Text integral · Pasaje · 30
Caracterul nobil
بسم الله الرحمن الرحيم
În numele lui Allah, Cel Milostiv, Cel Îndurător.
إِنَّ الْحَمْدَ لِلَّهِ، نَحْمَدُهُ، وَنَسْتَعِينُهُ، وَنَسْتَغْفِرُهُ، وَنَتُوبُ إِلَيْهِ، وَنَعُوذُ بِاللَّهِ مِنْ شُرُورِ أَنْفُسِنَا، وَمِنْ سَيِّئَاتِ أَعْمَالِنَا، مَنْ يَهْدِهِ اللَّهُ فَلَا مُضِلَّ لَهُ، وَمَنْ يُضْلِلْ فَلَا هَادِيَ لَهُ، وَأَشْهَدُ أَنْ لَا إِلٰهَ إِلَّا اللَّهُ وَحْدَهُ لَا شَرِيكَ لَهُ، وَأَشْهَدُ أَنَّ مُحَمَّدًا عَبْدُهُ وَرَسُولُهُ. بَعَثَهُ اللَّهُ تَعَالَى بِالْهُدَى وَدِينِ الْحَقِّ؛ لِيُظْهِرَهُ عَلَى الدِّينِ كُلِّهِ، بَعَثَهُ اللَّهُ تَعَالَى بَيْنَ يَدَيِ السَّاعَةِ بَشِيرًا وَنَذِيرًا، وَدَاعِيًا إِلَى اللَّهِ بِإِذْنِهِ، وَسِرَاجًا مُنِيرًا، بَلَّغَ الرِّسَالَةَ، وَأَدَّى الْأَمَانَةَ، وَنَصَحَ الْأُمَّةَ، وَجَاهَدَ فِي اللَّهِ حَقَّ جِهَادِهِ حَتَّى أَتَاهُ الْيَقِينُ، وَوَفَّقَ اللَّهُ مَنْ شَاءَ مِنْ عِبَادِهِ فَاسْتَجَابَ لِدَعْوَتِهِ، وَاهْتَدَى بِهَدْيِهِ، وَخَذَلَ اللَّهُ بِحِكْمَتِهِ مَنْ شَاءَ مِنْ عِبَادِهِ، فَاسْتَكْبَرَ عَنْ طَاعَتِهِ، وَكَذَّبَ خَبَرَهُ، وَعَانَدَ أَمْرَهُ، فَبَاءَ بِالْخُسْرَانِ وَالضَّلَالِ الْبَعِيدِ.
Toată lauda I se cuvine lui Allah. Îl lăudăm, Îi cerem ajutorul și iertarea și ne căim înaintea Lui. Căutăm adăpost la Allah de răul din noi înșine și de relele faptelor noastre. Pe cel pe care Allah îl călăuzește nimeni nu-l poate rătăci, iar pe cel pe care El îl lasă în rătăcire nimeni nu-l poate călăuzi. Mărturisesc că nu există nicio divinitate demnă de adorare în afară de Allah, Unicul, fără asociat, și mărturisesc că Muḥammad este robul și Trimisul Său. Allah Preaînaltul l-a trimis cu îndrumarea și religia adevărului, pentru ca aceasta să biruiască orice altă religie. Allah Preaînaltul l-a trimis înaintea Ceasului, ca vestitor de bine și prevenitor, ca unul care cheamă la Allah cu îngăduința Lui și ca o făclie luminoasă. El a transmis mesajul, a împlinit ceea ce i-a fost încredințat, a sfătuit sincer comunitatea și s-a străduit pe calea lui Allah așa cum se cuvine, până când i-a venit moartea. Allah le-a dăruit izbândă acelora dintre robii Săi cărora a voit: ei au răspuns chemării lui și au urmat îndrumarea sa. Iar pe aceia dintre robii Săi pe care a voit, Allah, prin înțelepciunea Sa, i-a lipsit de ajutor: ei s-au semețit, refuzând să-i dea ascultare, au socotit mincinoase cele vestite de el și s-au împotrivit poruncii sale, întorcându-se cu pierdere și cu o rătăcire adâncă.
În cele ce urmează, îmi face plăcere să vorbesc la această întâlnire1 despre buna purtare.
Caracterul, după cum spun învățații, este înfățișarea lăuntrică a omului, fiindcă omul are două înfățișări:
**O înfățișare exterioară:** forma în care Allah i-a creat trupul. Știm cu toții că unele înfățișări exterioare sunt frumoase și plăcute, altele sunt urâte și neplăcute, iar altele se află între acestea.
Tot astfel, înfățișarea lăuntrică poate fi bună sau rea. Aceasta este ceea ce numim caracter. Așadar, caracterul este înfățișarea lăuntrică potrivit căreia a fost plămădit omul.
**Caracterul este înnăscut sau se dobândește?**
Răspunsul este că, fără îndoială, unele însușiri sunt înnăscute, iar altele sunt dobândite. După cum caracterul poate fi firesc, el poate fi și dobândit. Adică, așa cum omul poate fi înzestrat din fire cu un caracter frumos, el îl poate dobândi și prin străduință și exercițiu. De aceea, Profetul ﷺ i-a spus lui al-Ashajj din neamul ʿAbd al-Qays:
إِنَّ فِيكَ خَلَّتَيْنِ يُحِبُّهُمَا اللَّهُ: الْحِلْمَ وَالْأَنَاةَ
„Ai două însușiri pe care Allah le iubește: blândețea și chibzuința.”
El a întrebat:
يَا رَسُولَ اللَّهِ! أَنَا أَتَخَلَّقُ بِهِمَا، أَمِ اللَّهُ جَبَلَنِي عَلَيْهِمَا؟
„Trimis al lui Allah, eu mi le însușesc sau Allah m-a înzestrat din fire cu ele?”
Profetul ﷺ a răspuns:
بَلِ اللَّهُ جَبَلَكَ عَلَيْهِمَا
„Allah te-a înzestrat din fire cu ele.”
El a spus:
الْحَمْدُ لِلَّهِ الَّذِي جَبَلَنِي عَلَى خَلَّتَيْنِ يُحِبُّهُمَا اللَّهُ وَرَسُولُهُ
„Laudă lui Allah, Care m-a înzestrat din fire cu două însușiri pe care Allah și Trimisul Său le iubesc!”2
Aceasta dovedește că însușirile lăudabile și virtuoase pot fi înnăscute sau pot fi dobândite prin deprindere. Însușirea înnăscută este însă, fără îndoială, mai bună decât aceea dobândită prin deprindere. Când caracterul este firesc, el devine o trăsătură statornică a omului: acesta nu are nevoie să se forțeze sau să se prefacă pentru a se purta astfel. Acesta este însă harul lui Allah, pe care El îl dăruiește cui voiește. Cel care a fost lipsit de acest dar — adică de buna purtare înnăscută — o poate dobândi prin deprindere, prin exercițiu și practică, după cum vom arăta mai târziu, dacă Allah Preaînaltul voiește.
Aici se pune o întrebare: cine este mai bun — un om înzestrat din fire cu o însușire lăudabilă sau un om care se luptă cu sine pentru a și-o însuși? Care dintre ei are o treaptă mai înaltă și o răsplată mai mare?
Răspunsul este că, fără îndoială, omul înzestrat din fire cu acea însușire este mai desăvârșit în privința purtării sale sau a prezenței însușirii în el. El nu are nevoie de trudă și osteneală și nici nu pierde acea însușire în anumite împrejurări sau locuri. Buna purtare este pentru el o trăsătură firească și statornică. Oricând îl întâlnești, îl găsești cu o purtare bună; oriunde îl întâlnești, îl găsești cu o purtare bună; și în orice stare îl întâlnești, îl găsești cu o purtare bună. Din acest punct de vedere, el este, fără îndoială, mai desăvârșit.
Cât despre însușirea dobândită prin deprindere, prin străduință, practică sau exercițiu, omul este răsplătit pentru lupta cu sine. Totuși, în privința desăvârșirii acelei însușiri, el este mult mai prejos decât primul.
Dacă omului îi sunt dăruite amândouă — atât însușirea înnăscută, cât și cultivarea ei prin deprindere — acest lucru este mai desăvârșit. Sunt, așadar, patru categorii:
1. Cel lipsit de buna purtare.
2. Cel înzestrat din fire cu ea, dar care se limitează la ceea ce are înnăscut.
3. Cel înzestrat din fire cu ea, care o sporește prin străduință.
4. Cel care nu a fost înzestrat din fire cu ea, dar a dobândit-o prin străduință.
Așadar, în privința bunei purtări, omul înzestrat din fire cu ea este mai desăvârșit. Cât despre truda și osteneala depuse pentru a o dobândi, cel care a ajuns la ea prin străduință are răsplata luptei cu sine.
O altă întrebare: există însușiri morale care nu se găsesc în Coran și în Sunnah? Și pe ce cale pot fi cunoscute?
Răspunsul: Profetul ﷺ a spus:
إِنَّمَا بُعِثْتُ لِأُتَمِّمَ مَكَارِمَ الأَخْلَاقِ
„Am fost trimis numai pentru a desăvârși însușirile nobile.”3
Toate legiuirile de mai înainte, pe care Allah le-a rânduit pentru robi, îndeamnă la însușiri virtuoase. De aceea, învățații au menționat că însușirile virtuoase sunt cele a căror căutare a fost cerută de toate legiuirile. În această legiuire desăvârșită însă, Profetul ﷺ a venit cu deplina desăvârșire a însușirilor nobile.
Să luăm drept exemplu talionul: dacă cineva săvârșește o infracțiune împotriva altuia, se aplică sau nu talionul? S-a menționat că, în legiuirea evreilor, talionul era obligatoriu și de neînlăturat, fără ca victima să aibă drept de alegere. În legiuirea creștinilor era invers: iertarea era obligatorie. Legiuirea noastră a venit însă desăvârșită în ambele privințe: ea cuprinde atât talionul, cât și iertarea. Tragerea făptuitorului la răspundere pentru fapta sa înseamnă fermitate și oprirea răului, iar iertarea lui înseamnă binefacere, noblețe și bunătate față de cel pe care îl ierți. Legiuirea noastră a venit, așadar — laudă lui Allah — să desăvârșească: celui îndreptățit îi lasă alegerea între a ierta și a-și cere dreptul, astfel încât să ierte atunci când este potrivită iertarea și să-și ceară dreptul atunci când este potrivit să și-l ceară.
Notele originale
Întâlnirea a avut loc la centrul de vară al Institutului Științific din ʿUnayzah.
Relatat de Abū Dāwūd, Cartea bunei purtări, capitolul despre sărutarea unui bărbat, nr. 5225, de la Zāriʿ, Allah să fie mulțumit de el, care făcea parte din delegația neamului ʿAbd al-Qays; și de at-Tirmidhī, capitolele despre bunătate și legăturile de rudenie, capitolul despre chibzuință și grabă, nr. 2011, de la Ibn ʿAbbās, Allah să fie mulțumit de amândoi.
Relatat de Aḥmad (2/381) și de al-Bayhaqī în As-Sunan al-kubrā (10/233), a cărui formulare este citată, de la Abū Hurayrah, Allah să fie mulțumit de el.