Acest articol este o traducere integrală în limba română după articolul publicat pe Athari Archive. Republicat cu permisiune. Sursa originală: Hearing and Seeing.
Acest canal există deoarece Jahmiyyah și Muʿtazilah obișnuiau să nege auzul și vederea pentru Allah ﷻ și spuneau că acestea se referă la cunoașterea Lui. Profetul ﷺ a respins această credință când a spus că Allah ﷻ aude și vede, apoi a arătat spre ochiul și urechea sa, dovedind realitatea acestor atribute.
Imam Abu Dawud spune că aceasta îi respinge.
Acest hadith al ʿAishei رضي الله عنها, în care se spune că auzul lui Allah ﷻ cuprinde toate vocile, dovedește realitatea acestui atribut, nu faptul că el s-ar referi la cunoaștere.
Abu Maʿmar al-Hudhali (d. 236 AH), care a fost dintre Atbaʿ at-Tabiʿin, adică elevii Tabiʿinilor și ultima generație a Salafilor, a spus că cei care neagă că Allah ﷻ aude și vede sunt necredincioși.
Traducere: Imam ʿAbdullah ibn Ahmad (d. 241 AH) a spus: L-am auzit pe Abu Maʿmar al-Hudhali (d. 236 AH) spunând: „Oricine pretinde că Allah nu vorbește, nu aude, nu vede, nu Se mânie sau nu este mulțumit”, apoi a menționat alte atribute, „acela este necredincios în Allah. Dacă îl vezi stând lângă o fântână, aruncă-l în ea. Prin aceasta Îl ador pe Allah, căci ei sunt kuffar, necredincioși în Allah.”
Aceasta se găsește și în Kitab at-Tawhid de Ibn Mandah (d. 395 AH) și în ar-Radd de Ibn an-Najjad (d. 348 AH), ambele prin lanțul compilatorului (al-musannif). Formularea este: „Așadar, ei au trădat religia lui Allah, deoarece sunt kuffar.” Este consemnată și în Siyar Aʿlam an-Nubala (11/70), Kitab at-Tawhid de Ibn Mandah, p. 810, al-Ibanah al-Kubra (2/431), ar-Radd ʿala man Yaqul al-Qur’an Makhluq, p. 32, și Tarikh Baghdad (6/269).
Kitab as-Sunnah de ʿAbdullah, p. 269.
Imam Abu Yaʿla respinge înțelegerea Jahmiyyah și spune că, dacă sensul auzului și al vederii ar fi doar cunoaștere, Profetul ﷺ ar fi arătat spre inimă, care este locul cunoașterii, pentru a indica acest sens.
Dar, deoarece el a arătat spre ochi și ureche, ambele fiind locuri ale vederii și auzului, aceasta afirmă deosebirea dintre auz și vedere, pe de o parte, și cunoaștere, pe de altă parte. De asemenea, dovedește realitatea atributelor. Faptul că a arătat spre ochiul și urechea sa nu înseamnă că Allah are organe asemenea nouă pentru a auzi și a vedea, căci aceasta este imposibil pentru al-Qadim, Cel Preetern.
Traducere: Abu Muhammad al-Hasan ibn Muhammad al-Khallal (d. 439 AH) a relatat, în ambele sale lucrări despre tradițiile privitoare la akhbar as-sifat, prin lanțul său de la Abu Hurayrah, că Mesagerul lui Allah a recitat: „Într-adevăr, El este Cel care Aude totul, Cel care Vede totul” [Qur’an 17:1]. Apoi și-a pus un deget al mâinii lângă ureche și celălalt lângă ochi.
Într-o altă relatare: „Și-a pus degetul mare pe ureche și celălalt deget pe ochi.” Abu Muhammad a spus: „Acest hadith are un lanț de transmitere care îndeplinește condițiile lui Muslim; ar fi fost potrivit ca el să îl includă în Sahih-ul său. Este un hadith fără defect (ʿillah). Să știi că scopul acestui gest nu este afirmarea unui membru fizic sau a unei părți corporale pentru Allah, căci aceasta nu ar fi un atribut lăudabil de afirmat. Aceasta fiindcă este imposibil ca Preeternul (al-Qadim), Preaînalt este El, să aibă astfel de atribute. Mai degrabă, scopul acestui gest este afirmarea auzului și vederii, care indică faptul că Allah, Slăvit și Preaînalt este El, vede cele vizibile cu vederea Sa și aude cele auzibile cu auzul Său.
Prin urmare, el a arătat spre ureche și ochi pentru a afirma auzul și vederea, deoarece acestea sunt locurile auzului și vederii. Uneori un loc este numit cu numele atributului asociat cu el, din cauza apropierii și legăturii dintre ele. Mai mult, această relatare afirmă că atributul lui Allah de a fi Cel care Aude totul și Cel care Vede totul nu este sinonim cu atributul Său de a fi Atotcunoscător, așa cum au pretins unii teologi speculativi (ahl an-nazar). Ei nu au afirmat pentru Allah, Slăvit și Preaînalt este El, niciun sens specific sau semnificație suplimentară în descrierea Lui ca fiind Cel care Aude totul sau Cel care Vede totul, dincolo de sensul de Atotcunoscător. Această relatare afirmă realitatea auzului și vederii și faptul că acestea sunt atribute suplimentare față de cunoaștere. Dacă sensul auzului și vederii ar fi fost doar cunoaștere, el ar fi arătat spre inimă, care este locul cunoașterii, pentru a indica acest sens. Dar, deoarece a arătat spre ochi și ureche, ambele fiind locuri ale vederii și auzului, aceasta afirmă deosebirea dintre auz și vedere, pe de o parte, și cunoaștere, pe de altă parte.
Ibtal at-Ta’wilat li-Akhbar as-Sifat de Abu Yaʿla, p. 337-338.
Chiar și Abu Hasan al-Ashʿari respinge înțelegerea Jahmiyyah și îi aseamănă cu unii dintre creștini, care au afirmat și ei că auzul și vederea se referă la cunoaștere. Voi cita acum pe părintele bisericesc Augustin, care spune efectiv că auzul și vederea pentru Duhul Sfânt se referă la cunoașterea lui.
Unii așʿariți și maturidiți chiar susțin această opinie. Așadar, dacă îți spun aceasta, fă-le cunoscut că urmează doar înțelegerea salafilor lor, părinții bisericii: că Allah ﷻ, în realitate, nu aude și nu vede.
Traducere: Allah, Cel Atotputernic, a spus: „Și ai răbdare față de hotărârea Domnului tău, căci tu ești sub Ochii Noștri (bi-aʿyunina)” [Qur’an 52:48]. Și El a spus: „Ca să fii crescut sub Ochiul Meu” [Qur’an 20:39]. Și El a spus: „Iar Allah este Cel care Aude totul, Cel care Vede totul” [Qur’an 4:58]. Și Musa și Harun au spus: „Într-adevăr, Eu sunt cu voi amândoi; aud și văd” [Qur’an 20:46]. Astfel, El a informat despre auzul Său (samʿ), vederea Sa (basar) și faptul că vede (ru’yah). Jahmiyyah au negat că Allah are o față (wajh), așa cum a spus El, și au anulat faptul că El are auz, vedere și ochi. Ei au fost de acord cu creștinii, căci creștinii nu afirmă că Allah este Cel care Aude și Cel care Vede decât în sensul că El este doar Cunoscător. La fel este ceea ce au spus Jahmiyyah. Astfel, în realitate, afirmația Jahmiyyah este că ei spun: „Allah este Cunoscător”, dar nu spun „Cel care Aude” sau „Cel care Vede” decât în sensul de Cunoscător. Aceasta este și afirmația creștinilor.
al-Ibanah ʿan Usul ad-Diyanah de Abu Hasan al-Ashʿari, p. 441.
Augustin spunând că auzul și vederea sunt cunoaștere: https://www.newadvent.org/fathers/1701099.htm
Ibn Hajar menționează că Muʿtazilah au argumentat că Allah ﷻ nu poate auzi sau vedea, deoarece aceasta ar implica faptul că El are organe, precum un canal auditiv, astfel încât sunetul intră în urechile Sale. El îl citează și pe al-Bayhaqi afirmând că auzul și vederea sunt atribute distincte care nu se referă la cunoaștere.
Toți trei, Abu Hasan al-Ashʿari, al-Bayhaqi și Ibn Hajar, îi resping pe acei puțini așʿariți și maturidiți care cred că auzul și vederea se referă la cunoașterea Lui.
Traducere: Muʿtazilitul a argumentat că auzul rezultă din ajungerea undelor de aer audibile la nervul răspândit la baza timpanului, iar Allah este mult prea presus de a avea organe. I s-a răspuns că aceasta este doar o obișnuință pe care Allah a stabilit-o pentru ființele vii, făcând auzul să apară când aerul ajunge în locul menționat. Însă Allah, Slăvit și Preaînalt, aude toate lucrurile auzibile fără intermediari și vede toate lucrurile vizibile fără să aibă nevoie de confruntare fizică sau de emiterea unor raze. Esența (dhat) Creatorului, deși este Vie (hayy) și existentă (mawjud), nu seamănă cu esențele create; la fel, atributele Sale nu seamănă cu atributele altora. Al-Bayhaqi (d. 458 AH) a spus în al-Asma wa as-Sifat: „Cel care Aude totul este Cel care posedă auz prin care percepe toate lucrurile auzibile, iar Cel care Vede totul este Cel care posedă vedere prin care percepe toate lucrurile vizibile. Ambele, în privința lui Allah, sunt atribute inerente esenței Sale (qa’imah bi-dhatihi).” Versetul și hadithurile din acest capitol îi resping pe cei care pretind că atributele lui Allah de auz și vedere înseamnă doar cunoaștere.
Apoi al-Bayhaqi a menționat hadithul lui Abu Hurayrah (d. 59 AH), care a fost consemnat de Abu Dawud (d. 275 AH) cu un lanț puternic ce îndeplinește condițiile lui Muslim, relatat de Abu Yunus de la Abu Hurayrah: „L-am văzut pe Mesagerul lui Allah recitând [versetul], adică: «Într-adevăr, Allah vă poruncește să restituiți lucrurile încredințate stăpânilor lor... Într-adevăr, Allah este Cel care Aude totul, Cel care Vede totul» [Qur’an 4:58].” El și-a pus degetele; Abu Yunus a spus că Abu Hurayrah și-a pus degetul mare pe ureche și arătătorul pe ochi. Al-Bayhaqi a comentat: „Scopul acestui gest a fost afirmarea auzului și vederii pentru Allah prin arătarea locurilor lor la oameni, pentru a indica faptul că Allah posedă auz și vedere, nu doar cunoaștere. Dacă auzul și vederea ar fi însemnat doar cunoaștere, el ar fi arătat spre inimă, căci ea este locul cunoașterii. Însă Profetul a arătat spre ureche și ochi, care sunt asociate cu auzul și vederea, pentru a afirma aceste atribute în mod specific. El nu a intenționat să afirme organe, căci Allah, Preaînalt este El, este mult prea presus de atributele ființelor create.”
Fath al-Bari de Ibn Hajar (13/373).