As-Saf · 61:5

Versetul 5

„Si cand Musa i-a spus neamului sau”, mustrandu-i pentru ceea ce faceau si dojenindu-i pentru suferinta pe care i-o pricinuiau, desi stiau ca era trimisul lui Allah: „De ce imi pricinuiti suferinta”, prin cuvinte si fapte, „cand stiti ca eu sunt trimisul lui Allah catre voi?” Trimisului i se cuvin cinstirea, respectul, pretuirea, implinirea poruncilor si grabirea in a-i respecta hotararile. A-i pricinui suferinta unui trimis, al carui bine fata de oameni intrece orice bine in afara binefacerii lui Allah, este culmea nerusinarii, a obrazniciei si a abaterii de la calea cea dreapta, pe care au cunoscut-o si au parasit-o. De aceea a spus: „Iar cand ei s-au abatut”, adica s-au indepartat voit de adevar, „Allah le-a abatut inimile”, ca pedeapsa pentru abaterea pe care si-au ales-o si de care au fost multumiti. El nu le-a dat izbanda de a urma calauzirea, fiindca binele nu li se potriveste si nu sunt buni decat pentru rau. „Allah nu calauzeste neamul celor nelegiuiti”, adica pe aceia a caror insusire a ramas mereu nelegiuirea si care nu urmaresc calauzirea.

Acest verset nobil arata ca ratacirea pe care Allah o randuieste robilor Sai nu este o nedreptate din partea Lui si ca ei nu au niciun argument impotriva Sa. Dimpotriva, pricina se afla la ei: ei insisi si-au inchis usa calauzirii dupa ce au cunoscut-o. Apoi El ii rasplateste pentru aceasta prin ratacire, abatere si intoarcerea inimilor¹⁶, ca pedeapsa pentru ei si ca dreptate din partea Sa. Asa cum a spus Allah Preainaltul: „Le vom intoarce inimile si privirile, dupa cum nu au crezut in el prima oara, si ii vom lasa sa rataceasca orbeste in nelegiuirea lor” [al-An'am 6:110].