Binecuvântarea: ce este și cum se dobândește

În numele lui Allah, Cel Milostiv, Îndurător.

Printre lucrurile prețioase și înalte pe care orice musulman le dorește pentru sine, pentru familia, copiii și averea sa, precum și pentru frații săi musulmani, se află **binecuvântarea**.

Ea este un lucru măreț, un țel înalt. Fiecare nădăjduiește să primească binecuvântare prin care să fie fericit în viața de aici și în Viața de Apoi, să se bucure de ea în traiul său și la întoarcerea sa, în ziua când Îl va întâlni pe Domnul, Stăpânul și Ocrotitorul său.

Binecuvântarea este un dar al lui Allah pentru cine voiește El dintre robii Săi. Ea se află în Mâna Sa, Slăvitul și Preaînaltul, căci frâiele tuturor lucrurilor sunt în Mâna Lui. Allah, Cel Măreț și Preaînalt, spune:

Orice îndurare le deschide Allah oamenilor, nimeni nu o poate opri, iar ceea ce El oprește nu mai poate nimeni să trimită după El. El este Cel Atotputernic, Cel Înțelept.

El, Slăvitul, îl binecuvântează pe cine voiește. Allah, Cel Măreț și Preaînalt, a menționat despre ʿĪsā, pacea fie asupra lui, că a spus:

Și m-a făcut binecuvântat oriunde m-aș afla.

Binecuvântarea nu se dobândește decât prin ascultare față de Allah, Cel Măreț și Preaînalt, prin urmarea celor care Îl mulțumesc și prin îndepărtarea de nesupunerea față de El:

Dacă locuitorii cetăților ar fi crezut și ar fi fost evlavioși, le-am fi deschis binecuvântări din cer și de pe pământ. Însă ei au socotit minciună, iar Noi i-am pedepsit pentru faptele pe care le săvârșeau.

Prin aceste două lucruri — «ءَامَنُوا۟ وَٱتَّقَوْا۟», adică „au crezut și au fost evlavioși” — se dobândește binecuvântarea. Robul nu o poate dobândi decât prin credința sa în Allah. În fruntea acesteia se află marile temelii ale credinței: credința în Allah, în îngerii Săi, în Cărțile Sale, în trimișii Săi, în Ziua de Apoi și în destin, cu binele și răul său. Cu cât inima este mai plină de credință, prin împlinirea și desăvârșirea ei, cu atât se revarsă asupra sa binecuvântare, ca dar și bunăvoință din partea lui Allah.

Binecuvântarea se dobândește și prin evlavie față de Allah, Cel Măreț și Preaînalt: împlinind poruncile și părăsind cele oprite. Evlavia nu este un cuvânt rostit cu limba sau o pretenție susținută de om, ci adevărul ei este:

Să lucrezi în ascultare față de Allah, în lumina călăuzirii de la Allah, nădăjduind în îndurarea lui Allah; și să părăsești nesupunerea față de Allah, în lumina călăuzirii de la Allah, temându-te de pedeapsa lui Allah.

Cine dorește binecuvântare pentru sine, pentru familia, casa, averea și copiii săi să se îndrepte spre Allah, Cel Măreț și Preaînalt, ca rob care Îl adoră și Îl ascultă. Să se îngrijească de pomenirea Lui, prin laudă, preamărire și recitarea Cuvântului Său. Să păzească rugăciunea și toate celelalte fapte de ascultare: bunătatea față de părinți, păstrarea legăturilor de rudenie și facerea de bine oamenilor. Să se hrănească din cele îngăduite, să se ferească de cele interzise, să evite păcatele și să se îndepărteze de tot ceea ce Îl mânie pe Allah, Cel Măreț și Preaînalt.

Păcatele nimicesc binecuvântarea. Allah Preaînaltul spune:

Allah nimicește camăta și sporește milosteniile.

Despre jurământul făcut la vânzare, Profetul ﷺ a spus:

„Ajută marfa să se vândă, dar nimicește binecuvântarea.”

Binecuvântarea este nimicită prin minciună, înșelăciune, amăgirea oamenilor, viclenie, fraudă și ascunderea adevărului. Ea se dobândește prin sinceritate, respectarea angajamentelor, facerea de bine, buna purtare în relațiile cu ceilalți, vorbirea frumoasă și celelalte căi ale facerii de bine.

Un alt mijloc prin care se dobândește binecuvântarea este **păstrarea obiceiului de a începe devreme**, căci primele ceasuri ale dimineții sunt binecuvântate. Profetul ﷺ a spus:

„Comunității mele i-a fost dăruită binecuvântare în primele ceasuri ale dimineții.”

El ﷺ a mai spus:

„Dacă v-ați încrede în Allah așa cum se cuvine să vă încredeți în El, v-ar dărui mijloace de trai așa cum le dă păsărilor: pleacă dimineața flămânde și se întorc seara sătule.”

A începe devreme, a ieși pentru a lucra și a te strădui să faci bine, însoțind toate acestea de încrederea deplină în Allah și de buna bizuire pe El, sunt mijloace prin care se dobândește binecuvântarea de la Allah, Cel Măreț și Preaînalt.

Printre cele mai însemnate mijloace se află **îndreptarea sinceră către Allah**, în a Cărui Mână se află binecuvântarea, rugându-L să binecuvânteze familia, averea și copiii. El, Slăvitul, nu îl respinge pe robul care Îl cheamă și nu îl dezamăgește pe credinciosul care I se adresează.

Într-o rugă transmisă se spune:

„O, Allah, binecuvântează auzul, vederea, soții și urmașii noștri!”

Allah, Cel Măreț și Preaînalt, a pus binecuvântare în anumite timpuri și locuri, pe care le-a ales și le-a deosebit prin aceasta. Dintre timpuri, Ramadanul este o lună binecuvântată, iar Noaptea al-Qadr este cea mai binecuvântată dintre nopți. Dintre locuri, Moscheea cea Sfântă este un loc binecuvântat. Despre Moscheea al-Aqṣā, Allah, Cel Măreț și Preaînalt, a spus:

Ale cărei împrejurimi le-am binecuvântat.

Toate moscheile sunt locuri binecuvântate și cele mai iubite locuri de pe pământ de către Allah, Cel Măreț și Preaînalt. Binecuvântarea timpurilor și a locurilor alese nu se dobândește decât prin ascultarea de Allah în ele, împlinind ceea ce El a poruncit, în lumina Legii Sale și a îndrumării Trimisului Său ales ﷺ.

Când însă cunoașterea lipsește și neștiința se răspândește printre oameni, adevăratul mod de a căuta binecuvântarea și mijloacele prin care se ajunge la ea nu mai sunt cunoscute. Căutarea ei se transformă atunci în practici greșite și fapte ale ignoranței păgâne, pe care unii oameni le săvârșesc socotind că prin ele pot atrage binecuvântarea.

Al-Tirmidhī a relatat în Jāmiʿ-ul său și a declarat autentic hadithul lui Abū Wāqid al-Laythī, Allah să fie mulțumit de el, care a spus:

„Am pornit cu Trimisul lui Allah ﷺ spre Ḥunayn, pe când nu trecuse mult timp de când părăsiserăm necredința. Am trecut pe lângă un sidr — un copac — al politeiștilor, lângă care ei rămâneau și de care își atârnau armele. Am spus: «O, Trimis al lui Allah, rânduiește-ne și nouă un Dhāt Anwāṭ, așa cum au și ei un Dhāt Anwāṭ!» Profetul ﷺ a spus: «Allah este Cel mai Mare!» — iar într-o altă relatare: «Slavă lui Allah!» — «Pe Cel în Mâna Căruia se află sufletul meu, ați spus ceea ce fiii lui Isrāʾīl i-au spus lui Mūsā:»”

„Fă-ne și nouă o divinitate, așa cum au și ei divinități!” El a spus: „Voi sunteți un popor neștiutor!”

„Cu siguranță, veți urma căile celor dinaintea voastră.”

Să medităm la acest hadith măreț, care arată fapta de condamnat săvârșită de oamenii ignoranței păgâne în locurile despre care își închipuiau că au binecuvântare sau pe care le socoteau sursa și izvorul ei. Ei aveau un sidr de care își atârnau armele și lângă care rămâneau. A rămâne acolo înseamnă a zăbovi mult timp, sperând să dobândească binecuvântarea. Tot pentru a o dobândi de la acel copac își atârnau și armele. Astfel, au căzut în trei greșeli grave în privința binecuvântării și a căutării ei:

**Prima greșeală:** preamărirea acelui sidr într-un fel care I se cuvine numai lui Allah.

**A doua greșeală:** rămânerea lângă el, sperând să primească binecuvântare de la el.

**A treia greșeală:** atârnarea armelor de el pentru ca binecuvântarea lui să ajungă la ele.

Asemenea greșeli și practici apar atunci când omul se află într-o stare de neștiință păgână și rătăcire oarbă. De aceea, Abū Wāqid i-a adus Profetului ﷺ această scuză: „Nu trecuse mult timp de când părăsiserăm necredința.” Adică nu cunoșteau în amănunt Islamul și rânduielile Legii și de aceea îi ceruseră Profetului ﷺ ceea ce îi ceruseră. Însă cel care a dobândit o înțelegere temeinică a monoteismului, îi cunoaște pe deplin învățăturile și știe cauzele și mijloacele asocierii altora cu Allah nu spune asemenea lucruri.

Înțelegem astfel că binecuvântarea nu se dobândește decât de la Allah și nu se câștigă decât prin ascultare față de El și prin urmarea Legii Sale. Omul nu trebuie să o caute pe căi îndepărtate, deviate și greșite, îndreptându-se către anumite locuri ca să rămână acolo, să se frece de ele, să ia din pământul lor sau să facă alte asemenea practici ale ignoranței păgâne. Acestea nu sunt mijloace de a dobândi binecuvântarea, ci pricini ale nimicirii ei, pentru că sunt asociere a altora cu Allah. Aceasta este cea mai mare pricină prin care se nimicește binecuvântarea, fiind cel mai mare, cel mai primejdios, cel mai respingător și cel mai cumplit păcat.

Îl rugăm pe Allah, Cel Măreț și Preaînalt, prin Numele Sale cele frumoase și prin Însușirile Sale înalte, să binecuvânteze auzul, vederea, soții și urmașii noștri și să ne ferească de pricinile nimicirii binecuvântării. El, Binecuvântatul și Preaînaltul, aude rugăciunea, este Cel în Care se pune nădejdea, ne este de ajuns și este Cel mai bun Ocrotitor.

Allah să îl binecuvânteze și să îi dăruiască pace Profetului nostru Muḥammad, familiei sale și tuturor companionilor săi!