Traducere integrală în română a articolului Why Do Women Get Less Inheritance?, de ISHAQ. K, publicat pe Athari Archive. Republicat cu permisiunea autorului.
Înțelepciunea diferenței dintre cotele de moștenire
Shaykh Muhammad al-Amin ash-Shinqiti explică faptul că partea mai mare de moștenire acordată bărbatului în anumite situații este legată de responsabilitățile financiare care îi revin. Bărbatul are obligația de a-i întreține pe alții, astfel încât averea sa este permanent supusă diminuării prin cheltuielile de întreținere și sprijin financiar. Femeia, în schimb, este în general întreținută de altcineva, astfel încât averea ei se păstrează și poate continua să crească. De aceea, acordarea unei părți mai mari celui a cărui avere este de așteptat să scadă are o hikmah — o înțelepciune — evidentă.
Această diferență ține, așadar, de responsabilitatea financiară, nu de valoarea personală a unuia dintre sexe. Partea mai mare corespunde poverii financiare mai mari a bărbatului. Moștenirea sa nu îi rămâne exclusiv lui, deoarece are obligația să cheltuiască din ea pentru cei aflați în întreținerea sa. Bunurile femeii, în schimb, rămân ale ei, iar întreținerea îi este asigurată. (Adwa al-Bayan, Muhammad al-Amin ash-Shinqiti, 1/186–187.)
Cotele sunt stabilite de Shariʿah
Regula potrivit căreia „bărbatului îi revine partea a două femei” se aplică în anumite configurații succesorale și nu trebuie înțeleasă ca însemnând că orice femeie primește întotdeauna mai puțin decât orice bărbat. Coranul însuși stabilește cote diferite în funcție de legătura fiecărui moștenitor cu defunctul și de ceilalți moștenitori existenți. De exemplu, o singură fiică primește jumătate atunci când moștenește singură, iar două fiice primesc două treimi atunci când nu există un fiu.
Cota celor două fiice este indicată de cuvintele lui Allah: „Bărbatului îi revine partea a două femei.” Ea este susținută și de regula privitoare la două surori, cărora li se atribuie explicit două treimi. Întrucât fiicele sunt mai apropiate de defunct și au un temei succesoral mai puternic decât surorile, cele două fiice sunt cu atât mai îndreptățite la două treimi. Acesta este un exemplu de mafhum al-muwafaqah — implicație concordantă —, în care situația nemenționată este cu atât mai îndreptățită să primească regula aplicată situației menționate explicit. (Adwa al-Bayan, Muhammad al-Amin ash-Shinqiti, 1/363–366.)
Explicația profetică
Sunnah clarifică în continuare această împărțire. Când cele două fiice ale lui Saʿd ibn ar-Rabiʿ au fost lipsite de averea tatălui lor de către unchiul patern, Trimisul lui Allah ﷺ a poruncit ca fiicelor să li se dea două treimi, mamei lor o optime, iar restul să îi revină unchiului patern. Aceasta confirmă că părțile de moștenire prescrise sunt stabilite de Shariʿah potrivit situației fiecărui moștenitor. (Musnad Ahmad, 3/352; Sunan Abi Dawud 2891; Jamiʿ at-Tirmidhi 2092; Sunan Ibn Majah 2720.)
Sfârșitul rezumatului din articolul original.
Traducerea tafsirului lui ash-Shinqiti
Shaykh Muhammad al-Amin ash-Shinqiti a spus: „Datorită acestei înțelepciuni, partea bărbatului din moștenire a fost stabilită la dublul celei a femeii. Aceasta deoarece cel care are obligația să întrețină pe altcineva se așteaptă ca averea sa să scadă, pe când cea întreținută de altcineva se așteaptă ca averea ei să crească. Înțelepciunea acordării unei părți mai mari celui care se așteaptă la o scădere, față de cea care se așteaptă la o creștere, este evidentă.”
Adwaʾ al-Bayan, 1/186–187.
Consultă paginile originale în arabă (PDF, găzduit de Athari Archive)
Shaykh Muhammad al-Amin ash-Shinqiti despre cota de moștenire a două fiice
Allah Preaînaltul spune:
„Dacă sunt fiice, mai mult de două, ele primesc două treimi din ceea ce a lăsat; iar dacă este una singură, ea primește jumătate.” (an-Nisaʾ 4:11)
Allah afirmă explicit în acest verset nobil că, dacă fiicele sunt trei sau mai multe, ele primesc două treimi. Cuvintele Sale „mai mult de două” pot părea să implice că două fiice nu primesc aceeași cotă. El afirmă explicit și că o singură fiică primește jumătate, ceea ce poate fi înțeles, de asemenea, ca însemnând că două fiice nu primesc nici jumătate. Prin urmare, luând în considerare numai aceste cuvinte, versetul nu precizează explicit cota exactă de moștenire a două fiice.
Totuși, Allah a indicat în două locuri că formularea „mai mult de două” nu comportă un mafhum al-mukhalafah — o implicație contrară — și că două fiice primesc, de asemenea, două treimi.
Primul indiciu
Primul îl constituie cuvintele lui Allah:
„Bărbatului îi revine partea a două femei.” (an-Nisaʾ 4:11)
Nu există dezacord că, atunci când un fiu moștenește împreună cu o fiică, fiul primește două treimi. Prin urmare, trebuie să existe o situație în care partea a două femei să fie de două treimi. În caz contrar, afirmația că bărbatul primește „partea a două femei” nu ar fi corectă, deoarece două treimi nu ar reprezenta, în nicio situație, partea care le revine împreună la două femei.
Aceasta nu poate fi situația în care două fiice moștenesc împreună cu un fiu, deoarece nu există o situație în care două fiice să moștenească împreună cu un fiu și să primească împreună două treimi. Așadar, trebuie să fie vorba despre situația în care cele două fiice moștenesc fără un fiu.
Unii au obiectat că acest raționament este circular. Ei au spus că, pentru a ști că fiul primește două treimi în situația amintită, trebuie mai întâi cunoscută partea a două femei, întrucât din verset se știe doar că bărbatul primește partea a două femei. Dacă partea celor două femei este apoi dedusă din partea bărbatului, raționamentul ar fi circular.
Obiecția nu este întemeiată. Ceea ce se deduce din partea fiului este cota precisă atribuită celor două fiice, și anume două treimi. Însă, pentru a cunoaște partea fiului, este suficient să fie cunoscută partea a două femei în sens general. Nu există, așadar, circularitate, deoarece cele două chestiuni sunt privite din perspective diferite.
Unii au mai obiectat spunând că, atunci când un fiu moștenește împreună cu două fiice, fiul primește jumătate, ceea ce ar indica faptul că partea prescrisă celor două fiice este jumătate.
Prima interpretare este susținută suplimentar de faptul că, atunci când două fiice moștenesc împreună cu un fiu, ele au dreptul la jumătate. Se știe, prin urmare, că atunci când moștenesc fără el au dreptul la mai mult. Aceasta deoarece o fiică, atunci când moștenește singură, primește jumătate, iar când moștenește împreună cu un fiu primește o treime.
Acest lucru devine și mai limpede dacă observăm că o fiică, atunci când moștenește împreună cu un fiu, primește o treime, fără vreun dezacord. Dacă are dreptul la o treime când moștenește împreună cu un bărbat, cu atât mai mult are dreptul la această parte când moștenește împreună cu o altă femeie.
Devine astfel limpede că Allah, Cel Slăvit și Preaînalt, a indicat moștenirea celor două fiice prin cuvintele Sale:
„Bărbatului îi revine partea a două femei.” (an-Nisaʾ 4:11)
Aceasta este explicația prezentată. Apoi El a menționat regula privitoare la un grup de fiice și regula privitoare la o singură fiică, spunând:
„Dacă sunt fiice, mai mult de două, ele primesc două treimi din ceea ce a lăsat; iar dacă este una singură, ea primește jumătate.” (an-Nisaʾ 4:11)
Acest lucru este și mai clar prin faptul că Allah a legat această afirmație de cea precedentă prin particula cu sensul de „atunci” sau „așadar”, în cuvintele Sale „Dacă sunt fiice”. Dacă afirmația precedentă nu ar conține niciun indiciu despre cota de moștenire a femeilor, această legătură nu ar fi potrivită. Acest lucru este evident.
Al doilea indiciu
Al doilea loc este afirmația lui Allah despre două surori:
„Dacă sunt două surori, ele primesc două treimi din ceea ce a lăsat.” (an-Nisaʾ 4:176)
Fiica are o legătură de sânge mai apropiată cu defunctul și un temei succesoral mai puternic decât sora, fără vreun dezacord. Prin urmare, când Allah spune explicit că două surori primesc două treimi, se înțelege că și două fiice primesc două treimi, ele fiind cu atât mai îndreptățite la această regulă.
Majoritatea învățaților consideră că fahwa al-khitab — sensul implicit mai puternic al formulării —, adică mafhum al-muwafaqah, implicația concordantă prin care situația nemenționată este cu atât mai îndreptățită la regula aplicată situației menționate explicit, ține de indicația formulării înseși și nu reprezintă qiyas — analogie. Aceasta diferă de opinia lui ash-Shafiʿi (d. 204 H) și a unui grup de învățați.
Așadar, când Allah, Cel Binecuvântat și Preaînalt, a explicat că două surori primesc două treimi, acest lucru indică faptul că și două fiice primesc două treimi, ele fiind cu atât mai îndreptățite la această regulă.
La fel, Allah spune explicit că mai mult de două fiice primesc doar două treimi, fără să menționeze separat regula pentru mai mult de două surori. Și aceasta indică, printr-o implicație cu atât mai puternică, faptul că mai mult de două surori nu primesc peste două treimi. Întrucât Allah nu le-a acordat fiicelor mai mult de două treimi, se știe că nici surorile, al căror temei succesoral este mai slab, nu au dreptul la mai mult.
În ambele cazuri, situația nemenționată este cu atât mai îndreptățită la regula aplicată situației menționate explicit. Aceasta arată că Allah a voit ca regula să fie înțeleasă din aceste cuvinte.
Hadithul despre cele două fiice ale lui Saʿd
Cele menționate sunt clarificate suplimentar de relatarea transmisă de imamul Ahmad ibn Hanbal (d. 241 H), Abu Dawud as-Sijistani (d. 275 H), at-Tirmidhi (d. 279 H) și Ibn Majah (d. 273 H), de la Jabir ibn ʿAbd Allah (d. 78 H), Allah să fie mulțumit de el.
Jabir a spus că soția lui Saʿd ibn ar-Rabiʿ (d. 3 H) a venit la Trimisul lui Allah ﷺ și a spus:
„O, Trimis al lui Allah, acestea sunt cele două fiice ale lui Saʿd. Tatăl lor a fost ucis în ziua de Uhud, iar unchiul lor patern le-a luat averea și nu le-a lăsat nimic. Ele nu se pot căsători dacă nu au avere.”
Profetul ﷺ a spus:
„Allah va hotărî în această privință.”
Apoi a fost revelat versetul despre moștenire. Trimisul lui Allah ﷺ a trimis după unchiul lor patern și a spus:
„Dă-le celor două fiice ale lui Saʿd două treimi, dă-i mamei lor o optime, iar ceea ce rămâne este al tău.”
(Musnad Ahmad, 3/352; Sunan Abi Dawud 2891; Jamiʿ at-Tirmidhi 2092; Sunan Ibn Majah 2720.) dorar.net
Opinia atribuită lui Ibn ʿAbbas
Cât despre ceea ce se relatează de la Ibn ʿAbbas (d. 68 H), Allah să fie mulțumit de amândoi, că ar fi considerat că două fiice primesc jumătate, întrucât Allah spune:
„Dacă sunt fiice, mai mult de două, ele primesc două treimi din ceea ce a lăsat.” (an-Nisaʾ 4:11)
Potrivit acestei opinii, Allah a atribuit explicit două treimi numai atunci când fiicele sunt mai mult de două.
Există mai multe răspunsuri la aceasta.
Primul răspuns
Acestui raționament i se răspunde printr-un argument echivalent, deoarece Allah spune și:
„Iar dacă este una singură, ea primește jumătate.” (an-Nisaʾ 4:11)
Allah îi atribuie explicit jumătate unei singure fiice, făcând din faptul că este o singură fiică o condiție de care depinde dreptul la jumătate.
În usul al-fiqh — principiile jurisprudenței islamice — este stabilit că, atunci când sensuri implicite diferite par să se opună, i se acordă prioritate implicației mai puternice. Se știe că mafhum ash-shart — implicația condițională — este mai puternic decât mafhum az-zarf — implicația formulării adverbiale.
Dintre formele de implicație, înaintea implicației condiționale se află numai acelea pe care unii învățați le consideră parte a formulării explicite, nu a sensului implicit, precum negarea însoțită de afirmare, precum și anumite forme care exprimă restrângerea și o limită precizată. Celelalte forme sunt mai slabe decât implicația condițională.
În Maraqi as-Suʿud, de Sidi ʿAbd Allah ibn al-Hajj Ibrahim al-ʿAlawi ash-Shinqiti (d. 1233 H), treptele lui mafhum al-mukhalafah — implicația contrară — sunt descrise astfel:
„Cea mai înaltă dintre ele este cunoscută doar de învățați, urmată de cea care se apropie ca putere de formularea explicită.
Apoi vine condiția, urmată de însușirea descriptivă relevantă, iar apoi de însușirea descriptivă necondiționată, apropiată de aceasta.
Apoi vine implicația numerică. Prioritatea urmează această ordine, iar ea are autoritate potrivit metodei clare.”
Autorul lucrării Jamʿ al-Jawamiʿ, Taj ad-Din as-Subki (d. 771 H), afirmă:
„O chestiune privind o limită precizată: s-a spus că ea ține de formularea explicită, însă opinia corectă este că ține de sensul implicit. Este urmată de condiție, apoi de însușirea descriptivă relevantă, apoi de însușirea descriptivă necondiționată, alta decât numărul, apoi de număr, apoi de așezarea cuvântului regizat înaintea celui care îl regizează și așa mai departe.”
De aici reiese că mafhum ash-shart — implicația condițională — din cuvintele lui Allah:
„Iar dacă este una singură, ea primește jumătate.” (an-Nisaʾ 4:11)
este mai puternic decât mafhum az-zarf — implicația formulării adverbiale — din cuvintele Sale:
„Dacă sunt fiice, mai mult de două.” (an-Nisaʾ 4:11)
Al doilea răspuns
Versetele coranice amintite deja indică faptul că două fiice primesc două treimi.
Al treilea răspuns
Profetul ﷺ le-a atribuit explicit două treimi celor două fiice în hadithul lui Jabir amintit mai sus.
Al patrulea răspuns
Se relatează, de asemenea, că Ibn ʿAbbas a renunțat ulterior la această opinie.
În Ruh al-Maʿani, de al-Alusi (d. 1270 H), se afirmă:
„În Sharh al-Yanbuʿ se transmite de la ash-Sharif Shams ad-Din al-Armuwi (d. 650 H) că acesta a spus în Sharh Faraʾid al-Wasit, de al-Armuwi: «Este stabilit în mod autentic că Ibn ʿAbbas, Allah să fie mulțumit de amândoi, a renunțat la acea opinie, astfel încât chestiunea a devenit una de consens.»”
Acestea sunt întocmai cuvintele sale.
Adwaʾ al-Bayan, 1/363–366.