Al-Muddaththir · 74:11–31

Versetele 11 la 31

Aceste versete au fost revelate despre al-Walid ibn al-Mughirah, care se impotrivea cu indarjire adevarului si Ii declara razboi lui Allah si Trimisului Sau, ridicandu-se impotriva lor. Allah l-a mustrat asa cum nu l-a mustrat pe altul. Aceasta este rasplata oricui se impotriveste adevarului si il infrunta: in viata aceasta va avea parte de umilinta, iar pedeapsa Vietii de Apoi este si mai umilitoare.⁵³

El a spus: „Lasa-Ma cu cel pe care l-am creat singur”, adica l-am creat singur, fara avere, fara familie si fara nimic altceva, apoi nu am incetat sa il cresc si sa ii daruiesc. „Caruia i-am dat avere intinsa”, adica multa, „si fii”, adica copii de parte barbateasca, „aflati alaturi de el”, prezenti mereu langa el, bucurandu-se de ei, implinindu-si nevoile prin ei si afland sprijin in ei. „Si caruia i-am inlesnit din plin toate”, adica i-am dat putere in aceasta lume si i-am pus la indemana mijloacele ei, pana cand cele cautate i s-au supus si a dobandit ceea ce poftea si dorea.

„Apoi”, in ciuda acestor binefaceri si daruri, „el ravneste sa-i dau si mai mult”, adica ravneste sa dobandeasca fericirea Vietii de Apoi, asa cum a dobandit binefacerile acestei lumi. „Nicidecum!” Lucrurile nu vor fi asa cum ravneste, ci dimpotriva, vor fi impotriva scopului si dorintei sale. Aceasta deoarece „el s-a impotrivit cu indarjire versetelor Noastre”: le-a cunoscut, apoi le-a tagaduit; ele l-au chemat la adevar, dar el nu s-a supus.

Nu i-a fost de ajuns sa se indeparteze de ele si sa le intoarca spatele, ci a inceput sa le combata si sa se straduiasca sa le desfiinteze. De aceea, Allah a spus despre el: „El a cugetat”, adica in sinea lui, „si a pus la cale” ceea ce cugetase, ca sa rosteasca o vorba prin care sa discrediteze Coranul. „Sa piara! Cum a mai pus la cale! Si iarasi, sa piara! Cum a mai pus la cale!” Caci a incercat sa puna la cale un lucru care nu ii statea in putere si a cutezat la ceva ce nici el, nici cei asemenea lui nu puteau atinge. „Apoi a privit” la ceea ce avea sa spuna, „apoi s-a incruntat si s-a intunecat la fata”. Dupa cate se vede, aceasta venea din sila si ura sa fata de adevar. „Apoi a intors spatele si s-a aratat trufas.”

Rodul straduintei sale cu gandul, cu fapta si cu vorba a fost ca „a spus: Acesta nu este decat o vraja transmisa de la altii! Acesta nu este decat cuvantul unui om!” Adica acesta nu este cuvantul lui Allah, ci cuvantul oamenilor, si nici macar al oamenilor buni, ci al celor rai si nelegiuiti, al oricarui mincinos si vrajitor. Sa piara! Cat de departe este de adevar si cat de vrednic este de pierdere si nimicire! Cum poate trece prin mintea cuiva sau cum isi poate inchipui un om ca cel mai inalt si mai maret cuvant, cuvantul Domnului Generos, Glorios si Maret, seamana cu vorbele fapturilor sarace si nedesavarsite? Cum indrazneste acest mincinos indaratnic sa descrie astfel cuvantul lui Allah Preainaltul? El nu merita decat pedeapsa cumplita si pilduitoare.⁵⁴

De aceea, Allah Preainaltul a spus: „Il voi arunca in Saqar. Si de unde sa stii tu ce este Saqar? Nu lasa nimic si nu cruta nimic.” Adica, prin asprimea lui, nu lasa nimic din cel pedepsit fara sa il atinga. „Arzand pielea”, adica o arde, ii mistuie pe oameni in pedeapsa lui si ii chinuie prin caldura si frigul sau necrutator. „Peste el sunt nouasprezece” ingeri pazitori, aspri si puternici, care nu Ii incalca lui Allah poruncile si fac tot ce li se porunceste.

„Nu am pus drept pazitori ai Focului decat ingeri”, din pricina tariei si puterii lor. „Si nu am facut din numarul lor decat o incercare pentru cei care nu cred.” Este posibil ca intelesul sa fie ca numarul lor slujeste pedepsei si chinului necredinciosilor in Viata de Apoi, sporindu-le pedeapsa. Pedeapsa este numita fitnah, asa cum Allah Preainaltul a spus: „In Ziua in care vor fi chinuiti in Foc” [adh-Dhariyat 51:13].

Este posibil ca intelesul sa fie: v-am facut cunoscut numarul lor numai pentru ca Noi sa stim cine crede si cine tagaduieste. Aceasta este sustinuta de ceea ce urmeaza: „Pentru ca aceia carora le-a fost data Cartea sa dobandeasca certitudine, iar cei care cred sa sporeasca in credinta.” Cand acest lucru se potriveste cu ceea ce oamenii Cartii au la ei si il confirma, certitudinea lor in adevar sporeste. Credinciosilor, ori de cate ori Allah le pogoara un verset pe care il cred si il adeveresc, le sporeste credinta. „Si pentru ca aceia carora le-a fost data Cartea si credinciosii sa nu se indoiasca”, adica pentru ca indoiala si nesiguranta sa li se risipeasca.

Acestea sunt scopuri marete de care se ingrijesc oamenii inzestrati cu minte: sa caute sporirea certitudinii si a credintei in orice timp si in orice chestiune a religiei si sa inlature indoielile si inchipuirile care se ridica impotriva adevarului. Allah a facut ca ceea ce i-a pogorat Trimisului Sau sa implineasca aceste scopuri marete si sa ii deosebeasca pe cei sinceri de mincinosi.

De aceea a spus: „Si pentru ca aceia in ale caror inimi este o boala”, adica indoiala, nesiguranta si ipocrizie, „si necredinciosii sa spuna: Ce a voit Allah prin aceasta pilda?” Ei spun aceasta din nedumerire, indoiala si necredinta in versetele lui Allah. Aceasta tine de calauzirea pe care Allah o da celui pe care il calauzeste si de lasarea in ratacire a celui pe care il lasa in ratacire. De aceea a spus: „Astfel Allah il lasa in ratacire pe cine voieste si il calauzeste pe cine voieste.” Pentru cel pe care Allah il calauzeste, El face din ceea ce i-a pogorat Trimisului Sau o indurare si o sporire a credintei si a religiei sale. Pentru cel pe care il lasa in ratacire, face din ceea ce i-a pogorat Trimisului Sau o sporire a nenorocirii, a nedumeririi si a intunericului.

Datoria este sa primim cu supunere ceea ce Allah si Trimisul Sau ne-au vestit. Caci „nimeni nu cunoaste ostirile Domnului tau”, dintre ingeri si din alte fapturi, „in afara de El”. Daca voi nu cunoasteti ostirile Sale, iar Cel Atotstiutor si Bine Cunoscator vi le-a facut cunoscute, trebuie sa credeti vestirea Sa, fara indoiala si fara sovaiala. „Aceasta nu este decat o aducere-aminte pentru oameni.” Aceasta povata si aducere-aminte nu urmareste desertaciunea si joaca. Scopul ei este sa le aminteasca oamenilor ceea ce le foloseste, ca sa implineasca acel lucru, si ceea ce le face rau, ca sa il paraseasca.