Adh-Dhariyat · 51:31–37

Versetele 31 la 37

„El a spus: Care este, asadar, treaba voastra, o, trimisilor?” Ibrahim, pacea fie asupra lui, le-a spus: care este treaba voastra, o, trimisilor, si ce doriti? Simtise ca ei erau trimisi pe care Allah ii trimisese pentru unele treburi insemnate.

„Ei au spus: Am fost trimisi la un neam de nelegiuiti”, adica la neamul lui Lut. Ei savarsisera nelegiuiri prin faptul ca Ii asociasera parteneri lui Allah, il socotisera mincinos pe trimisul lor si savarsisera fapta rusinoasa pe care nimeni dintre lumi nu o savarsise inaintea lor.

„Ca sa trimitem asupra lor pietre de lut, insemnate la Domnul tau pentru cei care intrec masura”: fiecare piatra avea inscris numele celui caruia ii era destinata, fiindca intrecusera masura si depasisera hotarul. Ibrahim a inceput sa discute cu ei despre neamul lui Lut, nadajduind ca Allah va indeparta de la ei pedeapsa. I s-a spus insa: „O, Ibrahim! Renunta la aceasta! A venit porunca Domnului tau, iar asupra lor va veni o pedeapsa care nu poate fi inlaturata” [Hud, 11:76].⁵²

„I-am scos de acolo pe cei care erau credinciosi, dar nu am gasit acolo decat o singura casa de musulmani”: era casa lui Lut, pacea fie asupra lui, cu exceptia sotiei lui, caci ea s-a aflat printre cei nimiciti.

„Si am lasat acolo un semn pentru cei care se tem de pedeapsa dureroasa”, pentru ca ei sa ia invatatura si sa stie ca Allah pedepseste aspru si ca trimisii Sai spun adevarul, iar adevarul spuselor lor este confirmat.

Unele invataturi de intelepciune si randuieli din aceasta istorisire

Printre acestea se numara intelepciunea cu care Allah le-a istorisit robilor Sai vestile despre cei buni si despre nelegiuiti, ca sa ia invatatura de la ei si sa vada unde i-au dus starile lor.

Tot aici se afla virtutea lui Ibrahim, prietenul apropiat al lui Allah, binecuvantarea si pacea fie asupra lui: Allah a inceput istorisirea lui cu o formulare care arata insemnatatea ei si grija fata de ea.

Ospitalitatea este randuita de Lege si face parte dintre obiceiurile lui Ibrahim, prietenul apropiat al lui Allah, a carui cale Allah le-a poruncit lui Muhammad si comunitatii sale sa o urmeze. Allah a relatat aici ospitalitatea lui pentru a-l lauda si a-l cinsti.

Oaspetele trebuie cinstit prin felurite forme de cinstire, prin cuvant si prin fapta. Allah i-a descris pe oaspetii lui Ibrahim drept cinstiti, adica Ibrahim i-a cinstit, si a descris felul in care i-a ospatat prin vorbe si fapte. Ei sunt, de asemenea, cinstiti si inaintea lui Allah [Preainaltul].

Casa lui Ibrahim, pacea fie asupra lui, era un adapost pentru calatori si oaspeti, caci acestia au intrat la el fara sa ceara ingaduinta. Ei au urmat insa buna-cuviinta de a saluta primii. Ibrahim le-a raspuns printr-un salut mai deplin si mai desavarsit decat al lor, folosind o propozitie nominala, care arata statornicie si continuitate.

Este randuit de Lege sa afli cine este cel care vine la tine sau cu care ai ajuns sa ai o anumita legatura, fiindca acest lucru aduce multe foloase.

Buna-cuviinta si blandetea lui Ibrahim in vorbire se vad in cuvintele „[Sunteti] oameni necunoscuti”. El nu a spus: „Nu va cunosc.” Deosebirea dintre cele doua exprimari este vadita.

Gazda trebuie sa se grabeasca sa-si ospateze musafirii, caci binele cel mai ales este cel facut fara intarziere. De aceea, Ibrahim s-a grabit sa aduca hrana pentru oaspetii sai.

Daca hrana dintr-un animal deja sacrificat, pregatita pentru altcineva decat oaspetele prezent, ii este oferita acestuia, aceasta nu este catusi de putin o jignire, ci o cinstire, asa cum a facut Ibrahim, pacea fie asupra lui. Allah a spus despre oaspetii sai ca erau cinstiti.

Allah i-a daruit prietenului Sau apropiat, Ibrahim, multa generozitate. Hrana se afla la el, pregatita in casa sa, fara sa fie nevoie sa o aduca din piata, de la vecini sau din alta parte.

Ibrahim insusi i-a slujit pe oaspetii sai, desi el este prietenul apropiat al Celui Milostiv si cel mai de seama dintre cei care ii ospateaza pe musafiri.

El le-a adus mancarea aproape, in locul in care se aflau. Nu a pus-o in alta parte, spunandu-le: „Poftiti!” sau „Veniti la ea!”, fiindca a le-o aduce aproape este mai usor si mai frumos.

Oaspetele trebuie tratat cu bunavointa si cu vorbe blande, mai ales atunci cand i se ofera mancarea. Ibrahim le-a facut o invitatie delicata, spunand: „Nu mancati?” El nu le-a spus: „Mancati!” sau alte cuvinte pe care ar fi fost mai bine sa le inlocuiasca, ci a folosit o expresie de invitatie: „Nu mancati?” Cel care ii urmeaza pilda se cuvine sa foloseasca acele cuvinte frumoase care se potrivesc imprejurarii, spunand oaspetilor sai: „Nu mancati?”, „Nu binevoiti sa poftiti?” sau „Ne faceti cinstea si bucuria de a manca impreuna cu noi...”, ori alte cuvinte asemanatoare.

Daca cineva se teme de un alt om dintr-o anumita pricina, acel om trebuie sa-i indeparteze frica si sa-i spuna cuvinte care sa-i risipeasca spaima si sa-i linisteasca inima. Asa i-au spus ingerii lui Ibrahim, atunci cand s-a temut de ei: „Nu te teme!” Dupa ce simtise frica fata de ei, l-au instiintat despre acea veste imbucuratoare.

Bucuria sotiei lui Ibrahim, Sarah, a fost atat de mare, incat a facut cele pomenite: si-a lovit fata si a scos acel strigat neobisnuit.

Tot aici se afla cinstirea pe care Allah le-a daruit-o lui Ibrahim si sotiei sale, Sarah, vestindu-le un fiu cu multa stiinta.