Al-Hadid · 57:12–15

Versetele 12 la 15

In versetul 12, Allah Preainaltul vorbeste despre vrednicia credintei si despre fericirea celor care o au in Ziua Invierii: „In Ziua in care ii vei vedea pe credinciosi si pe credincioase, lumina lor alergand inaintea lor si in dreapta lor.” Adica, atunci cand va veni Ziua Invierii, soarele va fi infasurat, luna isi va pierde lumina, oamenii se vor afla in intuneric, iar puntea va fi asezata deasupra Gheenei. Atunci ii vei vedea pe credinciosi si pe credincioase, lumina lor alergand inaintea lor si in dreapta lor. Ei vor merge prin lumina si credinta lor, in acea imprejurare infricosatoare si grea, fiecare dupa masura credintei sale. In acel moment vor primi cea mai mareata veste buna. Li se va spune: „Vestea voastra buna de astazi sunt Gradini pe sub care curg rauri, in care veti ramane vesnic. Aceasta este izbanda cea mare!” Pe Allah, cat de dulce va fi aceasta veste pentru inimile lor si cat de placuta pentru sufletele lor! Vor fi dobandit tot ceea ce si-au dorit si le-a fost drag si vor fi scapat de orice rau de care se temeau si pe care il socoteau infricosator.

Cand ipocritii vor vedea credinciosii mergand prin lumina lor (versetul 13), in vreme ce propria lor lumina se va fi stins si ei vor fi ramas nedumeriti in intunericuri, le vor spune credinciosilor: „Asteptati-ne, ca sa luam din lumina voastra!” Adica ingaduiti-ne sa ajungem la voi, ca sa luam din lumina voastra ceva cu care sa mergem si sa scapam de pedeapsa. „Li se va spune: Intoarceti-va inapoi si cautati lumina!”, daca asa ceva ar fi cu putinta. Insa nu va fi cu putinta, ci va fi dintre lucrurile imposibile. Atunci „va fi ridicat intre ei”, intre credinciosi si ipocriti, „un zid”, o imprejmuire puternica si o fortificatie de nepatruns, „cu o poarta, inauntrul caruia va fi mila”, pe partea dinspre credinciosi, „iar in afara lui, dinspre partea aceea, va fi pedeapsa”, pe partea dinspre ipocriti.

In versetul 14, ipocritii ii striga pe credinciosi, implorandu-i si cerandu-le mila. Ei spun: „Oare nu am fost impreuna cu voi?” In viata lumeasca spuneam: nu exista alta divinitate in afara de Allah; ne rugam, posteam, luptam si faceam fapte ca ale voastre. „Vor raspunde: Ba da!” Ati fost impreuna cu noi in viata lumeasca, iar faptele voastre, in aparenta, erau asemenea faptelor noastre. Insa faptele voastre erau faptele ipocritilor, fara credinta si fara intentie sincera si dreapta. „Insa v-ati ispitit singuri, [ati asteptat] si v-ati indoit”, adica v-ati indoit de vestirea lui Allah, care nu primeste indoiala. „Si v-au amagit dorintele desarte”, caci ati dorit sa dobanditi ceea ce dobandesc credinciosii, desi nu aveati convingere. „Pana cand a venit porunca lui Allah”, adica pana cand v-a venit moartea, in vreme ce va aflati in acea stare vrednica de mustrare. „Iar amagitorul v-a amagit in privinta lui Allah”: acesta este diavolul care v-a impodobit necredinta si indoiala, iar voi v-ati linistit in ele, v-ati increzut in fagaduintele lui si ati socotit adevarata vestirea lui.

„Astazi nu se va primi de la voi nicio rascumparare si nici de la cei care au tagaduit” (versetul 15). Chiar daca ati da drept rascumparare aur cat sa umple pamantul si inca pe atat, nu s-ar primi de la voi. „Salasul vostru este Focul”, adica locul in care veti ramane. „El va este stapanul”: el va ia in primire si va strange la sine. „Si rau sfarsit” este Focul! Allah Preainaltul a spus: „Iar cel ale carui talere vor fi usoare va avea ca salas o prapastie. Si ce te-ar putea face sa stii ce este ea? Un foc arzator!”