Al-Qiyamah · 75:16–19

Versetele 16 la 19

Cand Jibril venea la Profet, pacea si binecuvantarile lui Allah fie asupra lui, cu revelatia si incepea sa i-o recite, Profetul se grabea, din ravna, sa o rosteasca inainte ca el sa termine si o recita impreuna cu Jibril. Allah l-a oprit de la aceasta, spunand: „Nu te grabi cu Coranul inainte ca revelarea lui sa-ti fie incheiata” [Ta Ha 20:114]. Iar aici a spus: „Nu-ti misca limba cu el, grabindu-te sa-l reciti!”⁵⁸

Apoi i-a garantat ca il va memora si il va recita si ca Allah il va aduna in pieptul sau: „Noua Ne revine sa-l adunam si sa facem cu putinta recitarea lui.” Ravna care te insufleteste este starnita doar de teama de a pierde ceva sau de a uita. Daca Allah ti l-a garantat, nu mai este niciun motiv pentru aceasta graba. „Cand il recitam, urmeaza recitarea lui!” Adica atunci cand Jibril incheie ceea ce ti se reveleaza, urmeaza cele pe care le-a recitat si recita-le. „Apoi Noua Ne revine lamurirea lui”, adica lamurirea sensurilor sale. I-a fagaduit, asadar, pastrarea cuvintelor si pastrarea sensurilor lui, iar aceasta este cea mai deplina pastrare.

Profetul a urmat buna-cuviinta fata de Domnul sau. Dupa aceea, cand Jibril ii recita Coranul, el asculta cu atentie, iar dupa ce Jibril incheia, il recita.

In acest verset se afla o regula de buna-cuviinta in dobandirea stiintei: cel care invata sa nu se grabeasca sa il intrebe pe invatator inainte ca acesta sa incheie chestiunea pe care a inceput-o. Dupa ce a incheiat, il intreaba despre ceea ce i-a ramas nelamurit. Tot astfel, daca la inceputul vorbirii exista ceva care cere respingere sau aprobare, sa nu se grabeasca nici sa respinga, nici sa aprobe inainte ca vorbirea sa se incheie, pentru ca adevarul sau neadevarul din ea sa se limpezeasca si sa o inteleaga intr-un fel care ii ingaduie sa vorbeasca despre ea corect. In verset se afla si dovada ca Profetul, pacea si binecuvantarile lui Allah fie asupra lui, asa cum le-a lamurit comunitatii cuvintele revelatiei, le-a lamurit si sensurile ei.