Al-Qamar · 54:23–32

Versetele 23 la 32

In versetul 23, „Thamud a socotit avertizarile minciuna”: acestia sunt membrii tribului bine cunoscut din tinutul al-Hijr. L-au socotit mincinos pe profetul lor Salih, pacea fie asupra lui, atunci cand i-a chemat sa-L adore numai pe Allah, fara sa-I faca vreun asociat, si i-a avertizat asupra pedepsei care ii va ajunge daca i se impotrivesc.

L-au socotit mincinos, s-au purtat cu trufie fata de el si au spus, cu ingamfare si insolenta: „Sa urmam un singur om dintre noi?” (versetul 24). Cum sa urmam un om, nu un inger, si inca unul dintre noi, nu pe cineva din afara noastra, dintre cei socotiti mai mari decat noi in ochii oamenilor? Pe deasupra, este un singur om! „Atunci am fi”, daca l-am urma in aceasta situatie, „cu siguranta, in ratacire si nenorocire”: [am fi] rataciti si nenorociti. Aceste cuvinte veneau din ratacirea si nenorocirea lor. Li se parea injositor sa urmeze un trimis dintre oameni, dar nu li se parea injositor sa adore copaci, pietre si chipuri.

„Oare lui i-a fost trimisa aducerea-aminte, dintre noi toti?” (versetele 25-26). Cum sa-l aleaga Allah tocmai pe el dintre noi si sa-i coboare aducerea-aminte? Prin ce insusire deosebita l-a ales dintre noi? Aceasta este o obiectie a celor care tagaduiesc impotriva lui Allah. Ei nu au incetat sa o aduca drept argument si sa [o foloseasca pentru a] respinge chemarea trimisilor. Allah a raspuns acestei indoieli prin cuvintele trimisilor catre neamurile lor: „Trimisii lor le-au spus: Noi suntem doar oameni asemenea voua, insa Allah daruieste harul Sau cui voieste dintre robii Sai”. Allah i-a inzestrat pe trimisi cu insusiri, purtari si desavarsiri prin care au devenit potriviti sa poarte mesajele Domnului lor si sa primeasca revelatia Lui in mod aparte. Din mila si intelepciunea Sa, ei au fost oameni. Daca ar fi fost ingeri, oamenii nu ar fi putut primi invatatura de la ei; iar daca i-ar fi facut ingeri, i-ar fi grabit pe cei care ii tagaduiau spre pedeapsa imediata. Scopul acestor cuvinte rostite de Thamud catre profetul lor Salih era sa-l socoteasca mincinos. De aceea au rostit aceasta judecata nedreapta despre el, spunand: „Dimpotriva, el este un mincinos insolent!”, adica unul care minte mult si savarseste mult rau. Allah sa-i faca de ocara! Cat de neintelepte erau mintile lor, cat de nedrepti erau si cat de aspru ii intampinau pe sfatuitorii sinceri si adevarati prin vorbe urate!

Fara indoiala, Allah i-a pedepsit atunci cand razvratirea lor s-a intetit. In versetul 27, le-a trimis camila, care era una dintre cele mai mari binefaceri pentru ei, un semn dintre semnele lui Allah si o favoare: mulgeau din laptele ei cat sa le ajunga tuturor. „Ca incercare pentru ei”: ca proba si incercare. „Asadar, urmareste-i si fii rabdator!” Rabda in chemarea pe care le-o adresezi si asteapta sa vezi ce li se va intampla. Sau: asteapta sa vezi daca vor crede ori vor tagadui.

„Vesteste-le ca apa trebuie impartita intre ei si camila” (versetul 28). Spune-le ca apa, adica locul din care obisnuiesc sa ia apa, trebuie impartita intre ei si camila. Ea are dreptul sa bea intr-o zi, iar ei au dreptul sa bea in alta zi cunoscuta. „Fiecare va veni sa bea la randul sau”: vine cel caruia ii este randul si i se interzice celui caruia nu ii este randul.

„Dar ei l-au chemat pe tovarasul lor” (versetul 29), pe cel care avea sa-i taie tendoanele camilei cu mana lui si care era cel mai nenorocit om al tribului. „El s-a incumetat”, adica s-a supus poruncii lor de a o ucide, „si i-a taiat tendoanele camilei”.

„Cum au fost, asadar, pedeapsa Mea si avertizarile Mele?” (versetele 30-32). A fost cea mai aspra pedeapsa: Allah a trimis asupra lor un strigat si un cutremur, care i-au nimicit pana la ultimul. Allah l-a salvat pe Salih si pe cei care crezusera impreuna cu el. „Am facut Coranul usor pentru aducerea-aminte. Dar este cineva care sa ia aminte?”