falsitatea se impune. Însă impunerea falsității nu durează. Adevărul, oricâte i s-ar întâmpla, revine cu îngăduința lui Allah. Allah, Preamăritul și Preaînaltul, spune:

Iar sfârșitul bun este al celor cu frică de Allah

și:

Iar sfârșitul bun este al evlaviei.

Imamul Ibn al-Qayyim, Allah să aibă milă de el, spune:

Adevărul este sprijinit și pus la încercare; nu te mira, căci aceasta este rânduiala Celui Milostiv.

În privința cuvintelor sale: „Să știi că erezia ascunsă nu a venit niciodată”, zandaqah este ipocrizia: arătarea credinței și ascunderea necredinței. Zanādiqah sunt cei numiți „ipocriți” la începuturile Islamului. Ei trăiesc printre oameni, iar când li se ivește un prilej își dau la iveală răutatea și își arată colții împotriva adevărului și a adepților săi, așa cum se întâmplă în vremea noastră.

În privința cuvintelor sale: „Decât de la gloata neștiutoare, care urmează orice strigător și se înclină după orice vânt”, este vorba despre oamenii de rând care urmează orice strigător, fără să știe încotro merg. Oamenii științei, cei statornici și bine întemeiați, urmează însă adevărul. Nu te lăsa înșelat de mulțime, de numărul mare al oamenilor răului. Cel Preaînalt a spus:

Dacă îi asculți pe cei mai mulți de pe pământ, ei te vor abate de la calea lui Allah.

Ceea ce contează sunt cei care urmează adevărul, chiar dacă sunt puțini. Cel Preaînalt a spus:

De câte ori nu a biruit o ceată mică o ceată numeroasă, cu îngăduința lui Allah! Allah este cu cei răbdători.

În privința cuvintelor sale: „Cel care este astfel nu are religie”, cel care șovăie astfel nu are religie; este ipocrit. Cel Preaînalt a spus:

Șovăind între acestea, nici cu aceștia, nici cu aceia. Iar celui pe care Allah îl lasă în rătăcire nu-i vei găsi nicio cale.

Acest șovăielnic nu are religie.

În privința cuvintelor sale: Allah, Puternicul și Mărețul, a spus:

Ei nu s-au dezbinat decât după ce le-a venit știința, din invidie unii față de alții,

dacă s-ar fi dezbinat din neștiință, nenorocirea ar fi fost mai ușoară. Dar s-au dezbinat deși știau: și-au urmat poftele și s-au dezbinat. Dacă ar fi urmat adevărul, s-ar fi înțeles și s-ar fi unit. Cel Preaînalt a spus:

Țineți-vă cu toții de funia lui Allah și nu vă dezbinați.

Când împotrivirea față de adevăr vine din neștiință, există speranța că va dispărea. Când vine însă în cunoștință de cauză, este greu să dispară. Allah, Preamăritul și Preaînaltul, spune:

Cine este mai rătăcit decât cel care își urmează pofta, fără călăuzire de la Allah?.

Nimeni nu este mai rătăcit decât el. Cuvintele Celui Preaînalt:

Ei nu s-au dezbinat decât după ce le-a venit știința, din invidie unii față de alții

se referă la fiii lui Isrāʾīl. Nu s-au dezbinat din neștiință, ci urmându-și poftele. La fel sunt cei din această comunitate care le seamănă.

Adevărul rămâne

Autorul, Allah să aibă milă de el, a spus: Să știi că printre oameni va rămâne mereu un grup al adevărului și al Sunnei. Allah îi călăuzește, îi călăuzește prin ei și pe alții și readuce la viață prin ei practicile Sunnei. Ei sunt cei pe care Allah Preaînaltul i-a descris, deși sunt puțini în vremuri de dezbinare, spunând:

Nu s-au dezbinat în privința ei decât cei cărora le-a fost dată, după ce le-au venit dovezile limpezi, din invidie unii față de alții.

Apoi i-a exceptat, spunând:

Allah i-a călăuzit, cu îngăduința Sa, pe cei care au crezut către adevărul asupra căruia ceilalți se dezbinaseră. Allah călăuzește pe cine voiește pe o cale dreaptă.

Trimisul lui Allah ﷺ a spus:

Un grup din comunitatea mea va rămâne mereu biruitor pe adevăr. Nu le vor dăuna cei care îi părăsesc, până când va veni porunca lui Allah, iar ei vor fi biruitori⁴².

Comentariu

El, Allah să aibă milă de el, a spus: „Să știi”, adică învață, musulmanule; fii atent, căutător al științei, că adevărul rămâne, iar pe el rămân cei cărora Allah le dă izbânda să-l urmeze. Oricât s-ar înmulți încercările și oricât ar încerca dușmanii să nimicească adevărul și pe adepții săi, nu vor putea, căci Allah, Preamăritul, îl ocrotește. Cel Preaînalt a spus:

Noi am pogorât Pomenirea și Noi o vom păzi.

Tot El a spus:

Noi îi sprijinim pe trimișii Noștri și pe cei care au crezut, în viața lumească și în Ziua când se vor ridica martorii.

Profetul ﷺ a spus:

Un grup din comunitatea mea va rămâne mereu biruitor pe adevăr. Nu le vor dăuna cei care li se împotrivesc, nici cei care îi părăsesc, până când va veni porunca lui Allah, Binecuvântatul și Preaînaltul⁴².

Adevărul rămâne și adepții săi rămân, chiar dacă în unii ani sau în unele vremuri sunt puțini. Allah nu va lăsa niciodată acest adevăr să se piardă. Însă cel care se ține de acest adevăr trebuie să stăruie cu răbdare în urmarea lui și să rabde ceea ce întâmpină. Altminteri, Allah, Preamăritul și Preaînaltul, nu va lăsa niciodată acest adevăr să se piardă, ci îi va rândui sprijinitori și adepți. El se poate muta dintr-un loc în altul: dacă este părăsit într-un loc, Allah îi rânduiește alți oameni. Cel Preaînalt a spus:

Dacă vă întoarceți, El vă va înlocui cu alți oameni, care nu vor fi asemenea vouă.

Tot El a spus:

O, voi care ați crezut! Dacă vreunul dintre voi se leapădă de religia sa, Allah va aduce oameni pe care îi iubește și care Îl iubesc, smeriți față de credincioși, puternici față de necredincioși, care se luptă pe calea lui Allah și nu se tem de mustrarea vreunui mustrător. Acesta este harul lui Allah, pe care îl dă cui voiește. Allah este Atotcuprinzător, Atoateștiutor.

Aceasta este garanția lui Allah, Preamăritul și Preaînaltul, că adevărul va rămâne și că îi vor fi rânduiți oameni care să-l susțină și să-l ocrotească. Pericolul nu este ca religia să se piardă; pericolul ne privește pe noi. Dacă nu ne ținem de această religie și nu stăruim cu răbdare în urmarea ei, ne va fi luată și dată altora. Trebuie să ne temem pentru noi înșine, ca nu cumva această religie să ne fie luată și dată altora, iar noi să pierim.

În privința cuvintelor sale: „Printre oameni va rămâne mereu un grup al adevărului și al Sunnei”, ʿiṣābah înseamnă un grup, așa cum el ﷺ a spus:

Va rămâne mereu un grup.

Este numit ṭāʾifah, jamāʿah și ʿiṣābah.

În privința cuvintelor sale: „Allah îi călăuzește”, îi călăuzește să se țină de acest adevăr; „îi călăuzește prin ei și pe alții”: ei înșiși sunt călăuziți și îi călăuzesc pe alții. Aceasta este însușirea învățaților devotați Domnului. Nu se mărginesc la ei înșiși, ci îi cheamă și pe alții la adevăr, îi fac să-l înțeleagă și îi călăuzesc către el, adică îi îndrumă și li-l lămuresc.

În privința cuvintelor sale: „Readuce la viață prin ei practicile Sunnei”, este vorba despre practicile profetice după ce au fost uitate și îngropate. Ei le readuc la viață și le reînvie. Aceasta este calea lor: dau viață practicilor Sunnei și sting inovațiile. Ei înnoiesc această religie până când revine așa cum i-a fost pogorâtă lui Muḥammad ﷺ. În fiecare răstimp, Allah trimite acestei comunități pe cineva care să-i înnoiască religia, înlăturând din ea denaturările exageraților, pretențiile mincinoase ale adepților falsității și interpretările neștiutorilor. Acesta este un har de la Allah, Preamăritul și Preaînaltul. De câte atacuri ale dușmanilor nu a avut parte această religie, prin forță, propagandă și sădirea îndoielilor! Totuși, religia rămâne proaspătă, așa cum i-a fost pogorâtă lui Muḥammad ﷺ, cu Cartea și Sunna sa. Nicio mână nu a izbutit s-o schimbe. Cel Preaînalt a spus:

Noi am pogorât Pomenirea și Noi o vom păzi.

Iată Coranul așa cum i-a fost pogorât lui Muḥammad ﷺ: nu i-a fost schimbată nicio literă. Aceasta ține de ocrotirea lui Allah. Cărțile anterioare erau încredințate spre păstrare învățaților și călugărilor, dar ei își neglijau cartea, iar în ea pătrundeau schimbarea, înlocuirea și denaturarea, așa cum s-a întâmplat cu Tora și Evanghelia. Însă Allah Însuși, Preamăritul, Și-a asumat păstrarea acestui Coran. Nimeni nu îndrăznește să-i schimbe nici măcar o literă. Aceasta este o binefacere a lui Allah asupra acestei comunități.

În privința cuvintelor sale: Ei sunt cei pe care Allah Preaînaltul i-a descris, deși sunt puțini în vremuri de dezbinare, spunând:

Nu s-au dezbinat în privința ei decât cei cărora le-a fost dată, după ce le-au venit dovezile limpezi, din invidie unii față de alții,

cuvintele

Nu s-au dezbinat în privința ei

se referă la această religie sau la această Carte.

Decât cei cărora le-a fost dată, după ce le-au venit dovezile limpezi, din invidie unii față de alții:

ei nu s-au dezbinat pentru că adevărul le-ar fi fost neclar și l-ar fi căutat, ci din nedreptatea unora față de alții și din pricina poftelor. Acestea sunt pricina împărțirii și dezbinării lor: poftele și dorința de a ieși în față. Nu s-au dezbinat din neștiință sau pentru că adevărul ar fi fost ascuns. Prin aceasta li se aduce dovada împotrivă: adevărul le-a venit, dar nu i-au dat atenție. Ei își urmează poftele, interesele și ambițiile din această viață. Acest verset condamnă dezbinarea și arată că trebuie să ne unim în jurul Cărții lui Allah. El condamnă urmarea poftelor și a dorințelor sufletelor și arată că musulmanul trebuie să urmeze adevărul, chiar dacă îi contrazice pofta: să urmeze adevărul chiar împotriva propriei pofte. Căci despre comunitățile de dinainte se spune:

Ori de câte ori venea la ei un trimis cu ceea ce nu era pe placul sufletelor lor, pe unii îi socoteau mincinoși, iar pe alții îi ucideau.

Îi urmau în ceea ce se potrivea cu poftele lor. Când ceva le contrazicea poftele, fie își ucideau trimisul, fie îl socoteau mincinos. Aceasta era calea comunităților de dinainte care au pierit. Trebuie să ne unim în jurul Cărții lui Allah, al Sunnei Trimisului Său ﷺ și al căii înaintașilor drepți dintre companioni și cei care i-au urmat, chiar dacă aceasta ne contrazice poftele. Aceasta este spre binele nostru, iar urmarea poftelor ne dăunează. Cel Preaînalt a spus:

Dacă adevărul ar urma poftele lor, cerurile, pământul și cei din ele s-ar strica.

În privința cuvintelor sale: Apoi i-a exceptat, spunând:

Allah i-a călăuzit, cu îngăduința Sa, pe cei care au crezut către adevărul asupra căruia ceilalți se dezbinaseră. Allah călăuzește pe cine voiește pe o cale dreaptă,

Cel Preaînalt a spus:

Oamenii au fost o singură comunitate. Allah i-a trimis pe profeți ca binevestitori și avertizori și a pogorât împreună cu ei Cartea cu adevărul, ca să judece între oameni în cele asupra cărora se dezbinau. Nu s-au dezbinat în privința ei decât cei cărora le-a fost dată, după ce le-au venit dovezile limpezi, din invidie unii față de alții.

El a lămurit că dezbinarea lor se datora nedreptății, încălcării drepturilor unora de către alții și urmării poftelor, nu neclarității adevărului. Ei nu vor însă adevărul. Apoi i-a exceptat, spunând:

Allah i-a călăuzit pe cei care au crezut.

Aceștia sunt adepții profeților și oamenii Sunnei și ai comunității din această comunitate, iar ei sunt oamenii adevărului. Aceasta arată că este nevoie de credință. El dă călăuzirea Sa celor care o merită: oamenii credinței și ai iubirii adevărului. Allah îi călăuzește datorită credinței lor și iubirii lor pentru adevăr. Aceasta arată că îndrumarea are o cauză: credința, iubirea adevărului și căutarea lui.

Cuvintele sale ﷺ:

Un grup din comunitatea mea va rămâne mereu biruitor pe adevăr. Nu le vor dăuna cei care îi părăsesc, până când va veni porunca lui Allah, iar ei vor fi biruitori⁴²:

acest hadith este cunoscut în numeroase formulări și relatări. Într-o formulare apare „Va rămâne mereu o ʿiṣābah”, adică un grup, iar în alta „o ṭāʾifah”. „Biruitor pe adevăr” înseamnă biruitor asupra celorlalți.

Nu le vor dăuna cei care îi părăsesc, până când va veni porunca lui Allah, Binecuvântatul și Preaînaltul,

la sfârșitul vremurilor, adică aproape de venirea Ceasului, când vor fi luate sufletele credincioșilor. Atunci nu va mai rămâne pe pământ niciun credincios, ci numai oamenii necredinței și ai asocierii, iar asupra lor va veni Ceasul. Ceasul nu va veni asupra credincioșilor, ci asupra necredincioșilor. El ﷺ a spus:

Dintre cei mai răi oameni sunt cei pe care Ceasul îi va prinde în viață și cei care construiesc moschei deasupra mormintelor⁴³.

Aceștia sunt cei mai răi oameni — căutăm ocrotirea lui Allah. Ceasul nu va veni asupra vreunui credincios, ci asupra necredincioșilor și asociaționiștilor.

Știința nu stă în mulțimea relatărilor și a cărților

Autorul, Allah să aibă milă de el, a spus: Să știi — Allah să aibă milă de tine — că știința nu stă în mulțimea relatărilor și a cărților. Învățat este cel care urmează știința și practicile Sunnei, chiar dacă are puțină știință și puține cărți. Cel care contrazice Cartea și Sunna este adept al unei inovații, chiar dacă are multă știință și multe cărți.

Comentariu

În privința cuvintelor sale: „Să știi — Allah să aibă milă de tine — că știința nu stă în mulțimea relatărilor și a cărților”, învățătura nu înseamnă mulțime de informații, lecturi și cărți. Știința stă în înțelegere, urmare și faptă, chiar dacă este puțină. Puțina știință însoțită de fapte bune și de înțelegerea religiei lui Allah este multă. Multa știință fără faptă și fără urmare nu folosește. Printre evrei sunt învățați și rabini; totuși, știința nu le-a folosit și au ajuns sub mânie, căci nu L-au ascultat pe Allah în cunoștință de cauză. Scopul nu este mulțimea științei și a lecturilor, ci fapta. Acesta este scopul științei și calea celor asupra cărora s-au revărsat binefacerile, așa cum Cel Preaînalt a spus:

Călăuzește-ne pe calea dreaptă, calea celor asupra cărora Ți-ai revărsat binefacerile, nu a celor asupra cărora este mânia, nici a celor rătăciți.

Cei dintâi sunt oamenii științei și ai faptei.

Nu a celor asupra cărora este mânia:

aceștia sunt oamenii științei fără faptă.

Nici a celor rătăciți:

aceștia sunt oamenii faptei fără știință. Știința nu folosește decât împreună cu fapta, iar fapta nu folosește decât împreună cu știința. Știința și fapta trebuie să se unească. Aceasta este calea celor asupra cărora s-au revărsat binefacerile.

În privința cuvintelor sale: „Învățat este cel care urmează știința și practicile Sunnei, chiar dacă are puțină știință și puține cărți”, învățatul este cel care urmează Cartea și practicile Sunnei, chiar dacă a acumulat puțină știință, spre deosebire de cel care a acumulat multă sau are multe cărți felurite, dar nu pune în practică. Acesta nu are niciun folos.

Știința sporește, se binecuvântează și crește prin fapta bună. Știința fără faptă este lipsită de binecuvântare și nu rămâne statornică. Învățații sunt de două feluri:

**Primul:** învățați numai cu limba.

**Al doilea:** învățați cu limba și cu inima. Aceștia sunt oamenii temerii de Allah. Cel Preaînalt a spus:

Dintre robii Săi, numai învățații se tem de Allah.

Știința împreună cu teama de Allah este știința adevărată. Știința limbii fără teamă de Allah este știința ipocriților. Îi cerem lui Allah ocrotire.

În privința cuvintelor sale: „Cel care contrazice Cartea și Sunna este adept al unei inovații”, inovația este ceea ce robul face pentru a se apropia de Allah fără dovadă din Carte sau Sunna. El ﷺ a spus:

Cel care aduce în această rânduială a noastră ceva ce nu face parte din ea, acel lucru este respins⁴⁴.

Adică fapta sa îi este respinsă. Într-o altă relatare:

Celui care face o faptă care nu este potrivită rânduielii noastre îi este respinsă acea faptă⁴⁵.

Fapta celui care inventează o inovație și a celui care o practică este respinsă, căci face ceva ce nu au legiuit nici Allah, nici Trimisul Său. Allah nu o primește. De aceea învățații au spus despre faptă că nu este primită decât cu două condiții:

**Prima condiție:** sinceritatea față de Allah, Puternicul și Mărețul, curată de asociere.

**A doua condiție:** urmarea Trimisului ﷺ, prin părăsirea inovațiilor și a lucrurilor nou introduse.

Orice faptă amestecată cu asociere este zadarnică, iar orice faptă întemeiată pe inovație este zadarnică. Nu este valabil decât ceea ce este făcut numai pentru Fața lui Allah și este corect, potrivit Sunnei Trimisului lui Allah ﷺ.

În privința cuvintelor sale: „Chiar dacă are multă știință și multe cărți”, câtă vreme este inovator, știința nu-i folosește, chiar dacă este vastă și el este adâncit în ea. Dacă nu îl urmează pe Trimis ﷺ, ci lucrează după spusele cutăruia și cutăruia, știința nu-i folosește, nici din cărțile sale nu trage folos. Allah Preaînaltul a spus despre evrei:

Pilda celor cărora le-a fost încredințată Tora, apoi nu au purtat-o, este ca pilda măgarului care poartă cărți.

Cel care are o bibliotecă uriașă, dar părăsește fapta ori este inovator, seamănă cu măgarul care poartă cărți fără să tragă folos din ele.

Religia nu se ia din păreri și analogii; adevărul este ceea ce a venit de la Allah și de la Trimisul Său

Autorul, Allah să aibă milă de el, a spus: Să știi — Allah să aibă milă de tine — că cel care vorbește despre religia lui Allah după propria părere, analogie și interpretare, fără dovadă din Sunna și din calea comunității, spune despre Allah ceea ce nu știe. Cel care spune despre Allah ceea ce nu știe este dintre cei care se încumetă la ceea ce nu le este dat.

Comentariu

El a spus: „Să știi — Allah să aibă milă de tine”. Fiecare enunț pe care îl începe cu „Să știi” urmărește să atragă atenția, fiindcă este important.

În privința cuvintelor sale: „Cel care vorbește despre religia lui Allah după propria părere, analogie și interpretare, fără dovadă din Sunna și din calea comunității, spune despre Allah ceea ce nu știe”, religia nu se întemeiază pe părere, ci pe urmare. Religia nu stă în părere și analogie — aici este vorba despre analogia greșită, nu despre cea corectă. Religia nu stă în păreri, analogii și idei, ci în revelația pogorâtă profetului trimis. Aceasta este religia.

În privința cuvintelor sale: „Și analogie”, este vorba despre analogia nevalabilă. Analogia corectă, întemeiată pe cauza juridică, este unul dintre temeiurile dovezilor. Dovezile sunt Cartea, Sunna, consensul și analogia corectă întemeiată pe o cauză juridică valabilă, enunțată în text sau dedusă; căci cauza juridică este de două feluri:

**Primul:** o cauză enunțată în text.

**Al doilea:** o cauză dedusă.

În privința cuvintelor sale: „Și interpretare”, prin interpretare se înțelege abaterea expresiei de la sensul ei aparent fără dovadă. Aceasta este interpretarea condamnabilă.

În privința cuvintelor sale: „Cel care spune despre Allah ceea ce nu știe este dintre cei care se încumetă la ceea ce nu le este dat”, takalluf înseamnă a vorbi despre religie fără dovadă.

Adevărul, Sunna și acordul companionilor

Autorul, Allah să aibă milă de el, a spus: Adevărul este ceea ce a venit de la Allah, Puternicul și Mărețul. Sunna este Sunna Trimisului lui Allah ﷺ. Comunitatea este ceea asupra căruia au căzut de acord companionii Trimisului lui Allah ﷺ în timpul califatelor lui Abū Bakr, ʿUmar și ʿUthmān.

Comentariu

În privința cuvintelor sale: „Adevărul este ceea ce a venit de la Allah, Puternicul și Mărețul. Sunna este Sunna Trimisului lui Allah ﷺ”, ceea ce a venit de la Allah în Coranul cel Nobil și ceea ce a venit de la Trimis ﷺ în Sunna sunt amândouă revelație de la Allah, Preamăritul și Preaînaltul. Coranul este revelație de la Allah, iar Sunna este revelație de la Allah. Cel Preaînalt a spus:

El nu vorbește din poftă. Nu este decât o revelație care îi este revelată.

Coranul este numit prima revelație, iar Sunna, a doua revelație după Coran. Ea tâlcuiește Coranul, îl lămurește și îl explică, fiindcă Allah a spus:

Ți-am pogorât Pomenirea ca să le lămurești oamenilor ceea ce le-a fost pogorât.

Trimisul lămurește Coranul prin Sunna sa, prin faptele și cuvintele sale.

În limbă, Sunna înseamnă cale. Aici desemnează ceea ce s-a stabilit de la el ﷺ ca vorbă, faptă ori aprobare tacită. Aceasta este Sunna la învățații hadithului.

La juriști, Sunna este fapta recomandată: cel care o face este răsplătit, iar cel care o lasă nu este pedepsit.

În privința cuvintelor sale: „Comunitatea este ceea asupra căruia au căzut de acord companionii Trimisului lui Allah ﷺ în timpul califatelor lui Abū Bakr, ʿUmar și ʿUthmān”, comunitatea în religie este ceea asupra căruia cad de acord oamenii adevărului.

Cei dintâi și cei aflați în fruntea comunității sunt companionii Trimisului lui Allah ﷺ, care sunt cea mai bună generație. Ceea asupra căruia au căzut de acord companionii Trimisului lui Allah ﷺ este comunitatea. După ei, cei care urmează adevărul sunt comunitatea. Cel care urmează adevărul este numit comunitate chiar dacă este singur și chiar dacă toți oamenii i se împotrivesc. Prin comunitate nu se înțelege mulțimea, ci cei care urmează adevărul, chiar dacă sunt un grup mic.

Ținerea de Sunna și de calea companionilor

Autorul, Allah să aibă milă de el, a spus: Cel care se mărginește la Sunna Trimisului lui Allah ﷺ, la calea companionilor săi și a comunității îi biruie pe adepții tuturor inovațiilor. Trupul său se odihnește, iar religia sa rămâne nevătămată, dacă voiește Allah. Căci Trimisul lui Allah ﷺ a spus:

Comunitatea mea se va împărți,

iar Trimisul lui Allah ﷺ ne-a lămurit care dintre ele se va mântui, spunând:

Ceea ce urmez eu astăzi și companionii mei⁴⁶.

Aceasta este vindecarea, lămurirea, lucrul limpede și farul luminos. Trimisul lui Allah ﷺ a spus:

Feriți-vă de adâncirea exagerată, feriți-vă de rigorism și țineți-vă de religia voastră de la început⁴⁷.

Comentariu

În privința cuvintelor sale: „Cel care se mărginește la Sunna Trimisului lui Allah ﷺ, la calea companionilor săi și a comunității îi biruie pe adepții tuturor inovațiilor”, cel care rămâne statornic pe aceste mărețe temelii — Coranul, Sunna și ceea asupra căruia a căzut de acord comunitatea musulmanilor, adică consensul asupra adevărului — îi biruie pe adepții falsității. Adică îi învinge în argumentare, iar adevărul este de partea lui, nu a lor, chiar dacă sunt numeroși.

În privința cuvintelor sale: „Trupul său se odihnește, iar religia sa rămâne nevătămată, dacă voiește Allah”, cel care urmează Cartea și Sunna și se află alături de comunitatea musulmanilor își păstrează nevătămat trupul și religia, chiar dacă este singur. Îi biruie, de asemenea, pe adepții falsității prin dovadă și argument, căci ei nu au decât îndoieli înșelătoare și falsificări.

Cuvintele sale ﷺ:

Comunitatea mea se va împărți:

Trimisul ﷺ a vestit un lucru cu scop de avertizare. El vestește viitorul și ceea ce se va întâmpla spre binele musulmanilor, ca ei să fie în cunoștință de cauză. Le-a vestit că vor avea loc neînțelegeri și dezbinare, pentru ca, atunci când se vor întâmpla, să știe limpede, să fie prevăzători, să nu se lase înșelați de mulțimea împotrivitorilor și a celor care se ceartă și să nu nesocotească adevărul. Aceasta ține de sinceritatea sa ﷺ față de comunitate. În hadithul lui al-ʿIrbāḍ ibn Sāriyah, Allah să fie mulțumit de el, acesta a spus:

Trimisul lui Allah ﷺ a făcut cu noi rugăciunea de dimineață, apoi ne-a ținut o predică adâncă, din pricina căreia ochii au lăcrimat și inimile s-au cutremurat. Am spus: «Trimis al lui Allah, parcă este predica celui care își ia rămas-bun! Dă-ne un îndemn!» A spus: «Vă îndemn la frică de Allah, la ascultare și supunere, chiar dacă ajunge să vă conducă un rob. Cel dintre voi care va trăi va vedea multe neînțelegeri. Țineți-vă de Sunna mea și de Sunna califilor bine călăuziți de după mine. Prindeți-vă de ea și țineți-o strâns cu măselele. Feriți-vă de lucrurile nou introduse, căci orice lucru nou introdus este o inovație și orice inovație este rătăcire»⁴⁸.

El ﷺ le-a vestit că după el ﷺ vor fi multe neînțelegeri. Apoi i-a îndemnat ca, atunci când apar neînțelegerile, să se țină de Sunna Trimisului ﷺ, căci ea este salvarea din încercări și ocrotirea de dezbinare și rătăcire. Într-un alt hadith a vestit că această comunitate se va împărți în șaptezeci și trei de grupări, toate în Foc, în afară de una. Au întrebat: „Care este ea, Trimis al lui Allah?” A spus:

Cei care urmează ceea ce urmez eu și companionii mei.

Acesta scapă de rătăcire în timpul dezbinării și de Foc în Ziua Învierii: cel care urmează calea sa ﷺ și a nobililor săi companioni. Aceasta este salvarea din încercări și dezbinare. Cele șaptezeci și două de grupări sunt toate în Foc, în afară de cei care se țin de calea Trimisului ﷺ. Intrarea lor în Foc diferă: unii cad în necredință și intră în Foc alături de necredincioși, rămânând acolo veșnic; alții ajung nelegiuiți și intră în Foc alături de păcătoși, sunt pedepsiți acolo, apoi intră în Paradis. Faptul că toate sunt în Foc nu dovedește că sunt necredincioase, ci arată avertismentul aspru împotriva despărțirii de Sunna Trimisului ﷺ. Unele asemenea abateri sunt necredință, altele rătăcire, iar altele neascultare; fiecare după felul său.

În privința cuvintelor sale: „Aceasta este vindecarea, lămurirea și lucrul limpede”, Trimisul ﷺ nu ne-a lăsat fără să ne lămurească viitorul. El ﷺ ne-a lămurit viitorul pe care Allah i l-a făcut cunoscut, ca să fim în cunoștință de cauză. Aceasta ține de sinceritatea și mila sa ﷺ: atunci când apar poftele și dezbinarea, să ne ținem de adevăr, să stăruim cu răbdare în urmarea lui și să rămânem statornici. Nu există salvare decât astfel.

În privința cuvintelor sale: „Farul luminos”, oamenii obișnuiau să ridice ceva înalt și să pună foc deasupra, pentru a-i îndruma pe călători. Un asemenea lucru se pune și pe mare, pentru a îndruma corăbiile. Farul Islamului este Cartea și Sunna.

Cel care merge urmând acest far scapă, iar cel care îl părăsește piere, fie pe uscat, fie pe mare, căci rătăcește fără îndrumare. Aceasta este o pildă limpede despre ținerea de adevăr.

Cuvintele sale ﷺ:

Feriți-vă de adâncirea exagerată, feriți-vă de rigorism:

acestea sunt exagerarea și asprimea excesivă în religie. Așa este cel care spune: „Eu postesc fără să întrerup”, cel care spune: „Eu mă rog și nu dorm” și cel care spune: „Eu nu mă căsătoresc cu femei”, alegând celibatul. Aceasta este asprime excesivă și rigorism. Profetul ﷺ le-a respins, s-a mâniat pe cei care le-au spus și a lămurit că el ﷺ a venit cu măsura de mijloc: se roagă și doarme, postește și întrerupe postul — binecuvântarea și pacea fie asupra lui — și se căsătorește cu femei. De cel care se îndepărtează de această Sunna, Trimisul ﷺ s-a dezis. Trimisul s-a dezis de rigoriști, de cei care exagerează în adorare și de cei excesiv de aspri. A poruncit măsura de mijloc și a dat ca pildă Sunna sa și propria cale ﷺ.

În privința cuvintelor sale: „Țineți-vă de religia voastră de la început”, ʿatīq înseamnă vechi, adică religia urmată de Trimis ﷺ. Să lăsăm lucrurile nou introduse și să luăm ceea ce ne-a lăsat Trimisul lui Allah ﷺ: religia de la început, cu care a venit Trimisul ﷺ. Să lăsăm lucrurile nou introduse și judecățile greșite pe care le inventează oamenii, chiar dacă ei cred că înseamnă mai mult bine, mai multe fapte și altele asemenea. Câtă vreme contrazic Sunna Trimisului ﷺ, nu există niciun bine în ele. Acesta este sensul lui ʿatīq: calea Trimisului ﷺ și a companionilor săi, calea celor de demult dintre companioni, urmașii lor și urmașii acestora și generațiile privilegiate. Să lăsăm lucrurile nou introduse și înnoirile născocite pe care adepții lor le cred bune, deși nu sunt. Profetul ﷺ spune:

Vă las ceea ce, dacă vă veți ține de el, nu veți rătăci după mine: Cartea lui Allah și Sunna mea⁴⁹.

Nu lua nicio faptă și nicio vorbă până nu le confrunți cu Cartea și Sunna. Dacă se potrivesc cu Cartea și Sunna, ia-le; dacă le contrazic, lasă-le și nu le da atenție.

Religia de la început și apariția dezbinării

Autorul, Allah să aibă milă de el, a spus: Să știi că religia de la început este cea din vremea de la moartea Trimisului lui Allah ﷺ până la uciderea lui ʿUthmān ibn ʿAffān, Allah să fie mulțumit de el. Uciderea sa a fost începutul dezbinării și al neînțelegerii. Comunitatea a ajuns la lupte interne, s-a împărțit și a urmat lăcomia, poftele și înclinarea spre viața lumească. Nimeni nu are îngăduință în vreun lucru pe care l-a introdus și care nu făcea parte din calea companionilor Trimisului lui Allah ﷺ. Sau dacă un om cheamă la ceva introdus înaintea lui de adepții inovațiilor, el este asemenea celui care l-a introdus. Cel care susține aceasta sau o afirmă a respins Sunna, s-a împotrivit adevărului și comunității și a îngăduit inovațiile. El este mai dăunător acestei comunități decât Iblīs.

Comentariu

În privința cuvintelor sale: „Să știi că religia de la început este cea din vremea de la moartea Trimisului lui Allah ﷺ până la uciderea lui ʿUthmān ibn ʿAffān, Allah să fie mulțumit de el”, comunitatea curată, în care nu apăruse dezbinarea, era cea din vremea celor trei califi: Abū Bakr, ʿUmar și ʿUthmān. În vremea celor trei califi nu au apărut dezbinări, iar musulmanii erau o singură comunitate, uniți asupra adevărului. Când ʿUthmān, Allah să fie mulțumit de el, a fost ucis, prin uciderea sa li s-a deschis oamenilor poarta neînțelegerilor, a relelor și a încercărilor.

În privința cuvintelor sale: „Uciderea sa a fost începutul dezbinării”, începutul dezbinării a venit din pricina uciderii lui ʿUthmān, Allah să fie mulțumit de el. Când a fost ucis, siguranța a fost tulburată, comunitatea s-a împărțit, au apărut grupările rătăcite și s-a întâmplat ceea ce a consemnat istoria. Totuși, în ciuda tuturor acestora — lauda Îi aparține lui Allah — religia este păstrată. Cine dorește adevărul și binele nu are decât să se întoarcă la Carte, Sunna și calea comunității musulmanilor. Va găsi adevărul limpede, chiar dacă neînțelegerile, încercările și relele s-au înmulțit. Pricina uciderii lui ʿUthmān, Allah să fie mulțumit de el, califul drept și bine călăuzit, posesorul celor două lumini, a fost că un evreu dintre evreii Yemenului, numit ʿAbd Allāh ibn Sabaʾ și poreclit Ibn al-Sawdāʾ, fiindcă mama sa era abisiniană, a arătat în chip înșelător că ar fi musulman. Apoi a venit la Medina și a început să răspândească printre oameni ocărârea și disprețuirea lui ʿUthmān, dorind prin aceasta să destrame legământul și unitatea musulmanilor. Chemătorii la rătăcire găsesc oameni care să-i urmeze, să încline spre ei și să le asculte cuvintele. Așa se întâmplă în orice vreme. Mulți dintre cei josnici și nechibzuiți le dau ascultare chemătorilor la rătăcire și le urmăresc veștile. Cel Preaînalt a spus:

Ca să încline spre ele inimile celor care nu cred în Viața de Apoi, să le primească și să săvârșească ceea ce săvârșesc.

În jurul lui Ibn Sabaʾ s-au adunat neștiutori și oameni josnici și au început să-l ocărască pe ʿUthmān, Allah să fie mulțumit de el. Apoi, când s-a luat seama la el, a fugit din Medina în Egipt, unde a găsit un grup. A mers și în alte locuri decât Egiptul și a găsit grupuri. Astfel, cete de oameni răi s-au strâns în jurul lui. Au venit și l-au asediat pe ʿUthmān, Allah să fie mulțumit de el, în casa sa, pretinzând că vor să discute cu el și să-i ceară socoteală în unele chestiuni. Așa au arătat: că vor să se lămurească cu el și să poarte un dialog. De aceea companionii, Allah să fie mulțumit de ei, nu s-au luptat cu ei, fiindcă voiau doar să discute cu ʿUthmān. Când s-a făcut noapte — căutăm ocrotirea lui Allah — au năvălit asupra lui ʿUthmān în casa sa și l-au ucis spre sfârșitul nopții, pe când oamenii dormeau. Era vremea pelerinajului și cei mai mulți companioni se aflau la Mecca. Tocmai aceasta plănuiseră. L-au ucis pe nedrept, Allah să fie mulțumit de el. Atunci au apărut încercarea, dezbinarea, neînțelegerile și luptele dintre musulmani. Musulmanii încă suferă urmările până astăzi.

În privința cuvintelor sale: „Nimeni nu are îngăduință în vreun lucru pe care l-a introdus și care nu făcea parte din calea companionilor Trimisului lui Allah ﷺ”, aceasta este regula: în caz de neînțelegere ne întoarcem la calea Trimisului ﷺ și a companionilor săi. Când a fost întrebat care este gruparea mântuită, el ﷺ a spus:

Cei care urmează ceea ce urmez eu și companionii mei⁴⁶.

La aceasta ne întoarcem.

În privința cuvintelor sale: „Sau dacă un om cheamă la ceva introdus înaintea lui de adepții inovațiilor, el este asemenea celui care l-a introdus”, cel care practică o inovație este asemenea celui care a introdus-o. Dovadă sunt cuvintele sale ﷺ:

Cel care aduce în această rânduială a noastră ceva ce nu face parte din ea, acel lucru este respins⁴⁴.

În altă relatare:

Celui care face o faptă care nu este potrivită rânduielii noastre îi este respinsă acea faptă⁴⁵.

Cel care practică inovația este inovator, chiar dacă altcineva a introdus-o.

În privința cuvintelor sale: „Cel care susține aceasta sau o afirmă a respins Sunna, s-a împotrivit adevărului și comunității și a îngăduit inovațiile. El este mai dăunător acestei comunități decât Iblīs”, cel care răspândește inovațiile și îi îndepărtează pe oameni de practicile Sunnei este mai dăunător comunității decât Iblīs. Oamenii știu că Iblīs este dușman și că Allah ne-a avertizat împotriva lui. Însă mulți nu știu că acest om este dușman, fiindcă el se înfățișează prin Islam și știință și arată binele. El este mai dăunător decât Iblīs, care își declară dușmănia. De aceea ipocriții sunt mai primejdioși pentru musulmani decât necredincioșii: despre necredincioși se știe că sunt necredincioși, dar aceștia se arată musulmani și uneltesc în ascuns împotriva musulmanilor din interiorul comunității musulmane. Sunt, așadar, mai primejdioși. De aceea Allah, Preamăritul și Preaînaltul, a spus despre ei:

Ei sunt dușmanul, așadar păzește-te de ei! Allah să-i piardă! Cum sunt abătuți!.

Recunoașterea și păstrarea Sunnei

Autorul, Allah să aibă milă de el, a spus: Cel care cunoaște ceea ce au părăsit adepții inovațiilor din Sunna și lucrurile în care s-au despărțit de ea, apoi se ține de acestea, este om al Sunnei și al comunității. El merită să fie urmat, sprijinit și ocrotit și face parte dintre cei despre care Trimisul lui Allah ﷺ a dat îndemn.

Comentariu

În privința cuvintelor sale: „Cel care cunoaște ceea ce au părăsit adepții inovațiilor din Sunna și lucrurile în care s-au despărțit de ea, apoi se ține de acestea, este om al Sunnei și al comunității. El merită să fie urmat, sprijinit și ocrotit și face parte dintre cei despre care Trimisul lui Allah ﷺ a dat îndemn”, aceasta se află în cuvintele sale:

Ei sunt cei care urmează ceea ce urmez eu astăzi și companionii mei⁴⁶.

El ﷺ ne-a îndemnat să fim alături de ei, de această comunitate, acest grup și această ceată care urmează calea Trimisului lui Allah ﷺ și a companionilor săi,

Însă aceasta cere două lucruri:

**Primul:** știința, adică să învățăm calea Trimisului ﷺ și a companionilor săi. Neștiutorul nu cunoaște aceasta și poate crede că ceea ce urmează împotrivitorul este calea Trimisului, deși nu este așa.

**Al doilea:** răbdarea în a rămâne statornic pe calea Trimisului ﷺ și a companionilor săi. Cel care se ține de Sunna va întâmpina din partea oamenilor greutăți, oboseală, dispreț, înjosire ori amenințări. Trebuie însă să rabde, să nu șovăie de la adevăr, să nu-l negocieze și să nu renunțe la nimic din el. De aceea s-a relatat că cel care se ține de religia sa la sfârșitul vremurilor este asemenea celui care ține un cărbune aprins ori lovește spinii, din pricina greutății, necazului și oboselii pe care le întâmpină din partea oamenilor. Are, așadar, nevoie de răbdare.

Rădăcinile inovațiilor

Autorul, Allah să aibă milă de el, a spus: Să știi că rădăcinile inovațiilor sunt patru ramuri. Din aceste patru se desprind șaptezeci și două de rătăciri, apoi fiecare inovație se ramifică până când toate ajung la două mii opt sute. Toate sunt rătăcire și toate sunt în Foc, în afară de una: cel care crede în ceea ce se află în această carte și îl primește în crez fără bănuială și fără îndoieli în inimă. Acesta este om al Sunnei și el se va mântui, dacă voiește Allah.

Comentariu

În privința cuvintelor sale: „Să știi că rădăcinile inovațiilor sunt patru ramuri”, bidaʿ este pluralul lui bidʿah. Se înțelege prin aceasta ceea ce a fost introdus în religie fără dovadă din Carte și Sunna, potrivit cuvintelor sale ﷺ:

Cel care aduce în această rânduială a noastră ceva ce nu face parte din ea, acel lucru este respins⁴⁴.

În altă relatare:

Celui care face o faptă care nu este potrivită rânduielii noastre îi este respinsă acea faptă⁴⁵.

În alt hadith:

Țineți-vă de Sunna mea și de Sunna califilor drepți și bine călăuziți de după mine. Prindeți-vă de ea și țineți-o strâns cu măselele. Feriți-vă de lucrurile nou introduse, căci orice lucru nou introdus este o inovație și orice inovație este rătăcire⁴⁸.

Într-o relatare:

Și orice rătăcire este în Foc⁵⁰.

Inovația este ceea ce nu are dovadă din Carte și Sunna dintre actele de adorare, vorbele și faptele despre care adepții săi pretind că apropie de Allah. Inovația poate fi:

Originară: ceva nou introdus din temelie, fără niciun temei în religie. Sau poate fi adăugată: fapta are un temei legiuit, dar i se adaugă ceva nelegiuit. De pildă, i se fixează pomenirii un timp fără dovadă pentru acea precizare; ori o formă de pomenire fără dovadă; ori un număr de repetări fără dovadă; ori un post fără dovadă.

Toate inovațiile, adăugate sau originare, sunt lipsite de bine. Ele îndepărtează de Allah, Preamăritul și Preaînaltul. Adepții lor se aseamănă creștinilor care au introdus monahismul. Cel Preaînalt a spus:

Iar monahismul pe care l-au născocit, Noi nu li l-am prescris.

Monahismul este o inovație pe care Allah nu le-a legiuit-o, dar au făcut-o cu intenția de a se apropia de Allah.

Decât căutând mulțumirea lui Allah:

intenția lor era să caute mulțumirea lui Allah, însă prin altceva decât a legiuit Allah, așadar nu este primit. De aceea el ﷺ a spus:

Cel care aduce în această rânduială a noastră ceva ce nu face parte din ea, acel lucru este respins⁴⁴.

Adică îi este respins, nu este primit. Cel care îl face are parte de osteneală și rătăcire și nu este răsplătit pentru fapta sa. Îi cerem lui Allah ocrotire.

Prin cuvintele sale: „Rădăcinile inovațiilor sunt patru ramuri”, autorul pare să se refere — Allah știe cel mai bine — la rădăcinile grupărilor despre a căror apariție a vestit Profetul ﷺ, spunând:

Această comunitate se va împărți în șaptezeci și trei de grupări, toate în Foc, în afară de una.

Au întrebat: „Care este ea, Trimis al lui Allah?” A spus:

Cei care urmează ceea ce urmez eu astăzi și companionii mei⁴⁶.

Aceasta este gruparea mântuită, care a rămas pe Sunna. El ﷺ a spus:

Cel dintre voi care va trăi va vedea multe neînțelegeri; țineți-vă de Sunna mea și de Sunna califilor⁴⁸.

El ﷺ a vestit că această comunitate se va împărți așa cum s-au împărțit înaintea ei comunitățile evreilor și creștinilor. Această vestire este o avertizare și un îndemn de a rămâne pe Sunna când apar acele grupări: nu există salvare fără Sunna. Cel care părăsește Sunna și se alătură grupărilor ajunge în Foc. Grupările apărute sunt foarte multe, însă rădăcinile lor sunt patru grupări:

Prima grupare: șiiții.

Au apărut mai întâi odată cu uciderea lui ʿUthmān, Allah să fie mulțumit de el, când a venit ʿAbd Allāh ibn Sabaʾ evreul, a stârnit tulburare printre musulmani și a chemat la partizanatul pentru ʿAlī ibn Abī Ṭālib, Allah să fie mulțumit de el, susținând că el este succesorul desemnat după Trimis ﷺ, că companionii l-au nedreptățit și i-au luat califatul. De atunci a apărut șiismul. Învățații au arătat că șiiții sunt numeroase grupări.

Prima grupare a șiiților: al-Mufaḍḍilah, cei care îl socotesc pe ʿAlī mai presus de ceilalți companioni, chiar și de Abū Bakr, ʿUmar și ʿUthmān. Aceștia se numesc al-Mufaḍḍilah. Nu contestă însă califatele lui Abū Bakr, ʿUmar și ʿUthmān, ci spun doar că ʿAlī este mai bun. Aceasta este o greșeală: ʿAlī este al patrulea dintre califii bine călăuziți, nu este mai bun decât Abū Bakr și ʿUmar. Chiar el, Allah să fie mulțumit de el, i-a mustrat pe cei care îl socoteau mai presus de Abū Bakr și ʿUmar și i-a amenințat cu pedeapsa pe cei care spun aceasta.

A doua grupare: cei care spun că ʿAlī este succesorul desemnat al Trimisului, că are cel mai mare drept la califat și că acele califate ale lui Abū Bakr, ʿUmar și ʿUthmān sunt nedreptate și uzurpare. Ei spun că lui ʿAlī îi aparține califatul, că el este succesorul desemnat după Trimisul lui Allah ﷺ și că companionii l-au nedreptățit și i-au uzurpat califatul, pe lângă multe alte rătăciri ale lor.

A treia grupare: șiiții extremiști, care spun că mesajul îi revenea lui ʿAlī, dar Jibrīl a trădat și l-a îndreptat către Muḥammad, deși mesajul îi revenea de la început lui ʿAlī. Ei spun: „Cel de încredere a trădat și l-a abătut de la Ḥaydarah”. Cel de încredere este Jibrīl, pacea fie asupra lui. A abătut mesajul de la Ḥaydarah, adică ʿAlī, către Muḥammad.

A patra grupare, mai extremă decât aceștia: cei care spun că ʿAlī este dumnezeu. Aceștia sunt cei pe care ʿAlī ibn Abī Ṭālib, Allah să fie mulțumit de el, i-a ars în foc. Le-a săpat șanțuri și a aprins în ele focul, apoi i-a aruncat acolo de vii. Se relatează de la el că a spus:

Când am văzut că lucrul era unul de osândit, mi-am întețit focul și l-am chemat pe Qanbar ⁵¹.

Qanbar era slujitorul său. I-a ars în foc când i-au spus: „Tu ești El, tu ești El”. Ibn ʿAbbās, Allah să fie mulțumit de el, socotea că trebuiau uciși cu sabia, fără a fi arși în foc, căci Profetul ﷺ a spus:

Nimeni nu pedepsește prin foc în afară de Domnul focului⁵².

El nu se împotrivea uciderii lor, dar spunea:

Socotesc că trebuie uciși cu sabia, în locul focului.

Din aceste grupări șiite au apărut multe alte grupări, care s-au ramificat din ele.

A doua grupare: al-Qadariyyah.

Cei care neagă predestinarea. Au apărut către sfârșitul epocii companionilor și sunt de două feluri:

**Primul:** qadariți jabriți, care exagerează în afirmarea predestinării.

**Al doilea:** qadariți negatori, care neagă predestinarea. Aceștia sunt muʿtaziliții și cei care merg pe urmele lor. Ei spun că robul își creează propria faptă și că Allah nu a creat faptele robilor, ci ei înșiși le-au creat. Împotrivitorii lor, jabriții, spun că fapta robului este fapta lui Allah și că robii sunt constrânși la ceea ce spun și fac, fără alegere. Muʿtaziliții spun că au o alegere independentă. De aceea, când denumirea al-Qadariyyah este folosită fără precizare, ea îi desemnează pe muʿtaziliți și pe cei care neagă predestinarea. Ei neagă predestinarea, iar jabriții o afirmă și exagerează în aceasta, până când spun că robul este constrâns. Aceștia neagă predestinarea, iar aceia exagerează în afirmarea ei. Toți sunt numiți al-Qadariyyah și s-au ramificat în multe grupări.

A treia grupare: kharijiții.

Aceștia se ridică împotriva conducătorului musulman, rup unitatea ascultării, îi declară necredincioși pe oameni pentru păcatele mari mai prejos de asociere și socotesc îngăduit sângele musulmanilor. Sunt oamenii exagerării și ai extremismului în religie. Au religiozitate, adorare și teamă de Allah, post, rugăciune de noapte și recitarea Coranului, însă fără înțelegere și fără cunoaștere limpede. De aceea au rătăcit — căutăm ocrotirea lui Allah —, au rupt unitatea ascultării și s-au ridicat împotriva conducătorului credincioșilor, ʿAlī ibn Abī Ṭālib. El a dus lupte cu ei, iar Allah i-a dat biruință asupra lor. Ei continuă să se ridice împotriva conducătorilor, să socotească îngăduit sângele musulmanilor și să-i declare necredincioși pentru păcatele mari mai prejos de asociere. Sunt numiți al-Waʿīdiyyah, fiindcă aplică versetele de amenințare fără să deosebească păcatul mare al asocierii și al necredinței de păcatele mari ale neascultării: pentru ei, toți cei care le fac sunt necredincioși. Nu se mărginesc să-i declare necredincioși, ci le socotesc îngăduit sângele și se luptă cu musulmanii, fără să se lupte cu necredincioșii. De aceea Profetul ﷺ i-a descris astfel:

Îi ucid pe oamenii Islamului și îi lasă pe închinătorii la idoli⁵³.

Nu s-a pomenit că kharijiții s-ar fi luptat vreodată cu necredincioșii; ei se luptă cu musulmanii. Sunt mai multe grupări, unele mai aspre decât altele.

Gruparea opusă kharijiților este al-Murjiʾah. Aceștia neagă că faptele intră în credință. Spun: „Fapta nu intră în credință”. Omul este, așadar, credincios chiar dacă nu face fapte; chiar dacă le lasă pe toate, este credincios. Au fost numiți murjiʾah de la irjāʾ, adică amânare, fiindcă au scos fapta din ceea ce poartă numele de credință. Sunt mai multe grupări:

Cei mai extremi sunt jahmiții, care spun că credința este simpla cunoaștere din inimă. Dacă omul cunoaște în inima sa, este credincios chiar dacă nu are convingere.

A doua grupare dintre murjiʾah: așʿariții, care spun că credința este convingerea inimii și nu intră în ea nici rostirea limbii, nici faptele mădularelor. Ajunge să aibă convingere numai în inimă.

A treia grupare: al-Karrāmiyyah, care spun că credința este rostirea cu limba, chiar dacă omul nu are convingere în inimă.

A patra grupare: murjiʾiții dintre juriști, care spun că credința este convingerea inimii împreună cu rostirea limbii, chiar dacă omul nu face fapte.

Toți sunt de acord că fapta nu intră în credință, dar părerile lor diferă în privința faptei inimii și a rostirii limbii.

Kharijiții au exagerat în includerea faptei în realitatea credinței și au spus că cel care lasă fapta este declarat necredincios în mod absolut. Murjiʾiții, dimpotrivă, au exagerat în excluderea faptei din realitatea credinței și au spus că cel care lasă fapta nu este declarat necredincios în niciun caz.

Pe oamenii Sunnei și ai comunității — lauda Îi aparține lui Allah — Allah i-a călăuzit la adevăr. Cel Preaînalt a spus:

Allah i-a călăuzit, cu îngăduința Sa, pe cei care au crezut către adevărul asupra căruia ceilalți se dezbinaseră. Allah călăuzește pe cine voiește pe o cale dreaptă.

Ei spun: credința este rostire cu limba, convingere în inimă și faptă cu mădularele; crește prin ascultare și scade prin neascultare. Însă nu dispare de fiecare dată când lipsește o faptă, așa cum spun kharijiții, și nici nu rămâne atunci când lipsesc toate faptele, așa cum spun murjiʾiții. Dintre fapte, unele au o părăsire care este necredință, precum părăsirea rugăciunii; părăsirea altora este un păcat mare, care nu atrage necredința. Aceasta este deosebirea amănunțită pe care o fac oamenii Sunnei și ai comunității — lauda Îi aparține lui Allah. Ea unește versetele făgăduinței, de care s-au prins murjiʾiții, cu versetele amenințării, de care s-au prins kharijiții. Oamenii Sunnei și ai comunității adună versetele făgăduinței și pe cele ale amenințării, le explică unele prin altele și le restrâng unele prin altele. Raportează ceea ce este susceptibil de mai multe înțelesuri la ceea ce este limpede, le aplică pe toate și spun:

Credem în el; toate sunt de la Domnul nostru.

Acestea sunt grupările din care s-au ramificat multe altele. Cine dorește să le cunoască să consulte cărțile despre grupări, precum Al-Milal wa-l-niḥal de al-Shahrastānī, Al-Farq bayna al-firaq de al-Baghdādī, Maqālāt al-islāmiyyīn wa-khtilāf al-muṣallīn de Abū al-Ḥasan al-Ashʿarī și Al-Faṣl fī al-milal wa-l-ahwāʾ wa-l-niḥal de Ibn Ḥazm. Ei au pomenit aceste grupări, ramificările și împărțirile lor. Nu îmi place însă ca începătorul în căutarea științei să intre în aceste neînțelegeri, ca să nu i se tulbure gândirea. Învățatul bine pregătit poate să le cerceteze.

În privința cuvintelor sale: „Toate sunt în Foc, în afară de una”, toate ramificațiile lor sunt în Foc, fiindcă și-au urmat poftele și au părăsit calea Profetului ﷺ și a companionilor săi, care este salvarea. Faptul că sunt în Foc nu înseamnă că toți sunt necredincioși: și păcătosul poate intra în Foc, chiar dacă nu este necredincios, pentru un timp, apoi iese. Cel a cărui abatere atrage necredința rămâne însă veșnic în Foc.

În privința cuvintelor sale: „Cel care crede în ceea ce se află în această carte și îl primește în crez fără bănuială și fără îndoieli în inimă”, această carte, Sharḥ al-Sunnah de al-Barbahārī, nu este decât o lămurire a celor din Carte și Sunna și o pomenire a temeliilor oamenilor Sunnei și ai comunității. Cartea este, așa cum a numit-o, o explicare a temeliilor oamenilor Sunnei și ai comunității, luată din Carte, Sunna și calea înaintașilor comunității. „Fără bănuială în inimă”: cel care arată credință în aceste temelii, dar are bănuială ori îndoială în inimă nu este credincios, ci un om care se îndoiește — căutăm ocrotirea lui Allah —, șovăitor și dintre oamenii ipocriziei. Trebuie să creadă în inimă adevărul pe care îl rostește limba. El, Allah să aibă milă de el, nu urmărește să-și laude cartea, cum cred unii, ci să laude temeliile oamenilor Sunnei și ai comunității pe care le cuprinde.

În privința cuvintelor sale: „Acesta este om al Sunnei și el se va mântui, dacă voiește Allah”, cel care urmează Cartea și Sunna cu certitudine și credință în inimă face parte din gruparea mântuită. I se potrivesc cuvintele Trimisului ﷺ, când a fost întrebat despre gruparea mântuită:

Cei care urmează ceea ce urmez eu și companionii mei.

În altă relatare:

Cei care urmează ceea ce urmez eu astăzi și companionii mei⁴⁶.

Oprirea în fața lucrurilor nou introduse

Autorul, Allah să aibă milă de el, a spus: Să știi că, dacă oamenii s-ar opri în fața lucrurilor nou introduse, nu ar trece mai departe în nimic și nu ar născoci vorbe pentru care nu există relatare de la Trimisul lui Allah ﷺ ori de la companionii săi, nu ar exista inovație.

Comentariu

În privința cuvintelor sale: „Să știi că, dacă oamenii s-ar opri în fața lucrurilor nou introduse, nu ar trece mai departe în nimic și nu ar născoci vorbe pentru care nu există relatare de la Trimisul lui Allah ﷺ ori de la companionii săi, nu ar exista inovație”, sensul opririi în fața lucrurilor nou introduse este să se abțină de la ele și să nu intre în ele, ci să se mărginească la Sunna, fără să iasă din ea spre inovații. Atunci ar avea parte de salvare. Dar cel care trece dincolo de Sunna și introduce vorbe fără dovadă din Cartea lui Allah ori din Sunna Trimisului Său ajunge alături de inovatori și de grupările rătăcite. Nu există salvare decât prin această Sunna pe care ne-a lăsat Trimisul lui Allah ﷺ. El a spus:

Vă las ceea ce, dacă vă veți ține de el, nu veți rătăci după mine: Cartea lui Allah și Sunna mea⁴⁹.

În alt hadith:

V-am lăsat pe calea albă, a cărei noapte este ca ziua; nu se abate de la ea decât cel pierdut⁵⁴.

Aceasta este calea salvării: Sunna Trimisului ﷺ și calea sa și a companionilor săi. Acesta este cuprinsul cărții pe care o citim; ea explică acest lucru.

Tăgăduirea revelației și primejdia ieșirii din credință

Autorul, Allah să aibă milă de el, a spus: Să știi că între starea de credincios a robului și ajungerea sa necredincios nu stă decât tăgăduirea a ceva din ceea ce a pogorât Allah, adăugarea ori scăderea din Cuvântul lui Allah sau negarea a ceva din ceea ce a spus Allah, Puternicul și Mărețul, ori din ceea ce a rostit Trimisul lui Allah ﷺ. Teme-te de Allah — Allah să aibă milă de tine —, ia seama la tine însuți și ferește-te de exagerare în religie, căci ea nu are nimic din calea adevărului.

Comentariu

În privința cuvintelor sale: „Să știi că între starea de credincios a robului și ajungerea sa necredincios nu stă decât tăgăduirea a ceva din ceea ce a pogorât Allah”, lucrurile care anulează Islamul sunt numeroase. Omul poate fi musulman cu Islam valabil, credincios sincer, dar — căutăm ocrotirea lui Allah — poate să se lepede de religia sa săvârșind unul dintre lucrurile care anulează Islamul. Acestea sunt numeroase și se adună în patru feluri: vorbă, faptă, convingere și îndoială.

**Primul:** vorba, rostirea unui cuvânt de necredință. Dacă rostește un cuvânt de necredință fără să fie constrâns, ajunge necredincios. Cel Preaînalt a spus:

Au rostit cuvântul necredinței și au devenit necredincioși după Islamul lor.

De pildă, îl invocă pe altcineva decât Allah sau cere morților ori altora ajutor în ceea ce nu poate face decât Allah: prin aceasta ajunge necredincios, fiindcă a invocat pe altcineva decât Allah. Sau rostește vorbe care batjocoresc religia, Cartea ori Sunna. Cel Preaînalt a spus:

Dacă îi întrebi, vor spune: «Noi doar stăteam de vorbă și ne jucam». Spune: «Pe Allah, versetele Sale și Trimisul Său le batjocoreați?».

Cel care batjocorește Sunna sau Coranul ajunge necredincios chiar dacă glumește, câtă vreme nu este constrâns. Cel Preaînalt a spus:

Cel care nu crede în Allah după credința sa — în afară de cel constrâns, a cărui inimă rămâne liniștită în credință.

Cel care spune aceasta de bunăvoie ajunge însă necredincios.

**Al doilea:** fapta, precum sacrificarea pentru altcineva decât Allah, legământul religios făcut altcuiva decât lui Allah sau prosternarea către altcineva decât Allah, prosternarea către un mausoleu. Aceasta este o faptă.

**Al treilea:** convingerea inimii, precum a socoti valabilă necredința și ceea ce urmează necredincioșii, de pildă cel care socotește valabilă calea evreilor și a creștinilor după trimiterea lui Muḥammad ﷺ.

**Al patrulea:** îndoiala, precum a se îndoi de Coran: este adevărat sau nu? Este adevărat acest verset sau nu? Acesta ajunge necredincios — căutăm ocrotirea lui Allah. La fel, dacă se îndoiește de hadithurile autentice de la Trimisul lui Allah ﷺ.

Acestea sunt rădăcinile apostaziei: vorbă, faptă, convingere sau îndoială. Din aceste patru se desprind numeroase feluri de lucruri care anulează Islamul, pomenite de învățați. Șeicul Islamului Muḥammad ibn ʿAbd al-Wahhāb, Allah să aibă milă de el, a rezumat dintre ele într-un tratat zece dintre cele mai primejdioase și mai importante. Altfel, lucrurile care anulează Islamul sunt numeroase și sunt pomenite în capitolul despre hotărârea privind apostatul din cărțile de jurisprudență.

În privința cuvintelor sale: „Adăugarea ori scăderea din Cuvântul lui Allah”, adaugă un verset ori o literă la Cuvântul lui Allah sau scade o literă ori un verset din el. Prin aceasta ajunge necredincios — căutăm ocrotirea lui Allah —, căci denaturează Cuvântul lui Allah și schimbă Cuvântul lui Allah, Puternicul și Mărețul. Coranul este în întregime adevăr și este în întregime așa cum i-a fost pogorât lui Muḥammad ﷺ: nu a fost schimbat, nici înlocuit. El este păstrat prin ocrotirea lui Allah, Preamăritul și Preaînaltul. Nimeni nu-l poate schimba; dar cel care încearcă ajunge necredincios și iese din Islam. Coranul nu va fi schimbat niciodată, căci este păstrat prin ocrotirea lui Allah, Puternicul și Mărețul.

În privința cuvintelor sale: „Negarea a ceva din ceea ce a spus Allah, Puternicul și Mărețul, ori din ceea ce a rostit Trimisul lui Allah ﷺ”, neagă ceva din Coran, spunând: „Aceasta nu se potrivește acestei epoci”. Sau despre hadithul Trimisului ﷺ spune: „Acesta se potrivea unei vremi trecute, dar nu civilizației de astăzi”. Adică susține că atât Coranul, cât și Sunna sunt pentru o epocă trecută ori pentru epoci trecute și nu ni se potrivesc astăzi. Acesta ajunge necredincios — căutăm ocrotirea lui Allah. Mulți spun că hotărârile Legii nu se potrivesc și nu se aplică acestei vremi; aceasta este necredință vădită. Dacă hadithul este autentic de la Trimis ﷺ, nu este îngăduit să fie negat ori să se spună că nu se potrivește acestei vremi.

În privința cuvintelor sale: „Teme-te de Allah”, teme-te de Allah ca nu cumva să-ți intre în suflet ceva dintre aceste lucruri și să ieși din religia ta. Teme-te pentru tine însuți, nu te socoti curat și nu te simți la adăpost în privința religiei tale.

În privința cuvintelor sale: „Ia seama la tine însuți”, ia seama la tine însuți, nu privi la oameni și la ceea ce urmează ei. Ia seama la tine. Cel Preaînalt a spus:

O, voi care ați crezut! Aveți grijă de voi înșivă. Cei rătăciți nu vă vor dăuna dacă sunteți călăuziți.

Nu spune: „Toți oamenii urmează aceasta”. Ia seama la tine și salvează-te. Lasă-i pe oameni dacă nu primesc adevărul; tu rămâi statornic pe el și nu te lăsa înșelat de ceea ce urmează ei.

În privința cuvintelor sale: „Ferește-te de exagerare în religie”, aceasta este o altă latură, căci omul iese din religie prin unul dintre două lucruri:

• Fie prin părăsirea ei ori a unei părți din ea, din nesocotire.

• Fie prin exagerare și sporirea asprimii excesive.

Ieșirea din religie se întâmplă fie prin delăsare, fie prin asprime excesivă. Ține-te de calea de mijloc dintre delăsare și asprime. Aceasta este calea Trimisului ﷺ și a companionilor săi. Exagerarea îl scoate pe om din religie, așa cum i-a scos pe kharijiți. El ﷺ a spus despre ei:

Ies din religie așa cum săgeata străpunge vânatul⁵³.

Exagerarea îl scoate, așadar, pe om din religie:

• Fie printr-o ieșire deplină către necredință.

• Fie printr-o ieșire parțială, potrivit cu ceea ce i se întâmplă.

Exagerarea în religie poate fi în adorare, precum exagerarea creștinilor în monahism și a celor care au venit la Profet ﷺ întrebând despre faptele sale. Când li s-a spus, parcă au socotit puține faptele Trimisului, dar au spus:

Trimisului i-au fost iertate păcatele de dinainte și de după,

adică nu ar avea nevoie de multe fapte. Când Profetul ﷺ a aflat, s-a mâniat foarte tare pe ei, a ținut o cuvântare și a spus:

Pe Allah, eu mă tem de Allah mai mult decât voi și sunt cel mai evlavios față de Allah dintre voi; eu mă rog și dorm.

Căci unul dintre ei spusese: „Eu mă rog și nu dorm”. Al doilea spusese: „Eu postesc fără să întrerup”, adică postește toată viața. Al treilea spusese: „Eu nu mă căsătoresc cu femei”, alegând celibatul pentru a se dedica adorării. El ﷺ a spus:

Pe Allah, eu mă tem de Allah mai mult decât voi și sunt cel mai evlavios față de Allah dintre voi; eu mă rog și dorm, postesc și întrerup postul și mă căsătoresc cu femei. Cel care se îndepărtează de Sunna mea nu este dintre ai mei⁵⁵.

Într-o relatare, unul dintre ei a spus: „Eu nu mănânc carne”. El ﷺ a spus:

Eu mănânc carne, iar cel care se îndepărtează de Sunna mea nu este dintre ai mei⁵⁶.

Ei urmăreau binele, dar intenția nu ajunge: odată cu intenția trebuie să existe și urmarea. Sunna trebuie urmată împreună cu intenția și țelul bun. Intenția bună fără urmare nu-i folosește celui care o are.

Cele din această carte sunt luate din temeliile Cărții și Sunnei

Autorul, Allah să aibă milă de el, a spus: Tot ceea ce ți-am descris în această carte este de la Allah Preaînaltul, de la Trimisul lui Allah ﷺ, de la companionii săi, de la urmașii lor, din a treia generație până în a patra.

Comentariu

În privința cuvintelor sale: „Tot ceea ce ți-am descris în această carte este de la Allah Preaînaltul”, toate temeliile crezului pomenite în această carte sunt luate din Carte și Sunna. Autorul, Allah să aibă milă de el, nu a adus nimic de la sine, ci a înfățișat calea înaintașilor acestei comunități. Nu a introdus nicio părere proprie. Cartea este o redare a celor din Carte și Sunna și a căii înaintașilor acestei comunități. El descrie calea sănătoasă, pe care cel care o urmează se salvează cu îngăduința lui Allah.

În privința cuvintelor sale: „De la Trimisul lui Allah ﷺ”, aceasta deoarece se sprijină fie pe Coranul cel Nobil, fie pe Sunna profetică. Este, așadar, de la Allah și de la Trimisul Său.

În privința cuvintelor sale: „De la companionii săi și de la urmașii lor”, cele pomenite în această carte vin și de la generațiile privilegiate, pe care Trimisul ﷺ le-a lăudat, spunând:

Cei mai buni dintre voi sunt cei din generația mea, apoi cei care îi urmează, apoi cei care îi urmează.

Relatatorul ʿImrān ibn Ḥuṣayn, Allah să fie mulțumit de el, a spus:

Nu știu dacă a pomenit după generația sa două generații sau trei⁵⁷.

Sunt numite generațiile privilegiate: patru ori trei generații pe care Profetul ﷺ ne-a poruncit să le urmăm. Allah, Preamăritul și Preaînaltul, spune:

Cei dintâi înaintași dintre emigranți și sprijinitori și cei care i-au urmat cu bună purtare.

Generațiile privilegiate, urmașii și urmașii acestora, îi urmau pe cei dintâi înaintași dintre emigranți și sprijinitori cu iḥsān, adică temeinic. Prin iḥsān se înțelege temeinicia fără exagerare și fără delăsare, întemeiată pe cunoașterea căii lor. Acesta este iḥsān. Câți nu pretind că urmează metoda înaintașilor, dar nu o urmează temeinic, fiindcă nu o cunosc! Socotesc o faptă sau o vorbă drept una a înaintașilor, deși astfel nu există iḥsān. Dacă vrei să urmezi metoda înaintașilor, trebuie să le înveți calea. Această carte este dintre cărțile care îți descriu și îți lămuresc calea înaintașilor.

În privința cuvintelor sale: „Din a treia generație până în a patra”, sunt generațiile pe care le-a lăudat Trimisul ﷺ. Trei generații sunt companionii, urmașii lor și urmașii acestora. A patra este cea de după urmașii urmașilor. Dacă cercetezi când au trăit imamii și marii păstrători ai hadithului, îi vei găsi în aceste generații: între ei sunt cei patru imami și marii imami, stelele luminoase, toți în aceste generații. Aceasta adeverește vestirea sa ﷺ:

Cei mai buni dintre voi sunt cei din generația mea, apoi cei care îi urmează, apoi cei care îi urmează⁵⁷.

Ținerea de credință și răspândirea învățăturii folositoare

Autorul, Allah să aibă milă de el, a spus: Teme-te de Allah, rob al lui Allah, și ține-te de credință, supunere, încredințare și mulțumire față de cele din această carte. Nu ascunde această carte de nimeni dintre oamenii qiblei. Poate că Allah va întoarce prin ea un om nedumerit din nedumerirea sa, un adept al inovației din inovația sa ori un rătăcit din rătăcirea sa, iar astfel va fi salvat. Teme-te de Allah și ține-te de calea dintâi, cea veche, pe care ți-am descris-o în această carte. Allah să aibă milă de robul care citește această carte, o răspândește, o pune în practică, cheamă la ea și aduce dovezi prin ea; să aibă milă și de părinții lui. Căci aceasta este religia lui Allah și religia Trimisului lui Allah ﷺ.

Comentariu

În privința cuvintelor sale: „Teme-te de Allah, rob al lui Allah, și ține-te de credință și supunere”, ține-te de credință și nu socoti mincinos nimic din cele pomenite în această carte, căci sunt luate din Carte și Sunna. Primește-le cu supunere, fără șovăire în a le lua, urmează-le și nu fi nepăsător.

În privința cuvintelor sale: „Și încredințare”, adică nu introduce nimic de la tine. Nu este vorba despre acel tafwīḍ pe care îl practică al-Mufawwiḍah în privința atributelor.

În privința cuvintelor sale: „Și mulțumire față de cele din această carte”, se referă la temeliile oamenilor Sunnei și ai comunității. Nu este o laudă și o recomandare a propriei cărți, cum socotesc unii comentatori. El îndeamnă la luarea celor pomenite în ea, te îndeamnă să iei temeliile corecte din Carte și Sunna pe care le-a pomenit. Nu a adus și nu a născocit nimic de la sine.

În privința cuvintelor sale: „Nu ascunde această carte de nimeni dintre oamenii qiblei”, adică răspândește cartea și împarte-o „oamenilor qiblei”, adică musulmanilor, ca să tragă folos din ea. Aceasta ține de răspândirea științei folositoare și de îndemnarea reciprocă la adevăr. Tot astfel trebuie răspândite cărțile folositoare și binefăcătoare, mai ales cele întemeiate pe sursele de început. Cu cât o carte este mai veche, cu atât este mai aproape de adevăr, fiindcă este mai aproape de generațiile privilegiate.

În privința cuvintelor sale: „Poate că Allah va întoarce prin ea un om nedumerit din nedumerirea sa”, acesta este folosul răspândirii cărților folositoare: Allah poate întoarce prin ele un om nedumerit din nedumerirea sa ori un rătăcit din rătăcirea sa. Unii oameni sunt neștiutori; dacă li s-ar lămuri adevărul, l-ar urma. Aceștia trag folos din răspândirea cărților. Cel abătut, care își urmează pofta, nu va trage folos din cărți, ci ele îl pot pune la o încercare și mai mare.

În privința cuvintelor sale: „Un adept al inovației din inovația sa ori un rătăcit din rătăcirea sa, iar astfel va fi salvat”, tu vei avea răsplată pentru împărțirea acestei cărți și a celor asemenea ei. Nu este ceva propriu numai acestei cărți. Toate cărțile folositoare, mai ales cele de crez, trebuie răspândite și împărțite oamenilor. În loc să li se împartă cărțile rătăcirii și ale chemării la rătăcire, să li se împartă aceste cărți. Mulți oameni sunt neștiutori; dacă li s-ar lămuri adevărul, l-ar primi și ar trage folos din el.

În privința cuvintelor sale: „Teme-te de Allah și ține-te de calea dintâi, cea veche”, adică rămâi pe calea dintâi: calea Trimisului ﷺ, a companionilor săi și a generațiilor privilegiate.

Cea veche

înseamnă cea de demult. Aceasta cuprinde avertizarea împotriva relelor și încercărilor nou apărute. Dacă vezi neînțelegeri și multe păreri, cercetează calea înaintașilor drepți și ține-te de ea, căci ea este adevărul.

În privința cuvintelor sale: „Pe care ți-am descris-o în această carte”, este vorba despre temeliile crezului oamenilor Sunnei și ai comunității, pe care le-a pomenit, le-a desfășurat și le-a explicat pe larg, Allah să aibă milă de el.

În privința cuvintelor sale: „Allah să aibă milă de robul care citește această carte, o răspândește, o pune în practică și cheamă la ea; să aibă milă și de părinții lui”, aceasta se referă și la celelalte cărți folositoare asemenea ei. Cărțile folositoare trebuie răspândite și făcute cunoscute. Cel care le răspândește și le face cunoscute are răsplata răspândirii științei și a scoaterii oamenilor din întuneric la lumină. Cei mai mulți oameni au ajuns în rătăcire fiindcă nu le-au parvenit aceste cărți întemeiate pe sursele de început. Le parvin doar cărțile oamenilor rătăcirii și ale grupărilor rătăcite, iar ei le socotesc adevăr. Dacă aceste cărți întemeiate pe sursele de început ar fi îngrijite și împărțite oamenilor, Allah ar călăuzi prin ele pe cine voiește dintre făpturile Sale.

Unii comentatori îi reproșează autorului: „Aceasta este o recomandare a propriei cărți”. Noi spunem: nu, nu este o recomandare a propriei cărți, ci un îndemn de a rămâne pe metoda înaintașilor pomenită în această carte și în altele.

Cel care părăsește metoda oamenilor Sunnei este alături de oamenii rătăcirii

Autorul, Allah să aibă milă de el, a spus: Cel care socotește îngăduit ceva potrivnic celor din această carte nu Îi slujește lui Allah cu vreo religie și a respins-o în întregime. Așa cum, dacă un rob ar crede în toate câte a spus Allah, Puternicul și Mărețul, dar s-ar îndoi de o singură literă, ar fi respins toate câte a spus Allah Preaînaltul și ar fi necredincios. Așa cum mărturisirea că nu există alt dumnezeu în afară de Allah nu este primită de la cel care o rostește decât cu intenție sinceră și certitudine curată, tot astfel Allah nu primește ceva din Sunna când o parte este părăsită. Cel care părăsește ceva din Sunna a părăsit Sunna în întregime. Primește-o, așadar, și lasă disputa și îndărătnicia, căci ele nu au nimic din religia lui Allah. Mai ales vremea ta este o vreme rea; teme-te, așadar, de Allah.

Comentariu

În privința cuvintelor sale: „Cel care socotește îngăduit ceva potrivnic celor din această carte nu Îi slujește lui Allah cu vreo religie”, adică cel care iese din metoda oamenilor Sunnei și ai comunității, lămurită în această carte și în celelalte cărți ale crezului corect, cel care iese din această metodă ajunge alături de oamenii rătăcirii: inovatorii, muʿtaziliții, jahmiții și grupările rătăcite. El, Preamăritul și Preaînaltul, a spus:

Ce mai este după adevăr decât rătăcirea? Cum sunteți, așadar, abătuți?.

Omul trebuie să cunoască mai întâi adevărul și calea înaintașilor comunității. Să nu privească la mulțimea doctrinelor și părerilor, ci la un singur lucru: calea înaintașilor acestei comunități. Imamul Mālik, Allah să aibă milă de el, a spus:

Sfârșitul acestei comunități nu va fi îndreptat decât prin ceea ce i-a îndreptat începutul.

Allah, Preamăritul și Preaînaltul, spune:

Cei dintâi înaintași dintre emigranți și sprijinitori și cei care i-au urmat cu bună purtare: Allah este mulțumit de ei, iar ei sunt mulțumiți de El.

El ﷺ a spus:

Cel dintre voi care va trăi după mine va vedea multe neînțelegeri. Țineți-vă de Sunna mea și de Sunna califilor drepți și bine călăuziți. Prindeți-vă de ea și țineți-o strâns cu măselele. Feriți-vă de lucrurile nou introduse, căci orice inovație este rătăcire și orice rătăcire este în Foc⁴⁸.

Când lucrurile ni se încurcă și propaganda se înmulțește — lauda Îi aparține lui Allah — există ieșire: urmarea Cărții, a Sunnei și a căii înaintașilor acestei comunități. Toți pretind că urmează Cartea și Sunna. Ce ne deosebește de ei? Metoda înaintașilor, fiindcă înaintașii au înțeles Cartea și Sunna și au mers pe ele. Noi îi urmăm pe înaintașii drepți. Aceasta este deosebirea dintre noi și oamenii rătăcirii și grupările abătute, punând în practică vorbele sale ﷺ:

Această comunitate se va împărți în șaptezeci și trei de grupări, toate în Foc, în afară de una.

Au întrebat: „Care este ea, Trimis al lui Allah?” A spus:

Cei care urmează ceea ce urmez eu astăzi și companionii mei⁴⁶.

Adevărul este limpede și calea este limpede pentru cel care caută salvarea. Allah, Preamăritul și Preaînaltul, spune:

A spus: «Coborâți amândoi din el, dușmani unii altora! Dacă vă va veni călăuzire de la Mine, cel care urmează călăuzirea Mea nu va rătăci și nu va fi nefericit. Iar cel care se întoarce de la Pomenirea Mea va avea o viață strâmtorată și îl vom aduna orb în Ziua Învierii».

În privința cuvintelor sale: „Potrivnic celor din carte”, adică potrivnic temeliilor crezului cuprinse în această carte, nu propriilor sale vorbe. Cele din această carte sunt Cuvântul lui Allah, cuvântul Trimisului Său ﷺ și cuvintele înaintașilor drepți. Aceasta cuprinde cartea.

În privința cuvintelor sale: „Nu Îi slujește lui Allah cu vreo religie”, aceasta fiindcă urmează metoda oamenilor rătăcirii. Cel care contrazice Cartea, Sunna și metoda înaintașilor urmează metoda rătăcirii.

În privința cuvintelor sale: „Așa cum, dacă un rob ar crede în toate câte a spus Allah, Puternicul și Mărețul, dar s-ar îndoi de o singură literă”, trebuie să creadă în întreaga Carte și în întreaga Sunna urmată de Trimis și de companionii săi. Cel care crede într-o parte, dar nu crede în cealaltă, nu crede în întreg. Cel Preaînalt a spus:

Credeți, așadar, într-o parte a Cărții și nu credeți în alta? Răsplata celor dintre voi care fac aceasta nu este decât rușinea în viața lumească, iar în Ziua Învierii vor fi întorși la cea mai aspră pedeapsă. Allah nu este nepăsător la ceea ce faceți.

Cel care ia din Carte și Sunna numai ceea ce se potrivește cu pofta sa și lasă ceea ce îi contrazice pofta este asemenea oamenilor Cărții. Cel Preaînalt a spus:

Ori de câte ori venea la voi un trimis cu ceea ce nu era pe placul sufletelor voastre, vă îngâmfați: pe unii îi socoteați mincinoși, iar pe alții îi ucideați.

Aceasta este purtarea necredincioșilor dintre oamenii Cărții: iau de la profeți numai ceea ce se potrivește cu poftele lor. Ceea ce aduc profeții și le contrazice poftele fie socotesc minciună, fie îl ucid pe profetul care a adus acel lucru. Au ucis dintre profeți pe cei pe care i-au ucis fiindcă le-au contrazis poftele. Cel Preaînalt a spus:

Ori de câte ori venea la ei un trimis cu ceea ce nu era pe placul sufletelor lor, pe unii îi socoteau mincinoși, iar pe alții îi ucideau.

Aceasta este calea lor. Cel care ia din Carte și Sunna ceea ce se potrivește poftei sale și îi sprijină metoda și calea, dar respinge ceea ce îi contrazice pofta și metoda, este asemenea acestora: crede într-o parte a Cărții și nu crede în alta. Nu îi folosește că a lucrat după o parte a Cărții, fiindcă nu crede în întreg.

În privința cuvintelor sale: „Ar fi respins toate câte a spus Allah și ar fi necredincios”, cel care respinge o literă din Coran este necredincios. De pildă, despre cuvintele Celui Preaînalt:

Qāf. Pe Coranul cel Glorios!

spune: „Qāf (⁧قٓ⁩) nu face parte din Coran; ajunge Pe Coranul cel Glorios! (⁧وَٱلْقُرْءَانِ ٱلْمَجِيدِ⁩)”. Sau, despre

Spune: «El este Allah, Unicul»,

pe care noi o rostim astfel, spune: „Spune (⁧قُلْ⁩) nu face parte din Coran”. Acesta este necredincios — căutăm ocrotirea lui Allah —, fiindcă a respins un cuvânt din Cuvântul lui Allah sau o literă.

În privința cuvintelor sale: „Așa cum mărturisirea că nu există alt dumnezeu în afară de Allah nu este primită de la cel care o rostește decât cu intenție sinceră și certitudine curată”, lā ilāha illā Allāh este cuvântul sincerității, cuvântul evlaviei, toarta cea mai trainică și cheia Paradisului. Însă nu îi folosește celui care o rostește decât cu șapte ori opt condiții, pe care învățații le-au pus în versuri:

Știință, certitudine, sinceritate și veridicitatea ta, împreună cu iubire, supunere și primirea ei.

Acestea sunt șapte condiții.

Iar a opta s-a adăugat: să respingi tot ceea ce, în afara lui Allah, a fost luat drept dumnezeu.

Cel care nu împlinește una dintre condiții nu are folos din lā ilāha illā Allāh:

**Prima condiție:** cunoașterea sensului ei; opusul este necunoașterea sensului ei.

**A doua condiție:** certitudinea în ceea ce arată ea; opusul este îndoiala.

**A treia condiție:** sinceritatea; opusul este asocierea cu Allah.

**A patra condiție:** veridicitatea; opusul este minciuna și socotirea ca minciună a ceea ce arată ea.

**A cincea condiție:** iubirea unicității lui Allah pe care o arată; opusul este ura față de ceea ce arată ea.

**A șasea condiție:** supunerea față de ceea ce arată ea; opusul este întoarcerea de la ceea ce arată ea.

**A șaptea condiție:** primirea a ceea ce arată ea; opusul este respingerea a ceea ce arată ea.

**A opta condiție:** respingerea celor adorați în afara lui Allah, Puternicul și Mărețul; opusul este a nu-i respinge.

Aceste opt condiții trebuie să se împlinească în cel care spune lā ilāha illā Allāh. Nu este doar un cuvânt rostit cu limba. Lā ilāha illā Allāh are stâlpi și condiții. Stâlpii săi sunt doi:

• Primul stâlp: negarea.

• Al doilea stâlp: afirmarea.

Negarea nu folosește fără afirmare, iar afirmarea nu folosește fără negare. Dacă ai spune: „Allah este dumnezeu”, nu ar fi de ajuns. Dacă ai spune: „Nu există dumnezeu”, aceasta este numai negare: ai tăgădui cu totul orice dumnezeu și ai fi dintre cei care neagă cu totul existența unui dumnezeu. Sensul ar fi că nu există în univers niciun dumnezeu.

Cât despre sufiții care spun: „Allah, Allah” ori „El, El”, acestea sunt vorbe zadarnice și delir, fără niciun folos. Trebuie rostit lā ilāha illā Allāh, cu negare și afirmare. Acesta este sensul cuvintelor Celui Preaînalt:

Cel care respinge ṭāghūt și crede în Allah.

Cel care respinge ṭāghūt

este negarea, iar

și crede în Allah

este afirmarea.

În privința cuvintelor sale: „Tot astfel Allah nu primește ceva din Sunna când o parte este părăsită”, așa cum nu este valabilă credința într-o parte din Coran cu părăsirea alteia, fie și a unui verset ori a unei litere, tot astfel credința în Sunna nu este valabilă decât prin credința în ea în întregime. Să nu tăgăduiască nimic din ceea ce este autentic de la Trimis ﷺ. Aceasta este o cerință a mărturisirii că Muḥammad este Trimisul lui Allah: să lucrezi după Sunna sa, să-l asculți și să lași ceea ce ți-a interzis. Aceasta este o cerință a mărturisirii că el este Trimisul lui Allah. Dacă mărturisește că el este Trimisul lui Allah, dar nu crede în ceea ce a adus și în hadithurile pe care le-a spus sau respinge unele hadithuri autentice fiindcă nu se potrivesc poftei sale ori metodei sale, acesta nu crede în Trimis ﷺ. Este dintre cei despre care Allah a spus:

Ori de câte ori venea la ei un trimis cu ceea ce nu era pe placul sufletelor lor, pe unii îi socoteau mincinoși, iar pe alții îi ucideau.

Trebuie să crezi în întreaga Sunna: în ceea ce se potrivește și în ceea ce contrazice pofta ta, în ceea ce se potrivește și în ceea ce contrazice metoda ta. Trebuie să-ți întemeiezi metoda pe Carte și Sunna, nu pe poftă, nici pe vorbele cutăruia ori pe regulamentul unui partid sau al unei anumite grupări. Nu o întemeia pe acestea, ci pe Carte, Sunna și metoda înaintașilor drepți.

În privința cuvintelor sale: „Cel care respinge ceva din Sunna”, de pildă muʿtaziliții și teologii speculativi nu cred în hadithurile āḥād, spunând că acestea nu dau cunoaștere. Nu le primesc în chestiunile de crez și aduc regulile logicii și teologiei speculative. Spun că logica și teologia speculativă dau certitudine, fiind argumente raționale, pe când cuvintele Trimisului, dacă sunt o relatare āḥād, nu dau certitudine. După ei, hadithul nu dă certitudine nici dacă se află în cele două Ṣaḥīḥ. Aceasta este rătăcire — căutăm ocrotirea lui Allah. Ceea ce este autentic de la Trimis ﷺ dă cunoaștere și certitudine, căci este vorba celui care

nu vorbește din poftă. Nu este decât o revelație care îi este revelată.

Aceștia au socotit mincinoasă o parte a revelației, respingând hadithurile āḥād în chestiunile de crez și neprimindu-le. Au respins ceva din revelația pogorâtă. Aceasta este o cale rătăcită — căutăm ocrotirea lui Allah.

În privința cuvintelor sale: „A respins Sunna în întregime”, nu îi folosește ceea ce a primit din ea până nu o primește pe toată.

În privința cuvintelor sale: „Primește-o, așadar, și lasă disputa și îndărătnicia”, mumāḥalah este disputa, iar lajājah este cearta fără folos și ridicarea glasului pentru a-ți birui adversarul. Acestea nu îți folosesc cu nimic.

În privința cuvintelor sale: „Căci ele nu au nimic din religia lui Allah”, disputa prin falsitate nu face parte din religia lui Allah. Cel Preaînalt a spus:

Nu se ceartă cu privire la versetele lui Allah decât cei care nu cred.

Ei se ceartă în privința lor: sunt de la Allah sau nu sunt de la Allah? Este Coranul Cuvântul lui Allah sau nu? Este pogorât ori creat? Toate acestea țin de disputa asupra Cărții lui Allah, Puternicul și Mărețul, și de cearta zadarnică.

În privința cuvintelor sale: „Mai ales vremea ta este o vreme rea; teme-te, așadar, de Allah”, aceasta era în vremea autorului. Cum sunt atunci vremurile de după el? Încercarea este mai puternică. În vremea sa, cu toate încercările din ea, existau învățați. Dar cu cât timpul înaintează, cu atât învățații se împuținează și răul se înmulțește. Primejdia este, așadar, mai mare la sfârșitul vremurilor.

Atitudinea musulmanului când apar tulburări

Autorul, Allah să aibă milă de el, a spus: Când apare tulburarea, rămâi înăuntrul casei tale și fugi din vecinătatea ei. Ferește-te de partizanat. Orice luptă dintre musulmani pentru viața lumească este o tulburare. Teme-te de Allah Singurul, fără asociat; nu ieși în ea și nu lupta în ea, nu o dori, nu lua partea cuiva și nu înclina spre nimeni. Nu iubi nimic din treburile lor, căci se spune: cel care iubește faptele unor oameni, fie bune, fie rele, este asemenea celui care le-a făcut. Allah să ne dea nouă și vouă izbândă către mulțumirea Sa și să ne ferească pe noi și pe voi de neascultarea Lui.

Comentariu

În privința cuvintelor sale: „Când apare tulburarea, rămâi înăuntrul casei tale”, dacă apare tulburarea, adică lupta dintre musulmani, rămâi acasă. Oprește-ți mâna și limba, ca să fii la adăpost. Aceasta este când ieșirea ta din casă nu aduce folos și nu ești ascultat: atunci rămâi acasă. Dacă însă ieșirea printre oameni, amestecarea cu ei, chemarea lor la Allah și lămurirea adevărului aduc folos, ieși. Aceasta este chestiunea numită „amestecarea cu oamenii și retragerea”. Care este mai bună? Spunem: depinde. Dacă amestecarea aduce folos, chemare la Allah și lămurirea adevărului, ea este mai bună. Dacă însă amestecarea cu oamenii și chemarea lor nu aduc niciun folos, retragerea este mai bună. Aceasta îl privește pe cel care are știință. Cel fără știință se retrage în orice caz, ca să nu fie atras în încercare fără să știe și fără să înțeleagă. Neștiutorul rămâne acasă; învățatul urmează deosebirea pe care am arătat-o.

În privința cuvintelor sale: „Ferește-te de partizanat”, adică de partizanatul pentru falsitate și de susținerea propriei păreri ori a grupării căreia îi aparții. Fă din adevăr scopul și ținta ta, fie că este de partea ta ori a altuia, de partea grupării tale ori a alteia. Fă din adevăr ținta ta. Adevărul este lucrul căutat de credincios: oriunde îl găsește, îl ia. Cel care ține cu îndârjire la propria părere și respinge adevărul urmează ceva din religia și partizanatul jāhiliyyah, nu din Islam. Musulmanul caută adevărul și îl urmează, la oricine s-ar afla. Acesta este musulmanul adevărat: își face dorința să urmeze ceea ce a adus Trimisul ﷺ. În hadithul cuprins în Cele patruzeci și socotit autentic de al-Nawawī, Allah să aibă milă de el, s-a relatat de la Profet ﷺ:

Niciunul dintre voi nu crede până când dorința sa nu urmează ceea ce am adus⁵⁸.

Aceasta este adeverită de cuvintele Celui Preaînalt:

Ori de câte ori venea la ei un trimis cu ceea ce nu era pe placul sufletelor lor, pe unii îi socoteau mincinoși, iar pe alții îi ucideau.

În privința cuvintelor sale: „Orice luptă dintre musulmani pentru viața lumească este o tulburare”, lupta dintre musulmani nu este îngăduită, căci sângele musulmanului este oprit. El ﷺ a spus:

Sângele unui musulman nu este îngăduit decât în unul dintre trei cazuri: viață pentru viață, cel care a fost căsătorit și săvârșește adulter și cel care își părăsește religia, despărțindu-se de comunitate⁵⁹.

Sângele musulmanului este ocrotit. Tot astfel sângele celui aflat sub legământ, între care și conducătorul musulmanilor există un legământ, ori care a primit siguranță de la unul dintre musulmani: sângele său este oprit prin legământ și prin garanția de siguranță. Allah, Preamăritul și Preaînaltul, spune:

Nu luați viața pe care Allah a făcut-o inviolabilă decât pe drept.

Viața pe care Allah a făcut-o inviolabilă este cea a credinciosului ori a celui aflat sub legământ sau sub garanție de siguranță. Aceasta este viața pe care Allah a făcut-o inviolabilă; nu este îngăduit să fie luată decât pe drept. Dreptul este ceea ce a lămurit Trimisul ﷺ prin cele trei cazuri: talionul, viață pentru viață; adulterul celui cu statut de muḥṣan, care este lapidat până moare; ori apostatul, ucis pentru apostazia sa. Acestea sunt cele care îngăduie sângele musulmanului. În afara lor, sângele său este oprit, cu excepția răzvrătiților ori a kharijiților care se ridică împotriva musulmanilor sau îi agresează. Ei sunt combătuți pentru a le respinge răul, nu pentru necredința lor. Sunt combătuți kharijiții și răzvrătiții care îi atacă pe musulmani și încalcă cele sfinte, pentru a le respinge răul. Profetul ﷺ a poruncit combaterea lor, iar Allah a poruncit combaterea răzvrătiților. Cel Preaînalt a spus:

Dacă două cete de credincioși se luptă între ele, împăcați-le. Dacă una dintre ele o asuprește pe cealaltă, luptați împotriva celei care asuprește până când revine la porunca lui Allah.

Allah a poruncit combaterea răzvrătiților, iar Profetul ﷺ a poruncit combaterea kharijiților, spunând:

Oriunde îi întâlniți, ucideți-i⁶⁰,

pentru a le respinge răul de la musulmani. Aceasta este deosebirea amănunțită în privința luptei cu musulmanii. Regula este că nu este îngăduită, decât în caz de agresiune ori de ridicare împotriva musulmanilor.

Tot astfel, dacă un musulman te atacă vrând să-ți ia averea, să te ucidă ori să-ți necinstească familia, îl respingi prin mijlocul cel mai ușor și mai blând. Dacă nu poate fi respins decât prin ucidere, îl ucizi, iar uciderea sa nu atrage răspundere pentru cel care s-a apărat. Sângele musulmanului poate fi astfel îngăduit prin atac, agresiune, răzvrătire și tâlhărie la drumul mare. Acestea îngăduie sângele său, nu pentru necredința lui, ci pentru a-i respinge răul de la viață, onoare ori avere. Nici averea nu îl lași să ți-o ia: îl respingi, chiar prin ucidere. La fel este agresiunea generală împotriva musulmanilor și a siguranței lor prin tâlhărie la drumul mare, agresiune și ridicare împotriva musulmanilor.

În privința cuvintelor sale: „Pentru viața lumească este o tulburare”, adică lupta dintre musulmani este pentru viața lumească, fără să apere siguranța, onoarea ori averile musulmanilor, ci urmărește jefuirea și luarea averii. Dacă doi musulmani se luptă pentru avere, atât ucigașul, cât și cel ucis sunt în Foc. El ﷺ a spus:

Când doi musulmani se întâlnesc cu săbiile lor, ucigașul și cel ucis sunt în Foc.

Au întrebat: „Trimis al lui Allah, acesta este ucigașul, dar ce vină are cel ucis?”, adică de ce ajunge cel ucis în Foc? A spus:

El era dornic să-l ucidă pe celălalt⁶¹.

Intenția lui era să-l ucidă dacă ar fi putut. A ajuns, așadar, în Foc — căutăm ocrotirea lui Allah — pentru intenția sa și pentru că a socotit îngăduit sângele fratelui său.

În privința cuvintelor sale: „Nu ieși în ea și nu lupta în ea”, adică în tulburare.

În privința cuvintelor sale: „Nu o dori, nu lua partea cuiva și nu înclina spre nimeni”, nu lua partea oamenilor tulburării, nu-i aproba, nu-i sprijini și nu-i apăra. Devii părtaș cu ei când îi aperi și le socotești părerea corectă, chiar dacă nu ieși alături de ei. Ești părtaș la păcatul, agresiunea și nedreptatea lor. Astăzi există oameni care îi aprobă pe cei care săvârșesc atentate și distrugeri și numesc aceasta „luptă pe calea lui Allah”. Ei ucid musulmani și oameni aflați sub legământ, distrug și îi înspăimântă pe musulmani, apoi ei sau susținătorii lor spun: „Aceasta este luptă pe calea lui Allah” și îi apără. Aceștia au aceeași judecată ca ei — căutăm ocrotirea lui Allah —, fiindcă i-au aprobat și le-au socotit părerea corectă. Chestiunea cuprinde o mare primejdie. Devii părtaș cu ei chiar dacă nu porți arme alături de ei, fiindcă îi aprobi și le socotești părerea corectă; mai grav, le descrii fapta drept luptă pe calea lui Allah!

În privința cuvintelor sale: „Căci se spune: cel care iubește faptele unor oameni, fie bune, fie rele, este asemenea celui care le-a făcut”, cel care iubește faptele unor oameni este asemenea celui care le-a făcut. Dacă sunt bune, are o răsplată asemenea lor; dacă sunt rele, are o povară și un păcat asemenea lor — căutăm ocrotirea lui Allah. De aceea s-a relatat că cel care își dorește să fie asemenea învățatului care îi învață pe oameni binele are o răsplată asemenea lui. Cel care își dorește să fie asemenea bogatului care își cheltuie averea pe calea lui Allah primește o răsplată asemenea lui, potrivit intenției sale. Și invers: cel care își dorește să fie asemenea răufăcătorului ori oamenilor păcatelor este părtaș la păcatul lor. Sau cel care le aprobă părerea și o socotește corectă este asemenea lor, chiar dacă nu face ceea ce au făcut ei, numai pentru că le-a socotit părerea corectă și a înclinat spre ei.

Omul să se păzească să nu piară fără să știe în aceste încercări și rele. Nu rosti decât bine, iar altfel taci.

Cele două feluri de cercetare a stelelor

Autorul, Allah să aibă milă de el, a spus: „Micșorează cercetarea stelelor, în afară de ceea ce te ajută să cunoști timpurile rugăciunii, și nu te ocupa de celelalte, fiindcă aceasta cheamă la erezie.”

Comentariu

Cercetarea stelelor este de două feluri:

**Primul fel:** deducerea întâmplărilor de pe pământ prin ele, ceea ce se numește „știința influenței”, precum suflarea vânturilor, coborârea ploilor, apariția bolilor, moartea ori viața cuiva. Aceasta este astrologie oprită. Este asemenea faptei neamului lui Nimrūd, care adora statui înfățișate după chipul corpurilor cerești. Au ajuns să le adore fiindcă socoteau că stelele influențează întâmplările și nu le atribuiau lui Allah, Mărețul și Preaînaltul. Au făcut statui după formele lor și le-au adorat în afara lui Allah. Allah l-a trimis pe prietenul Său apropiat, pacea fie asupra sa, care le-a dezaprobat fapta, i-a chemat la adorarea numai a lui Allah și le-a spus:

Ce sunt aceste statui cărora voi vă dedicați?

Aceasta este astrologia oprită, necredință și asociere. Astrologia, după cum a spus Shaykh al-Islām Ibn Taymiyyah, este

deducerea întâmplărilor de pe pământ prin stările corpurilor cerești.

Aceasta este astrologia oprită, după cum se publică acum în unele reviste și ziare care nu respectă religia, la pagina de astrologie și noroc, citirea palmei, a ceștii și altele asemenea. Toate sunt dintre lucrările diavolilor și șarlatanie. Aceasta este necredință în Allah, Preaputernicul și Mărețul. Îi cerem lui Allah ocrotire!

**Al doilea fel:** ceea ce se numește „știința mersului corpurilor cerești”, prin care se cunosc fazele lunii și mersul soarelui în cursul anului, pentru cunoașterea timpurilor: timpurile cultivării și aratului, timpurile rugăciunii — timpul de Ẓuhr este astfel, timpul de ʿAṣr este astfel. Aceasta nu are nimic rău. Preaînaltul a spus:

I-a rânduit faze,

adică lunii,

ca să cunoașteți numărul anilor și socoteala.

Și a spus:

Am făcut noaptea și ziua două semne. Am șters semnul nopții și am făcut semnul zilei luminos, ca să căutați har de la Domnul vostru și să cunoașteți numărul anilor și socoteala. Orice lucru l-am lămurit în amănunt.

Și a spus:

Te întreabă despre lunile noi. Spune: «Ele sunt măsuri ale timpului pentru oameni și pentru pelerinaj.»

Știința mersului corpurilor cerești nu are nimic rău, fiindcă are foloase și nu cuprinde o credință rea. Știința influenței, adică deducerea prin stele a altor lucruri decât acestea, este însă oprită și este asociere. Deducerea prin ele a norocului și nenorocului, a binelui și răului, este asociere față de Allah, Preaputernicul și Mărețul. De aceea Qatādah spune:

Allah a creat stelele pentru trei lucruri: le-a făcut podoabă pentru cer, proiectile împotriva diavolilor și semne pentru călăuzire. Cel care le tâlcuiește altfel își greșește ținta, își pierde partea și se împovărează cu ceea ce nu cunoaște.³⁹

Allah a creat, așadar, stelele pentru trei foloase:

Primul folos: podoabă pentru cer. Preaînaltul a spus:

Am împodobit cerul cel mai de jos cu lumini și l-am păzit.

Al doilea folos: proiectile împotriva diavolilor. Preaînaltul a spus:

În afară de cel care fură ascultarea, pe care îl urmărește o flacără luminoasă.

Al treilea folos: semne prin care oamenii se călăuzesc în călătorii. Preaînaltul a spus:

El este Cel care v-a făcut stelele, ca să vă călăuziți prin ele în întunericurile uscatului și ale mării.

Acestea sunt foloasele stelelor. Cât despre cel care crede că ele influențează întâmplările, că răsăritul unei anumite stele este un timp de fericire, iar răsăritul alteia un timp de nefericire, aceasta este necredință în Allah, Preaputernicul și Mărețul. Preaînaltul a spus:

Jur pe locurile stelelor! Este un jurământ măreț, dacă ați ști. Acesta este un Coran nobil, într-o Carte bine păstrată, pe care nu o ating decât cei curățiți, o coborâre de la Domnul lumilor. Oare față de această vorbire sunteți nepăsători și faceți din partea voastră tăgăduirea?

Adică atribuiți cele ale traiului stelelor, răsăritului și apusului lor. Profetul ﷺ i-a condus pe companionii săi în rugăciunea de dimineață la al-Ḥudaybiyyah, lângă Mecca. I-a condus în rugăciunea Fajr la al-Ḥudaybiyyah după o ploaie din timpul nopții. Apoi s-a întors din rugăciunea sa ﷺ și a spus, după cum se află în hadithul qudsī:

Allah Preaînaltul a spus: «Dintre robii Mei, unii au ajuns dimineața credincioși, iar alții necredincioși. Cel care a spus: Am primit ploaie prin harul și mila lui Allah, acela crede în Mine și tăgăduiește astrul. Cel care a spus: Am primit ploaie prin cutare și cutare astru, acela nu crede în Mine și crede în astru.»⁴⁰

Ploaia nu vine din influența stelelor, a răsăritului și apusului lor. Coborârea ploii este de la Allah, Mărețul și Preaînaltul. El o coboară, o rânduiește, o îndreaptă și o oprește dacă voiește. Preaînaltul a spus:

El este Cel care coboară ploaia după ce ei și-au pierdut nădejdea și Își răspândește mila.

Și a spus:

La Allah se află cunoașterea Ceasului. El coboară ploaia și știe ceea ce se află în pântece. Niciun suflet nu știe ce va dobândi mâine și niciun suflet nu știe în ce pământ va muri.

Sunt cinci lucruri pe care numai Allah le cunoaște. Printre ele este coborârea ploii, pe care numai Allah, Slăvitul și Preaînaltul, o cunoaște. Cel care o atribuie altcuiva decât lui Allah este asociaționist.

Avertisment împotriva șederii cu adepții teologiei speculative

Autorul, Allah să aibă milă de el, a spus: Ferește-te de cercetarea teologiei speculative și de șederea alături de adepții ei.

Comentariu

În privința cuvintelor sale: „Ferește-te de cercetarea teologiei speculative”, trebuie lucrat după Carte și Sunna și după calea înaintașilor drepți în crez, faptă și purtare. Aceasta este metoda sănătoasă. Cel care lasă metoda înaintașilor drepți în crez și în altele și merge alături de teologii speculativi, care stabilesc crezurile prin regulile logicii, teologiei speculative, disputei, premiselor și concluziilor, numindu-le argumente raționale, se află în rătăcire în crez și în felul de a aduce dovezi. Allah ne-a făcut să nu avem nevoie de teologia speculativă și de altele prin ceea ce i-a pogorât Trimisului Său din Carte și Sunna. Nu există bine decât în Carte și Sunna, mai ales în chestiunile crezului, care este rădăcina și temelia. Nu ne întemeiem crezul decât pe dovezile Cărții și Sunnei, nu pe regulile logicii și teologiei speculative. Cuvintele învățaților despre teologia speculativă și adepții ei sunt cunoscute. Imamul al-Shāfiʿī, Allah să aibă milă de el, spune:

Judecata mea asupra adepților teologiei speculative este să fie loviți cu ramuri de palmier și sandale, să fie purtați prin triburi și să se spună: aceasta este răsplata celui care s-a întors de la Carte și Sunna și a mers către teologia speculativă.

Teologia speculativă este condamnabilă. Înaintașii avertizau cu cea mai mare tărie împotriva ei și împotriva luării sale drept metodă urmată în crezuri, părăsind Cartea și Sunna. Așa sunt cei care vorbesc despre corp, substanță și altele și spun că afirmarea atributelor atrage corporalitatea, iar corpurile sunt asemănătoare. Neagă astfel numele și atributele lui Allah, fugind de corporalitate. Corpul este ceea ce este alcătuit din substanțe individuale, substanța individuală este partea indivizibilă, iar accidentul este ceea ce subzistă în altceva. Corpul este ceea ce subzistă prin sine. Și-au întemeiat crezul pe corp, accident și alte închipuiri nevalabile și au lăsat Cartea și Sunna. Aceasta este rătăcirea vădită — căutăm ocrotirea lui Allah. Nu se ocupă vreun musulman cu știința disputei, lăsând preocuparea pentru știința Cărții și Sunnei, decât cel pe care Allah, Puternicul și Mărețul, l-a lăsat în rătăcire. Înaintașii acestei comunități urmau Cartea și Sunna până când, în vremea lui al-Maʾmūn, cărțile grecești au fost traduse în arabă și au venit logica și știința disputei. De atunci a apărut răul în comunitate, iar mulți și-au întemeiat crezurile pe știința disputei și pe logică.

În privința cuvintelor sale: „Și de șederea alături de adepții ei”, ferește-te de învățarea și cercetarea teologiei speculative, ca să nu fii atras și încântat de ea. Ferește-te de șederea cu teologii speculativi. Stai cu oamenii hadithului și ai științei, nu cu teologii speculativi, ca să nu te influențeze și să nu te îndepărteze de știința Cărții și Sunnei. Șederea cu oamenii răi îl influențează pe cel care le ține tovărășie. De aceea el ﷺ l-a asemănat pe tovarășul bun cu vânzătorul de mosc. El ﷺ a spus:

Vânzătorul de mosc fie îți dăruiește,

adică îți dă din moscul său,

fie cumperi de la el, fie simți de la el un miros plăcut,

adică în timpul șederii tale la el. L-a asemănat pe tovarășul rău cu cel care suflă în foalele fierarului:

Fie îți arde hainele, fie simți de la el un miros neplăcut⁶².

Aceasta este pilda tovarășului bun și a celui rău. Teologii speculativi sunt dintre tovarășii răi; nu sta cu ei, căci îți strică crezul și te îndepărtează de Cartea lui Allah și de Sunna Trimisului Său ﷺ.

Ținerea tovărășiei oamenilor relatărilor

Autorul, Allah să aibă milă de el, a spus: Ține-te de relatări și de oamenii relatărilor. Pe ei să-i întrebi, alături de ei să stai și de la ei să înveți.

Frica de Allah și rușinea înaintea Lui

Autorul, Allah să aibă milă de el, a spus: Să știi că Allah nu a fost adorat prin ceva asemenea fricii de Allah, Preamăritul, și căii fricii, întristării, temerii și rușinii înaintea lui Allah, Binecuvântatul și Preaînaltul.

Comentariu

În privința cuvintelor sale: „Ține-te de relatări”, adică de hadithuri, „și de oamenii relatărilor”. Sensul expresiei „ține-te” este să rămâi alături de ele, așa cum în cuvintele Celui Preaînalt:

O, voi care ați crezut! Aveți grijă de voi înșivă,

adică țineți-vă de aceasta.

În privința cuvintelor sale: „Pe ei să-i întrebi”, Cel Preaînalt a spus:

Întrebați-i pe oamenii Pomenirii dacă nu știți.

Adică învățații drepți dintre oamenii Cărții și învățații acestei comunități: ei sunt cei care trebuie întrebați.

În privința cuvintelor sale: „Alături de ei să stai și de la ei să înveți”, Allah, Preamăritul și Preaînaltul, a spus:

Când îi vezi pe cei care vorbesc în batjocură despre versetele Noastre, îndepărtează-te de ei până când încep altă discuție. Dacă Șeitan te face să uiți, după ce îți amintești nu mai sta cu oamenii nedrepți.

El, Preamăritul, a spus:

V-a pogorât deja în Carte că, atunci când auziți că versetele lui Allah sunt tăgăduite și batjocorite, să nu stați cu ei până când încep altă discuție; altfel sunteți asemenea lor.

Dacă stați cu ei, sunteți asemenea lor. Omul să se ferească de șederea cu oamenii răului și învățații rătăcirii și să rămână alături de oamenii științei, ai crezului corect și ai metodei sănătoase. Să stea cu ei și să tragă folos de la ei.

În privința cuvintelor sale: „Să știi că Allah nu a fost adorat prin ceva asemenea fricii de Allah, Preamăritul”, adorarea se sprijină pe trei lucruri: frica, speranța și iubirea. Adorarea lui Allah, Preamăritul și Preaînaltul, nu este adorare decât când se găsesc în ea aceste lucruri:

Frica de Allah și speranța în mila lui Allah, Puternicul și Mărețul. Să nu fie numai frică, până când omul deznădăjduiește de mila lui Allah, nici numai speranță, până când se crede la adăpost de planul ascuns al lui Allah, nici numai iubire fără frică și speranță. Trebuie să existe cele trei: frică, speranță și iubire față de Allah, Puternicul și Mărețul. De aceea au spus: „Cel care Îl adoră pe Allah numai prin frică este kharijit”, fiindcă aceasta este calea kharijiților, oamenii amenințării.

Cel care Îl adoră pe Allah numai prin speranță este murjiʾit,

fiindcă aceasta este calea murjiʾiților, care nu se tem de Allah, ci se bizuie numai pe speranță. Allah, Preamăritul și Preaînaltul, spune:

Se cred ei la adăpost de planul ascuns al lui Allah? Nu se cred la adăpost de planul ascuns al lui Allah decât oamenii pierduți.

Cel care Îl adoră pe Allah numai prin iubire este sufit,

fiindcă sufiții spun:

Nu Îl adorăm pe Allah râvnind la Paradisul Său, nici de frica Focului Său, ci Îl adorăm numai din iubire pentru El.

Aceasta este rătăcire. Trebuie să Îl adori pe Allah cu frică, speranță și iubire.

În privința cuvintelor sale: „Și căii fricii, întristării, temerii și rușinii înaintea lui Allah, Binecuvântatul și Preaînaltul”, adică să ai rușine înaintea lui Allah. Rușinea înaintea lui Allah este să nu te vadă în neascultare față de El. Te rușinezi ca făpturile să te vadă făcând ceva nepotrivit; cum să nu te rușinezi ca Allah să te vadă neascultându-L? Acesta este un lucru uimitor la om. Allah Preaînaltul a spus:

Se ascund de oameni, dar nu se ascund de Allah, deși El este cu ei când uneltesc noaptea vorbe pe care El nu le primește.

Să ai rușine înainte de toate față de Allah și să eviți neascultarea Lui, fiindcă El te vede.

Avertisment împotriva șederii cu sufiții

Autorul, Allah să aibă milă de el, a spus: Ferește-te să stai cu cel care cheamă la dor și iubire, cu cel care rămâne singur cu femeile și de calea acestei doctrine, căci toți aceștia sunt în rătăcire.

Comentariu

În privința cuvintelor sale: „Ferește-te să stai cu cel care cheamă la dor și iubire”, aceștia sunt sufiții. După ce te-a avertizat împotriva șederii cu teologii speculativi, te avertizează împotriva șederii cu o altă grupare rătăcită: sufiții care Îl adoră pe Allah prin inovații și lucruri nou introduse pentru care Allah nu a pogorât nicio dovadă și lasă Sunna. Mai mult, nu dau atenție hadithului și căutării științei, ci avertizează împotriva căutării ei, spunând:

Căutarea științei te abate de la pomenirea lui Allah și de la adorare.

Aceasta este rătăcire, căci adorarea și pomenirea nu sunt valabile decât dacă se potrivesc cu Cartea și Sunna, iar aceasta nu se poate decât prin știință. De aceea au rătăcit — căutăm ocrotirea lui Allah. I-au îndepărtat pe oameni de știință și învățare și le-au spus: „Ocupați-vă cu pomenirea lui Allah, ocupați-vă cu adorarea”. Aceasta este însăși rătăcirea, căci adorarea și pomenirea nu sunt valabile decât pe temeiul științei corecte și al urmării Trimisului ﷺ. Dacă sunt fără știință și fără urmare, sunt rătăcire. El ﷺ a spus:

Celui care face o faptă care nu este potrivită rânduielii noastre îi este respinsă acea faptă⁴⁵.

Cum să știi că aceasta este potrivită rânduielii Trimisului ﷺ fără învățare? A spus:

Cel care aduce în această rânduială a noastră ceva ce nu face parte din ea, acel lucru este respins⁴⁴.

Cum să știi că este nou introdus fără să-l confrunți cu Sunna Trimisului ﷺ? Trebuie mai întâi învățat. Nu te îndepărta de știință și de căutarea ei.

Căutarea științei este mai bună decât actele de adorare suplimentare. Cel care șade și cercetează o chestiune de știință este mai bun decât cel care se roagă toată noaptea. De ce? Fiindcă Îl adoră pe Allah cu știință și înțelegere limpede și fiindcă învățatul își folosește sieși și altora. Adoratorul care se roagă toată noaptea și postește ziua își folosește numai sieși, nu oamenilor; folosul său se mărginește la el. Când înveți, îți folosești ție și oamenilor. De aceea el ﷺ a spus:

Întâietatea învățatului asupra adoratorului este ca întâietatea lunii asupra celorlalte astre⁶³.

Luna luminează lumea, călătorii merg la lumina ei, Allah face prin ea să se dezvolte bine roadele și ea are mari foloase. Astrul însă nu luminează decât pe sine; lumina sa se mărginește la el. Aceasta îl privește pe adoratorul care Îl adoră pe Allah potrivit adevărului. Cum este atunci adoratorul care Îl adoră în neștiință? Adorarea sa poate fi o rătăcire, respinsă de la el. Trebuie știință și căutarea științei. Să nu te înșele cei care îi îndeamnă pe oameni la pomenire, ieșire, rugăciune de noapte și post, dar îi îndepărtează de căutarea științei și de șederea în moschei pentru a învăța de la învățați.

În privința cuvintelor sale: „Cu cel care rămâne singur cu femeile”, unii sufiți nu se feresc de cele oprite. Spun: „Noi nu avem păcat, suntem dintre cunoscătorii lui Allah”. Socotesc îngăduite păcatele și spun:

Pentru noi nu există interdicții și obligații, fiindcă am ajuns la Allah și nu mai avem nevoie de adorare.

De aceea săvârșesc sodomie și desfrânare, privesc cele oprite și spun:

Nu avem păcat în aceasta, fiindcă privim semnele lui Allah.

Ei spun: „Aceasta ține de privirea semnelor lui Allah”. Șeitan le înfrumusețează acest lucru. Rămân singuri cu tineri fără barbă, săvârșesc rele și pretind că sunt aliații lui Allah și că nu sunt vinovați pentru ceea ce fac. Privește până unde ajunge robul — căutăm ocrotirea lui Allah. Nu sta cu aceștia.

În privința cuvintelor sale: „Și de calea acestei doctrine”, adică de calea doctrinei sufite. Ei spun: „Ia-ți un șeic”, adică un șeic de confrerie, sub îndrumarea căruia să mergi. „Cel care nu are șeic îl are drept șeic pe Șeitan”. Trebuie să urmezi un șeic și să-i juri credință pe acea cale, fără să ieși din ea. Au expresii rele; trebuie să te ferești de ei. Îi cheamă pe oameni să iasă din religia lui Allah către religia lui Șeitan — căutăm ocrotirea lui Allah.

În privința cuvintelor sale: „Căci toți aceștia sunt în rătăcire”, acești sufiți, oamenii de rând, învățații, discipolii și șeicii lor, sunt toți în rătăcire, în afară de cel care lucrează după Sunna: acesta urmează adevărul.

Allah a creat făpturile pentru adorarea Sa

Autorul, Allah să aibă milă de el, a spus: Să știi că Allah Preaînaltul a chemat toate făpturile la adorarea Sa, apoi, din harul Său, l-a binecuvântat cu Islamul pe cine a voit.

Comentariu

Autorul, Allah să aibă milă de el, spune: „Să știi”, musulmanule și căutător al științei. Ia seama că Allah a creat toate făpturile pentru adorarea Sa. Cel Preaînalt a spus:

Nu i-am creat pe jinni și pe oameni decât ca să Mă adore.

Aceasta este ca înștiințare. Ca poruncă, Cel Preaînalt a spus:

O, oameni! Adorați-L pe Domnul vostru, Care v-a creat pe voi și pe cei dinaintea voastră, ca să fiți evlavioși. El v-a făcut pământul așternut și cerul zidire și a pogorât din cer apă, prin care a scos roade ca hrană pentru voi. Nu-I faceți, așadar, semeni lui Allah, de vreme ce știți.

Cel Preaînalt a spus:

O, oameni! Temeți-vă de Domnul vostru! Cu adevărat, cutremurul Ceasului este un lucru cumplit.

Și a spus:

O, oameni! Făgăduința lui Allah este adevăr. Să nu vă înșele viața lumească și să nu vă înșele în privința lui Allah înșelătorul.

Aceasta este o adresare către toți: credincioși și necredincioși, jinni și oameni, ca să-L adore numai pe Allah și să nu adore pe nimeni alături de El. Căci nu au alt Domn în afară de Allah, Preamăritul și Preaînaltul. Cele mai multe chemări din surele meccane sunt O, oameni! (⁧يَـٰٓأَيُّهَا ٱلنَّاسُ⁩), iar în cele medinite, O, voi care ați crezut! (⁧يَـٰٓأَيُّهَا ٱلَّذِينَ ءَامَنُوا۟⁩), chiar dacă în unele sure meccane ori medinite se poate găsi altceva. Se are în vedere însă ceea ce predomină. Această chemare arată limpede că adorarea nu I se cuvine decât lui Allah, Preamăritul și Preaînaltul. Allah, Preamăritul și Preaînaltul, le-a poruncit-o tuturor oamenilor și i-a creat pentru ea. Nimeni altcineva nu are vreun drept la ea: nici îngerii, nici profeții, aliații lui Allah, drepții, jinnii, oamenii sau vreo făptură. Adorarea este dreptul lui Allah asupra tuturor făpturilor.

Chemarea la adorarea lui Allah este generală, însă cei care răspund acestei chemări sunt robii aleși. Cei mai mulți s-au întors de la adorarea lui Allah; puțini sunt cei care au ascultat această chemare și această poruncă și au împlinit porunca lui Allah. Allah, Preamăritul și Preaînaltul, i-a călăuzit și le-a dat izbândă fiindcă s-au îndreptat către chemarea lui Allah și au ascultat-o. Cauza vine de la rob, iar izbânda vine de la Allah. Izbânda dată de Allah urmează unei cauze împlinite de rob. Când robul împlinește cauza, Allah îi dă izbândă și îi înlesnește. Cel Preaînalt a spus:

Strădaniile voastre sunt felurite. Celui care dăruiește, este evlavios și crede în cea bună îi vom înlesni calea ușoară. Iar celui care este zgârcit, se crede lipsit de nevoie și tăgăduiește cea bună îi vom înlesni calea grea.

Călăuzirea are o cauză, iar rătăcirea are o cauză din partea robului. Trebuie să se ia seama la aceasta. Sunt oameni care spun: „Dacă mi-a predestinat călăuzirea, voi fi călăuzit; dacă mi-a predestinat rătăcirea, voi rătăci”. Aceste vorbe sunt nevalabile și înseamnă invocarea predestinării drept scuză. Acest om uită că împlinirea cauzei îi revine lui. Nu va dobândi niciodată călăuzirea fără cauză. Dacă vrei copii, trebuie să te căsătorești și să împlinești cauza: căsătoria.

Dacă rămâi necăsătorit și nu te căsătorești, nu vei avea copii. La fel este cu hrana: dacă șezi fără să faci nimic și te bizui pe predestinare, nu îți va veni nimic. Dacă te ridici, muncești, împlinești cauzele și cauți hrana, Allah îți înlesnește. Păsările și animalele nu rămân în cuiburi și adăposturi, ci

pleacă dimineața flămânde și se întorc seara sătule⁶⁴.

Se duc să-și caute hrana. Trebuie, așadar, împlinită cauza. Călăuzirea nu se dobândește fără cauză, iar rătăcirea nu vine fără o cauză din partea robului, căci Allah nu nedreptățește pe nimeni. Celui care dorește binele, Allah îi înlesnește binele și îi deschide pieptul către el. Celui care dorește răul, Allah îi înlesnește răul și îl pregătește pentru el, drept răsplată pentru înclinarea și dorința sa. Robul să ia seama la acest lucru, căci este foarte subtil. Cauzele trebuie împlinite în toate lucrurile, inclusiv credința, călăuzirea și intrarea în Paradis ori în Foc.

Cuvintele sale:

Apoi, din harul Său, l-a binecuvântat cu Islamul pe cine a voit,

adică Allah, Preamăritul, l-a binecuvântat cu Islamul pe cine a voit, din harul Său. Însă harul lui Allah are o cauză, iar lipsirea are o cauză din partea robului. Trebuie observat acest lucru, fără ca omul să invoce predestinarea drept scuză, asemenea celor care spun:

Vor spune cei care au asociat: «Dacă ar fi voit Allah, nu am fi asociat nici noi, nici părinții noștri și nu am fi oprit nimic».

Aceasta este invocarea predestinării drept scuză, așa cum a făcut Iblīs, spunând:

A spus: «Pentru că m-ai lăsat în rătăcire, îi voi pândi pe calea Ta dreaptă».

A invocat predestinarea și a uitat că el însuși s-a îngâmfat față de porunca lui Allah, Preamăritul și Preaînaltul. Din ce pricină l-a lăsat Allah în rătăcire? Fiindcă a refuzat, s-a îngâmfat și a fost dintre necredincioși. A refuzat să se prosterneze așa cum îi poruncise Allah, Preamăritul și Preaînaltul. Nu are, așadar, nicio dovadă în aceasta; dovada este împotriva lui, căci nefericirea care l-a atins a venit din pricina neascultării sale.

Atitudinea legiuită față de neînțelegerile dintre companioni

Autorul, Allah să aibă milă de el, a spus: Abține-te de la vorbirea despre războiul dintre ʿAlī, Muʿāwiyah, ʿĀʾishah, Ṭalḥah și al-Zubayr — Allah să aibă milă de ei toți — și cei aflați alături de ei. Nu te certa în privința lor, ci încredințează-I lui Allah, Binecuvântatul și Preaînaltul, treaba lor. Trimisul lui Allah ﷺ a spus:

Feriți-vă de pomenirea companionilor mei, a rudelor mele prin căsătorie și a ginerilor mei⁶⁵.

Și a spus:

Allah, Binecuvântatul și Preaînaltul, a privit către oamenii de la Badr și a spus: «Faceți ce voiți, căci Eu v-am iertat»⁶⁶.

Comentariu

În privința cuvintelor sale: „Abține-te de la vorbirea despre războiul dintre ʿAlī, Muʿāwiyah, ʿĀʾishah, Ṭalḥah și al-Zubayr — Allah să aibă milă de ei toți”, aceasta este o temelie măreață. Musulmanul are o datorie față de companionii Trimisului lui Allah ﷺ, dintre emigranți și sprijinitori, care l-au sprijinit și l-au ocrotit pe Trimis ﷺ, au luptat alături de el, și-au dăruit averile și viețile, și-au lăsat casele și ținuturile și l-au urmat pe Trimisul lui Allah ﷺ. Ei au un merit pe care nu îl au alții. Sunt cea mai bună generație, așa cum el ﷺ a spus:

Cei mai buni dintre voi sunt cei din generația mea, apoi cei care îi urmează, apoi cei care îi urmează⁵⁷.

Companionii, Allah să fie mulțumit de ei, sunt cea mai bună generație pentru ceea ce au împlinit prin tovărășia Profetului ﷺ, sprijinirea lui, răspândirea religiei sale și transmiterea ei celor din comunitate veniți după ei. Au dobândit astfel acest merit în care nimeni altcineva nu îi egalează. De aceea Allah, Preamăritul și Preaînaltul, i-a lăudat și a fost mulțumit de ei, așa cum a pomenit în multe versete din Coranul cel Nobil. Cel Preaînalt a spus:

Allah a primit căința Profetului, a emigranților și a sprijinitorilor care l-au urmat în ceasul greu, după ce inimile unora dintre ei erau aproape să se abată. Apoi le-a primit căința. El este cu ei Îndurător, Milostiv. Și celor trei rămași în urmă, până când pământul, oricât de întins, li s-a părut strâmt, iar sufletele li s-au strâmtorat și au știut că nu există adăpost de Allah decât la El. Apoi le-a primit căința, ca să se căiască. Allah este Primitorul căinței, Milostivul.

Apoi a spus:

O, voi care ați crezut! Temeți-vă de Allah și fiți cu cei adevărați.

Cu cei adevărați, cu aceștia, companionii Trimisului lui Allah ﷺ. Cel Preaînalt a spus:

Cei dintâi înaintași dintre emigranți și sprijinitori și cei care i-au urmat cu bună purtare: Allah este mulțumit de ei, iar ei sunt mulțumiți de El. Le-a pregătit grădini pe sub care curg râuri, în care vor rămâne veșnic. Aceasta este izbânda măreață.

Cel Preaînalt a spus:

Allah a fost mulțumit de credincioși când îți jurau credință sub pom. El a cunoscut ceea ce se afla în inimile lor, a coborât liniștea asupra lor și i-a răsplătit cu o izbândă apropiată.

Cel Preaînalt a spus:

Muḥammad este Trimisul lui Allah. Cei care sunt cu el sunt aspri față de necredincioși și milostivi între ei. Îi vezi plecați și prosternați,

până la sfârșitul surei al-Fatḥ. Acestea sunt despre companioni. Când a pomenit bunurile fayʾ în sura al-Ḥashr, Cel Preaînalt a spus:

Pentru ceea ce Allah i-a dat Trimisului Său din bunurile lor nu ați mânat nici cai, nici cămile. Allah le dă însă trimișilor Săi stăpânire asupra cui voiește, iar Allah are putere asupra tuturor lucrurilor. Ceea ce Allah i-a dat Trimisului Său din bunurile locuitorilor cetăților este pentru Allah, pentru Trimis, pentru rude, orfani, sărmani și călător, ca să nu circule numai între cei bogați dintre voi. Ceea ce vă dă Trimisul luați, iar de la ceea ce vă oprește abțineți-vă. Temeți-vă de Allah, căci Allah este aspru în pedeapsă. Pentru emigranții săraci, care au fost scoși din casele și averile lor, căutând harul și mulțumirea lui Allah și sprijinindu-L pe Allah și pe Trimisul Său. Aceștia sunt cei adevărați.

Apoi i-a pomenit pe sprijinitori, spunând:

Cei care și-au făcut casă și au primit credința înaintea lor îi iubesc pe cei care au emigrat la ei. Nu găsesc în piepturile lor nicio dorință pentru ceea ce li s-a dat acelora și îi pun mai presus de ei înșiși, chiar dacă sunt în nevoie. Cei feriți de zgârcenia propriului suflet sunt cei izbânditori. Cei care au venit după ei spun: «Domnul nostru, iartă-ne pe noi și pe frații noștri care ne-au precedat în credință și nu pune în inimile noastre ură față de cei care au crezut. Domnul nostru, Tu ești Îndurător, Milostiv».

Aceasta este atitudinea musulmanilor față de companionii Trimisului lui Allah ﷺ: spun

Domnul nostru, iartă-ne pe noi și pe frații noștri care ne-au precedat în credință și nu pune în inimile noastre ură față de cei care au crezut.

Ghill înseamnă ură.

Domnul nostru, Tu ești Îndurător, Milostiv.

În Sunna sunt multe hadithuri, între care cuvintele sale ﷺ:

Nu-i ocărâți pe companionii mei! Pe Cel în Mâna Căruia este sufletul meu, dacă unul dintre voi ar cheltui aur cât Uḥud, nu ar ajunge la un mudd al unuia dintre ei și nici la jumătatea lui⁶⁷.

Dacă unul dintre cei de mai târziu, care nu este companion, fie și dintre urmași, ar dărui numai pentru Fața lui Allah aur curat cât muntele Uḥud ori cât greutatea lui, răsplata sa nu ar egala dania unui companion de un mudd de orz ori curmale, sau chiar jumătate de mudd. Un munte de aur dăruit de cineva care nu este companion nu egalează un mudd al lor. De ce? Datorită meritului lor, Allah să fie mulțumit de ei.

Atitudinea musulmanului față de companionii Trimisului lui Allah ﷺ este să-i respecte, să-I ceară lui Allah să fie mulțumit de ei, să-i ia drept pildă, să-i urmeze și să le apere onoarea. Aceasta este atitudinea musulmanului față de companionii Trimisului lui Allah. Iubirea lor ține de iubirea Trimisului ﷺ. Cine îl iubește pe Trimisul lui Allah să-i iubească și pe companionii săi. Cine îi urăște pe companioni îl urăște pe Trimisul lui Allah ﷺ. El ﷺ a spus:

Cel care îi iubește, din iubire pentru mine îi iubește⁶⁸.

Cât despre chestiunea pomenită de șeic, Allah să aibă milă de el, de a nu intra în cele întâmplate între companioni, fiecare companion este asemenea celorlalți oameni și poate greși. Însă intențiile lor erau sincere, țelurile bune și scopurile vrednice de laudă. Nu se îndoiește de aceasta cel care are în inimă un fir de credință și nu îl învinuiește pe niciunul dintre ei. Dar când a izbucnit încercarea — iar în încercare nimeni nu are putere să stăpânească totul; Îi cerem lui Allah ocrotire de încercări —, când a izbucnit în vremea lor din pricina răului evreu ʿAbd Allāh ibn Sabaʾ, care s-a arătat musulman, a venit și a început să-l atace pe succesorul Trimisului lui Allah ﷺ, ʿUthmān, Allah să fie mulțumit de el. Îl ataca, iar în jurul lui se adunau gloata și cei care iubesc răul și dezordinea. Nicio vreme nu este lipsită de asemenea oameni. Dacă găsesc pe cineva care să-i conducă spre rău, se adună în jurul lui, în afară de cei de care Allah are milă. Iubesc zarva, tulburarea, agitația și vorbirea împotriva conducătorilor, iubesc stricarea treburilor și ruperea unității. Asemenea lucruri există în oameni. Când găsesc pe cineva care cheamă la ele, se adună în jurul lui. În jurul acestui om rău s-au adunat cei care s-au adunat. Musulmanii erau o singură comunitate sub un singur calif: ʿUthmān, Allah să fie mulțumit de el, al treilea dintre califii bine călăuziți. Acest om rău i-a influențat, iar lucrurile s-au sfârșit prin uciderea lui ʿUthmān, Allah să fie mulțumit de el, succesorul Trimisului lui Allah ﷺ, conducătorul credincioșilor și al treilea dintre califii bine călăuziți. Când l-au ucis pe ʿUthmān, a izbucnit tulburarea între musulmani. Musulmanii au fost cuprinși de indignare pentru uciderea lui ʿUthmān dintre ei și au vrut să-i pedepsească pe ucigașii săi. Din aceasta s-a ivit Bătălia Cămilei, între companionii care voiau talionul pentru ucigașii lui ʿUthmān și au ieșit din Medina. După ʿUthmān, jurământul de credință îi fusese dat conducătorului credincioșilor, ʿAlī ibn Abī Ṭālib — Allah să fie mulțumit de ei toți. Jurământul îi fusese dat lui ʿAlī, al patrulea dintre califii bine călăuziți. I-au cerut lui ʿAlī, Allah să fie mulțumit de el, să aplice talionul acestor oameni. Companionii care ieșiseră din Medina, alături de care se afla Mama credincioșilor ʿĀʾishah, au discutat cu ʿAlī, Allah să fie mulțumit de el, pentru ca el să-i predea pe ucigași. ʿAlī nu a putut să-i predea, fiindcă se strecuraseră în oastea sa și stârneau tulburarea. ʿAlī și frații săi Ṭalḥah, al-Zubayr, ʿĀʾishah și cei veniți din Medina au înnoptat împăcați. Când aceștia au simțit împăcarea dintre companionii Trimisului lui Allah și încetarea luptei, au ațâțat tulburarea și au pornit războiul. Au început să se înfrunte și să strige în oaste. Companionii au crezut că războiul începuse și s-a dat Bătălia Cămilei, fără ca ei să o fi urmărit. Cei care au întețit-o au fost ucigașii lui ʿUthmān, Allah să fie mulțumit de el. În acea încercare și în acea bătălie au fost uciși dintre companioni cei care au fost uciși, apoi ea s-a încheiat. După aceea Muʿāwiyah ibn Abī Sufyān, Allah să fie mulțumit de el, s-a ridicat în al-Shām, alături de oamenii din al-Shām, cerându-i pe ucigașii lui ʿUthmān pentru a li se aplica talionul. Însă gruparea rătăcită a uneltit, a înșelat și a ațâțat tulburarea, iar Bătălia de la Ṣiffīn s-a dat între ʿAlī și Muʿāwiyah. Pricina ei au fost acești rătăciți și abătuți care aprindeau tulburarea între musulmani.

Lucrurile s-au sfârșit prin uciderea lui ʿAlī, Allah să fie mulțumit de el. L-au ucis kharijiții: cei care se ridicaseră împotriva lui ʿUthmān i-au pricinuit și lui ʿAlī aceeași soartă și l-au ucis. Scopul lor nu era dreptatea și nepărtinirea, ci ura și răzbunarea. Au vrut să-i ucidă pe Muʿāwiyah, ʿAmr ibn al-ʿĀṣ și ʿAlī ibn Abī Ṭālib. Allah i-a salvat însă pe Muʿāwiyah și ʿAmr ibn al-ʿĀṣ, iar predestinarea lui Allah s-a împlinit asupra lui ʿAlī, Allah să fie mulțumit de el, care a murit martir.

Musulmanul trebuie să se abțină de la aceste lucruri, să nu intre în ele și să nu le pomenească decât pentru a-i scuza pe companionii Trimisului lui Allah ﷺ și a cere iertare pentru ei. Să știe că au făcut efort de judecată: cel care a nimerit adevărul are două răsplăți, iar cel care a greșit are una. Au merite mărețe care acoperă greșelile ce s-ar fi putut întâmpla unora dintre ei, căci sunt companionii Trimisului lui Allah, Allah să fie mulțumit de ei. În hadith se spune:

Allah, Preamăritul și Preaînaltul, a privit către oamenii de la Badr și a spus: «Faceți ce voiți, căci Eu v-am iertat»⁶⁶.

Ei sunt iertați în orice caz; iertarea se dobândește atât de cel care a nimerit, cât și de cel care a greșit dintre ei, fiindcă cel care a greșit nu a făcut-o cu intenție, ci prin efort de judecată. Musulmanul nu trebuie să intre niciodată în aceasta și să-l învinuiască de greșeală pe vreunul dintre companionii Trimisului lui Allah ﷺ, ci să-i scuze, să ceară iertare pentru ei și să-I ceară lui Allah să aibă milă de ei. Să fie dintre cei despre care Allah, Preamăritul și Preaînaltul, a spus:

Cei care au venit după ei spun: «Domnul nostru, iartă-ne pe noi și pe frații noștri care ne-au precedat în credință și nu pune în inimile noastre ură față de cei care au crezut. Domnul nostru, Tu ești Îndurător, Milostiv».

Au apărut înregistrări ale unor neștiutori, care cuprind aceste lucruri și cele întâmplate între companioni. Le-au scos în înregistrări pe care oamenii le schimbă între ei. Un asemenea om nu iese din două situații:

• Fie este neștiutor și nu a studiat crezul.

• Fie are un scop ascuns și vrea să răspândească ura față de companionii Trimisului lui Allah ﷺ.

Musulmanii să se ferească de aceste înregistrări și de cele asemenea lor. Să se ferească de uneltirile șiiților, de ocărârea companionilor Trimisului lui Allah ﷺ și de căutarea cusururilor lor. Musulmanul să se ferească de aceasta, ca să nu fie dintre cei pierduți — căutăm ocrotirea lui Allah.

Respectarea sângelui și averii musulmanului

Autorul, Allah să aibă milă de el, a spus: Să știi — Allah să aibă milă de tine — că averea unui musulman nu este îngăduită decât cu bunăvoința sufletului său. Dacă un om are avere oprită, el răspunde pentru ea. Nimănui nu-i este îngăduit să ia ceva din ea fără încuviințarea lui, căci poate că se va căi și va voi să o dea înapoi stăpânilor ei, iar tu vei fi luat ceva oprit.

Comentariu

În privința cuvintelor sale: „Să știi — Allah să aibă milă de tine — că averea unui musulman nu este îngăduită decât cu bunăvoința sufletului său”, respectarea musulmanilor cuprinde respectarea sângelui, averilor și onoarei lor. Cel care a primit Islamul și-a ocrotit prin Islam sângele, averea și onoarea. Nu este îngăduită agresiunea împotriva musulmanului. El ﷺ a spus:

Totul la un musulman este oprit altui musulman: sângele, averea și onoarea sa⁶⁹.

În cuvântarea din Pelerinajul de Rămas-Bun a spus:

„Să știți că sângele, averile și onoarea voastră vă sunt oprite precum este sacră această zi a voastră” — adică Ziua Sacrificiului — „în această lună a voastră” — adică luna Dhū al-Ḥijjah — „în această cetate a voastră” — adică Mecca cea cinstită ⁷⁰.

Sângele, averea și onoarea musulmanului sunt oprite. Nu este îngăduită agresarea ori luarea averii musulmanului decât cu bunăvoința sa. Dacă dăruiește de bunăvoie ceva din averea sa, acel lucru este îngăduit. A-l lua însă cu forța, fără bunăvoință, prin uzurpare, furt ori trădare este oprit, asemenea sângelui și onoarei sale. Aceasta se află în cuvintele Celui Preaînalt:

Nu vă mâncați averile între voi pe nedrept

și:

O, voi care ați crezut! Nu vă mâncați averile între voi pe nedrept, ci numai prin negoț cu bună învoială între voi.

Mulți nu iau seama la aceasta: fie își ucid fratele musulman pentru a-i lua averea, fie i-o iau prin furt, tâlhărie la drumul mare, trădare ori înșelăciune la vânzare și cumpărare. Nu iau seama și îi iau fratelui lor averea pe nedrept, fără bunăvoința sa. Toate acestea sunt oprite și dintre păcatele mari.

În privința cuvintelor sale: „Dacă un om are avere oprită, el răspunde pentru ea”, dacă ia averea fratelui său pe nedrept, prin orice fel de luare, rămâne răspunzător până când i-o înapoiază stăpânului ei. Bunurile luate pe nedrept trebuie înapoiate stăpânilor înainte de moarte. Altfel, stăpânii lor își vor lua dreptul pentru nedreptăți în Ziua Învierii: vor lua din faptele sale bune până când poate nu îi mai rămâne nicio faptă bună. Apoi se ia din păcatele celor nedreptățiți, acestea sunt puse asupra lui și este aruncat în Foc — căutăm ocrotirea lui Allah. Averea musulmanului, chiar dacă ai luat-o prin uzurpare, printr-o tranzacție oprită, prin forță ori furt, rămâne în răspunderea ta. Trebuie să o înapoiezi, fie în viața lumească, fie în Viața de Apoi. Ia seama: rămâne în răspunderea ta și trebuie restituită în viața lumească ori în Viața de Apoi. Restituirea în viața lumească îți este mai ușoară decât cea din Viața de Apoi.

În privința cuvintelor sale: „Căci poate că se va căi și va voi să o dea înapoi stăpânilor ei, iar tu vei fi luat ceva oprit”, nu îți este îngăduit să iei ceva despre care știi că este oprit și provine dintr-un câștig oprit, din mai multe motive:

Mai întâi: știi că este oprit; cum să-l socotești îngăduit, știind că este oprit și că acest om nu îl stăpânește de drept?

**Al doilea:** dacă acest nedrept se căiește și vrea să înapoieze averea, iar tu ai luat-o de la el, nu va mai putea să o înapoieze.

**Al treilea:** devii părtaș cu el la nelegiuire și nedreptate.

Luarea averii oprite și a celei îndoielnice

Autorul, Allah să aibă milă de el, a spus: Dintre câștiguri, ceea ce îți este limpede că este valabil este îngăduit, în afară de ceea ce se arată stricat. Dacă este stricat, ia din ceea ce este stricat numai cât să-ți păstrezi viața. Nu spune: „Las câștigul și iau ceea ce îmi dau oamenii”. Nici companionii, nici învățații până în vremea noastră nu au făcut aceasta. ʿUmar ibn al-Khaṭṭāb, Allah să fie mulțumit de el, a spus:

Un câștig în care există ceva umil este mai bun decât nevoia de oameni⁷¹.

Comentariu

În privința cuvintelor sale: „Dintre câștiguri, ceea ce îți este limpede că este valabil este îngăduit”, el ﷺ a spus:

Ceea ce este îngăduit este limpede și ceea ce este oprit este limpede. Între ele sunt lucruri îndoielnice, pe care mulți oameni nu le cunosc. Cel care se ferește de îndoieli își păstrează curate religia și onoarea⁷².

Ceea ce este vădit îngăduit poate fi luat, căci regula tranzacțiilor este îngăduința, în afară de ceea ce se dovedește oprit. Tot astfel, ceea ce este oprit este limpede. Cel Preaînalt a spus:

Vă sunt oprite mortăciunea, sângele, carnea de porc și ceea ce a fost închinat altcuiva decât lui Allah.

Tot astfel sunt jocurile de noroc, pariurile și vinul: acestea sunt oprite prin textul Coranului. La fel, interzicerea furtului, uzurpării și luării averilor oamenilor pe nedrept: acestea sunt vădit oprite.

Lucrul îndoielnic, despre care nu se știe dacă este îngăduit ori oprit din pricina opoziției dovezilor, trebuie lăsat în așteptare până se lămurește. Aceasta este regula pusă de Trimisul lui Allah ﷺ, o regulă limpede și vădită. Acesta este sensul cuvintelor autorului de aici:

În afară de ceea ce se arată stricat.

În privința cuvintelor sale: „Dacă este stricat, ia din ceea ce este stricat numai cât să-ți păstrezi viața”, aceasta este chestiunea necesității. Dacă omul se teme că va pieri dacă nu mănâncă, mănâncă din ceea ce are cât să-și păstreze viața, chiar dacă este din averea altuia, chiar dacă acea avere este oprită ori este mortăciune sau altceva. Mănâncă din ea din necesitate, ca să nu moară. Cel Preaînalt a spus:

El v-a oprit numai mortăciunea, sângele, carnea de porc și ceea ce a fost închinat altcuiva decât lui Allah. Cel silit de nevoie, fără să dorească și fără să întreacă măsura, nu are păcat. Allah este Iertător, Milostiv.

Iei din ceea ce este oprit cât să-ți păstrezi viața, apoi te oprești de la rest. El a spus:

V-a lămurit ceea ce v-a oprit, în afară de ceea ce sunteți siliți de nevoie.

Nu există interdicție în caz de necesitate.

În privința cuvintelor sale: „Nu spune: «Las câștigul și iau ceea ce îmi dau oamenii»”, unii spun: „Eu mă bizui pe Allah; voi ședea pentru adorare și căutarea științei, iar oamenii îmi vor da”. Acest lucru nu este îngăduit. Trebuie să cauți hrana care îți ajunge ție, soției, copiilor și celor din casa ta. Trebuie să cauți hrana, iar aceasta ține de adorare. Nu ședea așteptând milosteniile oamenilor, ci caută hrana. Allah, Preamăritul și Preaînaltul, a spus:

Luați-vă merinde, căci cea mai bună merinde este evlavia.

În privința cuvintelor sale: „Nici companionii, nici învățații până în vremea noastră nu au făcut aceasta”, niciunul dintre companionii Trimisului lui Allah nu a stat fără să caute hrana, privind la ceea ce aveau oamenii. Ei erau cei mai evlavioși și cei care Îl adorau cel mai mult pe Allah, Puternicul și Mărețul. Aveau îndeletniciri: unii erau agricultori, iar alții negustori care vindeau și cumpărau. Între ei se aflau Abū Bakr, al-Zubayr ibn al-ʿAwwām, ʿAbd al-Raḥmān ibn ʿAwf și ʿUthmān ibn ʿAffān, oameni cu averi, care vindeau și cumpărau și erau dintre cei mai buni companioni. Cheltuiau pe calea lui Allah și pregăteau oștile din averile lor. Nu au lăsat căutarea hranei. Abū Bakr vindea și cumpăra și îl sprijinea pe Trimisul lui Allah încă de când Allah îl trimisese în Mecca. Îl sprijinea din averea sa, Allah să fie mulțumit de el, în împrejurările sale cunoscute: îi hrănea pe sărmani, îi cumpăra pe robii chinuiți și îi elibera, precum Bilāl și alții. Nu a lăsat câștigul, spunând: „Eu șed și Îl ador pe Allah, fiind unul dintre companionii Trimisului lui Allah”.

În privința cuvintelor sale: „ʿUmar ibn al-Khaṭṭāb, Allah să fie mulțumit de el, a spus: «Un câștig în care există ceva umil este mai bun decât nevoia de oameni»”, a practica o meserie socotită umilă, precum aplicarea cupelor, și a lua pentru ea o plată din care să te întreții este mai bine decât a le cere oamenilor și a te umili înaintea lor.

Cine poate conduce rugăciunea în mod valabil

Autorul, Allah să aibă milă de el, a spus: Cele cinci rugăciuni sunt valabile în spatele celui în spatele căruia te-ai rugat, în afară de cazul în care este jahmit, căci acesta neagă atributele. Dacă te-ai rugat în spatele lui, repetă rugăciunea. Dacă imamul tău de vineri este jahmit și este conducător, roagă-te în spatele lui și repetă rugăciunea. Dacă imamul tău, fie conducător, fie altcineva, este om al Sunnei, roagă-te în spatele lui și nu repeta rugăciunea.

Comentariu

În privința cuvintelor sale: „Cele cinci rugăciuni sunt valabile în spatele celui în spatele căruia te-ai rugat”, aceasta este chestiunea conducerii rugăciunii: cine poate fi imam în mod valabil și a cui conducere a rugăciunii nu este valabilă?

Mai întâi: dacă imamul este conducătorul, te rogi în spatele lui, așa cum urmează, fără a te opri la unele practici ale sale care sunt neascultare ori abatere, câtă vreme nu iese din religie. Profetul ﷺ a poruncit rugăciunea în spatele lor pentru a păstra unitatea și a evita dezbinarea. Oricâte păcate și neascultări ar avea, câtă vreme nu ajunge la necredință, se face rugăciunea în spatele lui pentru a păstra unitatea, mai ales vinerea și de sărbători, dar și la rugăciunile obligatorii. Dacă conducătorul este jahmit, te rogi în spatele lui și repeți rugăciunea.

**Al doilea:** dacă imamul nelegiuit nu este conducător, aceasta este o chestiune asupra căreia învățații au două păreri. Prima părere: unii învățați cer să fie drept; rugăciunea nu este valabilă în spatele celui nelegiuit care săvârșește un păcat mare mai prejos de asociere. Au spus: nu se face rugăciunea în spatele lui, fiindcă nu este drept, și nu este luat ca imam.

A doua părere: câtă vreme este musulman și propria sa rugăciune este valabilă, rugăciunea în spatele lui este valabilă. Se face rugăciunea în spatele oricărui musulman, chiar dacă are unele neascultări mai prejos de asociere și de necredință. Acesta este sensul aparent al cuvintelor autorului.

Salutarea lui Abū Bakr și ʿUmar la mormintele lor

Autorul, Allah să aibă milă de el, a spus: Să crezi că Abū Bakr și ʿUmar — mila lui Allah fie asupra lor — se află în odaia lui ʿĀʾishah, Allah să fie mulțumit de ei, împreună cu Trimisul lui Allah ﷺ: au fost îngropați acolo alături de el. Când vii la mormânt, este o datorie să îi saluți după Trimisul lui Allah ﷺ.

Comentariu

În privința cuvintelor sale:

Să crezi că Abū Bakr și ʿUmar — mila lui Allah fie asupra lor — se află în odaia lui ʿĀʾishah, Allah să fie mulțumit de ei, împreună cu Trimisul lui Allah ﷺ,

când Profetul ﷺ a murit, oamenii nu s-au înțeles unde să-l îngroape. Să-l îngroape alături de companionii săi în al-Baqīʿ sau ce să facă? Li s-a pomenit un hadith de la el ﷺ potrivit căruia profetul

este îngropat acolo unde moare⁷³.

Atunci problema s-a lămurit și l-au îngropat sub patul pe care murise — binecuvântarea și pacea fie asupra lui — în odaia lui ʿĀʾishah, Mama credincioșilor, căci fusese bolnav în casa ei.

A doua latură este că, dacă mormântul său ar fi fost expus și ar fi fost îngropat în al-Baqīʿ, ar fi apărut exagerarea și îmbulzeala oamenilor la mormânt. Pentru a-l păzi și ocroti a fost îngropat în casa sa. De aceea ʿĀʾishah, Allah să fie mulțumit de ea, când a pomenit hadithul care oprește exagerarea în privința mormintelor și faptul că evreii și creștinii au exagerat în privința mormintelor profeților lor, luându-le drept idoli, a spus:

Dacă nu ar fi fost aceasta, mormântul său ar fi fost expus, dar s-a temut să nu fie luat drept loc de rugăciune⁷⁴.

Ea a lămurit înțelepciunea îngropării sale în casa sa — binecuvântarea și pacea fie asupra lui. Casa se afla în afara moscheii, fiindcă odăile Profetului ﷺ înconjurau moscheea la răsărit și la miazăzi. El ﷺ a rămas îngropat în casa sa, în afara moscheii, până când al-Walīd ibn ʿAbd al-Malik a vrut să lărgească moscheea și a inclus odaia în ea așa cum era, fără să fie schimbat nimic în ea. A fost inclusă sub motivul lărgirii Moscheii Profetice. Altfel, el este în casa sa — binecuvântarea și pacea fie asupra lui —, rămâne în casa sa, nu în moschee. Când Abū Bakr, Allah să fie mulțumit de el, a murit, a fost îngropat împreună cu Trimisul ﷺ, în spatele său, ca o cinstire și o deosebire pentru el. Fiind tovarășul său care nu se despărțea de el în timpul vieții, a fost îngropat împreună cu el, Allah să fie mulțumit de el. Când ʿUmar, Allah să fie mulțumit de el, era pe moarte, ʿĀʾishah voia să fie îngropată în odaia sa, alături de soțul ei, Trimisul lui Allah ﷺ, și de tatăl ei. Însă ʿUmar, din iubirea sa pentru Trimisul lui Allah ﷺ și pentru Abū Bakr, i-a cerut încuviințarea să fie îngropat împreună cu ei. Ea i-a dat încuviințarea, Allah să fie mulțumit de ea, și l-a pus mai presus de sine. El, Allah să fie mulțumit de el, a fost îngropat în odaie, în spatele lui Abū Bakr. Acestea sunt cele trei morminte: mormântul Profetului ﷺ către qiblah, apoi mormântul lui Abū Bakr, apoi mormântul lui ʿUmar, Allah să fie mulțumit de el, în odaia lui ʿĀʾishah, Allah să fie mulțumit de ea. Când ʿĀʾishah a murit, a fost îngropată în al-Baqīʿ, alături de companioni, Allah să fie mulțumit de ei.

Trebuie să credem aceasta, căci cunoașterea acestui lucru și cunoașterea mormântului Profetului și ale celor doi tovarăși ai săi îi folosesc musulmanului pentru a-i saluta și a-i vizita, salutându-l pe Profet ﷺ și pe cei doi tovarăși ai săi. Astfel dobândește răsplata vizitei și a salutului.

În privința cuvintelor sale: „Când vii la mormânt, este o datorie să îi saluți după Trimisul lui Allah ﷺ”, acesta este rodul ori înțelepciunea cunoașterii locului unde au fost îngropați Trimisul lui Allah ﷺ și cei doi tovarăși ai săi, Abū Bakr și ʿUmar. Rodul este să-i saluți când vizitezi Moscheea Profetică și te rogi în ea. Îl saluți pe Trimisul lui Allah ﷺ și pe cei doi tovarăși ai săi pentru a dobândi răsplata vizitei.

Vizita la Profet ﷺ și la cei doi tovarăși ai săi este pentru a-i saluta, a te ruga pentru ei și a cere iertare pentru ei, nu pentru exagerare, căutarea binecuvântării ori cererea împlinirii nevoilor de la Trimis ﷺ, așa cum cred superstițioșii care îl vătămează pe Trimisul lui Allah ﷺ. Este numai salutul. Salutul îl face cel care vine dintr-o călătorie, fie că este din Medina, fie din afara ei. Cel venit din călătorie îi salută la prima intrare în moschee după călătorie, fără să repete salutul la fiecare intrare în Moscheea Profetică. Companionii, Allah să fie mulțumit de ei, nu făceau aceasta, punând în practică vorbele sale ﷺ:

Nu faceți din mormântul meu o sărbătoare,

adică să reveniți la el în mod repetat, căci ʿīd este ceea ce revine în mod obișnuit și se repetă. Să nu facă un obicei ca la fiecare intrare în Moscheea Profetică să meargă și să-i salute pe Profet și pe cei doi tovarăși ai săi. Aceasta este inovație, mijloc către asociere și luare a mormântului său drept sărbătoare. Aceasta îi revine celui venit din călătorie. Când Ibn ʿUmar, Allah să fie mulțumit de amândoi, venea dintr-o călătorie, se apropia și se îndrepta către fața Profetului ﷺ, spunând:

Pacea fie asupra ta, Trimis al lui Allah, și mila și binecuvântările lui Allah.

Apoi se deplasa puțin către răsărit, spre dreapta sa, și spunea:

Pacea fie asupra ta, Abū Bakr al-Ṣiddīq, și mila și binecuvântările lui Allah.

Apoi se deplasa puțin spre dreapta și spunea:

Pacea fie asupra ta, ʿUmar ibn al-Khaṭṭāb, și mila și binecuvântările lui Allah,

după care pleca ⁷⁵. Dacă voia să se roage, se dădea deoparte, se îndrepta către qiblah și Îl invoca pe Allah. Nu se îndrepta către mormânt, ci către qiblah.

Poruncirea binelui și oprirea răului

Autorul, Allah să aibă milă de el, a spus: Poruncirea binelui și oprirea răului sunt obligatorii, în afară de cel de a cărui sabie ori nuia te temi.

Comentariu

Profetul ﷺ a spus:

Cel dintre voi care vede un rău să-l schimbe cu mâna; dacă nu poate, cu limba; dacă nu poate, cu inima⁷⁶.

Aceasta se află și în Coran. Cel Preaînalt a spus:

Sunteți cea mai bună comunitate adusă pentru oameni: porunciți binele, opriți răul și credeți în Allah.

Tot El a spus:

Să fie dintre voi o comunitate care cheamă la bine, poruncește ceea ce este cuvenit și oprește ceea ce este rău. Aceștia sunt cei izbânditori.

Și a spus:

Credincioșii și credincioasele sunt aliați unii altora: poruncesc binele, opresc răul, împlinesc rugăciunea, dau dania și Îl ascultă pe Allah și pe Trimisul Său. De aceștia Allah va avea milă. Allah este Puternic, Înțelept.

Spre deosebire de ipocriți și ipocrite, care fac invers: poruncesc răul și opresc binele — Îi cerem lui Allah ocrotire. Cel Preaînalt a spus:

Ipocriții și ipocritele sunt unii din alții: poruncesc răul, opresc binele și își țin mâinile strânse.

Își țin mâinile strânse,

adică de la milostenie și cheltuirea pe calea lui Allah. Nu își întind mâinile pentru a cheltui și a face bine, fiindcă nu cred în Allah și fiindcă averea le este mai dragă decât orice. Credincioșii și credincioasele, dimpotrivă, împlinesc rugăciunea, dau dania și Îl ascultă pe Allah și pe Trimisul Său, împreună cu poruncirea binelui și oprirea răului. Aceasta este pentru a întări religia și a curăța societatea de stricăciune.

Nu ajunge ca omul să spună: „Nu am răspundere decât pentru mine”, să se îndrepte pe sine și să-i lase pe ceilalți. Trebuie să-i îndrepte și pe ceilalți cât poate, căci aceasta ține de sfatul sincer și de dorirea binelui pentru oameni. Să-i poruncești fratelui tău binele și să-l oprești de la rău este o datorie a ta și un drept al lui asupra ta: să-i poruncești binele când vezi că este delăsător în ascultare și să-l oprești de la rău când îl vezi căzând într-o greșeală. Nu-l lăsa să piară când poți să-l atenționezi. Nu este cum spun oamenii ipocriziei și ai răului, că poruncirea binelui și oprirea răului sunt amestec în treburile oamenilor ori tutelă asupra lor, așa cum spun acum în ziare și în altele. Acestea sunt vorbele oamenilor ipocriziei și falsității. Oamenii credinței socotesc aceasta sfat sincer pentru frații lor, scoaterea lor de la vătămare la folos și din întuneric la lumină. Cel Preaînalt a spus:

Se îndeamnă unii pe alții la adevăr și se îndeamnă unii pe alții la răbdare.

Luqmān a spus:

Fiul meu, împlinește rugăciunea, poruncește binele, oprește răul și rabdă ceea ce te atinge. Acestea sunt dintre lucrurile care cer hotărâre.

Acest verset este întocmai precum sura al-ʿAṣr: omul să poruncească binele, să oprească răul și să rabde dacă este atins de ceva pe această cale, fiindcă este pe calea lui Allah. Pentru ceea ce îl atinge caută răsplata la Allah, Preamăritul și Preaînaltul.

Se știe că mulți oameni îi găsesc împovărători pe cei care poruncesc binele și opresc răul. Îi atacă prin vorbe, bârfă, pâră, ocări și insulte. Aceștia rabdă, fiindcă sunt pe calea lui Allah, în ascultare față de Allah și în salvarea fraților lor. Nu este sfat sincer să-ți lași frații în delăsare în adorare și în greșelile legate de rău, când poți să-i sfătuiești, să-i atenționezi și să-i îndrumi. Aceasta este neîmplinirea dreptului lor, iar tu le dorești binele și salvarea. El ﷺ a spus:

Niciunul dintre voi nu crede până nu iubește pentru fratele său ceea ce iubește pentru sine⁷⁷.

Dacă iubești binele și salvarea pentru tine, fratele tău să fie asemenea ție în aceasta. Îi poruncești și îl sfătuiești, dar prin calea arătată de Profet ﷺ în acest hadith:

Cel dintre voi care vede un rău să-l schimbe cu mâna⁷⁶,

dacă poate să-l schimbe cu mâna, precum conducătorul ori cel împuternicit de conducător să oprească răul cu mâna, precum slujbașii ḥisbah. Acesta îl schimbă și îl îndepărtează cu mâna. Tot astfel, stăpânul casei are autoritate asupra celor din casa sa și schimbă răul cu mâna înăuntrul ei, căci este păstorul familiei sale și răspunzător pentru cei aflați în grija sa. Allah Preaînaltul a spus:

O, voi care ați crezut! Păziți-vă pe voi și familiile voastre de un Foc al cărui combustibil sunt oamenii și pietrele.

Tu ești răspunzător pentru cei din casa ta.

Dacă nu ai putere și nu ai autoritate generală ori particulară, oprești răul cu limba, lămurind că acest lucru este oprit, că este neascultare și că nu este îngăduit. Lămurești prin îndemn, cuvântări, lecții și sfat în taină între tine și fratele tău. Îi lămurești și, de asemenea, îl aduci la cunoștința celor în măsură: dacă sfatul și vorba nu folosesc, înștiințezi pe cine poate îndepărta răul cu mâna. Îi înștiințezi pe slujbașii ḥisbah, autoritățile și conducătorul. Aceasta ține de oprirea răului cu limba.

Dacă nu poți opri răul cu limba, de pildă dacă ești împiedicat, îl dezaprobi în inimă. Nu primești răul în niciun caz, ci îl dezaprobi în inimă, te retragi din adunările răului, te îndepărtezi de oamenii răului și nu stai cu ei, ca să te păstrezi la adăpost.

Acestea sunt treptele poruncirii binelui și opririi răului, potrivit cuvintelor Celui Preaînalt:

Temeți-vă de Allah cât puteți

și:

Allah nu împovărează niciun suflet peste puterea sa.

Dacă urmezi acești pași, ai oprit răul și te-ai păstrat la adăpost.

Dacă nu dezaprobi nici cu mâna, nici cu limba, nici cu inima, aceasta arată lipsa credinței, așa cum se spune:

Dincolo de aceasta nu mai este din credință nici cât un grăunte de muștar.

Cel care nu dezaprobă răul în inimă nu are deloc credință. Răul trebuie dezaprobat, dar în această rânduială arătată de Profet ﷺ. Nimeni să nu invoce drept scuză cuvintele Celui Preaînalt:

O, voi care ați crezut! Aveți grijă de voi înșivă. Cei rătăciți nu vă vor dăuna dacă sunteți călăuziți.

Unii cred că acest verset arată că oprirea răului nu este necesară și că, dacă omul este drept el însuși, nu are treabă cu ceilalți: nu oprește răul și nu poruncește binele. Aceasta contrazice Cartea și Sunna. Versetul nobil nu înseamnă aceasta, așa cum a lămurit Abū Bakr al-Ṣiddīq, Allah să fie mulțumit de el, când a fost întrebat despre el. A spus: L-am întrebat pe Trimisul lui Allah ﷺ, iar el a spus:

Nu, pe Allah! Veți porunci binele, veți opri răul, veți opri mâna celui nechibzuit, îl veți îndrepta cu hotărâre către adevăr și îl veți ține strâns la adevăr

⁷⁸.

Sensul versetului este că, dacă poruncești binele și oprești răul, dar cuvintele tale nu sunt urmate, ai grijă de tine însuți. Nu spune: „Sunt ca oamenii” ori „Acesta este un lucru pe care îl fac oamenii”. Poruncește binele și oprește răul; dacă nu ești ascultat, nu renunța la nimic din religia ta pentru a le face pe plac oamenilor și a merge cu ei.

În privința cuvintelor sale: „În afară de cel de a cărui sabie ori nuia te temi”, dacă te temi că vei fi ucis ori lovit când oprești răul, treci la a doua treaptă, lămurirea cu limba. Dacă te temi de lămurirea cu limba, treci la a treia treaptă. De la aceasta nu te poate opri nimeni: nimeni nu te împiedică să dezaprobi în inimă, fiindcă nimeni nu știe ce este în inimi în afară de Allah, Preamăritul și Preaînaltul.

Răspândirea salutului: un drept al musulmanilor unii asupra altora

Autorul, Allah să aibă milă de el, a spus: Salutarea tuturor robilor lui Allah.

Comentariu

Dintre drepturile musulmanilor unii asupra altora este răspândirea salutului între ei. Allah, Preamăritul și Preaînaltul, a spus:

Când sunteți salutați cu un salut, salutați cu unul mai bun ori întoarceți-l întocmai. Allah ține socoteala tuturor lucrurilor.

Cel Preaînalt a spus:

Când intrați în case, salutați-vă unii pe alții.

Adică să se salute între ei, fiindcă credincioșii sunt asemenea unui singur suflet și unui singur trup. Pacea este salutul credincioșilor în ziua când Îl vor întâlni pe Allah, Preamăritul și Preaînaltul. Cel Preaînalt a spus:

Salutul lor în ziua când Îl vor întâlni este: «Pace!».

Allah, Preamăritul și Preaînaltul, îi salută; ei aud Cuvântul și salutul Său și Îi întorc salutul, spunând: „Allah, Tu ești Pacea și de la Tine vine pacea”. Tot astfel, salutul oamenilor Paradisului este pacea: se salută între ei cu pace în Paradis, așa cum se salută între ei cu pace în viața lumească.

Răspândirea salutului este dintre cauzele intrării în Paradis în pace. În hadith se spune:

Cel care dă hrană, răspândește salutul și se roagă noaptea când oamenii dorm intră în Paradis în pace⁷⁹.

Răspândirea salutului este cerută între musulmani. Sensul său este rugăciunea pentru ca musulmanii să fie în siguranță. S-a spus și că înseamnă: numele lui Allah fie asupra voastră, căci al-Salām este unul dintre numele lui Allah. Când spui al-salāmu ʿalaykum, adică numele lui Allah fie asupra ta, El este al-Salām, Preamăritul și Preaînaltul. Acestea sunt cuvinte mărețe care se răspândesc între musulmani. El ﷺ a spus:

Nu veți intra în Paradis până nu veți crede și nu veți crede până nu vă veți iubi. Să nu vă îndrum către un lucru pe care, dacă îl faceți, vă veți iubi? Răspândiți salutul între voi⁸⁰.

Răspândirea salutului sădește iubirea în inimi. Dacă te întâlnește un musulman și nu te salută, rămâne ceva în sufletul tău împotriva lui. Spui: „De ce nu m-a salutat?” Când te salută, ceea ce aveai în suflet dispare, te simți apropiat de el și îl iubești. Aceasta adeverește cuvintele sale ﷺ:

Să nu vă îndrum către un lucru pe care, dacă îl faceți, vă veți iubi? Răspândiți salutul între voi.

Răspândirea salutului are un mare efect asupra sufletelor musulmanilor. Nu ajunge să spui: „Allah să-ți dea viață! Cum te-ai trezit? Cum ai înserat?” Aceste expresii urmează salutului. După ce spui al-salāmu ʿalaykum, poți spune: „Cum ești? Cum te-ai trezit?” și altele asemenea. Nici semnul cu mâna nu ajunge, fiindcă acesta este salutul evreilor ⁸¹. Semnul cu mâna se face când musulmanul salutat este departe: îl saluți cu vorba și faci semn cu mâna ca să-l înștiințezi că îl saluți și să-ți întoarcă salutul.

Părăsirea rugăciunii de vineri și a celei în comunitate fără scuză

Autorul, Allah să aibă milă de el, a spus: Cel care lasă rugăciunea de vineri și rugăciunea în comunitate la moschee fără scuză este inovator. Scuza este, de pildă, o boală din pricina căreia nu poate ieși la moschee ori teama de un conducător nedrept. În afara acestora nu ai scuză.

Comentariu

În privința cuvintelor sale: „Cel care lasă rugăciunea de vineri și rugăciunea în comunitate la moschee fără scuză este inovator”, aceasta fiindcă se retrage de la comunitatea musulmanilor, iar retragerea de la comunitatea musulmanilor și izolarea de ea sunt inovație. Rugăciunea în comunitate este obligatorie și o îndatorire a musulmanului. Mai întărită decât aceasta este rugăciunea de vineri. Musulmanul trebuie să participe la rugăciunea de vineri și la cea în comunitate împreună cu musulmanii, fără să se retragă de la comunitatea musulmanilor în aceste rugăciuni. Rugăciunea în comunitate este necesară, fiind obligatorie și o îndatorire a fiecărui musulman. Cel care o lasă păcătuiește; mai mult, este și disciplinat, căci Trimisul ﷺ a spus:

Cel care aude chemarea și nu răspunde nu are rugăciune, decât dacă are o scuză.

Au întrebat: „Care este scuza?” A spus:

Frică ori boală⁸².

Un orb a venit la Profet ﷺ și i-a pomenit greutatea drumului dintre el și moschee și faptul că nu avea un călăuzitor potrivit. I-a cerut Profetului ﷺ îngăduința să se roage acasă. El ﷺ l-a întrebat:

Auzi chemarea?

A răspuns: „Da”. A spus:

Atunci răspunde⁸³.

Cel care aude chemarea nu își poate îngădui să lipsească. De aceea a spus: cel care aude chemarea și nu răspunde nu are rugăciune, decât dacă are o scuză. Rugăciunea sa nu este valabilă. Despre negare s-a spus că este negarea valabilității. S-a mai spus că „nu are rugăciune” înseamnă că nu are o rugăciune deplină, negarea privind deplinătatea. Însă sensul aparent al hadithului este că rugăciunea nu îi este valabilă decât dacă are o scuză. Aceasta este o dovadă a obligativității rugăciunii în comunitate la moschee, acolo unde se face chemarea la ea. De aceea ʿAbd Allāh ibn Masʿūd spune:

Cel care se bucură să-L întâlnească mâine pe Allah ca musulman să păstreze aceste rugăciuni acolo unde sunt chemate. Allah i-a legiuit Profetului vostru ﷺ căile călăuzirii, iar ele sunt dintre căile călăuzirii. Dacă v-ați ruga în casele voastre așa cum se roagă în casa sa acest om care lipsește, ați părăsi Sunna Profetului vostru. Dacă ați părăsi Sunna Profetului vostru, ați rătăci. Ne-am văzut într-o vreme când nu lipsea de la ea decât un ipocrit cunoscut ca ipocrit. Omul era adus, sprijinit între doi bărbați, până când era așezat în rând⁸⁴.

Așa erau companionii Trimisului lui Allah ﷺ în privința rugăciunii în comunitate: chiar și bolnavul care nu putea merge era adus, sprijinit între doi bărbați, până când era așezat în rând, fiindcă știau că rugăciunea în comunitate este obligatorie.

Profetul ﷺ i-a descris prin ipocrizie pe cei care lipsesc de la rugăciunea în comunitate. El ﷺ a spus:

Cele mai grele rugăciuni pentru ipocriți sunt rugăciunea de noapte (ʿishāʾ) și rugăciunea din zori (fajr)⁸⁵.

Allah a mărturisit credința celor care însuflețesc moscheile prin rugăciune. Cel Preaînalt a spus:

Numai cei care cred în Allah și în Ziua de Apoi, împlinesc rugăciunea, dau dania și nu se tem decât de Allah însuflețesc moscheile lui Allah.

Rugăciunea în comunitate este un lucru măreț; să nu fie tratată cu delăsare și să nu se dea atenție celor care îi descurajează pe oameni de la ea. De ce s-au construit atunci moscheile? Dacă rugăciunea în comunitate nu ar fi obligatorie, de ce se ridică moschei, se cheltuie pentru ele, se construiesc cu cheltuieli și li se rânduiesc imami și muezini? De ce? Pentru că ar fi doar recomandată? Nu. Aceasta arată că rugăciunea în comunitate este obligatorie. Moscheile nu au fost construite numai pentru o faptă recomandată, ci pentru o îndatorire. Trebuie să se ia seama la aceasta și nu trebuie dată atenție vorbelor fără rost ale celor care adună părerile potrivnice dovezii și spun: „Acestea sunt părerile învățaților”. Spunem: părerile învățaților pot greși și pot nimeri. Trebuie urmată dovada, nu părerile oamenilor.

În privința cuvintelor sale: „Cel care lasă rugăciunea de vineri”, el ﷺ a spus:

Cel care lasă trei rugăciuni de vineri din nepăsare, Allah îi pecetluiește inima⁸⁶.

El ﷺ a spus:

Să înceteze oamenii să mai lase rugăciunile de vineri, altfel Allah le va pecetlui inimile și vor ajunge dintre cei nepăsători⁸⁷.

În privința cuvintelor sale: „Scuza este, de pildă, o boală”, la sfârșitul hadithului a spus: „Frică ori boală”. Boala care îl împiedică pe om să meargă la moschee, teama că boala i se va agrava ori că se va expune unui factor care o agravează; ori frica de un dușman sau de o fiară. Este o frică reală, nu lașitate: pe drum îl poate întâmpina un dușman ori o fiară care îl omoară. Acesta are scuză să se roage acasă. Cel aflat în siguranță și sănătos nu are însă scuză.

Urmarea imamului în rugăciune

Autorul, Allah să aibă milă de el, a spus: Cel care se roagă în spatele unui imam, dar nu îl urmează, nu are rugăciune.

Poruncirea binelui și oprirea răului sunt cu mâna, limba și inima, fără sabie.

Comentariu

În privința cuvintelor sale: „Cel care se roagă în spatele unui imam, dar nu îl urmează, nu are rugăciune”, aceasta fiindcă se împotrivește cuvintelor Trimisului ﷺ:

Imamul a fost rânduit numai pentru a fi urmat⁸⁸.

Astăzi oamenii rătăcirii și takfiriștii nu se roagă cu musulmanii; dacă se roagă, intenționează să se roage singuri. Acestea sunt dintre inovațiile nou introduse. Tu să te rogi cu musulmanii și să gândești bine despre ei. Nu gândi rău despre imamii moscheilor.

În privința cuvintelor sale: „Poruncirea binelui și oprirea răului sunt cu mâna, limba și inima, fără sabie”, s-au lămurit înainte obligativitatea poruncirii binelui și opririi răului și faptul că se fac după putință. Însă „fără sabie” înseamnă că nu este îngăduit să se ridice sabia împotriva conducătorului și să se spună: „Aceasta ține de poruncirea binelui și oprirea răului!” Aceasta este doctrina kharijiților și a muʿtaziliților: se ridică împotriva conducătorului și spun că este nelegiuit și că aceasta este oprirea răului. Dar aceasta este însuși răul, căci ridicarea împotriva conducătorului este însuși răul: înseamnă neascultare față de Trimis și atrage o mare vătămare, prin vărsare de sânge, tulburarea siguranței și ruperea unității. Sunt rele foarte mari, mai grave decât răbdarea față de neascultarea și abaterea sa, căci vătămarea neascultării și abaterii sale îl privește numai pe el. Ridicarea împotriva lui cu sabia îi vatămă însă pe musulmani. Aceasta este doctrina muʿtaziliților și a kharijiților. Temeliile muʿtaziliților sunt:

Mai întâi: poruncirea binelui și oprirea răului. Prin aceasta urmăresc ridicarea împotriva conducătorilor și spun: „Aceasta ține de poruncirea binelui și oprirea răului”.

**Al doilea:** unicitatea lui Allah, prin care înțeleg negarea numelor și atributelor, fiindcă afirmarea numelor și atributelor este, după ei, asociere.

**Al treilea:** dreptatea, prin care înțeleg negarea predestinării. Spun că, dacă Allah i-ar pedepsi după ce le-a predestinat neascultarea, aceasta ar fi o nedreptate față de ei.

**Al patrulea:** poziția dintre cele două poziții. Despre cel care săvârșește un păcat mare nu se spune că este necredincios și nici că este musulman, ci se află în poziția dintre cele două poziții.

**Al cincilea:** împlinirea amenințării, adică declararea ca necredincios a celui care săvârșește un păcat mare mai prejos de asociere.

Regula de bază este dreptatea musulmanului

Autorul, Allah să aibă milă de el, a spus: Musulmanul a cărui stare este acoperită este cel de la care nu se arată nimic îndoielnic.

Comentariu

În privința cuvintelor sale: „Musulmanul a cărui stare este acoperită este cel de la care nu se arată nimic îndoielnic”, regula de bază este dreptatea musulmanului. Nu gândi rău despre fratele tău musulman. Allah Preaînaltul a spus:

O, voi care ați crezut! Feriți-vă de multe bănuieli, căci unele bănuieli sunt păcat. Nu iscodiți și nu vă bârfiți unii pe alții.

El, binecuvântarea și pacea fie asupra lui, a spus:

Feriți-vă de bănuială, căci bănuiala este cea mai mincinoasă vorbă⁸⁹,

adică vorba sufletului. Caută ocrotirea lui Allah și gândește bine despre frații tăi musulmani. Dacă ți se dovedește că la acest musulman există ceva de îndreptat, îl sfătuiești în taină și îl acoperi. El ﷺ a spus:

Cel care acoperă un musulman, Allah îl acoperă în viața lumească și în Viața de Apoi⁹⁰.

Nu îl da în vileag și nu îl defăima în adunări. Sfătuiește-l în taină, între tine și el, păstrându-i acoperirea.

Pretinsa știință lăuntrică fără temei în Carte și Sunna

Autorul, Allah să aibă milă de el, a spus: Orice știință lăuntrică pe care o pretind robii și care nu se găsește în Carte și Sunna este inovație și rătăcire. Nimeni nu trebuie să lucreze după ea și nici să cheme la ea.

Comentariu

Știința lăuntrică, la bāṭiniții dintre ismāʿīliți și alții, este cea despre care spun că textele au un înțeles exterior și unul lăuntric. Pe cel lăuntric nu îl cunosc decât aleșii lor; cel exterior este pentru oamenii de rând. Spun că prin rugăciune se înțelege invocarea, astfel că oricine invocă s-a rugat, nu cele cinci rugăciuni și rugăciunile suplimentare. Spun că prin zakāt se înțeleg curățirea și purificarea sufletului, nu dania din avere. Spun că prin post se înțelege păstrarea tainelor și doctrinei lor; de aceea sunt numiți organizații secrete. Spun că pelerinajul înseamnă mersul la șeicii lor, nu mersul la Casa lui Allah pentru ḥajj și ʿumrah.

În privința cuvintelor sale: „Este inovație și rătăcire”, adică susținerea științei lăuntrice este o inovație în religie și o rătăcire de la adevăr. Știința nu se dobândește decât învățând de la învățații devotați Domnului. De aceea Ibn al-Qayyim, Allah să aibă milă de el, spune:

Neștiința este o boală ucigătoare, iar leacul ei sunt două lucruri care se potrivesc împreună: un text din Coran ori din Sunna, iar medicul este învățatul devotat Domnului.

Aceasta este cunoașterea. Cunoașterea nu vine prin trăire ori inspirație și nici nu este cunoașterea lăuntrică a bāṭiniyyah. Cunoașterea este ceea ce a venit de la Allah și de la Trimisul Său și ceea ce au spus companionii Trimisului lui Allah ﷺ. Aceasta este cunoașterea. Ceea ce iese din ea este ignoranță și rătăcire, nu cunoaștere și nici călăuzire.

În privința cuvintelor sale: „Nimeni nu trebuie să lucreze potrivit ei și nici să cheme la ea”, dimpotrivă, trebuie să ne ferim de aceasta. Ea este dintre imboldurile și rătăcirile sufiților care socotesc că nu în Carte și Sunna se află cunoașterea. Pentru ei, acestea sunt pentru oamenii de rând și pentru cei care nu cunosc și le numesc cunoașterea Legii religioase. Cei care Îl cunosc pe Allah ar fi însă oamenii cunoașterii adevărului lăuntric.

Condițiile valabilității căsătoriei

Autorul, Allah să aibă milă de el, a spus: „Orice femeie care se dăruiește unui bărbat nu îi este îngăduită. Cei doi sunt pedepsiți dacă el a avut parte de ceva de la ea, în afară de cazul în care există un tutore, doi martori drepți și un dar nupțial.”

Comentariu

Căsătoria nu este valabilă decât cu anumite condiții:

Printre ele este tutorele care încheie pentru ea căsătoria, adică ruda sa dintre rudele agnatice. Profetul ﷺ a spus:

Nu există căsătorie decât cu un tutore și doi martori drepți.¹

Femeia nu are voie să își încheie singură căsătoria, ci tutorele trebuie să o încheie pentru ea. Dacă o încheie singură, contractul ei este nevalabil. Aceasta este părerea celor mai mulți învățați. La ḥanafiți, femeii îi este însă îngăduit să își încheie singură căsătoria, astfel că ei nu pun condiția tutorelui. Această părere contrazice însă dovada și ceea ce susțin cei mai mulți învățați. Femeia are o judecată limitată în această privință și se poate lega de un bărbat care nu este potrivit nici pentru ea, nici pentru familia sa, fiindcă este călăuzită de simțire și de o privire grăbită. De aceea chestiunea a fost încredințată tutorelui.

Allah, Mărețul și Preaînaltul, li S-a adresat bărbaților în privința căsătoriei. Preaînaltul a spus:

Căsătoriți-i pe cei necăsătoriți dintre voi!

Aceasta este o adresare către bărbați: le-a poruncit să îi căsătorească pe cei fără soți. În hadith se află:

Nu există căsătorie decât cu un tutore și doi martori drepți.

Iar într-un alt hadith:

Orice femeie care se căsătorește fără îngăduința tutorelui ei, căsătoria ei este nevalabilă, căsătoria ei este nevalabilă,

²⁴ de trei ori. Tutorele este pentru ea o apărare puternică împotriva abuzului. Profetul ﷺ a spus:

Dacă vine la voi

— adresarea este către tutori —

cineva de a cărui religie și cinste sunteți mulțumiți, căsătoriți-l!²⁵

Allah a oprit împiedicarea căsătoriei: ca tutorele să o împiedice pe cea aflată în grija sa să se căsătorească cu un bărbat potrivit pe care ea îl acceptă. Nu este de ajuns numai să îl accepte, ci trebuie să fie și potrivit. Sunt necesare amândouă: să fie potrivit și ea să îl accepte. Potrivirea nu o cunosc decât bărbații cu judecată; nu o cunosc femeile, cu simțirea și sufletele lor slabe.

În privința cuvintelor sale: „Orice femeie care se dăruiește unui bărbat”, dăruirea femeii unui bărbat este un lucru aparte pentru Trimis ﷺ. Preaînaltul a spus:

Și o femeie credincioasă, dacă se dăruiește Profetului și dacă Profetul vrea să o ia în căsătorie — aceasta fiind numai pentru tine, nu și pentru credincioși.

Aceasta fiindcă Trimisul este tutorele comunității.

În privința cuvintelor sale: „Cei doi sunt pedepsiți dacă el a avut parte de ceva de la ea”, dacă ea s-a căsătorit cu el fără îngăduința tutorelui ei, cei doi sunt despărțiți și pedepsiți pentru aceasta, fiindcă acel contract este nevalabil.

Atacarea companionilor Profetului ﷺ este una dintre trăsăturile oamenilor rătăcirii

Autorul, Allah să aibă milă de el, a spus: Dacă vezi un om atacând pe vreunul dintre companionii Trimisului lui Allah ﷺ, Allah să fie mulțumit de ei, să știi că este un om al poftelor și al vorbirii rele, potrivit cuvântului Trimisului lui Allah ﷺ:

Când sunt pomeniți companionii mei, abțineți-vă!¹¹

Profetul ﷺ a cunoscut alunecările care se vor petrece din partea lor după moartea sa, însă nu a spus despre ei decât bine. Și potrivit cuvântului său:

Lăsați-i pe companionii mei! Nu spuneți despre ei decât bine!¹²

Nu povesti nimic despre alunecările lor, despre luptele lor și despre cele a căror cunoaștere îți lipsește. Nici nu asculta de la cineva care le povestește, fiindcă inima ta nu va rămâne nevătămată dacă asculți.

Comentariu

Una dintre trăsăturile oamenilor rătăcirii și ai ipocriziei este că îi atacă pe companionii lui Muḥammad ﷺ, fiindcă îi urăsc. Cel care îi urăște este ipocrit: arată credința și ascunde necredința. Iubirea lor este credință, iar ura față de ei este ipocrizie, ¹³ după cum se află în hadith. Ei sunt companionii Trimisului lui Allah. Profetul ﷺ a îndemnat la bine în privința lor și a oprit ocărârea lor. Ei sunt cei care l-au sprijinit pe Trimisul lui Allah ﷺ, au emigrat cu el, l-au ajutat și l-au adăpostit. Cei care au emigrat sunt emigranții, iar cei care au adăpostit și au ajutat sunt ansarii. Trebuie să îi iubim pe toți, să îi lăudăm și să îi luăm ca pildă. Cel care îi atacă și îi defăimează dovedește că nu îl iubește pe Trimis ﷺ, fiindcă, dacă l-ar iubi pe Trimis, i-ar iubi pe companioni. Nu îi urăște decât cel care îl urăște pe Trimis ﷺ, iar cel care îl urăște pe Trimis ﷺ este necredincios.

În privința cuvintelor sale: „Să știi că este un om al poftelor și al vorbirii rele”, adică cel care îi ocărăște pe companioni este un om al poftelor, care își urmează pofta. Preaînaltul a spus:

Cine este mai rătăcit decât cel care își urmează pofta fără călăuzire de la Allah?

Este un om al inovației și al ipocriziei; în el se află tot răul.

În privința cuvintelor sale ﷺ:

Când sunt pomeniți companionii mei, abțineți-vă!,

datoria este tăcerea în privința companionilor Trimisului lui Allah ﷺ, vorbirea despre ei numai cu bine și laudă și neamestecul în cele dintre ei.

În privința cuvintelor sale: „Profetul ﷺ a cunoscut alunecările care se vor petrece din partea lor după moartea sa, însă nu a spus despre ei decât bine”, în cazul companionilor, ferirea de greșeală este în consensul lor. Dacă sunt de acord, consensul lor este ferit de greșeală și este o dovadă hotărâtoare. Dacă au însă păreri diferite, se privește la cel dintre ei care are dovada, ca în cazul altora. Fiecare în parte nu este ferit de greșeală. Se poate ca din partea lor să se petreacă unele greșeli, însă Allah i-a iertat și i-a ales pentru însoțirea Profetului. Au virtuți care acoperă greșelile pe care le-ar putea săvârși unii dintre ei, din mai multe pricini:

**În primul rând:** el a depus efort de judecată fără să urmărească greșeala. A depus efort, dar nu a nimerit adevărul, astfel că este răsplătit și greșeala îi este iertată.

**În al doilea rând:** ei au virtuți care acoperă greșelile ce se pot petrece din partea unora, fiindcă Allah a fost mulțumit de ei. El a privit la oamenii de la Badr și a spus:

Faceți ceea ce voiți, căci v-am iertat!¹⁴

Slăvitul și Preaînaltul a spus:

Allah a fost mulțumit de credincioși când ți-au făcut legământul sub copac.

Și a spus:

Allah S-a întors cu iertare către Profet, către emigranți și către ajutoare.

Această afirmație este generală: Allah S-a întors cu iertare către ei. Slăvitul și Preaînaltul a spus:

Cei dintre voi care s-au întors în ziua când s-au întâlnit cele două oști au fost făcuți să alunece de Satana din pricina unei părți din ceea ce dobândiseră. Însă Allah i-a iertat.

Ei sunt iertați și nu este loc de atac împotriva lor niciodată.

Profetul ﷺ a cunoscut alunecările care se vor petrece din partea lor după moartea sa.

Profetul ﷺ nu cunoaște nevăzutul decât în măsura în care Allah i l-a dezvăluit. Cuvintele autorului

a cunoscut

înseamnă: prin ceea ce Allah l-a învățat și i-a dezvăluit. De aceea Profetul ﷺ a spus:

Cel dintre voi care va trăi va vedea multă divergență. Țineți-vă de Sunna mea și de Sunna califilor drept călăuziți de după mine!⁵

Allah i-a vestit că se va petrece divergență și el le-a dat îndrumări despre ce să facă atunci când aceasta apare. Ei au fost astfel: când companionii aveau păreri diferite într-un lucru, reveneau la Carte și Sunna, își încheiau divergența și se întorceau la adevăr. „Însă nu a spus despre ei decât bine.” Profetul ﷺ i-a lăudat, deși îi fusese dezvăluit ceea ce se va petrece între ei după el.

În privința cuvintelor sale ﷺ:

Lăsați-i pe companionii mei! Nu spuneți despre ei decât bine!,

¹² „lăsați-i” înseamnă: lăsați vorbirea împotriva companionilor mei și nu spuneți despre ei decât bine. Mai autentic decât aceasta este hadithul:

Nu îi ocărâți pe companionii mei! Pe Cel în mâna Căruia este sufletul meu! Dacă unul dintre voi ar cheltui aur cât muntele Uḥud, nu ar ajunge nici la un mudd cheltuit de unul dintre ei și nici la jumătatea lui.¹⁰

Fapta mică a unuia dintre ei este mai bună decât fapta mare a cuiva venit după ei, datorită întâietății lor în Islam.

În privința cuvintelor sale: „Nu povesti nimic despre alunecările lor și despre luptele lor”, nu povesti cele petrecute între ei decât pentru a le arăta scuzele.

În privința cuvintelor sale: „Nici nu asculta de la cineva care le povestește, fiindcă inima ta nu va rămâne nevătămată dacă asculți”, nu îi asculta pe cei care vorbesc împotriva companionilor în adunări, la lecții ori în orice împrejurare în care vorbesc împotriva companionilor Trimisului lui Allah ﷺ. Nu lua parte la aceste adunări și nu stărui să le asculți, ci întrerupe-le și îndepărtează-te de ele, ca să nu intre ceva în inima ta și să ajungi să porți dușmănie companionilor Trimisului lui Allah, să îi urăști și să pieri.

„Dacă îl auzi pe un om atacând relatările, respingându-le ori dorind altceva decât relatările, pune sub îndoială Islamul său și nu te îndoi că este un om al poftelor, inovator.”

Nedreptatea conducătorului și îndatoririle musulmanului

„Să știi că nedreptatea conducătorului nu micșorează vreo îndatorire dintre cele pe care Allah le-a impus prin glasul Profetului Său ﷺ. Nedreptatea sa cade asupra lui însuși, iar fapta ta de bunăvoie și binefacerea ta alături de el sunt depline, dacă Allah Preaînaltul voiește. Aceasta înseamnă rugăciunea în comunitate și rugăciunea de vineri împreună cu ei, lupta alături de ei și orice faptă de ascultare: ia parte alături de ei, iar tu ai intenția ta.”

Comentariu

Aceasta a fost lămurită și explicată mai înainte, așa că nu este nevoie să fie repetată.

Rugăciunea pentru conducător și rugăciunea împotriva lui

Autorul, Allah să aibă milă de el, a spus: Dacă vezi un om rugându-se împotriva conducătorului, să știi că este un om al poftelor. Dacă vezi un om rugându-se pentru îndreptarea conducătorului, să știi că este un om al Sunnei, dacă Allah voiește, potrivit spuselor lui al-Fuḍayl ibn ʿIyāḍ:

Dacă aș avea o rugăciune care să fie primită, nu aș folosi-o decât pentru conducător.

I s-a spus: „O, Abū ʿAlī! Lămurește-ne aceasta.” El a spus:

Dacă aș folosi-o pentru mine, folosul ei nu ar trece dincolo de mine. Dacă aș folosi-o pentru conducător, el s-ar îndrepta, iar prin îndreptarea sa s-ar îndrepta robii și ținuturile.

„Ni s-a poruncit să ne rugăm pentru îndreptarea lor, nu să ne rugăm împotriva lor, chiar dacă se abat și nedreptățesc, fiindcă nedreptatea și abaterea lor cad asupra lor înșiși, iar îndreptarea lor este pentru ei și pentru musulmani.”

Comentariu

Această expresie este transmisă de la înaintași:

Dacă vezi un om rugându-se împotriva conducătorului, să știi că este un om al poftelor.

Aceasta este o înclinație a khawārij și a muʿtazilah, fiindcă aceștia se roagă împotriva conducătorilor musulmanilor. Datoria este invers: să se roage pentru îndreptarea și izbânda lor, fiindcă îndreptarea lor este bine pentru Islam și musulmani. Când te rogi pentru ei, te rogi pentru musulmani, fiindcă îndreptarea cârmuitorului este îndreptarea supușilor. Aceasta este calea înaintașilor: rugăciunea pentru îndreptarea conducătorilor.

În privința cuvintelor sale: „Dacă vezi un om rugându-se pentru îndreptarea conducătorului, să știi că este un om al Sunnei, dacă Allah voiește”, dacă îl vezi rugându-se pentru îndreptarea lor, să știi că este un om al Sunnei, fiindcă aceasta este călăuzirea înaintașilor în raport cu conducătorii.

În privința cuvintelor sale: „Potrivit spuselor lui al-Fuḍayl ibn ʿIyāḍ”, al-Fuḍayl ibn ʿIyāḍ, Allah să aibă milă de el, este dintre marii învățați, adoratori și asceți. El spune această expresie:

Dacă aș avea o rugăciune care să fie primită, nu aș folosi-o decât pentru conducător.

Aceasta ține de sinceritatea binevoitoare, împlinind cuvântul Profetului ﷺ:

Religia este sinceritatea.

Am întrebat: „Față de cine?” El a spus:

Față de Allah, de Cartea Sa, de Trimisul Său, de conducătorii musulmanilor și de oamenii lor de rând.⁴

Din sinceritatea față de conducătorii musulmanilor face parte rugăciunea pentru îndreptarea lor, iar din înșelarea lor face parte rugăciunea împotriva lor.

În privința cuvintelor sale: „Ni s-a poruncit să ne rugăm pentru îndreptarea lor, nu să ne rugăm împotriva lor, chiar dacă se abat și nedreptățesc”, aceasta fiindcă rugăciunea împotriva lor este rugăciune împotriva musulmanilor. Dacă rânduiala se destramă și conducătorul cade, se varsă sânge, siguranța este tulburată, stricăciunea se răspândește și pedepsele legale nu mai sunt aplicate. În căderea sa sunt rele. În vremea noastră, cel care se roagă pentru conducător a ajuns să fie învinuit de lingușire de către oamenii poftelor, dintre partizani și urmașii khawārij. Li se aplică vorbele autorului că ei contrazic Sunna și sunt oameni ai poftelor. Să se ia aminte la aceasta!

Buna pomenire a mamelor credincioșilor

Autorul, Allah să aibă milă de el, a spus: „Să nu o pomenești pe niciuna dintre mamele credincioșilor, Allah să fie mulțumit de ele, decât cu bine.”

Comentariu

În privința cuvintelor sale: „Să nu o pomenești pe niciuna dintre mamele credincioșilor decât cu bine”, mamele credincioșilor sunt soțiile Profetului ﷺ. Allah este Cel care le-a numit mamele credincioșilor, prin cuvintele Sale, Slăvitul:

Profetul are mai mult drept asupra credincioșilor decât ei înșiși, iar soțiile sale sunt mamele lor.

Ele sunt mamele lor în rang și respect și în oprirea căsătoriei cu ele după Trimis ﷺ. Nu sunt mamele lor prin descendență, ci în rang și respect, au dreptul mamelor asupra musulmanilor, fiindcă sunt soțiile Profetului ﷺ. Trebuie iubite și respectate, fără a fi defăimată vreuna dintre ele. Defăimarea ține de calea rāfiḍah, care le defăimează pe unele soții ale Profetului ﷺ. Aceasta Îl învinuiește pe Allah că ar fi ales pentru Profetul Său pe cineva nepotrivit și îl învinuiește pe Profet ﷺ că ar fi ales drept mamă a credincioșilor pe cineva nepotrivit. Aceasta este necredință în Allah, Preaputernicul și Mărețul.

Păzirea rugăciunilor obligatorii în comunitate

Autorul, Allah să aibă milă de el, a spus: „Dacă vezi un om păzind rugăciunile obligatorii în comunitate, cu conducătorul și cu alții, să știi că este un om al Sunnei, dacă Allah Preaînaltul voiește. Dacă vezi un om tratând cu ușurință rugăciunile obligatorii în comunitate, chiar dacă este împreună cu conducătorul, să știi că este un om al poftelor.”

Comentariu

În privința cuvintelor sale: „Dacă vezi un om păzind rugăciunile obligatorii în comunitate, cu conducătorul și cu alții, să știi că este un om al Sunnei, dacă Allah Preaînaltul voiește”, adică, dacă vezi un om păzind rugăciunea în comunitate împreună cu conducătorul și cu alții, aceasta dovedește că este dintre oamenii Sunnei și ai credinței. Preaînaltul a spus:

Nu întrețin moscheile lui Allah decât cei care cred în Allah și în Ziua de Apoi, împlinesc rugăciunea și dau zakātul.

Profetul ﷺ a amintit că cel a cărui inimă este legată de moschei este unul dintre cei șapte pe care Allah îi va umbri în umbra Sa. A spus:

Și un om a cărui inimă este legată de moschei.¹⁵

A merge la moschei pentru a împlini rugăciunea în comunitate este semnul credinței și semnul oamenilor Sunnei. Cel care se retrage de la rugăciunea cu musulmanii, socotind că musulmanii nu urmează adevărul și că rugăciunea împreună cu ei nu este valabilă, fără îndoială că se desparte de comunitatea musulmanilor și se împotrivește lui Allah, Trimisului Său și musulmanilor; de aceea îi vedeți pe cei cu idei deviate că nu se apropie de moschei și nu se roagă împreună cu musulmanii. Unii dintre ei chiar judecă nevalabilă rugăciunea musulmanilor. Acesta este semnul răului, al abaterii, al stricării crezului și al dezbinării. Preaînaltul a spus:

Cel care i se împotrivește Trimisului după ce i s-a lămurit călăuzirea și urmează altă cale decât cea a credincioșilor, îl vom lăsa să urmeze ceea ce a ales și îl vom arde în Gheena. Ce rea întoarcere!

Musulmanul este dator să fie împreună cu musulmanii. Preaînaltul a spus:

O, voi cei care ați crezut! Temeți-vă de Allah și fiți cu cei adevărați!

Musulmanul este împreună cu musulmanii. Nu se izolează, nu se separă și nu se alătură unui grup care se retrage, ajungând izolat de musulmani. Acesta este semnul poftei, al răului, al gândirii stricate și al abaterii.

În privința cuvintelor sale: „Dacă vezi un om tratând cu ușurință rugăciunile obligatorii în comunitate, chiar dacă este împreună cu conducătorul, să știi că este un om al poftelor”, dacă vezi un om părăsind rugăciunea în comunitate:

Dacă refuză să o împlinească împreună cu conducătorul, el este un om al poftelor și este dintre muʿtazilah ori khawārij, care îi declară necredincioși pe conducătorii musulmanilor pentru neascultare.

Dacă se retrage însă de la rugăciunea în comunitate cu alții decât conducătorul, este ipocrit, fiindcă Profetul ﷺ a spus:

Cele mai grele rugăciuni pentru ipocriți sunt rugăciunea ʿIshāʾ și rugăciunea Fajr.¹⁶

El a socotit lipsirea de la rugăciune drept ipocrizie. ʿAbd Allāh ibn Masʿūd, Allah să fie mulțumit de el, a spus chiar:

Ne-am văzut într-o vreme când nu lipsea de la ea decât un ipocrit a cărui ipocrizie era cunoscută.¹⁷

Cel care lipsește de la rugăciunea în comunitate fără scuză dă prin aceasta dovadă de ipocrizie. Ipocriții lipsesc de la rugăciune îndeosebi noaptea, fiindcă noaptea nu îi vede nimeni. Ziua vin însă, fiindcă oamenii îi văd, iar ei își arată faptele ca să fie văzuți și se poartă cu ipocrizie.

Îngăduitul, opritul și lucrurile îndoielnice

Autorul, Allah să aibă milă de el, a spus: „Îngăduit este ceea ce mărturisești și pentru care juri că este îngăduit; la fel este și lucrul oprit. Ceea ce îți frământă pieptul este o îndoială.”

Comentariu

În privința cuvintelor sale: „Îngăduit este ceea ce mărturisești și pentru care juri că este îngăduit”, Profetul ﷺ a spus:

Îngăduitul este limpede și opritul este limpede, iar între ele sunt lucruri îndoielnice.¹⁸

Există îngăduit fără îndoială, există oprit fără îndoială și există un al treilea fel, îndoielnic, despre care nu se știe dacă este îngăduit ori oprit. Pe acesta nu îl cunosc decât învățații; cei mai mulți oameni nu îl cunosc. Datoria ta în privința lui este să te oprești până când afli din care fel este. Îngăduitul îl iei, iar de cel oprit te ferești. Profetul ﷺ a spus:

Păcatul este ceea ce îți frământă inima și nu îți place să afle oamenii despre el.¹⁹

Simți că sufletul tău nu este împăcat cu acel lucru. Neîmpăcarea sufletului tău dovedește că în el este o îndoială. Trebuie să îl părăsești.

„Îngăduit este ceea ce mărturisești și pentru care juri că este îngăduit”, adică ești împăcat cu el și nu te cuprinde nicio îndoială, până într-atât încât juri că este îngăduit, fiindcă este limpede, după cum a spus Profetul ﷺ:

Îngăduitul este limpede.

În privința cuvintelor sale: „La fel este și lucrul oprit”, și opritul este limpede, dintre cele a căror oprire este arătată în texte, precum animalul mort, vinul și carnea de porc. Acestea sunt oprite în chip limpede, fiindcă Allah le-a oprit.

Deosebirea dintre omul cu cinstea păstrată și cel dat în vileag

Autorul, Allah să aibă milă de el, a spus: „Cel cu cinstea păstrată este cel a cărui bună purtare este vădită, iar cel dat în vileag este cel a cărui abatere este vădită.”

Comentariu

În privința cuvintelor sale: „Cel cu cinstea păstrată este cel a cărui bună purtare este vădită, iar cel dat în vileag este cel a cărui abatere este vădită”, temeiul în privința musulmanului este cinstea și binele. Nu gândi rău despre el! De aceea El, Mărețul și Preaînaltul, a spus:

O, voi cei care ați crezut! Feriți-vă de multe bănuieli, fiindcă unele bănuieli sunt păcat!

Profetul ﷺ a spus:

Feriți-vă de bănuială, fiindcă bănuiala este cea mai mincinoasă vorbă!²⁰

Să nu gândești despre un musulman decât bine, câtă vreme nu se arată din partea lui ceva potrivnic. Dacă îi descoperi o greșeală, datoria ta este să o acoperi.

Cel care acoperă greșeala unui musulman, Allah îl va acoperi în viața lumească și în Viața de Apoi.²¹

Însă aceasta împreună cu sfatul sincer: îi acoperi greșeala, fără să îl faci de rușine. Preaînaltul a spus:

Cei care iubesc să se răspândească necuviința printre cei care au crezut vor avea o pedeapsă dureroasă în viața lumească și în Viața de Apoi. Allah știe, iar voi nu știți.

Nāṣibī, rāfiḍī, jahmī și muʿtazilī

Autorul, Allah să aibă milă de el, a spus: „Dacă auzi un om spunând: «Cutare este nāṣibī», să știi că este rāfiḍī. Dacă auzi un om spunând: «Cutare este mushabbih» ori «Cutare vorbește despre asemănare», să știi că este jahmī. Dacă auzi un om spunând: «Vorbește despre tawḥīd și explică-mi tawḥīdul», să știi că este khārijī, muʿtazilī. Ori dacă spune: «Cutare este mujabbir», «Vorbește despre constrângere» ori «Vorbește despre dreptate», să știi că este qadarī, fiindcă aceste denumiri sunt nou introduse: le-au născocit oamenii inovațiilor.”

Comentariu

În privința cuvintelor sale: „Dacă auzi un om spunând: «Cutare este nāṣibī»”, nawāṣib sunt cei care urăsc familia Profetului, iar rāfiḍah îi învinuiesc pe Ahl al-Sunnah că urăsc familia Profetului. Cei care urăsc familia Profetului sunt nawāṣib. „Să știi că este rāfiḍī”, fiindcă aceasta este calea rāfiḍah. Ei i-au făcut chiar și pe companioni nawāṣib, fiindcă, după pretenția lor, companionii urăsc familia Profetului și le-au uzurpat califatul. Astfel spun — Allah să îi facă de ocară! Cel care spune că sunt nawāṣib companionii ori că sunt nawāṣib Ahl al-Sunnah dovedește că este dintre rāfiḍah. Ahl al-Sunnah nu urăsc familia Profetului; dimpotrivă, o iubesc, o respectă și păzesc în privința ei îndemnul Trimisului lui Allah ﷺ. Nu întrec însă măsura în privința ei, așa cum o întrec rāfiḍah, luându-i domni în afara lui Allah și atribuindu-le ferirea de greșeală, după cum șiiții atribuie ferirea de greșeală imamilor lor și îi numesc „imamii fără greșeală”. Ahl al-Sunnah nu le atribuie ferirea de greșeală și nu întrec măsura în privința lor, ci îi așază la rangul lor. Îi iubesc pentru rudenia cu Trimisul lui Allah ﷺ și pentru credința lor. Îi iubesc, așadar, pentru două lucruri: credința și rudenia. Dacă există însă rudenia fără credință, nu li se cuvine această iubire. Abū Lahab este unchiul Trimisului ﷺ și se află în Foc, fiindcă simpla rudenie nu este de ajuns fără credință.

În privința cuvintelor sale: „Dacă auzi un om spunând: «Cutare este mushabbih» ori «Cutare vorbește despre asemănare», să știi că este jahmī”, aceasta fiindcă jahmiyyah, muʿtazilah, ashʿariyyah și māturīdiyyah socotesc afirmarea atributelor drept asemănare cu făpturile. Îi numesc pe Ahl al-Sunnah, care Îi afirmă lui Allah Numele și atributele, mushabbihah, fiindcă afirmă atributele. Ori îi numesc mujassimah: pentru ei, afirmarea atributelor implică a-I atribui lui Allah un trup, iar trupurile sunt asemănătoare. Acestea sunt afirmațiile lor. Dacă vezi pe cineva rostind: „Cutare este mushabbih, cutare este mujassim”, să știi că este jahmī, muʿtazilī ori dintre cei ai celorlalte grupări care au învățat de la ei. Ei cred că afirmarea atributelor statornicite ale lui Allah este asemănare cu făpturile și atribuire a unui trup.

În privința cuvintelor sale: „Dacă auzi un om spunând: «Vorbește despre tawḥīd și explică-mi tawḥīdul», să știi că este khārijī, muʿtazilī”, aceasta fiindcă tawḥīdul este unul dintre principiile muʿtazilah, iar pentru ei înseamnă negarea atributelor. La ei, afirmarea atributelor este asociere, iar negarea lor este tawḥīd. Să nu crezi că el urmărește tawḥīdul care înseamnă a-L adora numai pe Allah. Pentru el înseamnă negarea atributelor, fiindcă la ei afirmarea atributelor implică asociere. De aceea spun: „Coranul a adus asociere”, fiindcă Îi afirmă lui Allah, Preaputernicul și Mărețul, Numele și atributele. Acesta este scopul șeicului, Allah să aibă milă de el: el urmărește tawḥīdul potrivit căii muʿtazilah. Cât despre tawḥīdul potrivit căii Ahl al-Sunnah, care înseamnă a-L adora numai pe Allah, dacă ceri lămurirea acestui tawḥīd, adică adorarea numai a lui Allah și negarea asocierii, nu este niciun rău. Dimpotrivă, este un lucru măreț de cerut.

În privința cuvintelor sale: „Ori dacă spune: «Cutare este mujabbir», «Vorbește despre constrângere» ori «Vorbește despre dreptate», să știi că este qadarī”, dreptatea este și ea unul dintre principiile muʿtazilah, iar pentru ei înseamnă negarea predestinării. Ei spun: „Dacă am afirma predestinarea, I-am atribui lui Allah nedreptatea, fiindcă îi pedepsește pentru ceva ce le-a predestinat.” Noi le răspundem: Allah nu i-a pedepsit pentru predestinare, ci pentru faptele, necredința și asocierea lor. Nu i-a pedepsit fiindcă le-a predestinat, ci îi pedepsește pentru faptele, asocierea și neascultarea lor. Răsplătirea privește faptele, nu predestinarea. Allah nu răsplătește pe cineva numai fiindcă a predestinat că va fi credincios, până când acesta nu crede cu adevărat și nu lucrează potrivit credinței. Nu pedepsește pe nimeni numai fiindcă i-a predestinat săvârșirea neascultării, până când omul nu săvârșește neascultarea și cauza pedepsei. Răsplata și pedeapsa sunt legate de faptele robilor, nu de predestinare niciodată. Dacă vezi pe cineva spunând: „Cutare este jabrī”, să știi că este muʿtazilī, fiindcă muʿtazilah spun: „Omul este liber, își creează propria faptă și nimic nu îi este predestinat.” Ei spun că el a făcut acel lucru fără ca Allah să i-l predestineze. Îl numesc jabrī pe cel care spune că faptele robilor sunt prin predestinarea lui Allah.

În privința cuvintelor sale: „Fiindcă aceste denumiri sunt nou introduse: le-au născocit oamenii inovațiilor”, le-au născocit oamenii inovațiilor, dintre șiiți, jahmiyyah și muʿtazilah. Ahl al-Sunnah nu au intrat însă în aceste chestiuni decât potrivit Cărții și Sunnei: I-au afirmat lui Allah Numele și atributele, au afirmat predestinarea și au crezut în ea. Nu au spus că aceasta implică o constrângere ori nedreptate din partea lui Allah, Slăvitul și Preaînaltul. Nu au spus că afirmarea atributelor este asociere și asemănare cu făpturile. Aceasta nu au spus-o decât oamenii inovațiilor.

Comentariu asupra cuvintelor lui Ibn al-Mubārak

Autorul, Allah să aibă milă de el, a spus: ʿAbd Allāh ibn al-Mubārak, Allah Preaînaltul să aibă milă de el, a spus:

Nu luați nimic de la oamenii Kūfei în privința rafḍului, nici de la oamenii al-Shāmului în privința sabiei, nici de la oamenii Baṣrei în privința predestinării, nici de la oamenii Khurāsānului în privința irjāʾului, nici de la oamenii Meccăi în privința schimbului monetar și nici de la oamenii Medinei în privința cântatului. Nu luați nimic de la ei în aceste lucruri!

Comentariu

În privința cuvintelor lui ʿAbd Allāh ibn al-Mubārak: „Nu luați nimic de la oamenii Kūfei în privința rafḍului”, aceasta fiindcă cei mai mulți șiiți au apărut din Kūfa. Să nu luați nimic din învățătura lor: atacurile lor împotriva companionilor și întrecerea măsurii în privința familiei Profetului.