Al-A'raf · 7:59–64

Versetele 59 la 64

Dupa ce a pomenit dovezile temeinice ale unicitatii Sale, Allah le intareste amintind ceea ce s-a petrecut cu profetii care si-au chemat neamurile la unicitatea Lui, iar ele i-au tagaduit; cum i-a sprijinit pe cei care au marturisit unicitatea Sa si i-a nimicit pe cei care li s-au impotrivit si au respins mesajele; si cum chemarea tuturor mesagerilor a fost una singura, intemeiata pe o singura credinta.

Allah ne istoriseste despre Nuh, primul dintre mesageri: „L-am trimis pe Nuh la neamul sau”, ca sa-i cheme la adorarea numai a lui Allah, in vreme ce ei adorau idoli. El le-a spus: „O, neam al meu! Adorati-L pe Allah” singur; „nu aveti alta divinitate in afara de El”, caci El este Creatorul, Datatorul de hrana si Carmuitorul tuturor lucrurilor, iar tot ceea ce este in afara de El este creat, supus stapanirii Sale si lipsit de orice putere proprie.

Apoi i-a avertizat asupra pedepsei lui Allah, daca nu i se vor supune: „Ma tem pentru voi de pedeapsa unei Zile marete.” Aceasta arata sinceritatea si mila lui fata de ei. El se temea pentru ei de pedeapsa vesnica si de nefericirea fara sfarsit, asemenea celorlalti mesageri, care au avut fata de oameni mai multa mila decat tatii si mamele lor. Dar cand le-a spus aceasta, ei i-au raspuns in chipul cel mai rau.

„Mai-marii neamului sau”, adica liderii, oamenii bogati si influenti, care de obicei se trufesc fata de adevar si nu-i urmeaza pe mesageri, „au spus: Noi te vedem intr-o ratacire vadita.” Nu le-a fost de ajuns - Allah sa-i osandeasca - sa nu-l urmeze, ci s-au trufit si l-au defaimat in chipul cel mai urat, descriindu-l ca ratacit, ba chiar ca aflat intr-o ratacire vadita, de parca lucrul acesta ar fi fost limpede tuturor.

Aceasta este una dintre cele mai cumplite forme de incapatanare, care nu poate insela nici macar pe omul cu cea mai slaba judecata. De fapt, descrierea „ratacire vadita” li se potrivea neamului lui Nuh: ei veneau la idolii pe care ii plamadeau cu mainile lor din materie neinsufletita, ce nu auzea, nu vedea si nu le era de niciun folos, ii ridicau la rangul Creatorului cerurilor si le inchinau tot ce puteau din feluritele acte de adorare.

Daca nu ar fi avut minti prin care dovada lui Allah sa se statorniceasca impotriva lor, s-ar fi spus ca nebunii sunt mai bine calauziti decat ei; de fapt, nebunii sunt mai bine calauziti si mai chibzuiti decat ei. Nuh le-a raspuns cu blandete si bunatate, nadajduind sa i se supuna.

„El a spus: O, neam al meu! Nu este ratacire in mine”, adica nu sunt ratacit in niciun chip; dimpotriva, eu insumi sunt calauzit si ii calauzesc pe altii. Calauzirea lui era de acelasi fel cu cea a fratilor sai, mesagerii cu hotarare statornica: cea mai inalta si mai desavarsita calauzire, calauzirea mesajului deplin.

De aceea a spus: „Ci eu sunt un mesager de la Domnul lumilor”, adica Domnul meu si Domnul vostru, Domnul tuturor creaturilor, Cel care le creste si le ingrijeste prin toate felurile de carmuire. Una dintre cele mai marete forme ale acestei carmuiri este trimiterea mesagerilor la robi, ca sa le porunceasca faptele drepte, purtarile alese si credintele sanatoase si sa-i opreasca de la contrariile lor.

De aceea a spus: „Va vestesc mesajele Domnului meu si va sfatuiesc cu sinceritate”, adica slujba mea este sa va vestesc mesajul, sa va lamuresc unicitatea Lui, poruncile si interdictiile Sale, sfatuindu-va cu sinceritate si avand mila de voi.

„Si stiu de la Allah ceea ce voi nu stiti.” De aceea, daca aveti judecata, vi se cuvine sa ma ascultati si sa urmati porunca mea.

„Va mirati ca v-a venit o amintire de la Domnul vostru printr-un barbat dintre voi?” Cum va mirati de un lucru de care nu se cuvine sa va mirati: ca v-a venit amintirea, indemnul si sfatul printr-un barbat dintre voi, a carui fire, sinceritate si stare le cunoasteti? Aceasta este grija lui Allah fata de voi, iar binefacerea Lui trebuie intampinata cu primire si multumire.

„Ca sa va avertizeze, pentru ca voi sa va temeti de Allah si sa aveti parte de mila Sa”, adica sa va avertizeze de pedeapsa dureroasa, sa folositi mijloacele prin care scapati de ea prin temerea de Allah in public si in ascuns si, astfel, sa dobanditi mila Sa imbelsugata.

Stradania lui nu le-a folosit si nu a dat roade in privinta lor. „Ei l-au socotit mincinos, iar Noi l-am salvat pe el si pe cei care erau cu el in corabie”, vasul pe care Allah i-a poruncit lui Nuh sa-l construiasca. El i-a revelat sa ia in el cate o pereche din fiecare vietate, impreuna cu familia sa si cu cei care crezusera alaturi de el. Nuh i-a luat pe toti, iar Allah i-a salvat prin corabie.

„Si i-am inecat pe cei care au tagaduit semnele Noastre. Cu adevarat, ei erau un neam orb” fata de calauzire. Ei au vazut adevarul, iar Allah le-a aratat, prin Nuh, semne limpezi care i-ar fi facut pe oamenii cu intelegere sa creada; totusi l-au batjocorit, au ras de el si nu au crezut.