Al-A'raf · 7:88–93

Versetele 88 la 93

„Mai-marii neamului sau, care se trufeau”, adica nobilii si oamenii de frunte care isi urmau poftele si erau cufundati in desfatarile lor. Cand adevarul a venit la ei si au vazut ca nu se potriveste poftelor lor stricate, l-au respins si s-au trufit fata de el.

Ei i-au spus profetului lor Shu'ayb si credinciosilor oprimati care erau cu el: „O, Shu'ayb! Te vom alunga, cu siguranta, din cetatea noastra pe tine si pe cei care au crezut impreuna cu tine, daca nu va intoarceti la credinta noastra.” S-au folosit de forta brutala pentru a se impotrivi adevarului si nu au tinut seama de religie, legamant sau drepturi. Au urmat numai poftele si gandirea lor nechibzuita, care le-a dat acest gand stricat: ori va intoarceti la credinta noastra, ori va scoatem din cetatea noastra.

Shu'ayb ii chemase cu nadejdea ca vor crede, dar acum nici el nu mai era la adapost de raul lor: il amenintau ca, daca nu li se va supune, il vor izgoni din patria asupra careia el si cei care erau cu el aveau un drept mai mare decat ei.

Shu'ayb le-a spus, mirandu-se de vorbele lor: „Chiar daca o uram?” Adica: sa va urmam in credinta voastra desarta chiar daca o uram, stiind ca este falsa? Se cuvine sa chemati la ea numai pe cel care o doreste. Cum ar putea fi chemat la ea cel care o interzice in chip deschis si ii mustra pe cei care o urmeaza?

„Am nascoci o minciuna impotriva lui Allah daca ne-am intoarce la credinta voastra dupa ce Allah ne-a salvat de ea.” Fiti martori impotriva noastra ca, daca ne-am intoarce la ea dupa ce Allah ne-a salvat de ea si de raul ei, am fi mincinosi care nascocesc impotriva lui Allah. Stim ca nu exista minciuna mai mare decat a celui care Ii asociaza parteneri lui Allah, desi El este Unul, Unicul, Singurul, Cel de care toate au nevoie, Cel care nu Si-a luat nici sotie, nici fiu si nu are partener in stapanire.

„Nu se poate sa ne intoarcem la ea”, adica nu este cu putinta pentru unii ca noi sa revenim la ea. Shu'ayb i-a facut sa deznadajduiasca de supunerea lui fata de ei prin mai multe lamuriri.

Credinciosii urau credinta lor din pricina asocierii cuprinse in ea. El a numit ceea ce urmau ei o nascocire si i-a luat martori ca, daca el si cei care erau cu el ar fi urmat-o, ar fi devenit mincinosi si nascocitori. Ei au recunoscut binefacerea lui Allah, care ii salvase de ea. Judecand dupa starea lor de atunci, era cu neputinta sa se intoarca dupa ce Allah ii calauzise, avand in inimi preamarirea lui Allah, recunoasterea robiei fata de El si credinta ca El singur este Dumnezeul vrednic de adorare, fara partener, iar divinitatile politeistilor sunt cea mai desarta dintre desertaciuni si cel mai cu neputinta lucru.

Allah ii binecuvantase cu minti prin care deosebeau adevarul de falsitate si calauzirea de ratacire. Totusi, vointa si hotararea lui Allah se implinesc neabatut in creatie si nimeni nu poate iesi din ele. Chiar daca toate mijloacele ar fi pregatite si toate puterile s-ar uni, oamenii nu pot hotari singuri cu deplina siguranta ca vor savarsi sau vor parasi ceva.

De aceea Shu'ayb a facut exceptia: „Nu se poate sa ne intoarcem la ea, afara numai daca Allah, Domnul nostru, ar voi.” Nici noi si nici altii nu putem lucra independent ori iesi din vointa Sa, care urmeaza stiinta si intelepciunea Lui. „Domnul nostru cuprinde toate lucrurile prin stiinta Sa.” El stie ceea ce le foloseste robilor si incotro ii va indrepta.

„In Allah ne incredem”, adica ne bizuim pe El ca ne va tine statornici pe calea dreapta si ne va pazi de toate drumurile Iadului. Celui care se increde in Allah, El ii este de ajuns si ii inlesneste treburile religiei si ale vietii.

„Doamne al nostru! Judeca intre noi si neamul nostru cu adevar”, adica sprijina-l pe cel nedreptatit si pe cel care are dreptate impotriva asupritorului incapatanat care se impotriveste adevarului. „Caci Tu esti Cel mai bun dintre judecatori.” Judecata Sa pentru robi este de doua feluri. Primul tine de cunoastere: El deosebeste adevarul de falsitate si calauzirea de ratacire si arata cine urmeaza calea dreapta si cine se abate de la ea. Al doilea tine de rasplata: El ii pedepseste pe nedrepti si ii salveaza si ii cinsteste pe cei drepti.

Ei I-au cerut lui Allah sa judece intre ei si neamul lor cu adevar si dreptate si sa le arate semnele si pildele Sale prin care cele doua tabere sa fie despartite.

„Mai-marii neamului sau care nu credeau au spus”, avertizandu-i sa nu-l urmeze pe Shu'ayb: „Daca il urmati pe Shu'ayb, atunci veti fi, cu siguranta, dintre cei pierduti.” Sufletele lor rele le-au zugravit pierderea si nimicirea ca urmari ale calauzirii adevarate. Ei nu au priceput ca adevarata pierdere vine din staruinta in ratacire si din ratacirea altora, dar au priceput aceasta atunci cand pedeapsa i-a lovit.

„Atunci cutremurul i-a cuprins”, adica zguduirea naprasnica, „iar dimineata i-a gasit zacand fara viata in casele lor”, prabusiti morti pe pamant.

Allah ii descrie dupa moarte: „Cei care l-au socotit mincinos pe Shu'ayb au ajuns ca si cum nu ar fi locuit vreodata acolo.” Era ca si cum nu s-ar fi asezat niciodata in patria lor, nu ar fi umblat pe drumurile ei, nu s-ar fi odihnit la umbra ei, nu s-ar fi bucurat de raurile si de roadele ei. Cand i-a cuprins pedeapsa, au trecut de la joaca, placere si desfatare la taramul mahnirii, nenorocirii, pedepsei si Focului.

De aceea spune: „Cei care l-au socotit mincinos pe Shu'ayb au fost ei insisi cei pierduti”, adica numai ei erau adevaratii pierduti. In Ziua Invierii isi vor pierde sufletele si familiile; aceasta este pierderea vadita, nu ceea ce spuneau ei: „Daca il urmati pe Shu'ayb, atunci veti fi, cu siguranta, dintre cei pierduti.”

Cand au fost nimiciti, profetul lor Shu'ayb s-a indepartat de ei si le-a vorbit dupa moarte, mustrandu-i: „O, neam al meu! V-am vestit mesajele Domnului meu.” Vi le-am adus si vi le-am lamurit pana cand au ajuns la voi in chipul cel mai deplin si v-au patruns in inimi. „Si v-am sfatuit cu sinceritate”, dar nu ati primit sfatul si nu ati urmat indrumarea mea; ati fost nelegiuiti si ati intrecut hotarele.

„Cum sa ma intristez pentru un neam necredincios?” Cum sa ma intristez pentru oameni in care nu se afla niciun bine? Binele a venit la ei, dar l-au respins si nu l-au primit; ei nu merita decat raul. Nu se cuvine sa fie plansi, ci nimicirea si starpirea lor sa fie intampinate cu bucurie. O, Allah, cautam adapost la Tine de rusine si de umilire! Ce nenorocire si pedeapsa poate fi mai mare decat aceea de a ajunge intr-o stare in care cel mai sincer sfatuitor al lor se dezice de ei?