Al-Qalam · 68:1–7

Versetele 1 la 7

Allah Preainaltul jura pe condei. Acesta este un nume care cuprinde toate condeiele cu care se scriu feluritele stiinte si cu care se astern proza si poezia. Condeiul si feluritele cuvinte care se scriu cu el sunt dintre marile semne ale lui Allah si merita ca El sa jure pe ele pentru a arata nevinovatia Profetului Sau Muhammad, binecuvantarea si pacea lui Allah fie asupra lui, fata de nebunia pe care i-o atribuiau dusmanii sai. Allah a negat aceasta despre el, prin harul si bunatatea Domnului sau, Care l-a binecuvantat cu mintea desavarsita, cu judecata temeinica si cu vorbirea hotaratoare, cea mai buna dintre cele pe care le-au asternut condeiele si le-au scris oamenii. Aceasta este fericirea in aceasta lume.

Apoi El a amintit fericirea lui in Viata de Apoi, spunand: „Tu vei avea parte de o rasplata necurmata”, adica de o rasplata mare, asa cum arata folosirea formei nehotarate a cuvantului. „Necurmata” inseamna neintrerupta³³; ea este statornica si vesnica. Aceasta se datoreaza faptelor bune pe care el, binecuvantarea si pacea lui Allah fie asupra lui, le-a trimis inainte, caracterului sau desavarsit si calauzirii sale catre tot binele.

De aceea, El a spus: „Si tu ai un caracter maret”, adica ai o treapta inalta, datorita caracterului cu care Allah te-a binecuvantat. Intelesul acestui caracter maret se aduna in explicatia pe care mama credinciosilor, Aishah, Allah sa fie multumit de ea, a dat-o celui care a intrebat-o despre el: „Caracterul sau era Coranul.”³⁴

Aceasta se regaseste, de pilda, in cuvintele Sale: „Fii ingaduitor, porunceste binele si indeparteaza-te de cei nestiutori” [al-A’raf 7:199]; „Prin indurarea lui Allah ai fost bland cu ei...” [Al Imran 3:159]; „V-a venit un Trimis dintre voi, caruia ii este greu ceea ce va impovareaza...” [at-Tawbah 9:128]. Asemenea acestora sunt si celelalte versete care arata ca el, binecuvantarea si pacea lui Allah fie asupra lui, avea cele mai alese insusiri si care indeamna la orice caracter frumos. El a avut partea cea mai deplina si mai nobila din ele si a atins culmea cea mai inalta a fiecarei insusiri.

El, binecuvantarea si pacea lui Allah fie asupra lui, era bland, ingaduitor si apropiat de oameni. Raspundea chemarii celui care il invita, implinea nevoia celui care ii cerea ajutorul si mangaia inima celui care ii cerea ceva, fara sa-l lipseasca si fara sa-l intoarca dezamagit. Daca insotitorii lui doreau de la el un lucru, se intelegea cu ei, ii urma si le implinea dorinta, daca acel lucru nu cuprindea ceva oprit. Cand lua o hotarare, nu se purta in chip autoritar fata de ei, ci se sfatuia cu ei si le cerea parerea. Primea binele celui care facea bine si il ierta pe cel care gresea. Nu statea cu cineva decat purtandu-se fata de el in chipul cel mai deplin si mai frumos. Nu se incrunta in fata lui, nu ii vorbea cu asprime si nu-si ascundea zambetul. Nu-i tinea socoteala scaparilor de limba si nu-l tragea la raspundere pentru asprimea cu care se purta, ci ii arata cea mai mare bunatate si il suporta cu cea mai mare rabdare, binecuvantarea si pacea lui Allah fie asupra lui.

Dupa ce Allah l-a asezat pe cele mai inalte trepte in toate privintele, iar dusmanii lui il numeau nebun si cu mintea tulburata, El a spus: „Tu vei vedea si ei vor vedea care dintre voi este cu mintea tulburata.” S-a aratat limpede ca el era cel mai bine calauzit dintre oameni si cel mai desavarsit, atat in sine, cat si in folosul adus altora. Dusmanii lui erau cei mai rataciti dintre oameni si cei mai rai fata de oameni. Ei sunt cei care i-au amagit pe robii lui Allah si i-au abatut de la calea Sa. Este de ajuns ca Allah stie aceasta, caci El este Cel Care cere socoteala si rasplateste.

„Domnul tau ii cunoaste cel mai bine pe cei care s-au abatut de la calea Sa si ii cunoaste cel mai bine pe cei calauziti.” In aceasta se afla o amenintare pentru cei rataciti, o fagaduinta pentru cei calauziti si o lamurire a intelepciunii lui Allah: El il calauzeste pe cel potrivit pentru calauzire, nu pe altul.