At-Taghabun · 64:5–6

Versetele 5 la 6

Dupa ce Allah Preainaltul a amintit insusirile Sale desavarsite si marete, prin care este cunoscut si adorat si pentru care oamenii se straduiesc sa-I dobandeasca multumirea si sa se fereasca de mania Sa, El a adus la cunostinta ceea ce a facut cu neamurile de mai inainte si cu generatiile trecute. Vestile despre acestea sunt inca povestite de cei veniti dupa ele si relatate de oamenii sinceri. Cand trimisii lor au venit la ele cu adevarul, le-au socotit cuvintele mincinoase si li s-au impotrivit cu indarjire. De aceea, Allah le-a facut sa guste urmarile rele ale faptelor lor in aceasta lume si le-a umilit in ea, „si vor avea parte de o pedeapsa dureroasa” in Viata de Apoi.

De aceea a amintit pricina acestei pedepse, spunand: „Aceasta”, adica pedeapsa si urmarile rele pe care le-am pogorat asupra lor, s-a petrecut „deoarece trimisii lor veneau la ei cu dovezi limpezi”, adica semne vadite care aratau adevarul si desertaciunea. Insa ei s-au aratat nemultumiti si s-au trufit inaintea trimisilor lor, spunand: „Niste oameni sa ne calauzeasca?”, adica: ei nu au niciun merit in plus fata de noi; pentru ce i-a ales Allah pe ei si nu pe noi? Dupa cum se spune in celalalt verset: „Trimisii lor le-au spus: Noi nu suntem decat oameni asemenea voua, dar Allah daruieste harul Sau cui voieste dintre robii Sai...” [Ibrahim 14:11]. Ei au vrut sa ingradeasca harul lui Allah si binefacerea pe care El a daruit-o profetilor Sai, alegandu-i sa fie trimisi catre oameni. S-au trufit si au refuzat sa li se supuna, iar astfel au fost incercati prin adorarea copacilor, pietrelor si a altora asemenea. „Astfel, nu au crezut” in Allah „si s-au intors” de la ascultarea de El. „Iar Allah nu a avut nevoie de ei”: El nu tine seama de ei, iar ratacirea lor nu-I pricinuieste nicio vatamare. „Allah este Cel Lipsit de Nevoie, Cel Vrednic de Lauda”, adica El are deplina si absoluta lipsa de nevoie fata de oricine, din toate punctele de vedere, si este vrednic de lauda in cuvintele, faptele si insusirile Sale.