Al-An'am · 6:51–53

Versetele 51 la 53

Coranul este o avertizare pentru toti oamenii, dar de el se folosesc numai cei care se tem ca vor fi adunati la Domnul lor. Ei sunt siguri ca vor trece din aceasta locuinta in locuinta vesnica a Vietii de Apoi, de aceea fac ceea ce le foloseste si parasesc ceea ce le vatama.

Ei nu vor avea in afara lui Allah nici ocrotitor care sa le ingrijeasca treburile, sa le aduca lucrul cautat si sa indeparteze lucrurile de care se tem, nici mijlocitor, caci fapturile nu au nicio putere de a hotari. Avertizarea ii poate face sa se teama de Allah, sa-I implineasca poruncile si sa evite interdictiile Sale.

„Nu-i alunga pe cei care Il cheama pe Domnul lor dimineata si seara, dorind Fata Sa.” Nu-i indeparta de tine si din adunarile tale, preferand alti oameni, pe cei devotati adorarii sincere. Ei Il cheama neincetat pe Domnul lor prin adorare, pomenire, rugaciune si celelalte fapte, si Il cheama prin cerere la inceputul si sfarsitul zilei, urmarind numai Fata lui Allah, fara vreun alt scop.

Acestia nu merita sa fie alungati ori parasiti, ci sa fie luati drept apropiati, iubiti si adusi aproape. Ei sunt cei mai alesi dintre oameni, chiar daca sunt saraci, si sunt cu adevarat nobili, chiar daca in ochii oamenilor au o stare modesta.

„Nu-ti revine tie nimic din socoteala lor si nici lor nu le revine nimic din socoteala ta.” Fiecare are propria socoteala, potrivit faptelor sale bune ori rele. De aceea nu ai dreptul sa-i alungi; daca ai face-o, ai fi dintre nedrepti.

Profetul, pacea si binecuvantarea lui Allah fie asupra sa, a implinit cu cea mai mare grija aceasta porunca. Cand statea impreuna cu credinciosii saraci, ramanea rabdator si multumit alaturi de ei, ii trata cu bunatate si blandete, le arata un caracter frumos si ii apropia. Ei alcatuiau cea mai mare parte a celor din jurul lui, Allah sa fie multumit de ei.

Pricina revelarii acestor versete a fost ca unii oameni dintre Quraysh ori dintre arabii grosolani i-au spus Profetului, pacea si binecuvantarea lui Allah fie asupra sa: Daca vrei sa credem in tine si sa te urmam, alunga-i pe cutare si pe cutare, numind cativa dintre Companionii saraci; ne rusinam ca arabii sa ne vada stand impreuna cu acesti saraci.⁷ Din dorinta sa puternica de a-i vedea primind Islamul si urmandu-l, gandul sau s-a indreptat catre aceasta, iar Allah l-a mustrat prin aceste versete si prin cele asemenea lor.

„Astfel i-am incercat pe unii prin altii, pentru ca ei sa spuna: Acestia sunt cei asupra carora Allah Si-a revarsat harul dintre noi?” Aceasta este una dintre incercarile lui Allah pentru robii Sai: pe unii i-a facut bogati si pe altii saraci, pe unii nobili si pe altii de stare smerita. Cand Allah il binecuvanteaza pe cel sarac ori de stare smerita cu credinta, aceasta devine o incercare pentru cel bogat ori de rang inalt. Daca intentia lui este adevarul si urmarea lui, va crede si se va supune, iar acest lucru nu-l va impiedica.

Daca insa omul nu este sincer in cautarea adevarului, faptul ca ar urma aceeasi religie cu cineva pe care il socoteste mai prejos in avere ori rang devine o piedica ce-l abate de la urmarea adevarului.

Privindu-i cu dispret pe cei pe care ii socoteau mai prejos decat ei, necredinciosii au spus: „Acestia sunt cei asupra carora Allah Si-a revarsat harul dintre noi?” Aceasta i-a impiedicat sa urmeze adevarul, fiindca intentia din inimile lor nu era curata.

Raspunzand obiectiei lor ascunse fata de faptul ca Allah i-a calauzit pe acesti oameni si nu pe ei, Allah a spus: „Oare Allah nu-i cunoaste cel mai bine pe cei multumitori?”, adica pe cei care recunosc binecuvantarea, o marturisesc si implinesc faptele drepte pe care aceasta le cere. Lor le daruieste El harul si binecuvantarea Sa, nu celor nerecunoscatori.

Allah este Preaintelept si nu-Si aseaza harul asupra celui care nu este vrednic de el. Cei care ridicau asemenea obiectii faceau parte dintre cei nevrednici, spre deosebire de saracii si de ceilalti oameni asupra carora Allah a revarsat binecuvantarea credintei, caci ei sunt cei multumitori.