Al-Ma'idah · 5:64–66

Versetele 64 la 66

Allah vesteste despre vorbele urate ale iudeilor si despre credinta lor stricata: „Iudeii spun: «Mana lui Allah este inchisa»”, adica retinuta de la binefacere si bunatate. „Mainile lor sa fie inchise si blestemati sa fie pentru ceea ce spun!” Aceasta este o rugaciune impotriva lor potrivita cu spusele lor, deoarece vorbele lor presupun descrierea lui Allah, Cel Generos, prin zgarcenie si prin lipsa bunatatii. De aceea, El i-a rasplatit facand ca aceasta descriere sa li se potriveasca lor.

Ei sunt cei mai zgarciti dintre oameni, cei mai putin darnici si binefacatori si cei care au cele mai rele ganduri despre Allah. El i-a indepartat de mila Sa, care cuprinde toate lucrurile si umple tinuturile lumii de sus si ale lumii de jos. De aceea, El a spus: „Dimpotriva, ambele Sale Maini sunt intinse; El daruieste cum voieste.” Nimic nu-L ingradeste si nimic nu-L impiedica sa faca ceea ce voieste. Generozitatea Sa este intinsa, iar bunatatea Sa cuprinde binefacerile religioase si lumesti. El le porunceste robilor Sai sa se indrepte spre revarsarile bunatatii Sale in toate timpurile si sa nu-si inchida prin pacate portile bunatatii Lui.

Ambele Sale Maini daruiesc noaptea si ziua, iar bunatatea Sa se revarsa necontenit in toate clipele. El usureaza necazul, inlatura greutatea, il imbogateste pe sarac, il elibereaza pe prins, il mangaie pe cel infrant, ii da celui lipsit, raspunde celui aflat la stramtorare si celui care cere, daruieste celui care nu cere si il insanatoseste pe cel care Ii cere sanatate. El nu-l lipseste pe pacatos de binele Sau; dimpotriva, binele Lui ajunge atat la drepti, cat si la nelegiuiti.

El le daruieste aliatilor Sai apropiati izbanda in faptele bune, apoi ii lauda pentru ele si li le atribuie, desi ele se datoreaza generozitatii Sale. El le da pentru acestea o rasplata grabnica si una amanata, pe care descrierea n-o poate cuprinde si care nu i-a trecut vreodata prin inima robului. El are grija de toate treburile lor, le aduce binefacerea si indeparteaza de la ei multe rele pe care nici nu le simt.

Slava Celui de la care vin toate binecuvantarile robilor si catre care ei striga pentru indepartarea relelor! Binecuvantat este Cel pe care nimeni nu-L poate lauda asa cum se cuvine, ci El este asa cum S-a laudat pe Sine. Preainalt este Cel de a carui bunatate robii nu sunt lipsiti nici macar cat o clipire; ei nu pot exista si nu pot dainui decat prin bunatatea Sa.

Sa piara cel care, din nestiinta, crede ca se poate lipsi de Domnul sau si Ii atribuie ceea ce nu se cuvine Maretiei Sale. Daca Allah i-ar pedepsi pe iudeii care au rostit aceste vorbe si pe cei asemenea lor pentru o parte din ceea ce spun, ar pieri si ar fi nefericiti in aceasta lume. Ei spun insa aceste lucruri, iar Allah este Bland cu ei, ii iarta, le da ragaz si nu-i uita.

„Iar ceea ce ti-a fost pogorat de la Domnul tau va spori multora dintre ei razvratirea si necredinta.” Aceasta este una dintre cele mai mari pedepse asupra robului: pomenirea pogorata de Allah asupra Trimisului Sau, in care se afla viata inimii si a sufletului, fericirea acestei lumi si a celei de Apoi si izbanda in ambele salasuri, este cea mai mare binecuvantare daruita robilor. Ei ar fi trebuit sa se grabeasca s-o primeasca, sa i se supuna si sa-I multumeasca lui Allah pentru ea. Cu toate acestea, ea le sporeste razvratirea peste razvratire si necredinta peste necredinta, din pricina intoarcerii de la ea, a respingerii ei si a impotrivirii lor si a argumentelor false cu care o combat.

„Si am aruncat intre ei dusmanie si ura pana in Ziua Invierii”: ei nu se inteleg, nu se sprijina si nu se unesc asupra vreunui lucru care sa le foloseasca. Inimile lor raman vrajmase, iar faptele lor potrivnice pana in Ziua Invierii. „Ori de cate ori aprind focul razboiului”, impotriva Islamului si a oamenilor sai, facand pregatiri, reluand razboiul si adunandu-si ostile, „Allah il stinge”, zadarnicindu-le planurile, imprastiindu-le ostile si dand musulmanilor biruinta asupra lor.

„Ei se straduiesc sa raspandeasca stricaciunea pe pamant”: se silesc sa savarseasca pacate, sa cheme la credinta lor falsa si sa-i impiedice pe oameni sa intre in Islam. „Iar Allah nu-i iubeste pe cei care raspandesc stricaciunea”; dimpotriva, ii uraste si ii va rasplati pentru aceasta.

„Daca oamenii Scripturii ar fi crezut si s-ar fi temut de Allah, le-am fi sters pacatele si i-am fi primit in Gradinile Desfatarii.” Aceasta tine de generozitatea si bunatatea Sa. Dupa ce a pomenit pacatele, defectele si afirmatiile false ale oamenilor Scripturii, El i-a chemat la cainta si i-a vestit ca, daca ar crede in Allah, in ingerii Sai, in toate Cartile si in toti Trimisii Sai si s-ar feri de pacate, El le-ar sterge pacatele, oricare ar fi ele, si i-ar primi in Gradinile Desfatarii, in care se afla tot ceea ce sufletele poftesc si ochii se desfata sa priveasca.

„Daca ar fi statornicit Tora si Evanghelia si ceea ce le-a fost pogorat de la Domnul lor”, implinind poruncile si parasind oprelistele asa cum i-a indemnat Allah, iar din aceasta face parte credinta in Muhammad si in Coran; daca ar fi statornicit aceasta mare binecuvantare pogorata de Domnul lor spre folosul lor, „ar fi mancat de deasupra lor si de sub picioarele lor”. Allah le-ar fi dat hrana din belsug, ar fi pogorat ploaie asupra lor si ar fi scos pentru ei roadele pamantului, asa cum a spus: „Daca locuitorii cetatilor ar fi crezut si s-ar fi temut, le-am fi deschis binecuvantari din cer si de pe pamant.”

„Printre ei”, adica printre oamenii Scripturii, „este o comunitate cumpatata”, care lucreaza dupa Tora si Evanghelie, insa fara ravna si putere deplina, „iar multi dintre ei fac rau”. Cei care fac raul sunt multi, iar cei care merg inainte in bine sunt putini.