Al-An'am · 6:128–135

Versetele 128 la 135

In Ziua in care Allah ii va aduna pe toti, adica toate cele doua neamuri, oamenii si djinnii, pe cei rataciti si pe cei care i-au ratacit pe altii, El ii va mustra pe djinnii care i-au ratacit pe oameni, le-au impodobit raul si i-au indemnat la pacate. Le va spune ca au ademenit multi oameni, ratacindu-i si oprindu-i de la calea lui Allah. Ei au incalcat cele sacre ale Sale, s-au impotrivit trimisilor Sai, L-au infruntat pe Allah si s-au straduit din toate puterile sa-i opreasca pe robii Lui de la calea Sa si sa-i duca spre calea Iadului.

In acea zi blestemul ii va lovi negresit, pedeapsa va fi sigura, iar chinul le va fi inmultit potrivit necredintei lor si masurii in care i-au ratacit pe altii. Nu vor avea nicio scuza prin care sa se dezvinovateasca, nici vreun adapost spre care sa fuga, nici mijlocitor care sa mijloceasca pentru ei si nicio rugaminte care sa fie ascultata. Sa nu intrebi despre ceea ce ii va cuprinde atunci din pedeapsa, rusine si pierzanie. De aceea Allah nu a pomenit nicio scuza din partea lor.

Aliatii lor dintre oameni vor aduce o scuza care nu va fi primita. Ei vor spune: „Doamne al nostru, ne-am folosit unii de altii.” Fiecare, djinnul si omul, s-a bucurat de tovarasul sau si a tras folos de la el. Djinnului i-au placut ascultarea omului fata de el, adorarea si preamarirea lui, precum si cautarea ocrotirii la el. Omul s-a bucurat de implinirea unor scopuri si dorinte prin slujirea djinnului: omul il adora, iar djinnul il slujea si ii implinea unele nevoi lumesti. Prin aceasta ei recunosc: am savarsit pacatele pe care le-am savarsit si nu le mai putem lua inapoi.

Apoi ei vor marturisi ca au ajuns la sorocul hotarat de Allah, adica la locul rasplatirii faptelor. Vor spune: fa cu noi ceea ce voiesti si judeca intre noi precum voiesti, caci argumentul nostru s-a curmat si nu ne-a mai ramas nicio scuza; porunca si hotararea Iti apartin. Cuvintele lor seamana cu o cerere de indurare si blandete, dar intr-un moment nepotrivit. De aceea li se va judeca dupa dreptate, fara nicio nedreptate, si li se va spune: Focul este salasul vostru si veti ramane vesnic in el.

Fiindca aceasta judecata izvoraste din intelepciunea si stiinta lui Allah, versetul se incheie spunand ca Domnul tau este Intelept, Atotstiutor. Dupa cum stiinta Lui cuprinde toate lucrurile, tot astfel intelepciunea Sa cuprinde toate lucrurile si le cuprinde deplin.

„Astfel ii facem pe unii nedrepti aliati ai altora, pentru ceea ce au agonisit.” Asa cum i-am facut pe djinnii razvratiti aliati ai oamenilor si le-am dat putere sa-i rataceasca, iar intre ei s-a legat alianta si apropierea din cauza a ceea ce au agonisit, tot asa este randuiala Noastra sa-l punem pe fiecare nedrept alaturi de unul asemenea lui, care il indeamna la rau, il incurajeaza si il abate de la bine. Aceasta este una dintre pedepsele mari ale lui Allah, ale carei urmari sunt grave si al carei rau este mare. Vina este a nedreptului, caci el insusi si-a facut rau si a nedreptatit propriul suflet, iar Domnul tau nu este nedrept fata de robi.

De aici rezulta ca, atunci cand robii sporesc in nedreptate si stricaciune si refuza sa implineasca drepturile datorate, Allah pune asupra lor conducatori nedrepti, care ii chinuiesc si ii supun unui rau chin. Acestia iau de la ei prin nedreptate si tiranie cu mult mai mult decat drepturile lui Allah si ale robilor Sai pe care ei au refuzat sa le implineasca, fara ca ei sa fie rasplatiti pentru ceea ce li se ia.

Tot astfel, cand robii se indreapta si devin drepti, Allah le indreapta conducatorii, ii face conducatori ai dreptatii si ai echitatii, nu conducatori ai nedreptatii si asupririi.

Apoi Allah ii mustra pe toti cei care s-au intors de la adevar si l-au respins, dintre djinni si oameni, le arata greseala, iar ei o recunosc. El ii intreaba daca nu au venit la ei trimisi dintre ei care sa le infatiseze semnele Sale limpezi, care cuprindeau explicarea amanuntita a poruncilor si interdictiilor, a binelui si raului, a fagaduintei si amenintarii, si sa-i avertizeze despre intalnirea cu ziua lor.

Trimisii le-au aratat ca salvarea si izbanda se afla numai in implinirea poruncilor lui Allah si indepartarea de ceea ce El a oprit, iar pieirea si paguba se afla in neglijarea acestora. Ei vor recunoaste si vor marturisi impotriva lor insisi.

Viata lumeasca i-a amagit prin podoaba si desfatarea ei. Ei si-au gasit linistea in ea, au fost multumiti de ea, iar ea i-a facut nepasatori fata de Viata de Apoi. Vor marturisi impotriva lor insisi ca au fost necredinciosi. Astfel argumentul lui Allah se va implini asupra lor si li se va arata dreptatea Sa; apoi li se va rosti sentinta chinului dureros: „Intrati impreuna cu neamurile de djinni si oameni care au trecut inaintea voastra.” Aceia au savarsit aceleasi fapte ca ei, s-au bucurat de partea lor asa cum s-au bucurat si ei si s-au afundat in minciuna asa cum s-au afundat si ei. Cu totii au fost pierduti, atat cei dintai, cat si cei de pe urma. Ce pierdere poate fi mai mare decat pierderea Gradinilor desfatarii, in apropierea Celui mai Generos dintre cei generosi?

Desi vor fi cu totii partasi la pierdere, treptele lor vor fi foarte diferite. Fiecare va avea trepte potrivit faptelor sale. Cel cu rau putin nu este ca cel cu rau mult, adeptul nu este ca acela pe care il urmeaza si nici cel condus nu este ca liderul, dupa cum locuitorii rasplatii si ai Paradisului, chiar daca au in comun castigul, izbanda si intrarea in Paradis, se deosebesc intre ei in trepte intr-un chip pe care numai Allah il cunoaste, desi toti sunt multumiti cu ceea ce le-a daruit Stapanul lor si indestulati cu darurile Sale.

Ii cerem lui Allah sa ne faca dintre locuitorii lui al-Firdaws al-A'la, pe care l-a pregatit pentru robii Sai apropiati, pentru alesii creatiei Sale si pentru cei alesi dintre cei pe care ii iubeste.

Domnul tau rasplateste pe fiecare dupa fapta lui si dupa ceea ce cunoaste din intentia lui. El nu este nepasator fata de ceea ce fac ei si cunoaste scopurile lor.

Allah le porunceste robilor faptele drepte si ii opreste de la faptele rele din mila fata de ei si pentru folosul lor, nu pentru ca ar avea nevoie de ei. El este Cel lipsit de orice nevoie fata de toate creaturile Sale; ascultarea celor ascultatori nu-I aduce folos, dupa cum neascultarea pacatosilor nu-I aduce vatamare.

Daca ar voi, i-ar inlatura prin nimicire si ar aduce dupa ei pe cine ar voi, asa cum i-a facut sa se iveasca din urmasii unui alt neam. Dupa ce au aflat cu certitudine ca vor parasi aceasta casa, asa cum au plecat altii, si ca o vor lasa celor de dupa ei, asa cum le-a fost lasata de cei dinainte, de ce o iau drept salas statornic si se aseaza in ea ca pentru totdeauna, desi este casa trecerii, nu casa ramanerii?

Inaintea lor se afla lacasul care aduna toate binecuvantarile si este ferit de orice neajuns si vatamare. Spre el se straduiesc cei dintai si cei din urma si catre el se indreapta cei care au mers inainte si cei care vin dupa ei. Odata ajunsi acolo, vor ramane pentru totdeauna, fara sa mai plece. Aceasta este tinta dincolo de care nu mai exista alta tinta, telul in care se implinesc toate dorintele si desfatarea in fata careia toate celelalte lucruri ravnite palesc. Acolo, pe Allah, se afla tot ceea ce poftesc sufletele, tot ceea ce incanta ochii si tot ceea ce ii face pe oameni sa se intreaca: placerea sufletelor, multimea bucuriilor, desfatarea trupurilor si a inimilor si apropierea de Cunoscatorul celor nevazute. Cat de vrednica de lauda este nazuinta indreptata spre aceste cinstiri si vointa care se inalta spre cele mai inalte trepte! Ce parte saracacioasa are cel multumit cu ceea ce este mai prejos si ce nazuinta marunta are cel care alege un targ pagubos!

Cel care se intoarce de la adevar si ramane nepasator sa nu socoteasca improbabila sosirea sa grabnica in acel lacas, caci ceea ce i se promite va veni, iar el nu-L poate face neputincios pe Allah si nu poate fugi de pedeapsa Lui. Fruntea lui se afla sub puterea Sa, iar el este supus carmuirii si stapanirii Lui.

Allah ii porunceste Trimisului Sau sa le spuna oamenilor sai, dupa ce i-a chemat la Allah si le-a aratat drepturile Lui asupra lor, iar ei s-au impotrivit poruncii Sale, si-au urmat poftele si au staruit in politeism: „O, neamul meu, lucrati dupa starea voastra si dupa ceea ce ati ales pentru voi; eu lucrez potrivit poruncii lui Allah si pentru multumirea Lui. Veti afla cine va avea sfarsitul bun al Casei, eu sau voi.”

Aceasta este o mare dovada de echitate: se arata faptele si faptuitorii, iar cel cu judecata este lasat sa inteleaga cine va primi rasplata cea buna, fara a spune direct ceea ce aluzia arata deja. Este insa cunoscut ca sfarsitul bun in aceasta lume si in Viata de Apoi le apartine celor evlaviosi, credinciosii vor avea sfarsitul bun, iar oricine se intoarce de la ceea ce au adus trimisii va avea sfarsitul rau. De aceea Allah spune ca nedreptii nu vor izbandi. Oricat s-ar bucura nedreptul in aceasta lume, sfarsitul lui este pieirea si nimicirea⁹.