At-Tawbah · 9:61–63

Versetele 61 la 63

Printre acesti ipocriti sunt cei care il jignesc pe Profet prin vorbe rele si prin defaimarea lui si a religiei sale. Ei spun: „El asculta orice”, adica nu le pasa de cuvintele prin care il jignesc pe Profet. Ei spun: daca va ajunge la el ceva din ceea ce am spus, vom veni sa ne cerem iertare si el ne va primi, fiindca este numai ureche; primeste tot ceea ce i se spune si nu deosebeste intre cel sincer si cel mincinos.

Intentia lor - Allah sa-i urateasca - era ca, intre ei, sa nu dea nicio importanta acestor vorbe si sa nu se nelinisteasca din pricina lor. Daca Profetul nu afla, aceasta era ceea ce doreau; iar daca afla, socoteau ca este de ajuns o scuza mincinoasa. Prin aceasta au adunat multe feluri de purtare rea.

Cea mai mare dintre ele este jignirea Profetului lor, care venise sa-i calauzeasca si sa-i scoata din nefericire si pierzare catre calauzire si fericire. Alta este nepasarea lor fata de aceasta, care sporeste gravitatea jignirii. Alta este ca au defaimat ratiunea Profetului, pretinzand ca nu pricepe si nu deosebeste intre cel sincer si cel mincinos, desi, dintre toate creaturile, el are ratiunea cea mai desavarsita, intelegerea cea mai deplina si judecata cea mai patrunzatoare si mai limpede.

De aceea Allah a spus: „Spune: Ascultarea lui este un bine pentru voi”, adica el primeste de la cel care ii spune un lucru bun si adevarat. Faptul ca se indeparteaza si nu-i mustra pe multi dintre ipocritii care aduc scuze mincinoase se datoreaza marinimiei sale, faptului ca nu se preocupa de treburile lor si ascultarii poruncii lui Allah: „Ei va vor jura pe Allah, cand va veti intoarce la ei, ca sa-i lasati in pace. Lasati-i in pace, caci sunt o necuratie” [at-Tawbah 9:95].

In privinta adevarului aflat in inima si in judecata sa, Allah spune despre el: „El crede in Allah si ii crede pe credinciosi”, pe cei sinceri si vrednici de crezare. El il cunoaste pe cel sincer si il cunoaste pe cel mincinos, chiar daca se indeparteaza adesea de cel despre care stie ca minte si nu spune adevarul. „Si este o mila pentru aceia dintre voi care cred”: prin el sunt calauziti, iar in caracter si purtare ii urmeaza pilda.

Cei care nu cred nu primesc aceasta mila, ci o resping si pierd astfel atat aceasta lume, cat si Viata de Apoi. „Cei care il jignesc pe Trimisul lui Allah”, prin vorba sau fapta, „vor avea o pedeapsa dureroasa” in aceasta lume si in Viata de Apoi. Din aceasta pedeapsa face parte obligatia uciderii celui care il vatama ori il insulta.

„Ei va jura pe Allah ca sa va multumeasca”, ca sa se dezvinovateasca de jignirea lor si de alte purtari si ca voi sa fiti multumiti de ei. „Dar Allah si Trimisul Sau sunt mai indreptatiti sa fie multumiti, daca ei sunt credinciosi”, fiindca omul credincios nu pune nimic inaintea multumirii Domnului si a Trimisului Sau. Faptul ca dau intaietate multumirii altora fata de multumirea lui Allah si a Trimisului Sau dovedeste ca nu sunt credinciosi.

Aceasta este impotrivire fata de Allah, iar El il ameninta pe cel care I se impotriveste: „Oare nu stiu ca acela care I se impotriveste lui Allah si Trimisului Sau”, stand intr-o parte potrivnica si indepartata de Allah si de Trimis, nesocotind poruncile lui Allah si indraznind sa-I incalce limitele sacre, „va avea Focul Iadului, in care va ramane vesnic? Aceasta este rusinea cea mare”, fata de care nu exista o rusine mai cumplita. Ei pierd desfatarea vesnica si dobandesc pedeapsa Iadului. Cautam adapost la Allah de starea lor.