Al-Qamar · 54:9–17

Versetele 9 la 17

In versetul 9, dupa ce Allah, Binecuvantat si Preainalt, a amintit starea celor care Il socoteau mincinos pe Trimisul Sau si faptul ca semnele nu le sunt de folos si nu-i ajuta cu nimic, i-a avertizat si i-a inspaimantat prin pedepsele neamurilor de odinioara care i-au socotit mincinosi pe trimisi. A aratat cum le-a nimicit Allah si cum a coborat asupra lor pedeapsa Sa. A amintit neamul lui Nuh, primul trimis pe care Allah l-a trimis la niste oameni care adorau idoli. El i-a chemat sa afirme unicitatea lui Allah si sa-L adore numai pe El, fara sa-I faca vreun asociat. Dar ei au refuzat sa paraseasca politeismul si au spus: „Nu-i parasiti pe dumnezeii vostri! Nu-i parasiti pe Wadd, nici pe Suwa', nici pe Yaghuth, pe Ya'uq si pe Nasr!”

Nuh nu a incetat sa-i cheme la Allah, noaptea si ziua, in taina si pe fata. Insa aceasta nu le-a sporit decat incapatanarea, razvratirea si defaimarea profetului lor. De aceea a spus aici: „L-au socotit mincinos pe robul Nostru si au spus: Este nebun!” Ei pretindeau ca politeismul si ratacirea pe care le urmau ei si parintii lor sunt cele sustinute de ratiune, iar ceea ce adusese Nuh, pacea fie asupra lui, ar fi nestiinta si ratacire care nu pot veni decat de la nebuni. In aceasta au mintit si au rasturnat adevarurile statornicite de revelatie si de ratiune. Ceea ce el adusese era adevarul neclintit, care indreapta mintile luminate si drepte spre calauzire, lumina si buna indrumare, pe cand ceea ce urmau ei era nestiinta si ratacire vadita.

Cuvintele Sale „Si el a fost certat si amenintat” inseamna ca neamul sau l-a certat si l-a mustrat aspru atunci cand i-a chemat la Allah Preainaltul.

Allah sa-i faca de ocara! Nu le-a fost de ajuns sa nu creada in el si sa-l socoteasca mincinos, ci i-au pricinuit tot raul de care au fost in stare. Asa au fost toti dusmanii trimisilor; aceasta a fost purtarea lor fata de profetii lor.

Atunci, in versetul 10, Nuh L-a chemat pe Domnul sau si a spus: „Sunt coplesit”: nu am puterea sa ma apar impotriva lor, fiindca din neamul sau nu crezusera decat foarte putini, iar acestia nu aveau puterea sa se impotriveasca neamului lor. „Asadar, ajuta-ma!” O, Allah, ajuta-ma impotriva lor! In alt verset, el a spus: „Doamne, nu lasa pe pamant niciun locuitor dintre necredinciosi...”, pana la sfarsitul versetelor.

Allah i-a raspuns cererii si i-a dat izbanda impotriva neamului sau. El Preainaltul a spus, in versetul 11: „Am deschis portile cerului cu apa care curgea din belsug”, adica foarte multa apa, care cadea fara intrerupere.

„Si am facut pamantul sa tasneasca in izvoare” (versetul 12): cerul a inceput sa reverse o cantitate neobisnuita de apa, iar intregul pamant a tasnit in izvoare. Chiar si cuptorul, in care in mod obisnuit nu se afla apa, cu atat mai putin un izvor, caci este locul focului, a tasnit cu apa. „Apele s-au intalnit”: apa cerului si apa pamantului, „pentru un lucru” hotarat de Allah, „care fusese hotarat”, adica pe care Allah il scrisese si il randuise din vesnicie drept pedeapsa pentru acesti oameni nedrepti si razvratiti.

„L-am purtat pe o corabie facuta din scanduri si cuie” (versetul 13). L-am salvat pe robul Nostru Nuh pe corabia facuta din scanduri si „dusur”, adica acele cuie cu care scandurile sale au fost prinse si imbinarile ei intarite.

„Care plutea sub Ochii Nostri” (versetul 14): il purta pe Nuh, pe cei care crezusera impreuna cu el si feluritele fapturi pe care le luase cu sine, sub ocrotirea lui Allah. El o pazea de inec, o privea si o ocrotea, Preainaltul, caci El este Cel mai bun Pazitor si Ocrotitor. „Drept rasplata pentru cel care fusese respins”: am facut pentru Nuh ceea ce am facut, salvandu-l de inecul care ii cuprinsese pe toti, drept rasplata pentru el. Neamul sau il socotise mincinos si il respinsese, dar el rabdase in chemarea sa si staruise in implinirea poruncii lui Allah, fara ca cineva sa-l abata sau sa-l opreasca. Dupa cum Allah Preainaltul a spus in alt verset: „S-a spus: O, Nuh, coboara cu pace din partea Noastra si cu binecuvantari asupra ta si asupra unor comunitati dintre cei care sunt cu tine...”, pana la sfarsitul versetului. Este posibil si ca intelesul sa fie: am nimicit neamul lui Nuh si i-am supus pedepsei si umilirii, drept rasplata pentru necredinta si incapatanarea lor. Acest inteles se potriveste citirii in care litera kaf din cuvantul „كفر” este vocalizata cu fathah.

„Am lasat-o ca semn. Dar este cineva care sa ia aminte?” (versetul 15). Am lasat istorisirea lui Nuh si a neamului sau drept semn din care sa ia aminte cei ce cugeta: pe cei care nu asculta de trimisi si li se impotrivesc cu incapatanare, Allah ii nimiceste printr-o pedeapsa cuprinzatoare si aspra. Sau pronumele se refera la corabie si la corabii in general. Allah este Cel care l-a invatat pe Trimisul Sau Nuh, pacea fie asupra lui, cum sa o construiasca. Apoi Allah a pastrat intre oameni construirea ei si felul ei, pentru a arata mila Sa fata de fapturi, grija Lui pentru ele, desavarsirea puterii Sale si minunatia lucrarii Sale. „Dar este cineva care sa ia aminte?” Este cineva care sa ia aminte la semne, sa-si indrepte mintea si gandul spre semnele care ii vin? Ele sunt cat se poate de limpezi si usor de inteles.

„Cum au fost, asadar, pedeapsa Mea si avertizarile Mele?” (versetul 16). Cum ai vazut tu, cel caruia i se vorbeste, pedeapsa chinuitoare a lui Allah si avertizarea Sa, dupa care nimeni nu mai are vreo scuza impotriva Lui?

„Am facut Coranul usor pentru aducerea-aminte. Dar este cineva care sa ia aminte?” (versetul 17). Am facut acest Nobil Coran usor: cuvintele sale, pentru memorare si recitare, iar intelesurile sale, pentru intelegere si cunoastere. El este cea mai frumoasa cuvantare in privinta cuvintelor, cea mai adevarata in privinta sensurilor si cea mai limpede in explicare. Oricui se indreapta spre el, Allah ii usureaza cat se poate de mult obtinerea celor cautate si i le face accesibile. Aducerea-aminte cuprinde tot ceea ce invatatii cauta sa cunoasca: ceea ce este ingaduit si oprit, poruncile si interdictiile, randuielile rasplatirii, indemnurile si invataturile, credintele folositoare si vestirile adevarate. De aceea, cunoasterea Coranului, prin memorare si talcuire, este cea mai usoara si cea mai nobila dintre stiinte. Ea este stiinta folositoare pe care, atunci cand robul o cauta, este ajutat sa o dobandeasca. Unul dintre predecesori a spus despre acest verset: „Este oare cineva care sa caute stiinta, pentru a fi ajutat sa o dobandeasca?” De aceea, Allah ii cheama pe robii Sai sa se indrepte spre Coran si sa ia aminte, spunand: „Dar este cineva care sa ia aminte?”