Avertisment împotriva excesului și risipei

Au urmat apoi câteva întrebări, la care șeicul a răspuns astfel.

1. A vorbi despre binefacerea Domnului

**Întrebare:** Allah Preaînaltul a spus:

„Iar despre binefacerea Domnului tău vorbește!”

Dacă omul are putința de a trăi în belșug, se încadrează aceasta în cuvintele acestui verset nobil? Ce înseamnă: „Iar despre binefacerea Domnului tău vorbește”?

**Răspuns:** Înțelesul versetului este că Allah i-a poruncit Profetului ﷺ să vorbească despre binefacerile lui Allah și să-I mulțumească prin cuvânt, așa cum Îi mulțumește prin faptă. A vorbi despre binefaceri înseamnă, de pildă, ca musulmanul să spună: „Suntem în bine, lauda I se cuvine lui Allah; avem mult bine și multe binefaceri. Îi mulțumim lui Allah pentru aceasta.”

Să nu spună: „Suntem neputincioși și nu avem nimic.” Dimpotrivă, Îi mulțumește lui Allah, vorbește despre binefacerile Sale și recunoaște binele pe care El i l-a dăruit. Să nu vorbească mereu despre lipsuri, spunând că nu are avere, îmbrăcăminte sau una și alta. Dimpotrivă, să vorbească despre binefacerile lui Allah și să-I mulțumească, El fiind Cel care dăruiește.

Dacă Allah i-a dat o binefacere, se cuvine să-i fie văzute urmele în îmbrăcămintea, mâncarea și băutura lui. Să nu se înfățișeze ca sărac, deși Allah l-a îmbogățit și i-a dat îndeajuns. Să nu poarte veșmintele și să nu mănânce hrana celor săraci, ci să se vadă asupra sa binefacerile lui Allah în mâncare, băutură și îmbrăcăminte. Totuși, aceasta nu îngăduie exagerarea care duce la exces și risipă.

2. Cheltuielile peste măsură la înmormântări

**Întrebare:** Care este hotărârea privitoare la cheltuielile luxoase și excesive prin care familia răposatului se împovărează pentru a pregăti ospețe celor veniți să aducă condoleanțe? Există și obiceiul de a stabili pentru acestea a treia, a opta și a patruzecea zi după moarte.

**Răspuns:** Acestea nu au nicio temelie. Dimpotrivă, sunt o inovație, un lucru respingător și o practică a vremii neștiinței. Familiei răposatului nu-i este îngăduit să pregătească ospețe pentru cei veniți cu condoleanțe, nici în prima zi, nici în a treia, a patra, a zecea ori a patruzecea, nici în vreo altă zi. Toate acestea sunt inovații și obiceiuri din vremea neștiinței, fără nicio întemeiere.

Dimpotrivă, trebuie să-I aducă laudă și mulțumire lui Allah pentru ceea ce El a hotărât, să-I ceară să le dăruiască răbdare și să-i ajute să îndure necazul, fără să pregătească mâncare pentru oameni.

Jarīr ibn ʿAbd Allāh al-Bajalī, unul dintre companioni, Allah să fie mulțumit de el, a spus:

„Socoteam adunarea la familia răposatului și pregătirea hranei după înmormântare ca făcând parte din bocit.”

Companionii socoteau aceste lucruri ca făcând parte din bocit, deoarece Trimisul ﷺ le-a oprit. În schimb, rudelor și vecinilor familiei îndoliate le este rânduit să pregătească hrană pentru ea, pentru că ea este ocupată cu necazul. Când a sosit vestea morții lui Jaʿfar ibn Abī Ṭālib, Allah să fie mulțumit de el, în bătălia de la Muʾtah, în Iordania, Profetul ﷺ le-a poruncit celor din casa sa să pregătească hrană pentru familia lui Jaʿfar și a spus:

„A venit asupra lor un lucru care îi ține ocupați.”

Cât despre familia răposatului, ea nu trebuie să pregătească hrană pentru oameni nici în prima zi, nici în a treia, a patra, a zecea ori în altă zi. Totuși, nu este nimic rău dacă gătește pentru ea însăși ori pentru un oaspete. A-i aduna însă pe oameni pentru condoleanțe și a le pregăti ospăț nu este îngăduit, pentru că se împotrivește Sunnei.

3. Petrecerile costisitoare la hoteluri și în sălile de nunți

**Întrebare:** Petrecerile organizate în hoteluri, care costă sume uriașe, sunt excesive? Dacă sunt astfel, vă rugăm să ne atrageți atenția asupra acestui lucru.

**Răspuns:** Petrecerile organizate în hoteluri cuprind greșeli și mai multe lucruri de reproșat. De obicei, ele presupun cheltuieli excesive, mai mari decât este nevoie. În al doilea rând, duc la împovărare în pregătirea ospețelor, la cheltuieli fără măsură și la venirea unor oameni de care nu este nevoie.

În al treilea rând, pot duce la amestecul bărbaților cu femeile, fie dintre angajații hotelului, fie dintre ceilalți. Acest amestec este un rău și un lucru respingător. Tot astfel sunt sălile de nunți închiriate cu sume mari: trebuie părăsite și trebuie evitată această împovărare, din grijă față de oameni și pentru a păstra cumpătarea și a ne feri de exces și risipă. Astfel, cei cu un venit mijlociu se pot căsători fără cheltuieli peste puteri. Dacă cineva vede că vărul ori o altă rudă a sa trebuie să se împovăreze cu hoteluri și ospețe mari, va fi silit fie să-i urmeze pe ceilalți, îndatorându-se și făcând cheltuieli uriașe, fie să rămână în urmă și să amâne căsătoria de teamă acestor costuri.

Îi sfătuiesc pe toți frații musulmani să nu organizeze nunțile în hoteluri și în săli scumpe de nunți, ci în spații mai mici, cu cheltuieli puține, sau acasă. Nu este nimic rău în aceasta. A renunța la sălile de nunți și a ține petrecerea acasă, acolo unde este cu putință, este mai bine și mai departe de cheltuieli peste puteri și de exces. La Allah căutăm ajutor.

4. Veșmintele miresei și cântatul la nuntă

**Întrebare:** Ca o completare la răspunsul anterior: ați spus că bărbatului îi este interzis să-și lase veșmântul să coboare prea mult și că femeii îi este de asemenea interzis dacă o face din trufie. Ce spuneți despre rochia de nuntă pe care mireasa o târăște în urmă, cu o trenă de aproape trei metri? Și ce spuneți despre banii plătiți cântărețelor în noaptea nunții?

**Răspuns:** În ceea ce privește femeia, Sunnah este să-și lase veșmântul să coboare cu o palmă și să nu depășească un cot, pentru a se acoperi și a nu-și arăta picioarele. A depăși un cot, în cazul miresei ori al altei femei, nu este îngăduit. Aceasta este irosirea pe nedrept a banilor pe veșminte cu prețuri foarte mari. Trebuie păstrată cumpătarea în îmbrăcăminte. Nu este nevoie să fie împodobită cu lucruri pe care se cheltuiesc sume uriașe, care ar putea folosi comunității în religie și în viața ei lumească.

Cât despre cântărețe, nu este îngăduit să fie aduse cu sume mari. Dacă însă o femeie cântă în mod obișnuit, simplu și fără multe pretenții, pentru puțin timp din noapte, spre a arăta bucuria și a face cunoscută căsătoria, nu este nimic rău.

Cântatul și daff-ul la nuntă sunt îngăduite, ba chiar recomandate, dacă nu duc la rău. Să fie însă numai între femei, pentru o parte a nopții, fără a le face să petreacă noaptea treze și fără difuzor. Să fie cântate doar cântecele obișnuite, prin care mireasa este felicitată și sunt lăudați mireasa și soțul ei ori familia ei, și alte cuvinte asemănătoare, care nu cuprind rău. Să fie între femei, fără niciun bărbat amestecat printre ele, și fără difuzor. Nu este nimic rău în aceasta, așa cum era obiceiul urmat în vremea Profetului ﷺ și a companionilor.

Fălirea prin cântărețe și prin sumele uriașe plătite lor este însă un lucru respingător, neîngăduit. Tot astfel sunt difuzoarele: ele îi deranjează pe oameni și țin lumea trează până când este pierdută rugăciunea de Fajr. Acest rău trebuie părăsit.

5. Mâncarea rămasă după petreceri

**Întrebare:** Ce părere aveți despre excesul foarte mare de mâncare pregătită la petreceri, care ajunge apoi în sacii de gunoi? Există o soluție? Unde trebuie puse resturile de mâncare?

**Răspuns:** Răspunsul a fost dat mai înainte: aceasta nu este îngăduit. Excesul este neîngăduit atât la ospețele de nuntă, cât și la celelalte ospețe. Cel care organizează masa trebuie să urmărească măsura necesară. Hrana de care nu mai are nevoie să nu fie aruncată, ci să fie dată unor organizații care o primesc, cum ar fi asociațiile de binefacere, unor săraci ori chiar animalelor.

Trebuie dusă celor care pot trage folos din ea, nu aruncată în deșeuri, în gunoi sau lângă necurățenii. Dimpotrivă, să fie dusă nevoiașilor. Dacă nu se găsesc oameni care au nevoie de ea, să fie pusă într-un loc curat și ferit, nici pe drumuri, nici lângă murdării, în nădejdea că va veni cineva s-o mănânce, om ori animal. Astfel nici nu se înjosește, nici nu se pierde. Aceasta se face când nu există altă cale. Dacă însă sunt lucrători ori săraci care o mănâncă, trebuie dusă lor sau uscată, pentru a putea fi transportată celor care au nevoie de ea, chiar și ca hrană pentru animale.

Dacă se păstrează cumpătarea și se renunță la cheltuieli peste puteri, hrana rămasă va fi mai puțină.

6. Autenticitatea relatării „Nu mâncăm până nu ni se face foame”

**Întrebare:** Nu știm cât de autentică este această relatare: „Noi suntem un neam care nu mănâncă până nu i se face foame, iar când mănâncă, nu se satură.”

**Răspuns:** Ea este relatată în legătură cu unele delegații și are un lanț de transmitere slab. Se relatează că aceștia au pus pe seama Profetului ﷺ cuvintele:

„Noi suntem un neam care nu mănâncă până nu i se face foame, iar când mănâncă, nu se satură.”

Voiau să spună că sunt cumpătați. Acest înțeles este corect, însă lanțul de transmitere este slab. [Pentru aceasta, vezi **Zād al-maʿād** și **al-Bidāyah** de Ibn Kathīr.]

Aceasta îi este de folos omului: să mănânce când îi este foame ori când are nevoie și, atunci când mănâncă, să nu întreacă măsura și să nu ajungă la o sațietate prea mare. A se sătura fără vătămare nu este însă un lucru rău.

Oamenii mâncau și se săturau în vremea Profetului ﷺ și în alte vremuri. Lucrul de care trebuie să se ferească este însă sațietatea vădit prea mare. Profetul ﷺ era uneori chemat la ospețe ori îi primea el pe oameni și le spunea să mănânce; ei mâncau și se săturau, apoi mânca și el ﷺ, împreună cu companionii rămași.

Se relatează că, în vremea sa, Jābir ibn ʿAbd Allāh al-Anṣārī l-a chemat pe Profet ﷺ, în ziua alianțelor, la bătălia Șanțului, să mănânce dintr-un ied mic și puțin orz. Profetul ﷺ a poruncit să fie tăiate pâinea și carnea și a început să-i cheme pe oameni câte zece. Ei mâncau și se săturau, apoi ieșeau și veneau alți zece, și tot așa. Allah a binecuvântat orzul și iedul, iar din ele a mâncat o mulțime mare. A rămas atât de multă hrană încât au împărțit-o vecinilor.

Într-o altă zi, Profetul ﷺ le-a dat lapte oamenilor din Ṣuffah. Abū Hurayrah a relatat: „Le-am dat să bea până s-au săturat.” Apoi Profetul ﷺ a spus:

„Bea, o, Abū Hurayrah!”

El a spus: „Am băut.” Apoi i-a spus din nou: „Bea!”, și a băut, apoi iarăși: „Bea!”, și a băut. În cele din urmă a spus: „Pe Cel care te-a trimis cu adevărul, nu mai găsesc loc pentru el.” Atunci Profetul ﷺ a luat ceea ce rămăsese și a băut. Aceasta arată că este îngăduit să te saturi cu mâncare și băutură, fără însă a-ți face rău.

7. Vasele placate cu aur

**Întrebare:** Dacă un vas este placat cu aur, fără să fie din aur masiv, este interzis să fie folosit? Se aplică în acest caz hadithul: „Nu mâncați din vase de aur și argint”?

**Răspuns:** Da. Învățații au arătat că interdicția se aplică și acestui caz. Profetul ﷺ a spus:

„Nu beți din vase de aur și argint și nu mâncați din farfuriile lor, căci ele sunt ale lor în această lume și ale voastre în Viața de Apoi.”

El ﷺ a mai spus:

„Cel care mănâncă ori bea dintr-un vas de aur sau argint nu face decât să înghită în pântecele său focul Iadului.”

Al-Dāraquṭnī, care a considerat relatarea bună, și al-Bayhaqī au relatat de la Ibn ʿUmar, Allah să fie mulțumit de amândoi, care a atribuit Profetului ﷺ cuvintele:

„Cel care bea dintr-un vas de aur sau argint ori dintr-un vas care conține ceva din acestea nu face decât să înghită în pântecele său focul Iadului.”

Cuvintele sale ﷺ: „Cel care bea dintr-un vas de aur sau argint” cuprind atât vasul din aur ori argint, cât și vasul placat cu unul dintre ele. Placarea cuprinde podoaba și frumusețea aurului, de aceea este oprită potrivit acestui hadith. Tot astfel, vasele mici, precum ceștile de ceai sau cafea și lingurile, nu trebuie să fie din aur ori argint. Dimpotrivă, trebuie să ne ferim de acestea. Dacă Allah le-a dăruit oamenilor belșug, trebuie să rămână în limitele Legii Sale și să nu le depășească. Cine are mai mult să cheltuiască pentru robii nevoiași ai lui Allah, fără exces și fără risipă.

8. Zakātul bijuteriilor

**Întrebare:** Unele femei întrec măsura în purtarea aurului, deși le este îngăduit să-l poarte. Care este hotărârea privind zakātul aurului? Desigur, zakātul este una dintre ramurile temei noastre despre consum și cheltuieli.

**Răspuns:** Aurul și mătasea au fost îngăduite femeilor, nu și bărbaților, după cum s-a relatat de la Trimisul lui Allah ﷺ că a spus:

„Aurul și mătasea au fost îngăduite femeilor din comunitatea mea și le-au fost interzise bărbaților ei.”

Relatat de Aḥmad, al-Nasāʾī și al-Tirmidhī, care l-a declarat autentic, de la Abū Mūsā al-Ashʿarī, Allah să fie mulțumit de el.

Învățații au avut păreri diferite: se datorează zakāt pentru bijuterii sau nu? Unii au considerat că nu se datorează pentru bijuteriile pe care femeia le poartă ori le împrumută. Alții au considerat că se datorează, iar aceasta este părerea corectă: zakātul este obligatoriu dacă ele ating niṣābul și trece asupra lor un an, potrivit sensului general al dovezilor.

Niṣābul este de douăzeci de miṯqāl de aur și o sută patruzeci de miṯqāl de argint. Dacă bijuteriile din aur — coliere, brățări și altele asemenea — ajung la douăzeci de miṯqāl, se datorează zakāt pentru ele. Douăzeci de miṯqāl echivalează cu unsprezece monede saudite de aur și jumătate, adică 92 de grame. Dacă bijuteriile din aur ating această cantitate, 92 de grame — unsprezece monede și jumătate —, se datorează zakāt pentru ele. Zakātul este de un sfert dintr-o zecime: douăzeci și cinci din fiecare mie, la fiecare an.

S-a relatat în mod autentic de la Trimisul lui Allah ﷺ că o femeie a venit la el, iar fiica ei purta două brățări de aur. El a întrebat:

„Plătești zakātul pentru acestea?” Ea a spus: „Nu.” El a întrebat: „Te-ar bucura ca Allah să-ți pună în locul lor, în Ziua Învierii, două brățări de foc?”

Relatatorul, ʿAbd Allāh ibn ʿAmr ibn al-ʿĀṣ, Allah să fie mulțumit de amândoi, a spus: „Le-a scos, le-a pus înaintea Profetului ﷺ și a spus: «Sunt pentru Allah și Trimisul Său.»” Relatat de Abū Dāwūd și al-Nasāʾī, cu un lanț autentic.

Umm Salamah, Allah să fie mulțumit de ea, care purta podoabe de aur, a întrebat:

„Este aceasta o avere tezaurizată, o, Trimis al lui Allah?” El ﷺ a răspuns: „Ceea ce ajunge la cantitatea pentru care se datorează zakāt și pentru care acesta este plătit nu este o avere tezaurizată.”

Abū Dāwūd a relatat, cu un lanț autentic, de la ʿĀʾishah, Allah să fie mulțumit de ea: „Trimisul lui Allah ﷺ a venit la mine când purtam pe mâini inele de argint și m-a întrebat:”

„«Ce sunt acestea, o, ʿĀʾishah?» Am spus: «Le-am făcut ca să mă împodobesc pentru tine, o, Trimis al lui Allah.» El a întrebat: «Le plătești zakātul?» Am spus: «Nu» — ori alte cuvinte asemenea, după voia lui Allah. El a spus: «Îți sunt de ajuns pentru Foc.»”

Al-Ḥākim l-a declarat autentic, după cum a amintit al-Ḥāfiẓ Ibn Ḥajar în **Bulūgh al-marām**. Cuvântul *wariq* înseamnă argint.

Aceasta arată că averea pentru care nu se plătește zakāt este o avere tezaurizată, prin care stăpânul ei va fi pedepsit în Ziua Învierii. La Allah căutăm adăpost!

Îi cerem lui Allah să le dăruiască tuturor izbândă, ajutor, călăuzire și fapte drepte. Îl rugăm totodată să ne dăruiască mie, vouă și tuturor musulmanilor izbândă în ceea ce este spre binele Islamului și să ne ia pe toți din această viață rămânând în el. El este Cel care aude și este Aproape. Allah să-l binecuvânteze și să-i dăruiască pace lui Muḥammad, familiei sale și tuturor companionilor săi.