Adh-Dhariyat · 51:15–19

Versetele 15 la 19

Allah Preainaltul vorbeste despre rasplata celor evlaviosi si despre faptele prin care au ajuns la aceasta rasplata: „Cu adevarat, cei evlaviosi”, cei a caror trasatura statornica era evlavia si a caror indeletnicire era ascultarea de Allah, „se vor afla in gradini” care cuprind toate felurile de pomi si de fructe: atat dintre cele care au asemanare in aceasta lume, cat si dintre cele fara asemanare, pe care ochii nu le-au mai vazut, urechile nu le-au auzit si care nici nu i-au trecut prin minte vreunui om.

„Si printre izvoare” curgatoare, din care se adapa acele gradini si din care beau robii lui Allah, facandu-le sa tasneasca din belsug.

„Primind ceea ce le-a daruit Domnul lor.” Este cu putinta ca sensul sa fie ca Stapanul locuitorilor Paradisului le-a daruit tot ceea ce si-au dorit, dintre toate felurile de desfatare. Ei primesc acestea multumiti: ochii li se bucura, iar sufletele li se inveselesc. Nu cauta altceva in locul lor si nici nu doresc sa se mute de acolo. Fiecare a dobandit o asemenea desfatare, incat nu cere nimic in plus.

Este cu putinta si ca aceasta sa-i descrie pe cei evlaviosi in viata lumeasca: ei primesc poruncile si interdictiile pe care Allah li le-a dat, intampinandu-le cu bunavointa si cu inima deschisa. Se supun celor poruncite de Allah, implinindu-le in chipul cel mai desavarsit, iar de cele interzise de El se feresc, de dragul lui Allah, in chipul cel mai desavarsit. Poruncile si interdictiile pe care Allah li le-a daruit sunt cele mai alese daruri, vrednice sa fie primite cu recunostinta fata de Allah si cu supunere.

Primul inteles este mai potrivit cu desfasurarea textului, caci apoi El mentioneaza cum erau si ce faceau in viata lumeasca, spunand: „Ei erau, inainte de aceasta”, inaintea vremii in care au ajuns la desfatare, „facatori de bine”. Aceasta cuprinde desavarsirea adorarii Domnului lor: Il adorau ca si cum L-ar fi vazut; iar daca ei nu-L vedeau, El ii vedea. Cuprinde si binefacerea fata de robii lui Allah, aducandu-le folos si facandu-le bine prin avere, stiinta, trecerea de care se bucurau, sfat, poruncirea binelui, oprirea raului si alte feluri de binefacere si cai ale binelui. Aici intra chiar si binele facut prin vorba si prin cuvinte blande, precum si binefacerea fata de sclavi si fata de animalele aflate sau nu in stapanirea cuiva.

Printre cele mai alese chipuri de a desavarsi adorarea Creatorului se afla rugaciunea din timpul noptii, care arata sinceritate si potrivirea inimii cu limba. De aceea, El spune: „Ei”, adica facatorii de bine, „dormeau putin din noapte”. Somnul lor din timpul noptii era putin; cea mai mare parte a noptii o petreceau in ascultare fata de Domnul lor, rugandu-se, recitand, pomenindu-L, chemandu-L si smerindu-se inaintea Lui.

„Iar inainte de ivirea zorilor”, putin inainte de fajr, „cereau iertare” de la Allah Preainaltul. Isi prelungeau rugaciunea pana in ultima parte a noptii, apoi, la incheierea rugaciunii lor de noapte, se asezau si Ii cereau iertare lui Allah Preainaltul, asa cum cel vinovat cere iertare pentru pacatul sau. Cererea de iertare inainte de zori are o virtute si o insusire aparte, pe care nu le are in alt timp, dupa cum Allah Preainaltul spune despre oamenii credintei si ai ascultarii: „Si cei care cer iertare inainte de ivirea zorilor” [Al 'Imran, 3:17].

„In averile lor era un drept”, obligatoriu si recomandat, „pentru cel care cere si pentru cel lipsit”, adica pentru cei nevoiasi care cer de la oameni si pentru cei care nu le cer.⁵⁰