Al-A'raf · 7:96–99

Versetele 96 la 99

Dupa ce Allah Preainaltul a aratat ca cei care ii tagaduiesc pe mesageri sunt incercati cu greutati drept povata si avertizare si cu bunastare pentru a fi atrasi treptat spre pedeapsa, El spune ca, daca locuitorii cetatilor ar fi crezut cu adevarat in inimile lor, printr-o credinta adeverita de fapte, si s-ar fi temut de Allah in fapte si in inimi, parasind toate cele pe care El le-a oprit, le-ar fi deschis binecuvantarile cerului si ale pamantului. Ar fi trimis peste ei ploaie imbelsugata si ar fi facut pamantul sa scoata hrana pentru ei si pentru animalele lor. Astfel ar fi trait in cel mai bogat belsug, fara osteneala si truda.

Ei insa nu au crezut si nu s-au temut. „I-am pedepsit pentru ceea ce agoniseau”, trimitand asupra lor osanda si nenorocirile, luand binecuvantarile si aducand necazurile. Aceasta a fost numai o parte din rasplata faptelor lor; daca Allah i-ar pedepsi pentru tot ceea ce agonisesc, nu ar mai lasa pe pamant nicio faptura vie. Allah Preainaltul spune: „Stricaciunea s-a aratat pe uscat si pe mare din pricina a ceea ce au agonisit mainile oamenilor, pentru ca El sa-i faca sa guste o parte din ceea ce au savarsit, poate ca ei se vor intoarce.” (ar-Rum 30:41)

„Oare locuitorii cetatilor se simteau la adapost” - adica locuitorii cetatilor necredincioase, dupa cum arata contextul - de venirea „pedepsei Noastre” aspre asupra lor „noaptea, pe cand dormeau”, neatenti si odihnindu-se?

„Sau locuitorii cetatilor se simteau la adapost de venirea pedepsei Noastre ziua, pe cand se dedau jocului?” Ce anume le dadea siguranta, desi savarsisera faptele care atrag pedeapsa si pacate atat de mari, incat chiar unele dintre ele erau de ajuns pentru nimicirea lor?

„Oare se simteau la adapost de planul lui Allah?” El poate sa le dea ragaz si sa-i lase sa se afunde treptat, pentru ca apoi sa-i apuce, iar planul Lui este puternic. „Numai oamenii pierduti se simt la adapost de planul lui Allah.” Cel care se socoteste la adapost de pedeapsa lui Allah nu crede cu adevarat nici in rasplatirea faptelor, nici in mesageri.

Acest verset cuprinde un avertisment infricosator: robului nu i se cuvine sa se simta in siguranta, oricat de multa credinta ar avea. Dimpotriva, trebuie sa ramana temator si ingrijorat ca nu cumva sa fie incercat cu o ispita care sa-i rapeasca credinta. El trebuie sa-L cheme mereu pe Allah: „O, Cel care intorci inimile, intareste-mi inima pe religia Ta!” si sa se straduiasca sa foloseasca toate mijloacele care il pazesc de rau atunci cand vin ispitele. Oricat de inalta ar fi treapta credintei lui, nu trebuie sa se socoteasca ferit de pierdere si in deplina siguranta.