Acest articol este o traducere integrală în limba română după articolul publicat pe Athari Archive. Republicat cu permisiune. Sursa originală: Is Allah A Name Or A Title?.
Cuvântul Allah, conform mai multor lexicoane arabe, înseamnă „Ființa care cuprinde toate atributele perfecțiunii”, Ființa care este perfectă în toate privințele, în cunoașterea Sa, puterea Sa și așa mai departe, și care posedă cele mai bune și mai nobile calități imaginabile în cel mai înalt grad. Acest sens este susținut de Nobilul Qur’an când spune:
„Ale Lui sunt cele mai bune, sau cele mai frumoase, nume.” (17:110, 20:8 și 7:180)
Contrar credinței populare, cuvântul Allah nu este o contragere a luial-ilah, al însemnând „the”, iar ilah însemnând „dumnezeu”.
Dacă ar fi fost așa, atunci expresia ya Allah, „O, Allah!”, ar fi fost negramaticală, deoarece, conform limbii arabe, când te adresezi cuiva prin forma vocativă ya urmată de un titlu, al, „the”, trebuie eliminat din titlu. De exemplu, nu poți spune ya ar-rabb, ci trebuie să spuiya rabb, pentru „O, Domnule”. Așadar, dacă termenul Allah ar fial-ilah, „Dumnezeul”, nu am putea spune ya Allah, ceea ce totuși spunem.
Lane’s Arabic-English Lexicon, care se bazează pe dicționare arabe clasice, spune sub termenul Allah, citând multe autorități lingvistice:
„Allah ... este un nume propriu aplicat Ființei care există în mod necesar, prin Sine Însuși, cuprinzând toate atributele perfecțiunii, un nume propriu care denotă adevăratul Dumnezeu ... al-ul fiind inseparabil de el, nu derivat...”
Allah este, prin urmare, un nume propriu, nu derivat din altceva, iar al este inseparabil de el. Cuvântul al-ilah, dumnezeul, este un cuvânt diferit.
Cuvântul Allah este unic printre numele lui Dumnezeu în toate limbile omenirii, prin faptul că nu a fost niciodată aplicat vreunei ființe în afară de Dumnezeu. Arabii preislamici îl foloseau pentru a se referi la Ființa Supremă și nu l-au aplicat niciunuia dintre celelalte lucruri pe care le adorau.
Alte nume ale lui Dumnezeu folosite de omenire, precum „domn”, „dumnezeu”, „khuda” și altele, au fost folosite și pentru ființe în afară de Dumnezeu. Ele au sensuri care se referă la un anumit atribut al lui Dumnezeu, dar „Allah” este numele care se referă la Ființa Însăși ca nume personal al Său.
Însuși Nobilul Qur’an face referire la unicitatea numelui Allah când spune: „Cunoști pe cineva care poate fi numit împreună cu El?” (19:65)
„Cu adevărat, Eu sunt Allah! Nu există dumnezeu vrednic de adorare în afară de Mine. Așadar, adoră-Mă doar pe Mine și stabilește rugăciunea pentru pomenirea Mea.” (20:14)