Al-Ma'idah · 5:59–63

Versetele 59 la 63

„Spune”, o, Trimisule, „O, oameni ai Scripturii”, aratandu-le ca Islamul este religia adevarata si ca invinuirea lor priveste un lucru care trebuie laudat: „oare ne invinuiti pentru altceva decat pentru faptul ca noi credem in Allah, in ceea ce ne-a fost pogorat si in ceea ce a fost pogorat mai inainte, si pentru ca cei mai multi dintre voi sunt nelegiuiti?” Aveti impotriva noastra altceva decat credinta in Allah, in Cartile Sale de la inceput si de la sfarsit si in profetii Sai de la inceput si de la sfarsit si certitudinea ca acela care nu crede in acest fel este necredincios si nelegiuit? Ne invinuiti pentru altceva decat pentru credinta care este cea mai mare indatorire a tuturor celor raspunzatori?

Cei mai multi dintre ei sunt nelegiuiti: ies din ascultarea lui Allah si Il nesocotesc pe fata. Mai potrivit ar fi, asadar, ca voi, nelegiuitilor, sa taceti. Daca ne-ati invinui fiind voi insiva feriti de nelegiuire - ceea ce este departe de adevar -, raul ar fi mai mic decat atunci cand ne ponegriti fiind voi insiva nelegiuiti. Fiindca ponegrirea credinciosilor arata ca ei cred ca acestia urmeaza o cale rea, Allah spune: „Spune” catre ei, vestindu-le uratenia celor pe care ii urmeaza: „Sa va vestesc despre cei care vor avea la Allah o rasplata mai rea decat aceasta?”, adica mai rea decat lucrul pentru care ne invinuiti; aceasta este spusa ca argument impotriva lor.

„Sunt cei pe care Allah i-a blestemat”, i-a indepartat de mila Sa, „asupra carora S-a maniat”, pedepsindu-i in aceasta lume si in Viata de Apoi, „si dintre care pe unii i-a prefacut in maimute si porci, precum si cei care s-au inchinat lui taghut”. Taghut inseamna aici Satana, iar tot ceea ce este adorat in afara de Allah este taghut.

Cei cu aceste insusiri vrednice de osanda „se afla in cel mai rau loc” fata de credinciosii de care mila lui Allah este aproape si de care El este multumit, rasplatindu-i in aceasta lume si in Viata de Apoi pentru sinceritatea lor fata de El. Aceasta este o comparatie care nu presupune ca ambele tabere ar fi rele. Ei „sunt cei mai rataciti de la calea dreapta”, adica foarte departe de calea cea dreapta.

„Iar cand vin la voi, spun: «Noi credem»”, din ipocrizie si viclenie, „desi au intrat cu necredinta si au iesit tot cu ea”. Ei vin si pleaca avand necredinta in inimi, cu toate ca pretind credinta. Poate exista cineva cu o stare mai rea si mai urata decat a lor? „Iar Allah stie mai bine ceea ce ascundeau” si ii va rasplati dupa faptele lor, bune sau rele.

Apoi Allah Preainaltul continua sa le enumere defectele, ca raspuns la ponegrirea robilor Sai credinciosi, spunand: „Ii vezi pe multi dintre ei”, adica dintre iudei, „grabindu-se spre pacat, incalcare si mancarea celor oprite”. Ei se grabesc si se intrec in pacatele care privesc dreptul Creatorului si in incalcarea drepturilor creaturilor. „Si mancarea celor oprite”, adica a averii haram. Allah nu S-a limitat sa vesteasca faptul ca ei savarsesc acestea, ci a spus ca se grabesc spre ele. Aceasta arata ticalosia si rautatea lor si faptul ca sufletele lor sunt inclinate spre iubirea pacatelor si a nedreptatii, in vreme ce ei isi pretind ranguri inalte. „Ce rau este ceea ce fac!” Aceasta este culmea mustrarii si a osandirii lor.

„Oare de ce invatatii evlaviosi si carturarii nu-i opresc de la vorbele lor pacatoase si de la mancarea celor oprite?” De ce nu-i opresc savantii lor, care urmaresc binele oamenilor si pe care Allah i-a inzestrat cu stiinta si intelepciune, de la pacatele pe care le savarsesc, ca sa le inlature nestiinta si sa se statorniceasca dovada lui Allah impotriva lor? Savantii sunt datori sa le porunceasca oamenilor binele si sa le interzica raul, sa le arate calea legiuita, sa-i indemne la bine si sa-i avertizeze asupra raului. „Ce rau este ceea ce savarsesc!”