Al-Qalam · 68:8–16

Versetele 8 la 16

Allah Preainaltul ii spune Profetului Sau Muhammad, binecuvantarea si pacea lui Allah fie asupra lui: „Nu le da ascultare celor care socotesc adevarul minciuna”, celor care te-au socotit mincinos si s-au impotrivit cu incapatanare adevarului. Ei nu sunt vrednici sa li se dea ascultare, fiindca nu poruncesc decat ceea ce se potriveste poftelor lor si nu doresc decat neadevarul. Cel care le da ascultare se indreapta catre ceea ce ii face rau. Aceasta ii cuprinde pe toti cei care tagaduiesc adevarul si orice ascultare care izvoraste din aceasta tagaduire, chiar daca aici contextul priveste un caz anume: politeistii i-au cerut Profetului, binecuvantarea si pacea lui Allah fie asupra lui, sa nu mai vorbeasca despre lipsurile zeilor si ale religiei lor, iar ei sa nu mai vorbeasca impotriva lui.

De aceea, El a spus: „Ei ar dori”, adica politeistii, „ca tu sa faci compromisuri”, sa fii de acord cu o parte din ceea ce urmeaza ei, fie prin vorba, fie prin fapta, fie tacand atunci cand trebuie sa vorbesti, „ca sa faca si ei compromisuri”. Insa tu vesteste limpede porunca lui Allah si arata deschis religia islamului! Infatisarea ei deplina cuprinde respingerea a ceea ce i se opune si aratarea lipsurilor a ceea ce o contrazice.

„Si nu-i da ascultare niciunui om care jura intruna”, adica jura mult. Un asemenea om nu poate fi decat mincinos, iar mincinosul nu poate fi decat „vrednic de dispret”: josnic la suflet, lipsit de nazuinti inalte, fara dorinta de bine, urmarind doar poftele josnice ale propriului suflet.

„Defaimator”, adica unul care le gaseste oamenilor multe cusururi si ii ataca prin vorbire pe la spate, prin batjocura si prin altele asemenea. „Care umbla cu barfe”, adica merge printre oameni purtand vorbe de la unii la altii, pentru a strica legaturile dintre ei si a starni vrajba si ura.

„Care opreste binele”, adica nu implineste binele la care este indatorat, cum ar fi cheltuielile obligatorii, ispasirile, zakatul si celelalte asemenea. „Incalca masura” fata de fapturi, nedreptatindu-le in privinta vietii, averii si onoarei lor. „Plin de pacate”, adica savarseste multe pacate legate de dreptul lui Allah Preainaltul.

„Aspru”, adica rau la fire, neinduplecat, cu inima impietrita si nesupus adevarului. „Si, pe deasupra, de obarsie indoielnica”, adica unul care isi pretinde un neam ce nu-i apartine, fara obarsie si fara un temei din care sa izvorasca binele. Dimpotriva, caracterul lui este cel mai urat si nu se nadajduieste vreo indreptare de la el. El poarta un semn, adica o trasatura prin care este cunoscut in rau.

Intelesul acestor cuvinte este ca Allah Preainaltul a oprit ascultarea de orice om care jura mult, este mincinos, josnic la suflet si rau la caracter. Mai ales este vorba despre insusirile care cuprind admiratia de sine, trufia fata de adevar si fata de fapturi, dispretuirea oamenilor prin vorbire pe la spate, prin barfe si prin atacarea lor, precum si savarsirea multor pacate.

Desi aceste versete au fost pogorate cu privire la unii dintre politeisti, precum al-Walid ibn al-Mughirah sau altcineva³⁵, caci Allah spune despre el: „Pentru ca are avere si fii. Cand ii sunt recitate versetele Noastre, el spune: Povesti ale celor de demult!”, ele ii cuprind pe toti cei descrisi prin aceste insusiri. Adica, din pricina multimii averii si a fiilor sai, el s-a razvratit, s-a semetit impotriva adevarului si l-a respins cand i-a venit, socotindu-l printre povestile celor de demult, care pot fi adevarate sau mincinoase. Coranul a fost pogorat pentru calauzirea tuturor fapturilor, cuprinzand primele si ultimele generatii ale comunitatii. Unele versete au fost pogorate dintr-un anumit motiv sau cu privire la o anumita persoana pentru a lamuri regula generala si pentru a arata cazurile particulare cuprinse in judecatile generale.

Apoi Allah Preainaltul l-a amenintat pe cel care se poarta in felul descris de El: il va insemna „pe nas”, ca pedeapsa. Il va pedepsi cu o pedeapsa vadita, care va lasa un semn in locul unde ii va fi cel mai greu de indurat, adica pe fata.