Cooperarea celor care cheamă la Allah

În numele lui Allah, Cel Milostiv, Îndurător.

Lauda Îi aparține lui Allah, Domnul tuturor lumilor. Îl lăudăm, Îi cerem ajutor și iertare și ne întoarcem la El cu căință. Căutăm ocrotire la Allah de răul sufletelor noastre și de faptele noastre rele. Pe cel pe care Allah îl călăuzește nimeni nu-l poate rătăci, iar pe cel pe care El îl lasă în rătăcire nimeni nu-l poate călăuzi. Mărturisesc că nimeni nu are dreptul să fie adorat în afară de Allah, Unicul, fără asociat, și mărturisesc că Muḥammad este robul și Trimisul Său. Allah Preaînaltul l-a trimis cu călăuzirea și cu religia adevărului. El a transmis mesajul, și-a îndeplinit îndatorirea încredințată, a dorit binele comunității și s-a străduit pentru Allah așa cum se cuvine. Binecuvântările și pacea lui Allah să fie asupra lui, asupra familiei și a companionilor săi și asupra celor care îi urmează cu bine până în Ziua Judecății.

Acestea fiind spuse, fraților, mă bucur ca în această seară — seara dinaintea zilei de marți, 2 Rabīʿ al-Thānī, anul 1410 — să mă aflu aici, în sala Facultății de Fundamente ale Religiei din Riad, care aparține Universității Islamice Imamul Muḥammad ibn Saʿūd. Îl rog pe Allah Preaînaltul să facă această vizită și această întâlnire binecuvântate și folositoare.

Fraților, tema prelegerii este „Cooperarea celor care cheamă la Allah și influența lor în societate”. Fără îndoială, chemarea la Allah are un rang măreț în Legea lui Allah. Allah, Preamăritul și Preaînaltul, i-a spus în Cartea Sa Profetului Său Muḥammad ﷺ un cuvânt pe care i-a poruncit în mod aparte să-l transmită comunității:

Spune: „Aceasta este calea mea! Eu chem la Allah în deplină cunoaștere, eu și cei care mă urmează.”

Profetului ﷺ i s-a poruncit să rostească întregul Coran și să transmită cuvântul lui Allah robilor lui Allah. Dar, când o chestiune este deosebit de importantă, Allah Preaînaltul îi adresează Trimisului Său ﷺ o poruncă aparte de a o transmite comunității. În Cartea lui Allah se află exemple, precum versetul amintit sau cuvintele Sale:

Spune-le credincioșilor să-și plece privirile!

Și spune-le credincioaselor să-și plece privirile!

Și cuvintele Sale:

Spune: „Nu vă spun că la mine se află comorile lui Allah și nici nu cunosc nevăzutul.”

Sunt multe alte asemenea versete.

Ceea ce trebuie să știm este că, atunci când Allah introduce porunca de a vorbi adresându-Se lui Muḥammad, Trimisul lui Allah ﷺ, aceasta arată o atenție deosebită acordată subiectului acelor cuvinte.

Allah Preaînaltul îi spune Profetului Său Muḥammad ﷺ:

Spune: „Aceasta este calea mea!”

Lucrul la care se face referire este cel arătat în cuvintele:

Eu chem la Allah în deplină cunoaștere, eu și cei care mă urmează.

Profetul ﷺ, asemenea fraților săi dintre ceilalți profeți și trimiși, a ocupat acest rang înalt și măreț: chemarea la Allah. Este însă o chemare întemeiată pe cunoașterea limpede a lucrului la care cheamă, a stării celor cărora li se adresează și a modului de a chema. Aceste trei forme de cunoaștere sunt neapărat necesare:

Cunoașterea limpede a lucrului la care îi cheamă pe oameni.

Cunoașterea limpede a stării celui chemat.

Cunoașterea limpede a modului de a face chemarea.

Dacă aceste trei lucruri sunt împlinite, chemarea devine chemarea lui Muḥammad ﷺ. Dacă unul lipsește, deplinătatea ei scade în măsura lipsei din aceste trei lucruri.

Allah Preaînaltul spune în acest verset:

În deplină cunoaștere, eu și cei care mă urmează.

Așadar, pentru oricine îl urmează pe Profet ﷺ nu este de ajuns să împlinească numai actele personale de adorare, precum rugăciunea, zakātul, postul, pelerinajul, bunătatea față de părinți și păstrarea legăturilor de rudenie. Trebuie și să cheme la Allah, Preamăritul și Preaînaltul, prin purtarea și cuvintele sale.

Trebuie, de asemenea, să cheme la Allah cunoscând limpede starea celor cărora li se adresează. Când Profetul ﷺ l-a trimis pe Muʿādh în Yemen, i-a spus: „Vei merge la un popor dintre oamenii Scripturii.” I-a arătat starea lor ca să fie pregătit să-i întâlnească și să-i acorde fiecăruia locul cuvenit.

Fără îndoială, orice om cu judecată înțelege deosebirea dintre chemarea unui neștiutor și chemarea unuia care se împotrivește cu încăpățânare și trufie. De aceea, Allah Preaînaltul spune:

Nu discutați cu oamenii Scripturii decât în felul cel mai bun, afară de cei dintre ei care au săvârșit nedreptate.

Cu cei care săvârșesc nedreptate nu discutăm în felul cel mai bun, ci potrivit stării și nedreptății lor.

Cel care cheamă trebuie să cunoască și modul de a face chemarea: cum îi cheamă pe oameni? Pentru cei care fac chemare, această întrebare este foarte importantă. Îi cheamă prin asprime, severitate, criticarea stării în care se află și jignirea căii pe care o urmează? Sau îi cheamă cu blândețe și îngăduință, arătând frumusețea lucrului la care îi îndeamnă, fără să-i înjosească pentru calea și purtarea lor?

Allah Preaînaltul le spune tuturor robilor Săi:

Nu-i insultați pe cei pe care ei îi cheamă în afară de Allah, ca nu cumva ei să-L insulte pe Allah, din dușmănie și fără cunoaștere!

Știm cu toții că insultarea zeilor celor care Îi asociază parteneri lui Allah este cerută, fiindcă aceștia sunt divinități false. Allah Preaînaltul spune:

Aceasta pentru că Allah este Adevărul, iar ceea ce ei cheamă în afara Lui este neadevărul.

Insultarea neadevărului și lămurirea lipsei lui de valoare înaintea oamenilor sunt cerute și necesare. Dar dacă din aceasta ar rezulta un rău mai mare, deși neadevărul ar putea fi înlăturat fără acel rău, Allah spune:

Nu-i insultați pe cei pe care ei îi cheamă în afară de Allah, ca nu cumva ei să-L insulte pe Allah, din dușmănie și fără cunoaștere!

Se știe că, dacă Îl insultă pe Allah, o fac din dușmănie și fără cunoaștere. Știm că Allah, Cel Atotputernic și Măreț, este mai presus de orice cusur, iar când le insultăm zeii o facem pe drept. Cu toate acestea, Allah, Cel Atotputernic și Măreț, a interzis această faptă în sine îndreptățită, de teamă să nu provoace acea agresiune neîndreptățită, fiindcă ea este un rău.

Prin urmare, dacă cel care cheamă vede pe cineva urmând un lucru pe care el îl socotește neadevărat, dar pe care celălalt îl socotește adevărat, nu ține de calea chemării la care Allah l-a îndrumat pe Profetul Său Muḥammad ﷺ să-i atace doctrina sau credința. Aceasta îl îndepărtează și îl poate face să insulte adevărul pe care îl urmezi tu, fiindcă tu ai insultat neadevărul pe care el îl socotește adevăr.

Calea este, în schimb, să-i arăt adevărul și să i-l explic. Pentru mulți oameni, mai ales pentru cei care îi urmează orbește pe alții, lumina adevărului poate rămâne ascunsă sub vălul poftelor și al imitației. De aceea spun: adevărul trebuie arătat și lămurit. Fără îndoială, firea sănătoasă îl primește, căci el este religia și Legea lui Allah. Adevărul va avea negreșit un efect asupra celui chemat. Nu spun că efectul va apărea imediat, fiindcă aceasta poate fi greu de realizat, dar el poate apărea după un timp. Omul poate cugeta iar și iar la ceea ce i s-a propus, până când adevărul îi devine limpede.

Important este, așadar, ca acela care cheamă să cunoască limpede modul în care li se adresează oamenilor. Acest lucru cântărește mult în primirea sau respingerea chemării.

Cunoaștem cu toții întâmplările Profetului ﷺ care arată felul de a chema la Allah, Preamăritul și Preaînaltul, în cel mai bun mod. Cunoaștem povestea beduinului care a venit și a urinat într-o parte a moscheii. Oamenii l-au mustrat aspru și l-au dezaprobat, dar Trimisul ﷺ a spus: „Lăsați-l și nu-l opriți”, adică nu-i întrerupeți urinarea. El i-a oprit de la aceasta. Când omul a terminat, Profetul ﷺ a poruncit să fie înlăturată necurățenia, turnându-se peste ea o găleată cu apă sau ceva asemănător. Apoi l-a chemat pe beduin și i-a spus: „Aceste moschei nu sunt potrivite pentru urină sau murdărie. Ele sunt pentru pomenirea lui Allah, Cel Atotputernic și Măreț, pentru rugăciune și pentru recitarea Coranului” — ori așa cum a spus el ﷺ. Cugetă la această chemare la adevăr făcută în acest fel! Cum îți închipui starea beduinului pe care Trimisul, pacea și binecuvântările să fie asupra lui, l-a îndemnat să respecte moscheile prin această purtare blândă și ușoară? Nu-ți poți închipui decât că beduinul va primi îndemnul, se va liniști și se va simți împăcat. El va vedea deosebirea dintre mustrarea aspră a companionilor, Allah să fie mulțumit de ei, și învățătura liniștită a Profetului ﷺ, care deschide inima și o împacă.

Cel care cheamă trebuie, de asemenea, să fie primul care pune în practică lucrul la care îi cheamă pe ceilalți. Dacă îi cheamă la adevăr, ar fi o mare nesăbuință să-l încalce el însuși. Dacă îi cheamă la neadevăr, este și mai grav și mai urât să cheme oamenii la rătăcire și la rău. Când purtarea celui care cheamă contrazice mesajul său, aceasta face, fără îndoială, ca mesajul să nu fie primit. Oamenii îi privesc pe cei care cheamă altfel decât îi privesc pe ceilalți. Dacă văd un om care îndeamnă la un lucru, dar nu-l împlinește, se vor îndoi: ceea ce propune este adevăr sau neadevăr? Cel chemat își va spune: „Dacă este adevăr, de ce nu-l împlinește el?” Astfel, oamenii îl primesc mai puțin, pe lângă marele păcat pe care îl poartă pentru că îi cheamă pe alții fără să făptuiască. Allah Preaînaltul îi mustră pe fiii lui Israel:

Oare le porunciți oamenilor binele și uitați de voi înșivă, deși voi citiți Scriptura? Oare nu judecați?

Nu ține, așadar, de judecată ca un om să-i poruncească altuia binele și să uite de sine. Dacă lucrul este bun, să fie el primul care îi îndeamnă pe ceilalți să-l facă, primul care îl înfăptuiește și primul care îl împlinește, ca să-i cheme pe oameni atât prin cuvinte, cât și prin purtare.

Cel care cheamă trebuie să cunoască limpede lucrul la care îndeamnă. Să nu vorbească decât despre ceea ce știe că este adevăr ori despre ceea ce consideră, cu probabilitate întemeiată, că este adevăr, atunci când chestiunea admite o asemenea apreciere.

Dacă însă cheamă în neștiință, dărâmă mai mult decât construiește și, pe deasupra, poartă un păcat mare. Allah, Preamăritul și Preaînaltul, spune:

Nu urma ceea ce nu cunoști! Auzul, văzul și inima — pentru toate acestea vei fi întrebat.

Nu urma nimic fără cunoaștere, fiindcă vei fi tras la răspundere. El spune, Cel Atotputernic și Măreț:

Spune: „Domnul meu a interzis numai faptele rușinoase, cele văzute și cele ascunse, păcatul, nedreptățirea fără drept, să-I asociați lui Allah ceva pentru care El nu a coborât nicio dovadă și să spuneți despre Allah ceea ce nu cunoașteți.”

Auzim despre unii care cheamă la un lucru îndepărtându-se de ceea ce este corect. Știm — sau considerăm foarte probabil — că nu au ales acel lucru și nu au chemat la el în cunoștință de cauză, ci din neștiință. Din aceasta rezultă două rele mari:

**Primul rău:** este primit neadevărul la care acel om a chemat fără cunoaștere.

**Al doilea rău:** este respins adevărul întemeiat pe cunoaștere. Vedem sau auzim, de pildă, că unii declară interzise lucruri pentru care nu au nicio dovadă de la Allah că ar fi interzise ori declară obligatorii lucruri pentru care nu au nicio dovadă de la Allah că ar fi obligatorii. Când oamenii de rând îl aud spunând acestea și au o părere bună despre el, resping adevărul aflat la altcineva și primesc acest neadevăr.

Dau un singur exemplu, fără a le epuiza: auzim pe cineva spunând că nu este îngăduită folosirea aparatelor de înregistrare, pe motiv că nu existau în vremea Profetului ﷺ. Oare argumentul pe care l-a invocat este potrivit pentru această concluzie?

Răspunsul este: nu. Acesta nu este un act de adorare, ca să spunem că trebuie respins dacă nu este dovedită prescrierea lui în religie. Este un mijloc îngăduit potrivit regulii de bază, căci regula de bază pentru lucrurile din afara actelor de adorare este îngăduința.

Regula lucrurilor este îngăduința; oprește însă

orice act de adorare fără încuviințarea Celui care legiferează.¹

Regula de bază pentru lucrurile din afara actelor de adorare este îngăduința. Apoi, lucrul pe care l-am socotit îngăduit poate fi un mijloc pentru un lucru cerut, devenind astfel și el cerut, sau poate fi un mijloc pentru un lucru condamnabil, devenind și el condamnabil. Dacă în aparatele de înregistrare este înregistrat binele, fără îndoială că ele sunt un bine. În vremea Trimisului, pacea și binecuvântările să fie asupra lui, Coranul era consemnat prin scriere, iar acesta era un mijloc. Acum îl consemnăm atât prin scriere, cât și prin înregistrare sonoră. După părerea mea, acest mijloc este una dintre binefacerile lui Allah asupra noastră. Câtă cunoaștere a fost păstrată prin el și cât au folosit ascultătorii din ea! Cum poate cineva care cheamă la Allah să se ridice și să le spună oamenilor: „Acesta este un lucru condamnabil! Este o inovație! Nu exista în vremea Trimisului lui Allah ﷺ!”? Dacă am urma această cale, am înlătura multe lucruri care le aduc musulmanilor foloase vădite. Exemplele sunt numeroase și nu doresc să mă lungesc cu ele.

Ceea ce vreau să subliniez este însă că acela care cheamă trebuie să cunoască limpede religia lui Allah, Cel Atotputernic și Măreț, ca nu cumva, fără să știe, să cheme la un lucru condamnabil ori să avertizeze împotriva unui lucru bun.

Îți este mai bine să nu chemi astăzi la un lucru și să-l amâni până mâine, după ce cercetezi textele și dovezile, decât să te grăbești și să vorbești despre ceea ce nu cunoști.

Acestea sunt cerințe generale pentru cel care cheamă: să cunoască limpede lucrul la care îndeamnă, starea celor cărora li se adresează și modurile de a face chemarea.

Cel care cheamă trebuie să aibă și răbdare față de răul care îl atinge prin vorbe sau fapte. Cel care cheamă la bine are negreșit împotrivitori cărora nu le place mesajul său. Allah Preaînaltul spune:

Astfel am făcut pentru fiecare profet un vrăjmaș dintre nelegiuiți. Însă Domnul tău îți este de ajuns drept Călăuzitor și Sprijinitor.

Fiecare profet are un vrăjmaș dintre nelegiuiți, nu din pricina persoanei sale, ci din pricina profeției sale. Înainte să fie trimis ca profet, Trimisul lui Allah ﷺ era, în ochii celor din Qurayș, omul sincer și demn de încredere. După ce a fost trimis cu Legea lui Allah, a devenit în ochii lor mincinosul, vrăjitorul, poetul, prezicătorul, nebunul și celelalte nume rele pe care i le dădeau.

Allah, Cel Atotputernic și Măreț, spune:

Astfel am făcut pentru fiecare profet un vrăjmaș dintre nelegiuiți.

De ce? Din pricina persoanei sale sau a profeției sale? Din pricina profeției sale. Oricine urmează calea Profetului va avea negreșit un vrăjmaș dintre nelegiuiți. Acest vrăjmaș se va strădui să-i facă rău prin orice vorbă sau faptă îi stă în putere. Însă cel care cheamă trebuie să rabde, să nădăjduiască răsplata și să spere la sprijinul lui Allah, Cel Atotputernic și Măreț, și la un sfârșit bun.

Cel care cheamă nu trebuie să cheme la propria persoană, ci la Allah. Aceasta înseamnă să nu fie preocupat de propria biruință sau de faptul că spusele îi sunt primite în timpul vieții ori după moarte. Important este ca adevărul la care cheamă să fie primit de oameni, fie în timpul vieții sale, fie după moarte. Este firesc ca omul să se bucure și să prindă avânt când adevărul la care cheamă este primit cât încă trăiește. Dacă însă Allah, Preamăritul și Preaînaltul, îl încearcă prin lipsa unei primiri imediate sau grabnice, pentru a se vădi răbdarea ori lipsa lui de răbdare, să rabde și să nădăjduiască răsplata. Atât timp cât știe că se află pe adevăr, să rămână statornic, iar sfârșitul bun va fi al lui. Nu precum unii care, auzind cuvinte ce îi rănesc sau fiind atinși de o faptă dureroasă, dau înapoi, șovăie ori se îndoiesc de ceea ce urmează. Allah Preaînaltul i-a spus Profetului Său Muḥammad ﷺ:

Dacă ai vreo îndoială asupra a ceea ce ți-am coborât, întreabă-i pe cei care citesc Scriptura de dinaintea ta. Adevărul ți-a venit de la Domnul tău, așadar să nu fii dintre cei care se îndoiesc!

Cel care cheamă, dacă nu găsește o primire imediată, poate da înapoi sau începe să se întrebe șovăind dacă se află ori nu pe adevăr. Dar Allah, Preamăritul și Preaînaltul, a arătat adevărul și i-a dat semne cunoscute. Dacă știi că te afli pe adevăr, rămâi statornic, chiar dacă auzi sau vezi ceea ce nu-ți place. Rabdă, fiindcă sfârșitul bun este al celor evlavioși.

Una dintre purtările pe care trebuie să le aibă cei care cheamă este cooperarea dintre ei. Grija fiecăruia să nu fie ca vorbele sale să fie primite și puse înaintea vorbelor altuia, ci ca mesajul chemării să fie primit, fie că vine de la el, fie de la altcineva. Dacă dorești ca cuvântul lui Allah să fie cel mai înalt, nu trebuie să te preocupe dacă aceasta se împlinește prin tine sau prin altcineva. Este firesc ca omul să iubească să fie săvârșit binele prin el, dar să nu-i displacă să fie săvârșit prin altul. Dimpotrivă, trebuie să iubească înălțarea cuvântului lui Allah, fie prin el, fie prin altcineva. Dacă își întemeiază purtarea pe aceasta, îi va ajuta pe ceilalți în chemarea la Allah, chiar dacă oamenii îi primesc pe ei mai mult decât pe el.

Cei care cheamă sunt datori să fie ca o singură mână: să se ajute, să coopereze, să se sfătuiască și să înainteze împreună. Să se ridice pentru Allah câte doi, câte trei și câte patru:

Spune: „Vă îndemn la un singur lucru: să vă ridicați pentru Allah câte doi și câte unul.”

Dacă vedem că cei care cheamă la rău și la stricăciune se adună, se unesc și își fac planuri, de ce nu fac și cei care cheamă la Allah același lucru, ca să se îndrume unii pe alții acolo unde greșesc în cunoaștere, în mijloacele chemării sau în altele asemenea?

Când cercetăm textele Cărții și ale Sunnei, vedem că Allah Preaînaltul i-a descris pe credincioși prin însușiri care arată că sunt uniți și cooperează. Allah Preaînaltul spune:

Credincioșii și credincioasele sunt sprijinitori unii altora. Ei poruncesc binele și opresc răul, împlinesc rugăciunea, dau zakātul și ascultă de Allah și de Trimisul Său. De aceștia Allah va avea milă. Allah este Atotputernic și Înțelept.

Și spune:

Să fie dintre voi o comunitate care cheamă la bine, poruncește ceea ce este drept și oprește ceea ce este rău. Aceștia sunt cei care izbândesc. Nu fiți asemenea celor care s-au dezbinat și au avut neînțelegeri după ce le-au venit dovezile limpezi. Aceia vor avea parte de o pedeapsă mare.

Satana strecoară în inima celui care cheamă o anumită aversiune față de un alt chemător, atunci când acesta are succes. Omul nu urmărește să ajungă la același succes, ci îi displace ca celălalt să-l întreacă în succes și în primirea de care se bucură între oameni. De aceea, Șeicul Islamului, Allah să aibă milă de el, a explicat invidia astfel: să-ți displacă binefacerea pe care Allah i-a dăruit-o altuia. Deși mulți învățați definesc invidia drept dorința ca altul să piardă binefacerea, noi spunem că invidia este aversiunea față de binefacerea pe care Allah Preaînaltul a dăruit-o altuia, indiferent dacă dorești sau nu să o piardă. Omule, ești dator să-l ajuți pe fratele tău în chemarea sa, chiar dacă te întrece și are succes, atât timp cât dorești ca cuvântul lui Allah să fie cel mai înalt.

Să știți, fraților, că cei care cheamă la stricăciune și la rău doresc dezbinarea celor care cheamă la bine. Ei știu că unirea și cooperarea acestora sunt o cauză a succesului lor, iar dezbinarea, o cauză a eșecului. Allah Preaînaltul spune:

Nu vă certați, ca să nu slăbiți și să vă piară puterea! Și răbdați! Allah este cu cei răbdători.

Fără îndoială, fiecare dintre noi poate greși. Dacă vedem o greșeală la unul dintre noi, să cooperăm la înlăturarea ei, luând legătura cu el și arătându-i greșeala. Poate că numai noi o socotim greșeală, deși în realitate nu este, iar el ne va arăta că ne-am înșelat socotind-o astfel. A folosi însă greșeala lui drept prilej de a-l defăima și de a-i îndepărta pe oameni de el nu este o însușire a credincioșilor, cu atât mai puțin a celor care cheamă la Allah, Cel Atotputernic și Măreț.

Nimeni nu se îndoiește că, în acești ultimi ani, tinerii au început, lauda Îi aparține lui Allah, să înainteze pe o cale sănătoasă în chemarea la Allah, Cel Atotputernic și Măreț. A apărut însă și o greșeală: unii tineri au început să meargă numai pe propria cale, fără să țină seama de părerea altuia. Mai mult, sunt încântați de propria cunoaștere și gândire, deși cunoașterea lor este în mare măsură neștiință, iar gândirea lor cuprinde greșeli. Îi vezi disprețuindu-i pe alții și nesupunându-se adevărului pe care aceștia îl au. Chiar dacă li se amintește un imam al musulmanilor, recunoscut pentru cunoaștere, religiozitate și cinste, spun: „Și cine este acesta? Nu este el un bărbat, iar eu tot un bărbat?” Cu toate acestea, poziția de care se socotesc îndreptățiți prin acest argument este întemeiată pe puțină înțelegere și cunoaștere. De pildă, nu adună toate dovezile privitoare la subiect. Iau una, mai ales dacă arată o hotărâre neobișnuită, se țin de ea și le lasă pe celelalte. Nu se opresc și nu primesc îndemnul când li se spune: „Cugetă la chestiune, cercetează dovezile și ia seama, de pildă, la deosebirea față de majoritatea învățaților.” Nu cugetă. Așa îi tratează și pe frații lor care cheamă la Allah: dacă altul are altă părere, îl socotesc pe neadevăr, iar pe ei înșiși pe adevăr, de parcă ar primi revelație!

Fără îndoială, această cale nu este dreaptă. Omului nu-i este îngăduit să fie convins că celălalt greșește și că numai el are dreptate în chestiuni care admit judecata întemeiată a învățaților. Dacă este convins de aceasta, este ca și cum s-ar fi așezat în rangul profeției, al trimiterii și al feririi de greșeală. Greșeala posibilă pentru altul este posibilă și pentru tine. Dreptatea pe care ți-o atribui ție și-o atribuie și altul. Se poate ca el să aibă dreptate, iar tu să greșești.

Astfel, unii tineri ajung să se lege de o anumită grupare sau de un anumit învățat, pe care îl apără și ale cărui cuvinte le urmează, fie că sunt corecte, fie că sunt greșite. În realitate, aceasta dezbină comunitatea, îi slăbește hotărârea și îi face pe acești tineri întorși către Allah o țintă a batjocurii celor care urmăresc răul și stricăciunea.

Suntem datori să fim așa cum ne-a descris Allah:

Această comunitate a voastră este o singură comunitate.

Să avem un cuvânt unit. Nu spun că trebuie să avem aceeași părere, în sensul de a nu exista între noi nicio deosebire în chestiunile în care dezacordul este îngăduit, fiindcă aceasta nu este cu putință. Spun însă că, dacă apare o deosebire de părere într-o chestiune care o admite, ea nu trebuie să ducă la dezbinarea inimilor. Inimile să rămână unite, sprijinul dintre noi să continue, iar iubirea să fie statornică, chiar dacă avem păreri diferite în chestiuni care admit judecata întemeiată.

Dau un exemplu dintr-o chestiune mică în comparație cu marile îndatoriri ale Islamului: șederea în rugăciune înainte de ridicarea pentru a doua sau a patra unitate. Unii învățați o socotesc sunna, alții nu, iar alții fac distincții în funcție de împrejurare. Deosebirea de părere este cunoscută. Dar dacă fratele și partenerul meu în chemare o socotește sunna, iar eu nu, el se așază, iar eu nu mă așez, ne este oare îngăduit să facem din aceasta un motiv să ne urâm, să ne expunem greșelile în public sau să ne defăimăm? Nu, pe Allah, nu ne este îngăduit! Companionii, Allah să fie mulțumit de ei, au avut păreri diferite în lucruri mai mari și mai importante decât acesta, fără să se îndepărteze sau să se urască unii pe alții. Cum se face că noi ajungem să ne urâm din cauza acestor chestiuni, mici în comparație cu altele mai importante din religie? Mulți dintre noi știu că, după întoarcerea Trimisului lui Allah ﷺ din expediția Al-Aḥzāb, Jibrīl a venit și i-a poruncit să meargă la Banū Qurayẓah, fiindcă încălcaseră legământul. Profetul ﷺ și-a îndemnat companionii să pornească spre ei și a spus: „Nimeni să nu împlinească rugăciunea de după-amiază decât la Banū Qurayẓah.” Au ieșit din Medina, iar timpul rugăciunii i-a prins pe drum. Unii au spus: „Nu ne rugăm decât la Banū Qurayẓah” și au amânat rugăciunea până când timpul ei a trecut. Alții au spus: „Ne rugăm la timpul ei, chiar dacă nu am ajuns la Banū Qurayẓah.” Profetul ﷺ a aflat și nu a mustrat niciuna dintre cele două părți. Nici ei nu au avut în inimi ură sau dușmănie unii față de alții. Această deosebire era mai gravă decât aceea privitoare la șederea înainte de ridicarea pentru a doua sau a patra unitate, fiindcă privea împlinirea rugăciunii în timpul ei ori în afara lui.

Îi rog, așadar, pe frații mei care cheamă la Allah să nu transforme chestiunile în care există o deosebire de părere îngăduită și întemeiată pe cercetarea dovezilor într-un motiv de dezbinare, de grupări potrivnice și de învinuire reciprocă de rătăcire. Aceasta le slăbește poziția înaintea dușmanilor lor. Știți că există dușmani care așteaptă nenorocirea celor ce cheamă la bine. Dar cel alături de care este Allah va avea sfârșitul bun și va fi sprijinit în această viață și în Viața de Apoi. Allah Preaînaltul spune:

Noi îi vom sprijini negreșit pe trimișii Noștri și pe cei care cred, în viața de acum și în Ziua în care se vor ridica martorii.

Îl rog pe Allah, Preamăritul și Preaînaltul, să ne facă, pe mine și pe voi, dintre sprijinitorii religiei Sale și dintre cei care cheamă la El în deplină cunoaștere și să ne dăruiască milă de la El. El este Dăruitorul. Îl rog pe Allah Preaînaltul să-i răsplătească cu bine pe frații care ne-au pregătit această întâlnire și să-i facă mereu dintre cei care cheamă la bine.