Al-Hashr · 59:18–21

Versetele 18 la 21

Allah Preainaltul le porunceste robilor Sai credinciosi ceea ce credinta impune si cere: sa ramana statornici in teama de El, in ascuns si la vedere, in toate imprejurarile; sa vegheze asupra poruncilor, randuielilor si limitelor pe care Allah le-a impus; sa priveasca la ceea ce este in favoarea lor si la ceea ce este impotriva lor si la faptele pe care le-au dobandit, care le vor fi de folos sau le vor dauna in Ziua Invierii. Daca isi pun Viata de Apoi inaintea ochilor si in centrul inimilor si se preocupa de sederea lor in ea, se vor stradui sa inmulteasca faptele care conduc spre ea si sa le curete de piedicile si obstacolele care le opresc mersul, ii impiedica sau ii abat. Daca stiu, de asemenea, ca „Allah este Bine Stiutor a ceea ce faceti”, ca faptele lor nu-I sunt ascunse, ca nu se pierd si nu sunt neglijate la El, aceasta ii va indemna la seriozitate si staruinta.

Acest verset nobil este un temei pentru cercetarea propriului suflet: omul trebuie sa si-l cerceteze. Daca vede o greseala, sa o indrepte parasind-o, intorcandu-se cu cainta sincera si indepartandu-se de cauzele care conduc spre ea. Daca se vede pe sine neglijent in implinirea vreunei porunci a lui Allah, sa depuna efort si sa ceara ajutorul Domnului sau pentru a o implini, a o desavarsi si a o indeplini temeinic. Sa puna alaturi bunavointa si binefacerile lui Allah fata de el si propriile sale lipsuri, caci aceasta il va face, fara indoiala, sa simta rusine.

Omul este lipsit cu totul de bine atunci cand neglijeaza aceasta si se aseamana cu un neam care L-a uitat pe Allah, a fost nepasator fata de pomenirea Lui si fata de implinirea dreptului Sau si s-a indreptat spre placerile si poftele proprii. Ei nu au izbutit si nu au dobandit nimic folositor. Dimpotriva, Allah i-a facut sa uite ceea ce era spre binele lor si sa fie nepasatori fata de foloasele si castigurile lor. Treburile lor au ajuns in risipa, iar ei s-au intors cu pierderea ambelor salasuri, suferind o paguba care nu mai poate fi indreptata si o frangere ce nu mai poate fi reparata. Aceasta pentru ca „ei sunt cei nelegiuiti”, care au iesit din ascultarea fata de Domnul lor si s-au avantat in neascultarea fata de El.

Oare este deopotriva cel care a pastrat teama de Allah si a privit la ceea ce a pregatit pentru ziua sa de maine, devenind astfel vrednic de Gradinile Fericirii si de viata lipsita de neajunsuri, alaturi de cei pe care Allah i-a binecuvantat, dintre profeti, cei deplin sinceri, martiri si drepti, cu acela care a neglijat pomenirea Lui si I-a uitat drepturile, ajungand nefericit in aceasta lume si vrednic de pedeapsa in Viata de Apoi? Cei dintai sunt cei care izbutesc, iar ceilalti sunt cei pierzatori.

Dupa ce Allah Preainaltul le-a lamurit robilor Sai cele pe care le-a lamurit si le-a dat porunci si interdictii in Cartea Sa mareata, aceasta ar trebui sa-i faca sa se grabeasca spre ceea ce El i-a chemat si i-a indemnat, chiar daca ar avea o asprime si o impietrire a inimilor asemenea muntilor neclintiti. Caci acest Coran, daca ar fi fost trimis asupra unui munte, „l-ai fi vazut smerit si despicandu-se de frica lui Allah”, datorita puterii depline cu care atinge inimile. Povatuirile Coranului sunt cele mai mari dintre toate povatuirile. Poruncile si interdictiile sale cuprind intelepciunile si foloasele legate de ele; sunt dintre cele mai usoare lucruri pentru suflete si pentru trupuri, lipsite de impovarare¹¹, fara contradictii, nepotriviri, greutati sau asprime. Sunt potrivite pentru orice timp si loc si se potrivesc fiecarui om. Apoi Allah Preainaltul arata ca le da oamenilor pilde si le lamureste robilor Sai, in Cartea Sa, ceea ce este ingaduit si ceea ce este oprit, pentru ca ei sa cugete la versetele Sale si sa mediteze asupra lor. Cugetarea asupra acestora ii deschide omului comorile stiintei, ii arata caile binelui si ale raului, il indeamna spre trasaturile alese si calitatile frumoase si il opreste de la purtarile rele. Nimic nu-i este, asadar, mai folositor omului decat cugetarea asupra Coranului si meditarea la sensurile lui.