At-Tawbah · 9:97–99

Versetele 97 la 99

„Beduinii”, adica locuitorii desertului si ai pustiului, „sunt mai inversunati in necredinta si ipocrizie” decat locuitorii oraselor, intre care se gasesc, de asemenea, necredinta si ipocrizie. Aceasta se explica prin mai multe lucruri. Ei cunosc mai putin invataturile religiei, faptele si hotararile Legii, de aceea sunt „mai predispusi la necunoasterea hotarelor celor pe care Allah le-a coborat Trimisului Sau”: temeliile credintei si hotararile poruncilor si interdictiilor.

Locuitorii oraselor au mai multe prilejuri sa cunoasca aceste hotare. Din aceasta cunoastere dobandesc conceptii corecte si o dorinta mai puternica de a savarsi faptele bune pe care le cunosc. In desert acestea lipsesc. Locuitorii oraselor sunt mai blanzi si mai dispusi sa raspunda celui care cheama la bine; ei petrec mai mult timp in preajma credinciosilor si au mai multe legaturi cu ei. De aceea sunt, in general, mai apropiati de bine. In ambele medii se gasesc credinciosi, necredinciosi si ipocriti, dar asprimea si duritatea sunt mai puternice la beduini.

Beduinii sunt si mai legati de averi si mai zgarciti cu ele. Unii „socotesc ceea ce cheltuiesc” ca Zakah sau pentru calea lui Allah „drept o pierdere”, adica o paguba care le micsoreaza averea. Ei nu urmaresc rasplata, nu urmaresc prin ea Fata lui Allah si cheltuiesc numai cu mare neplacere.

„Si asteapta sa se abata asupra voastra nenorocirile.” Din dusmanie si ura fata de credinciosi, ei asteapta ca schimbarile vremurilor si calamitatile sa-i loveasca. Insa raul asteptat de ei se va intoarce asupra lor: „Asupra lor sa se abata nenorocirea!” Credinciosii vor vedea infrangerea dusmanilor si vor avea sfarsitul cel bun. „Allah este Atoateauzitor, Atotstiutor”: El cunoaste intentiile si faptele lor, fie sincere, fie altfel.

Nu toti beduinii sunt vrednici de mustrare. Printre ei sunt unii care „cred in Allah si in Ziua de Apoi”, fiind astfel feriti de necredinta si ipocrizie, si lucreaza potrivit credintei. Ei „socotesc ceea ce cheltuiesc drept mijloace de apropiere de Allah”, cautand rasplata si voind Fata lui Allah, „si de dobandire a rugaciunilor Trimisului”, adica invocatiile si rugaciunile sale de binecuvantare pentru ei.

Allah arata folosul rugaciunii Trimisului: „Cu adevarat, aceasta este o apropiere pentru ei.” Ea ii apropie de Allah, le sporeste averile si le aduce binecuvantare. „Allah ii va face sa intre in mila Sa” impreuna cu robii Sai drepti. „Allah este Atoateiertator, Indurator”: El iarta pacatele mari ale celor care se caiesc si ii cuprinde pe robi in mila Sa atotcuprinzatoare, iar pe credinciosi ii deosebeste cu mila care ii ajuta sa implineasca binele, ii fereste de pacat si le daruieste felurite rasplati imbelsugate.

Versetul arata ca printre beduini, asemenea locuitorilor oraselor, se gasesc oameni laudati si oameni mustrati. Allah nu-i mustra pentru simplul fapt ca traiesc in desert, ci pentru parasirea poruncilor Sale. El arata si ca necredinta si ipocrizia cresc sau scad, slabesc ori se intaresc, dupa imprejurari.

Tot de aici se vede meritul stiintei. Cel lipsit de stiinta este mai aproape de rau decat cel cunoscator. Allah i-a mustrat pe beduini ca fiind mai inversunati in necredinta si ipocrizie si a aratat drept cauza faptul ca sunt mai predispusi la necunoasterea hotarelor revelate Trimisului.

Cea mai folositoare stiinta este cunoasterea hotarelor celor coborate de Allah Trimisului Sau, atat in temeliile religiei, cat si in ramurile ei: hotarele credintei, Islamului, ihsanului, evlaviei, izbavirii, ascultarii, dreptatii, mentinerii legaturilor de rudenie, binefacerii, necredintei, ipocriziei, nelegiuirii, neascultarii, adulterului, bauturilor ametitoare, cametei si ale altora asemenea. Prin cunoasterea lor, omul poate implini ceea ce este poruncit si poate parasi ceea ce este oprit; totodata, poate indemna la cele dintai si le poate opri pe cele din urma.

Credinciosul trebuie sa implineasca drepturile care ii revin cu inima deschisa si sufletul linistit, privind cheltuirea drept un castig, nu drept o pierdere.