Al-Muddaththir · 74:32–56

Versetele 32 la 56

Cuvantul „kalla” are aici sensul de „cu adevarat” sau este o formula de deschidere care atrage atentia. Allah Preainaltul a jurat pe luna, pe noapte atunci cand se retrage si pe zi atunci cand se lumineaza, caci aceste lucruri cuprind semnele marete ale lui Allah, care arata desavarsirea puterii si intelepciunii Sale, intinderea stapanirii Sale, cuprinderea generala a milei Sale si faptul ca stiinta Sa imbratiseaza totul.

Lucrul asupra caruia se depune juramantul este afirmatia: „El este una dintre cele mai mari nenorociri.” Adica Focul este una dintre cele mai cumplite calamitati si dintre lucrurile cele mai grave. Odata ce v-am facut cunoscut acest lucru si sunteti pe deplin lamuriti asupra lui, cine dintre voi voieste sa inainteze, sa faca ceea ce il apropie de Allah, il aduce aproape de multumirea Sa si il apropie de Casa cinstirii Sale. Iar cine voieste sa ramana in urma fata de scopul pentru care a fost creat si fata de ceea ce Allah iubeste si de care este multumit, sa savarseasca pacate si sa se apropie de Gheena, asa cum Allah Preainaltul a spus: „Spune: Adevarul este de la Domnul vostru! Cine voieste, sa creada, iar cine voieste, sa nu creada” [al-Kahf 18:29].

„Fiecare suflet este tinut chezasie pentru ceea ce a agonisit” dintre faptele rele si lucrarile urate. Adica este legat de ele si retinut din pricina lor; i-au fost prinse de gat si, prin ele, a ajuns sa merite pedeapsa. „Afara de cei ai dreptei”, caci ei nu sunt tinuti astfel, ci au fost eliberati si lasati sa plece. „In gradini, ei se vor intreba despre nelegiuiti.” Adica se afla in gradini in care li s-au implinit toate dorintele si au dobandit odihna si tihna deplina, pana cand au inceput sa se intrebe unii pe altii. Discutia lor ii conduce sa intrebe despre nelegiuiti: in ce stare au ajuns si daca au gasit ceea ce Allah le fagaduise. Unii dintre ei le spun celorlalti: „Vreti sa priviti?” Atunci privesc spre ei, in mijlocul Focului, unde sunt chinuiti, si le spun: „Ce v-a adus in Saqar?” Adica ce v-a facut sa intrati in el si prin ce pacat l-ati meritat?

„Ei vor spune: Nu eram dintre cei care implineau rugaciunea si nu-l hraneam pe cel sarman.” Nu aveau nici sinceritate fata de Cel adorat, nici binefacere si folos pentru fapturile aflate in nevoie. „Ne afundam in vorbe desarte impreuna cu cei care faceau aceasta”, adica ne afundam in neadevar si il foloseam pentru a ne impotrivi adevarului. „Si tagaduiam Ziua Rasplatii.” Acesta este efectul afundarii in neadevar: tagaduirea adevarului. Iar dintre cele mai indreptatite lucruri sa fie socotite adevar se afla Ziua Rasplatii, vremea rasplatirii faptelor, a aratarii stapanirii lui Allah si a judecatii Sale drepte asupra tuturor fapturilor.

„Pana cand ne-a venit certitudinea”, adica moartea, in vreme ce staruiam pe aceasta cale mincinoasa. Cand au murit in necredinta, toate caile de scapare li s-au inchis si poarta nadejdii li s-a inchis in fata. „Nu le va folosi mijlocirea mijlocitorilor”, caci acestia nu mijlocesc decat pentru cel de care Allah este multumit, iar Allah nu este multumit de faptele acestor oameni.

Dupa ce Allah a lamurit sfarsitul celor care se impotrivesc si ceea ce li se va face, S-a intors catre cei inca aflati in viata, mustrandu-i si dojenindu-i: „Ce au ei de se indeparteaza de aducerea-aminte”, respingand-o si fiind nepasatori fata de ea? In fuga lor puternica de ea sunt „de parca ar fi niste magari salbatici speriati”, care au luat-o la fuga si se sperie unii pe altii, sporindu-si alergarea. „Care au fugit de un leu”, adica de un vanator, de un arcas care ii urmareste, de un leu sau de ceva asemanator. Aceasta este una dintre cele mai puternice forme de fuga de adevar.

Cu toata aceasta fuga si indepartare, ei inainteaza pretentii mari: „Fiecare dintre ei vrea sa i se dea foi desfasurate”, pogorate asupra lui din cer. Pretinde ca nu se va supune adevarului decat astfel. Dar mint: chiar daca le-ar veni toate semnele, tot nu ar crede pana cand nu ar vedea pedeapsa dureroasa. Le-au venit semnele clare, care au aratat si au lamurit adevarul; daca in ei ar fi fost bine, ar fi crezut. De aceea a spus: „Nicidecum!” Adica nu le vom da ceea ce au cerut, caci prin aceasta nu urmareau decat sa ceara ceva menit, dupa socoteala lor, sa-l puna pe Trimis in neputinta. „Ei nu se tem de Viata de Apoi.” Daca s-ar fi temut de ea, nu ar fi facut ceea ce au facut.⁵⁵

„Cu adevarat, aceasta este o aducere-aminte!⁵⁶” Pronumele se poate referi fie la aceasta sura, fie la povata pe care o cuprinde. „Asadar, cine voieste, sa ia aminte la ea”, caci i-a fost lamurita calea si i-a fost aratata dovada. „Dar voi nu voiti decat daca voieste Allah.⁵⁷” Voia lui Allah se implineste si cuprinde totul; niciun eveniment, mic sau mare, nu iese de sub ea. Aici se afla un raspuns impotriva qadariyyah, care nu includ faptele robilor sub voia lui Allah, si impotriva jabriyyah, care pretind ca robul nu are vointa si nici fapta proprie in mod real, ci este constrans la faptele sale. Allah Preainaltul a afirmat pentru robii Sai o vointa si o fapta reale si le-a facut dependente de voia Sa.

„El este Cel de care se cuvine sa va temeti si Cel care daruieste iertarea.” Adica El este vrednic sa fie temut si adorat, caci El este Dumnezeul caruia singur I se cuvine adorarea. El este vrednic sa il ierte pe cel care se teme de El si urmareste multumirea Sa.

S-a incheiat. Lui Allah I se cuvin lauda si recunostinta pentru binefacere.