Al-An'am · 6:74–83

Versetele 74 la 83

Allah porunceste sa fie amintita istorisirea lui Ibrahim, pacea si binecuvantarea lui Allah fie asupra sa, laudandu-l si aratandu-i virtutea: el i-a chemat pe oameni la tawhid si le-a interzis shirkul. I-a spus tatalui sau, Azar: „Iei tu idolii drept dumnezeiri?”, desi ei nu pot aduce folos ori rau si nu au nicio putere. Te vad pe tine si pe poporul tau intr-o ratacire vadita, fiindca adorati ceea ce nu merita deloc adorarea si parasiti adorarea Creatorului vostru, Care va da hrana si va carmuieste.

Cand Allah l-a calauzit la tawhid si la chemarea celorlalti spre el, i-a aratat imparatia cerurilor si a pamantului, ca prin aceasta vedere launtrica sa priveasca dovezile hotaratoare si argumentele limpezi cuprinse in ele si sa fie dintre cei cu certitudine. Taria credintei si cunoasterea adevarurilor urmarite cresc potrivit tariei dovezilor si argumentelor.

Cand noaptea l-a acoperit, a vazut o stea, poate un corp ceresc mai luminos decat celelalte; unii invatati au spus ca era Venus, iar Allah stie cel mai bine. Urmandu-le pentru o clipa argumentul, a spus: „Acesta este domnul meu”, ca sa vada impreuna daca merita domnia si daca exista vreo dovada pentru aceasta. Omului intelept nu i se cuvine sa-si ia ceva drept dumnezeire fara dovada ori argument.

Cand steaua a apus si a disparut, a spus: „Eu nu-i iubesc pe cei care apun”, adica pe cei care dispar dinaintea celui care ii adora. Cel adorat trebuie sa poarte de grija celui care il adora si sa-i carmuiasca toate treburile. Cum poate merita adorarea ceva care lipseste vreme indelungata? A-l lua drept dumnezeire este cea mai mare nesabuinta si cea mai rea minciuna.

Cand a vazut luna rasarind, mai luminoasa si deosebita de stea, a spus, spre argumentare: „Acesta este domnul meu.” Cand a apus, si-a aratat nevoia deplina de calauzirea Domnului: „Daca Domnul meu nu ma calauzeste, voi fi negresit dintre cei rataciti.” El stia ca, daca Allah nu-l calauzeste, nimeni nu-l poate calauzi, iar daca Allah nu-l ajuta sa-L asculte, nimeni nu-l poate ajuta.

Cand a vazut soarele rasarind, a spus: „Acesta este domnul meu; acesta este mai mare” decat steaua si luna. Cand a apus, calea calauzirii s-a aratat limpede, iar calea pierzarii a fost zdrobita. El a spus: „O, popor al meu, eu sunt nevinovat de ceea ce Ii asociati”, fiindca dovada limpede a statornicit falsitatea acelor lucruri.

„Mi-am indreptat fata catre Cel care a creat cerurile si pamantul, inclinand spre adevar”, adica m-am intors numai catre Allah, parasindu-i pe toti ceilalti, „si nu sunt dintre politeisti”. Ibrahim s-a dezis de shirk, a crezut in tawhid si a ridicat dovada pentru el.

Aceasta este talcuirea corecta a versetelor. Contextul este o dezbatere intre Ibrahim si poporul sau, prin care arata falsitatea atribuirii dumnezeirii corpurilor ceresti ori oricarei alte fiinte. Nu exista dovada pentru parerea ca el ar fi cercetat si s-ar fi intrebat despre acestea in copilarie.

Poporul sau s-a certat cu el. El le-a spus: „Va certati cu mine despre Allah, cand El m-a calauzit?” Ce folos are sa se certe cineva cu omul caruia calea calauzirii nu i-a fost facuta limpede? Insa cel pe care Allah l-a calauzit si care a ajuns la cel mai inalt grad al certitudinii ii cheama el insusi pe oameni la credinta lui.

„Eu nu ma tem de ceea ce Ii asociati”, fiindca nu-mi poate face rau si nu ma poate lipsi de vreun bine, „afara numai daca Domnul meu voieste ceva.” Domnul meu cuprinde toate lucrurile prin stiinta Sa. Oare nu va veti aminti ca numai El merita adorarea?

Cum sa ma tem de asociatii vostri neputinciosi si lipsiti de folos, cand voi nu va temeti sa-I faceti lui Allah asociati pentru care El nu v-a coborat nicio dovada, urmandu-va numai dorintele? Care dintre cele doua tabere are mai mult drept la siguranta, daca stiti?

Allah judeca intre cele doua tabere: cei care cred si nu-si amesteca credinta cu nedreptatea au siguranta adevarata si sunt calauziti. Daca nu-si amesteca deloc credinta cu shirk ori pacat, vor avea siguranta si calauzire deplina. Daca evita shirkul, dar savarsesc unele rele, vor dobandi temelia calauzirii si a sigurantei, nu desavarsirea lor. Cei care nu dobandesc nici credinta, nici parasirea nedreptatii nu au nici calauzire, nici siguranta, ci ratacire si nefericire.

Allah i-a dat lui Ibrahim acest argument impotriva poporului sau, facandu-l sa biruiasca si sa-i reduca la tacere. El ridica in trepte pe cine voieste, asa cum l-a ridicat pe Ibrahim in lumea aceasta si in cea de Apoi. Allah il ridica prin stiinta pe cel caruia i-o daruieste, mai ales pe cel care cunoaste, lucreaza dupa stiinta sa si ii invata pe altii. Il face conducator si pilda, potrivit starii sale, iar oamenii ii urmeaza urmele si umbla prin lumina stiintei lui in intunericul noptii.

Allah spune: „Allah ii va ridica in trepte pe cei care cred dintre voi si pe cei carora li s-a dat stiinta.” Domnul tau este Preaintelept si Atotstiutor: El daruieste stiinta si intelepciunea numai celui potrivit si cunoaste cel mai bine cine este acela si cat merita sa primeasca.