Cooperarea celor care cheamă la Allah

1. Mijloacele chemării

**Întrebarea 1.** Una dintre chestiunile asupra cărora cei care cheamă la Allah, Cel Atotputernic și Măreț, au păreri diferite este aceea a mijloacelor chemării. Unii le socotesc acte de adorare care trebuie limitate la ceea ce este prescris și, prin urmare, îi dezaprobă pe cei care organizează activități culturale, sportive sau teatrale pentru a atrage tinerii și a-i chema. Alții consideră că mijloacele se înnoiesc odată cu vremurile și că pot fi folosite toate mijloacele îngăduite în chemarea la Allah, Cel Atotputernic și Măreț. Vă rugăm să lămuriți ceea ce este corect. Allah să vă ocrotească!

**Răspuns:** Lauda Îi aparține lui Allah, Domnul tuturor lumilor. Fără îndoială, chemarea la Allah, Preamăritul și Preaînaltul, este un act de adorare, pe care Allah l-a poruncit în cuvintele Sale:

Cheamă la calea Domnului tău cu înțelepciune și cu bună îndemnare și discută cu ei în felul cel mai bun!

Când cheamă la Allah, Cel Atotputernic și Măreț, omul simte că împlinește porunca Lui și că se apropie de El prin aceasta. Fără îndoială, cele mai bune mijloace prin care se face chemarea sunt Cartea lui Allah și Sunna Trimisului Său ﷺ. Cartea lui Allah, Preamăritul și Preaînaltul, este cea mai mare îndemnare pentru omenire:

Oameni! V-a venit o îndemnare de la Domnul vostru, o tămăduire pentru ceea ce este în inimi, o călăuzire și o îndurare pentru credincioși.

La fel, cuvintele Profetului ﷺ sunt cele mai pătrunzătoare îndemnuri. Uneori își îndemna companionii într-un fel pe care ei îl descriau spunând că inimile li se cutremuraseră și ochii le lăcrimaseră. Dacă omul își poate sprijini îndemnarea pe acest mijloc, el este, fără îndoială, cel mai bun: Cartea lui Allah și Sunna Trimisului Său ﷺ.

Dacă socotește potrivit să adauge uneori mijloace pe care Allah le-a îngăduit, nu este nicio problemă, cu condiția ca acestea să nu cuprindă nimic interzis: minciună, interpretarea rolului unui necredincios într-o reprezentație, de pildă, interpretarea companionilor, Allah să fie mulțumit de ei, sau a imamilor musulmanilor de după companioni ori alte lucruri asemănătoare, prin care există temerea că oamenii ar ajunge să-i disprețuiască pe acești imami vrednici.

Tot astfel, reprezentația să nu cuprindă imitarea femeilor de către bărbați sau invers. În această privință s-a transmis în mod autentic blestemul rostit de Trimisul lui Allah ﷺ: el le-a blestemat pe femeile care îi imită pe bărbați și pe bărbații care le imită pe femei.

Pe scurt, dacă un asemenea mijloc este folosit uneori pentru apropierea inimilor și nu cuprinde nimic interzis, nu văd nicio problemă. Nu sunt însă de acord cu folosirea lui peste măsură și cu transformarea lui în mijlocul chemării la Allah, în timp ce chemarea prin Cartea lui Allah și prin Sunna Trimisului Său ﷺ este părăsită, astfel încât cel chemat nu mai este mișcat decât de asemenea mijloace. Dimpotrivă, socotesc aceasta interzisă, deoarece îndreptarea oamenilor spre altceva decât Cartea și Sunna în chemarea la Allah este un lucru condamnabil. Folosirea ocazională, în schimb, nu mi se pare problematică dacă nu cuprinde nimic interzis.

2. Cine poate chema la Allah

**Întrebarea 2.** Chemarea la Allah este obligatorie pentru fiecare musulman și musulmană sau se limitează numai la învățați și la cei care caută cunoașterea?

**Răspuns:** dacă omul cunoaște limpede ceea ce propune, nu există deosebire între a fi un mare învățat recunoscut, un căutător sârguincios al cunoașterii sau un om de rând care a înțeles însă chestiunea cu certitudine. Trimisul ﷺ spune: „Transmiteți de la mine chiar și un singur verset.”

Nu este o condiție ca acela care cheamă să fi ajuns la un rang înalt al cunoașterii, dar este o condiție să cunoască lucrul la care cheamă. Nu-i este îngăduit să se ridice în neștiință și să cheme doar din pornire sufletească. De aceea, la unii frați care cheamă la Allah având puțină cunoaștere vedem că, din pricina entuziasmului lor puternic, interzic ceea ce Allah nu a interzis și le impun robilor Lui ceea ce El nu le-a impus. Acesta este un lucru foarte primejdios, căci a interzice ceea ce Allah a îngăduit este asemenea îngăduirii a ceea ce El a interzis. Dacă, de pildă, îi dezaprobă pe alții pentru că îngăduie acel lucru, ceilalți îi dezaprobă la rândul lor pentru că îl interzic. Allah a pus cele două lucruri pe același plan, spunând:

Nu spuneți, după minciuna pe care o rostesc limbile voastre: „Aceasta este îngăduit și aceasta este interzis”, ca să născociți minciuni împotriva lui Allah! Cei care născocesc minciuni împotriva lui Allah nu vor izbândi. O bucurie puțină, iar apoi vor avea o pedeapsă dureroasă.

3. Apropierea de cei care greșesc

**Întrebarea 3.** Îi este îngăduit celui care cheamă să le vorbească oamenilor în timp ce aceștia săvârșesc fapte condamnabile, de pildă să meargă la ei când stau pe trotuare ascultând instrumente muzicale și distrându-se? Este îngăduită vizitarea caselor păcătoșilor în scopul chemării? Care este modul potrivit de a proceda?

**Răspuns:** chemarea se face cu înțelepciune, așa cum a poruncit Allah, Cel Atotputernic și Măreț. Dacă omul vede că chemarea sa în acel loc sau în acel moment este potrivită și folositoare, să o facă, chiar dacă merge la păcătoși în locurile lor. Istoricii au amintit că Profetul ﷺ mergea la oameni în locurile unde se așezau în vremea pelerinajului și îi chema la Allah, Cel Atotputernic și Măreț.

La fel, îi poate chema chiar dacă stau pe trotuare și se distrează, dacă vede un folos în aceasta. Dacă nu vede folos în a li se adresa tuturor deodată, poate vorbi cu ei pe rând. Să le acorde atenție conducătorilor și celor cu influență dintre ei, fiindcă, dacă aceștia se îndreaptă, se îndreaptă și cei care îi urmează. De pildă, dacă nu poate face o chemare generală sau nu vede folos în ea, să se îndrepte către cei cu influență și către conducători, acasă la ei sau într-un alt loc mai potrivit, și să le vorbească.

Important este ca omul să urmeze înțelepciunea la care Allah l-a îndrumat și pe care i-a poruncit-o. Atunci va avea parte de mult bine:

El dăruiește înțelepciune cui voiește, iar cel căruia i se dăruiește înțelepciune a primit mult bine.

4. Defăimarea învățaților

**Întrebarea 4.** Ce părere aveți despre unii tineri, între care și căutători ai cunoașterii, care și-au făcut un obicei din a se defăima unii pe alții, a-i îndepărta pe oameni de ceilalți și a avertiza împotriva lor? Este aceasta o faptă prescrisă religios, pentru care omul este răsplătit, sau este pedepsit?

**Răspuns:** după părerea mea, aceasta este o faptă interzisă. Dacă omului nu-i este îngăduit să-l bârfească pe fratele său credincios, chiar dacă acesta nu este învățat, cum i-ar fi îngăduit să-i bârfească pe frații săi învățați dintre credincioși? Credinciosul este dator să-și oprească limba de la bârfirea fraților săi credincioși. Allah Preaînaltul spune:

Voi, cei care credeți! Feriți-vă de multe bănuieli, căci unele bănuieli sunt păcat. Nu vă iscodiți și nu vă bârfiți unii pe alții! Oare i-ar plăcea vreunuia dintre voi să mănânce carnea fratelui său mort? Ați urî aceasta. Și temeți-vă de Allah!

Cel încercat prin această boală să știe că, defăimând un învățat, poate deveni cauza respingerii adevărului pe care acesta îl spune. Urmarea și păcatul respingerii adevărului vor cădea asupra celui care l-a defăimat. În realitate, atacarea învățatului nu este numai un atac personal, ci și un atac asupra moștenirii lui Muḥammad ﷺ, fiindcă învățații sunt moștenitorii profeților. Dacă învățații sunt defăimați și discreditați, oamenii nu mai au încredere în cunoașterea lor, care este moștenită de la Trimisul lui Allah ﷺ. Astfel, nu mai au încredere în nimic din Legea pe care acel învățat o transmite.

Nu spun că fiecare învățat este ferit de greșeală. Orice om poate greși. Dacă vezi la un învățat ceva ce tu socotești greșit, ia legătura cu el și discută. Dacă îți devine limpede că adevărul este de partea lui, ești dator să-l urmezi. Dacă nu-ți devine limpede, dar găsești o justificare admisibilă pentru părerea lui, ești dator să te oprești de la atacarea lui. Dacă nu găsești nicio justificare admisibilă, avertizează împotriva acelei păreri, fiindcă nu este îngăduită încuviințarea greșelii. Dar nu-l defăima pe el, dacă este un învățat cunoscut pentru buna sa intenție. Dacă am vrea să-i defăimăm pe învățații cunoscuți pentru buna lor intenție din pricina unei greșeli într-o chestiune religioasă, am ajunge să defăimăm mari învățați. Datoria este cea amintită: dacă vezi o greșeală la un învățat, discută și vorbește cu el. Fie îți devine limpede că el are dreptate și îl urmezi, fie tu ai dreptate și te urmează el, fie lucrul nu devine limpede, iar dezacordul rămâne unul îngăduit. Atunci ești dator să te oprești de la atacarea lui. El își spune părerea, tu ți-o spui pe a ta și lauda Îi aparține lui Allah. Deosebirile de părere nu există numai în vremea noastră, ci din vremea companionilor până astăzi.

Dacă însă greșeala devine limpede, iar el stăruie doar ca să-și apere părerea, ești dator să arăți greșeala și să-i îndepărtezi pe oameni de ea. Aceasta să nu se întemeieze însă pe defăimarea omului și pe dorința de răzbunare împotriva lui, fiindcă el poate spune adevărul în alte chestiuni decât cea asupra căreia ați discutat.

Îi sfătuiesc, așadar, pe frații mei să se ferească de această nenorocire și de această boală. Îl rog pe Allah să mă vindece pe mine și pe ei de tot ceea ce ne pătează sau ne vatămă în religia și în viața noastră.

5. Deosebirea de părere și dezbinarea

**Întrebarea 5.** Ați spus în cartea „Pregătirea celui care cheamă la Allah, Cel Atotputernic și Măreț”: „Dezbinarea și grupările potrivnice nu bucură pe nimeni în afară de dușmanul Islamului și al musulmanilor.” Dar se spune că Profetul ﷺ a zis: „Deosebirea de părere a comunității mele este îndurare.” Care este deosebirea de părere care ar fi îndurare și ce dezbinare ați avut în vedere? Allah să vă ocrotească!

**Răspuns:** relatarea amintită de cel care întreabă este slabă și nu este autentică de la Profet ﷺ. Allah spune:

Ei nu vor înceta să aibă neînțelegeri, în afară de cei de care Domnul tău are milă. Și pentru aceasta i-a creat.

Allah Preaînaltul a făcut astfel din dezacord o însușire a celor care nu se bucură de acea milă. Comunitatea nu trebuie să fie dezbinată; îndurarea lui Allah față de ea este să nu se dezbine. Nu spun să nu aibă păreri diferite, căci părerile pot fi diferite, ci să nu aibă inimile dezbinate.

Presupunând că relatarea ar fi autentică sau ar putea fi folosită ca dovadă, sensul ei ar fi că deosebirea de părere din comunitate intră sub îndurarea lui Allah. Adică Allah Preaînaltul are milă de cei care depun efortul de cercetare, chiar dacă ajung la păreri diferite. El nu-l pedepsește pe cel care nu a nimerit adevărul după ce s-a străduit să-l afle. De la Profet ﷺ s-a transmis autentic că a spus: „Dacă judecătorul hotărăște după ce și-a dat silința să afle adevărul și nimerește, are două răsplăți; dacă greșește, are o răsplată.” Acesta ar fi sensul relatării dacă ar fi o dovadă. Însă poziția corectă este că relatarea este slabă și nu este stabilită de la Trimisul lui Allah ﷺ. Prin urmare, nu există contradicție între cele spuse în „Pregătirea celui care cheamă la Allah” și aceste cuvinte despre care s-a spus că ar fi un hadith.

6. Dezacordul în credință

**Întrebarea 6.** Fără îndoială, cooperarea celor care cheamă este necesară pentru succesul chemării și pentru primirea ei de către oameni. În lumea islamică sunt mulți care fac chemare, fiecare cu stilul și calea sa. Între ei pot exista totuși deosebiri în chestiuni importante, precum credința. Ce reguli considerați potrivite pentru a lucra și a coopera cu aceștia și cu alții? Cei care cheamă au nevoie de îndrumarea dumneavoastră în această chestiune. Allah să vă dăruiască izbândă!

**Răspuns:** fără îndoială, regula în privința acestui dezacord este întoarcerea la îndrumarea lui Allah din cuvintele Sale:

Voi, cei care credeți! Ascultați de Allah, ascultați de Trimis și de cei cărora le-a fost încredințată autoritatea dintre voi. Dacă aveți neînțelegeri asupra unui lucru, întoarceți-l la Allah și la Trimis, dacă voi credeți în Allah și în Ziua de Apoi. Aceasta este mai bine și are cel mai bun deznodământ.

Și din cuvintele Sale:

Orice neînțelegere ați avea asupra unui lucru, judecata lui Îi aparține lui Allah.

Celui care s-a abătut de la ceea ce este corect în credință sau în faptă, adică în chestiunile de cunoaștere ori de practică, trebuie să i se arate și să i se lămurească adevărul. Dacă revine, aceasta este o binefacere a lui Allah asupra lui. Dacă nu revine, este o încercare pe care Allah, Preamăritul și Preaînaltul, i-o dă. Noi trebuie să arătăm greșeala în care se află și să avertizăm împotriva ei pe cât putem.

Cu toate acestea, să nu deznădăjduim. Allah Preaînaltul i-a întors pe unii oameni de la mari inovații până când au devenit dintre oamenii Sunnei. Mulți dintre noi cunosc ceea ce s-a răspândit despre Abū al-Ḥasan al-Așʿarī, Allah să aibă milă de el: ar fi rămas patruzeci de ani din viață în gruparea muʿtaziliților, apoi s-ar fi apropiat într-o anumită măsură de calea dreaptă pentru un timp, după care Allah, Cel Atotputernic și Măreț, l-ar fi călăuzit la calea cea mai dreaptă, la învățătura imamului Aḥmad ibn Ḥanbal, Allah Preaînaltul să aibă milă de el, care este învățătura Ahl al-Sunna wa-l-Jamāʿah.

Așadar, chestiunile de credință sunt importante și în ele trebuie să ne sfătuim cu sinceritate, așa cum trebuie să facem și în chestiunile practice. Deosebirile dintre învățați în chestiunile practice au însă o întindere mai mare și sunt mai numeroase. În ansamblu, în chestiunile de cunoaștere privitoare la credință nu au existat neînțelegeri, deși în unele dintre ele s-au ivit deosebiri, precum chestiunea încetării existenței Focului, chestiunea pedepsei din viața dintre moarte și înviere, chestiunea balanțelor, a lucrurilor care vor fi cântărite și altele. Dar dacă le compari cu dezacordul în chestiunile practice, vei vedea că au o întindere restrânsă, lauda Îi aparține lui Allah. Cu toate acestea, în orice situație suntem datori să-i sfătuim sincer și să le arătăm adevărul celor care au altă părere, fie în chestiuni de cunoaștere, fie în cele practice.

7. Pregătirea oamenilor pentru Sunna

**Întrebarea 7.** Din versetul

Nu-i insultați pe cei pe care ei îi cheamă în afară de Allah, ca nu cumva ei să-L insulte pe Allah, din dușmănie și fără cunoaștere!

se poate desprinde că acela care cheamă trebuie să lase o practică sunna dacă aplicarea ei ar face ca acea sunna să fie insultată, precum scurtarea veșmintelor și altele? Allah să vă răsplătească cu bine!

**Răspuns:** în chestiunea lăsării unei practici sunna nu este vorba despre insultarea altora, deci versetul nu i se aplică. Însă lăsarea unei asemenea practici se poate întemeia pe o altă dovadă din Sunna: Profetul ﷺ a renunțat să reconstruiască Casa, Kaʿbah, pe temeliile lui Ibrāhīm, de teamă să nu-i tulbure pe oameni, fiindcă abia ieșiseră din necredință.

De pildă, dacă o practică sunna li se pare neobișnuită oamenilor de rând și din cauza ei îl învinuiesc pe om de lucruri care nu sunt adevărate, este mai potrivit și mai bine ca el să pregătească înțelegerea acelei sunna prin cuvinte înainte să o pună în faptă. Să le arate oamenilor adevărul în adunări, în moschei și cu orice prilej potrivit, astfel încât, atunci când o împlinește, ei să fie deja liniștiți, să o înțeleagă și să o cunoască.

Sunt convins că oamenilor de rând le poate displăcea o practică sunna fiindcă a împlinit-o un anumit om, în timp ce nu le-ar displăcea dacă ar împlini-o altul. Dacă un învățat respectat de ei și-ar ridica veșmântul, dezaprobarea lor nu ar fi aceeași ca atunci când o face cineva pe care nu-l socotesc învățat și în care nu au încredere. Acest lucru este cunoscut.

Așa stând lucrurile, este mai potrivit să înaintezi treptat cu oamenii de rând, astfel încât, dacă împlinești o faptă pe care ar dezaproba-o, să o cunoască dinainte și ea să ajungă în inimile lor fără ca acestea să fie cu totul lipsite de cunoașterea ei.

8. Educația și îndemnarea

**Întrebarea 8.** Unii dintre cei care cheamă urmează calea educării și a învățării celor cărora li se adresează, iar alții calea îndemnării și a amintirii în locurile publice unde se adună oamenii. Care este părerea dumneavoastră? Ce metodă are mai mult succes?

**Răspuns:** socotesc că una dintre binefacerile lui Allah, Preamăritul și Preaînaltul, asupra robilor Săi este că le-a dat feluri diferite de a chema la El. Unui om care îndeamnă, Allah i-a dăruit limpezime în exprimare, putere de a vorbi și influență. Îi spunem că îndemnarea este mai potrivită pentru el. Altuia Allah Preaînaltul i-a dăruit blândețe, delicatețe și bunătate, iar el îi educă pe oameni apropiindu-se de ei astfel. Îi spunem că această metodă este mai bună pentru el decât prima, mai ales dacă nu se pricepe să țină cuvântări. Unii oameni fac chemare și au cunoaștere, dar nu se pricep să vorbească. Harul lui Allah, Preamăritul și Preaînaltul, este împărțit între robii Săi; Allah i-a ridicat pe unii deasupra altora în trepte.

Consider, așadar, că omul trebuie să folosească metoda pe care o socotește mai folositoare, mai eficientă și pe care o stăpânește mai bine. Să nu se pună într-o situație căreia nu-i poate face față, ci să aibă încredere în capacitatea sa, cerând ajutorul lui Allah, Cel Atotputernic și Măreț, astfel încât să poată răspunde obiecțiilor care îi sunt aduse.

9. Cărțile înaintașilor și ale contemporanilor

**Întrebarea 9.** Ce părere aveți despre cel care îi îndepărtează pe oameni de citirea cărților celor care fac chemare în vremea noastră și socotește că trebuie să se limiteze la cărțile înaintașilor virtuoși, luându-și metoda de acolo? Care este privirea corectă și cuprinzătoare asupra cărților înaintașilor, Allah să aibă milă de ei, și asupra cărților celor care cheamă și ale gânditorilor contemporani? Allah să vă dăruiască izbândă!

**Răspuns:** consider că, mai presus de orice, chemarea trebuie luată din Cartea lui Allah și din Sunna Trimisului Său ﷺ. Fără îndoială, aceasta este părerea noastră, a tuturor. Urmează cele transmise de la califii drept călăuziți, de la companioni și de la imamii Islamului dintre înaintași.

Cât despre cele discutate de autorii de mai târziu, contemporani, au apărut lucruri pe care ei le cunosc mai bine. Dacă omul ia din cărțile lor ceea ce îi folosește în această privință, dobândește un folos însemnat. Știm că autorii contemporani și-au luat cunoașterea de la cei de dinaintea lor; să luăm și noi din izvoarele din care au luat ei. Au apărut însă lucruri noi pe care ei le înțeleg mai bine decât noi și care, în forma lor concretă, nu le erau cunoscute înaintașilor.

Consider, așadar, că omul trebuie să unească cele două laturi bune: să se sprijine întâi pe Cartea lui Allah și pe Sunna Trimisului Său ﷺ, apoi pe cuvintele înaintașilor virtuoși — califii drept călăuziți, companionii și imamii musulmanilor — și apoi pe cele scrise de contemporanii în vremea cărora au apărut împrejurări noi, necunoscute în forma lor concretă mai înainte.

10. Păstrarea religiei și cauzele ei

**Întrebarea 10.** Unii susțin că Allah, Cel Atotputernic și Măreț, Și-a asumat păstrarea acestei religii și că, prin urmare, munca celor care cheamă, în slujba Islamului, ar fi zadarnică și lipsită de rost. Cum le răspundem?

**Răspuns:** răspunsul este simplu. Tendința lor seamănă cu aceea a celor care neagă cauzele. Fără îndoială, negarea cauzelor este o rătăcire în religie și o nesăbuință a minții. Allah, Preamăritul și Preaînaltul, Și-a asumat păstrarea religiei, dar prin cauze: prin munca celor care cheamă la această religie, răspândind-o, lămurind-o oamenilor și chemând la ea.

Această afirmație este asemenea vorbelor: „Nu te căsători, căci, dacă ți-a fost scris un copil, el îți va veni” sau „Nu te strădui să-ți câștigi traiul, căci, dacă ți-a fost scrisă o provizie, ea îți va veni.” Știm că Allah, Preamăritul și Preaînaltul, când spune:

Noi am coborât Pomenirea și Noi suntem cei care o păzim.

spune aceasta știind că El este Înțelept și că lucrurile nu se petrec decât prin cauzele lor. Allah Preaînaltul rânduiește pentru păstrarea acestei religii cauzele prin care ea este păstrată. De aceea, vedem că învățații înaintașilor, prin care Allah Și-a păstrat religia de inovațiile de credință și de practică, vorbeau, scriau și le lămureau oamenilor. Trebuie să împlinim ceea ce Allah ne-a făcut obligatoriu: să apărăm religia, să o ocrotim și să o răspândim între robii Săi. Astfel se împlinește păstrarea ei.

11. Asprimea și răspunderea autorităților

**Întrebarea 11.** Există oameni care nu se opresc decât prin asprime. Cum trebuie procedat cu ei?

**Răspuns:** fără îndoială, există oameni care nu se opresc decât prin asprime. Dar nu este îngăduită folosirea unei asprimi care nu aduce un folos și nu produce decât un rău mai mare. Datoria este să urmăm înțelepciunea. Constrângerea care cuprinde lovirea, sancționarea și închiderea aparține numai autorităților. Oamenii de rând trebuie să arate adevărul și să dezaprobe răul. Înlăturarea răului, mai ales prin folosirea mâinii, este însă încredințată autorităților. Acestea sunt datoare să-l înlăture pe cât le stă în putere, fiindcă ele poartă răspunderea pentru aceasta.

Dacă omul ar voi să înlăture cu mâna orice faptă condamnabilă pe care o vede, ar putea rezulta un rău mai mare decât cel pe care dorea să-l înlăture. De aceea, în această chestiune trebuie urmată înțelepciunea.

Dacă ești capul familiei, adică responsabilul ei, și poți înlătura cu mâna fapta condamnabilă din acea casă, înlătur-o. Însă, dacă ai face aceasta în piață, rezultatul ar putea fi mai rău decât lăsarea acelei fapte. Ești dator, în schimb, să-l înștiințezi pe cel care are autoritatea să înlăture acel rău din piață.

12. A îndemna la ceea ce nu poți împlini

**Întrebarea 12.** În prelegere ați amintit că acela care cheamă nu trebuie să îndemne la un lucru înainte de a-l împlini el însuși. Dacă însă îndeamnă la ceva pe care, deși a încercat, nu-l poate împlini, dar vede că persoana căreia i se adresează îl poate împlini, o mai îndeamnă?

**Răspuns:** da. Dacă omul care cheamă la bine nu poate împlini el însuși acea faptă, trebuie totuși să-i îndemne pe alții la ea. Să presupunem că un om îi îndeamnă pe ceilalți la rugăciunea de noapte, dar el nu o poate face. Nu-i spunem: „Dacă nu poți, nu îndemna la rugăciunea de noapte.” Un om îi îndeamnă pe alții să dea de pomană, dar el nu poate și nu are ce să dea. Îi spunem: „Îndeamnă-i!” Însă a îndemna la un lucru pe care îl poți împlini, [fără a-l împlini tu însuți], este, fără îndoială, o nesăbuință a minții și o rătăcire în religie.

13. Cercetarea chestiunilor de dezacord

**Întrebarea 13.** De ce nu sunt cercetate temeinic chestiunile asupra cărora există dezacord, pentru ca acela care cheamă să urmeze ceea ce este corect și astfel să se ajungă la unirea comunității?

**Răspuns:** cercetarea definitivă a chestiunilor de dezacord este dificilă, fiindcă fiecare om care urmează o părere socotește că a cercetat-o temeinic. Dacă am aduna învățații dintr-o țară, cel mai probabil nu ar ajunge la acord și ar rămâne deosebiri de părere. Chiar dacă am cerceta, tot ar exista dezacord. Cei care nu pot afla singuri adevărul sunt însă datori să se teamă de Allah pe cât pot. Motivul pentru care urmează un învățat în locul altuia, care are altă părere, să nu fie pofta, ci dorința de călăuzire.

Prin urmare, când învățații au păreri diferite, omul îl urmează pe cel pe care îl socotește mai aproape de ceea ce este corect, datorită cunoașterii, religiozității și cinstei sale. A-i aduna pe toți oamenii asupra unei singure păreri pare însă un lucru de nerealizat și cu neputință.

14. Distribuirea cărților și înregistrărilor

**Întrebarea 14.** Sunt un tânăr care dorește să cheme la Allah, dar nu am un mod potrivit de a vorbi. Este de ajuns să răspândesc sau să distribui înregistrări islamice și cărți islamice folositoare? Lămuriți-mă, Allah să vă răsplătească cu bine!

**Răspuns:** da. Fără îndoială, omul poate să nu fie în stare să facă el însuși chemarea, dar să poată chema prin răspândirea cărților și a înregistrărilor folositoare. Totuși, tocmai pentru că nu este în stare să facă singur chemarea, să nu răspândească aceste cărți și înregistrări decât după ce le-a arătat unui căutător al cunoașterii, ca să afle ce greșeli se găsesc în ele și să nu distribuie ceva greșit fără să-și dea seama.

O altă metodă de chemare este să se înțeleagă cu un căutător al cunoașterii ca acesta să scrie ceva prin care îi îndeamnă pe oameni la bine, iar finanțarea să fie asigurată de omul care nu poate face el însuși chemarea.

15. Transmiterea religiei după putere

**Întrebarea 15.** Nu suntem noi, musulmanii, răspunzători înaintea lui Allah, Cel Atotputernic și Măreț, pentru sfârșitul și soarta nemusulmanilor din întreaga lume? Nouă ne revine răspunderea de a-i chema la religia lui Allah, religia adevărului, și de a le arăta calea dreaptă și corectă potrivit înțelepciunii lui Allah în creație. Care va fi situația noastră dacă ei vor spune la socoteala din Ziua Învierii: „Nu ne-a venit niciun avertizor și nicio chemare”?

**Răspuns:** fără îndoială, musulmanii sunt datori să transmită religia lui Allah tuturor oamenilor. Dar cine poate face aceasta? Capacitatea este neapărat necesară, fiindcă toate îndatoririle pe care Allah le-a impus robilor Săi sunt condiționate de putința de a le împlini. Allah Preaînaltul spune:

Temeți-vă de Allah pe cât puteți!

Profetul ﷺ a spus: „Când vă poruncesc un lucru, împliniți din el atât cât puteți.” Noi, musulmanii, suntem datori să transmitem religia și Legea lui Allah tuturor oamenilor, dar în măsura puterii noastre. Cine poate transmite Legea lui Allah tuturor oamenilor? Cel care poate are această îndatorire. Cât despre cel care nu poate, Allah nu-i impune niciunui suflet mai mult decât poate duce.

16. Cadrul cooperării

**Întrebarea 16.** Cuvintele dumneavoastră despre cooperarea celor care cheamă înseamnă să urmeze cu toții aceeași metodă și același stil de chemare sau se referă la cooperarea generală în lucrarea făcută între oameni?

**Răspuns:** consider că prin cooperare se are în vedere cadrul general. Cadrul particular sau stilul propriu sunt lăsate în seama persoanei. Cel care cheamă poate socoti că un anumit stil, într-un anumit moment și într-un anumit loc, este mai potrivit decât în alt loc. Nu se poate ajunge la acord asupra unui singur stil pentru toate împrejurările, toate momentele și toate locurile. Cadrul general este însă cel în care cei care cheamă trebuie să coopereze.

17. Imamul Aḥmad și celelalte școli

**Întrebarea 17.** Ați spus că învățătura Ahl al-Sunna wa-l-Jamāʿah este învățătura imamului Aḥmad. Cum le judecăm atunci pe celelalte trei școli?

**Răspuns:** nu cred că am spus aceasta în sensul că celelalte trei școli nu ar urma învățătura Ahl al-Sunna. Imamul Aḥmad, Allah să aibă milă de el, este însă cunoscut între învățați drept imamul oamenilor Sunnei. El s-a ridicat să apere Sunna așa cum, după cunoștința noastră, nu a făcut-o nimeni altcineva. Încercarea sa cu Al-Maʾmūn și cu cei de după el este cunoscută. Altfel, nu există îndoială că imamii Islamului, lauda Îi aparține lui Allah, se află cu toții pe bine și pe adevăr. Aceasta nu înseamnă să-i socotim pe fiecare lipsit de greșeală. Fiecare poate greși. Chiar imamul Aḥmad declara uneori că a revenit asupra unei păreri pe care o susținuse. De pildă, despre divorțul rostit de omul beat, el spune: „Spuneam că divorțul omului beat are efect, până când am cercetat lucrul.” Adică i-a devenit limpede că nu are efect. Dacă ar hotărî că divorțul are efect, ar stabili două lucruri: că acea soție îi este interzisă soțului care a rostit divorțul și că îi este îngăduită altuia. Dacă hotărăște că nu are efect, stabilește un singur lucru: că ea rămâne îngăduită acestui soț, de care despărțirea nu a fost dovedită.

18. Cooperarea cu mass-media

**Întrebarea 18.** Mulți dintre cei care cheamă ezită să coopereze cu instituțiile mass-media, deși influența lor asupra societății este limpede. Ce părere aveți despre îndatorirea celor care cheamă față de aceste instituții și față de cei care lucrează în ele?

**Răspuns:** consider că, dacă omului i se cere să cheme la Allah, Cel Atotputernic și Măreț, într-un loc unde folosul este mai mare și mai răspândit, nu trebuie să ezite. Dimpotrivă, se cuvine să înainteze și să socotească aceasta o binefacere a lui Allah asupra sa. Chiar dacă ar invoca drept motiv că aceste mijloace mass-media cuprind și un anumit rău, după părerea mea acesta nu este un motiv întemeiat. Dacă nu sunt umplute cu bine, aceste mijloace vor fi umplute cu opusul lui. Iar dacă sunt umplute cu bine, pe cel care vine să facă bine nu-l vatămă faptul că în ele este amestecat și un anumit rău. Consider, așadar, că ține de cooperare și de sfătuirea sinceră ca omul să se implice și să răspundă invitației de a participa la asemenea activități.

19. Îndatoririle imamului moscheii

**Întrebarea 19.** Vedem că unii dintre cei care cheamă, inclusiv tineri care sunt imami ai unor moschei, își lasă moscheea și merg să facă chemare în regiunile din jur, lăsând moscheea fără imam. Ce îndrumare le dați? Allah să vă răsplătească cu bine!

**Răspuns:** îi îndrum pe frații imami să știe că a rămâne la îndatorirea lor, conducându-i pe musulmani în rugăciune și împlinind ceea ce le este obligatoriu, este mai bine decât să plece pentru chemarea la Allah, Cel Atotputernic și Măreț. Este mai bine și decât să meargă să postească Ramadanul în Mecca sau să împlinească acolo rugăciunile de noapte din ultimele zece nopți. Împlinirea funcției lor este o îndatorire obligatorie, pe când plecarea către acele lucruri înseamnă a merge către o faptă recomandată. Într-un hadith qudsī autentic s-a transmis că Allah, Cel Atotputernic și Măreț, a spus: „Robul Meu nu se apropie de Mine prin nimic mai iubit Mie decât ceea ce i-am făcut obligatoriu.”

Dacă însă numai el poate face chemarea în locul spre care merge și nimeni altcineva nu împlinește această îndatorire, să-și prezinte situația autorităților responsabile, ca să primească încuviințarea de a pleca, iar acestea să se angajeze să pună pe cineva în locul său.