Al-Ma'idah · 5:48–50

Versetele 48 la 50

„Iar tie ti-am pogorat Cartea”, adica Nobilul Coran, cea mai buna si mai mare dintre Carti, „cu adevarul”: a fost pogorat pe drept si cuprinde adevarul in relatarile, poruncile si oprelistele sale. El „intareste Scriptura de dinaintea ei”, pentru ca marturiseste pentru aceasta si se potriveste cu ea: relatarile lor se potrivesc, iar legiuirile lor de temelie sunt aceleasi. Cartile anterioare au dat veste despre Coran, astfel ca existenta lui le confirma.

El „stapaneste asupra ei”: cuprinde ceea ce au cuprins Scripturile de dinainte si adauga porunci dumnezeiesti, moravuri si purtari alese. Coranul reuneste toate adevarurile aduse de Scripturile anterioare, le porunceste, indeamna la ele si arata numeroase cai care duc la ele. El cuprinde vestile celor dintai si ale celor de pe urma, judecata, intelepciunea si hotararile. El judeca toate Scripturile anterioare: ceea ce confirma drept adevar se primeste, iar ceea ce arata drept fals se respinge, fiind rodul rastalmacirii si schimbarii; caci, daca ar fi cu adevarat de la Allah, nu ar contrazice Coranul.

„Asadar, judeca intre ei dupa ceea ce a pogorat Allah”, adica dupa hotararile Legii pe care Allah ti le-a pogorat. „Si nu le urma dorintele, indepartandu-te de adevarul care ti-a venit”: nu urma poftele lor stricate, potrivnice adevarului, in locul adevarului venit la tine, schimband ceea ce este mai bun cu ceea ce este mai prejos.

„Fiecareia dintre voi”, o, comunitatilor, „i-am randuit o lege si o cale limpede”. Aceasta priveste legiuirile care se deosebesc de la o comunitate la alta, potrivit schimbarii vremurilor si starilor, dar care, la vremea lor, se intemeiau toate pe dreptate. In ce priveste principiile de temelie care slujesc binele oamenilor si sunt potrivite cu intelepciunea in orice vreme, acestea nu se schimba, ci se gasesc in toate legiuirile.

„Daca Allah ar fi voit, v-ar fi facut o singura comunitate”, urmand o singura lege, fara deosebire intre legile de mai tarziu si cele de mai inainte. „Insa El voieste sa va incerce prin ceea ce v-a dat”: El va pune la incercare pentru a arata ce faceti si incearca fiecare comunitate potrivit intelepciunii Sale, dandu-i ceea ce i se potriveste. De asemenea, pune comunitatile in intrecere, astfel ca fiecare nazuieste sa o intreaca pe cealalta.

De aceea, El spune: „Asadar, intreceti-va in fapte bune”, grabiti-va sa le impliniti si sa le desavarsiti. Faptele bune cuprind toate cele obligatorii si recomandate, fie ca tin de dreptul lui Allah, fie de dreptul robilor Sai. Omul nu este socotit inaintea altora decat daca face doua lucruri: se grabeste spre fapta buna, folosind prilejul cand vremea ei soseste, si se straduieste s-o implineasca asa cum i s-a poruncit. Versetul arata ca omul trebuie sa se grabeasca la rugaciune si la celelalte fapte cand incepe timpul randuit lor si sa nu se limiteze la ceea ce le face valide, ci sa implineasca, pe cat poate, si faptele recomandate care le completeaza si le desavarsesc, ca sa ajunga intre cei dintai.

„La Allah este intoarcerea voastra, a tuturor”, atat a comunitatilor dintai, cat si a celor de pe urma. Allah le va aduna intr-o Zi asupra careia nu exista indoiala, „iar El va va vesti despre cele in care va deosebeati”, dintre legiuiri si fapte. Atunci ii va rasplati pe cei care au urmat adevarul si au facut binele si ii va pedepsi pe cei care au urmat falsul si au facut raul.

„Judeca intre ei dupa ceea ce a pogorat Allah.” S-a spus ca acest verset abroga alegerea dintre a judeca si a te intoarce de la ei, pomenita in versetul 42. Insa parerea corecta este ca nu o abroga. Profetul avea de ales intre a judeca si a nu judeca intre ei, fiindca ei nu urmareau o hotarare dreapta si intemeiata pe adevar. Versetul arata ca, daca judeca, trebuie sa judece dupa Cartea si Sunnah pe care Allah le-a pogorat. Aceasta este dreptatea pomenita mai inainte: „Iar daca judeci, judeca intre ei cu dreptate.” Dreptatea si temelia ei sunt hotararile lui Allah, care cuprind cea mai desavarsita echitate; tot ceea ce li se impotriveste este nedreptate.

Oprelistea de a le urma dorintele este repetata ca avertismentul sa fie intarit. Prima oara ea apare in contextul hotararii si al verdictului religios, care este mai larg, iar aici apare in contextul judecatii. In ambele situatii trebuie parasita urmarea dorintelor lor potrivnice adevarului. „Si fereste-te sa nu te abata de la o parte din ceea ce Allah ti-a pogorat”: fereste-te sa nu te amageasca, sa te nedumereasca si sa te intoarca de la ceva din cele pogorate de Allah, astfel incat urmarea dorintelor lor sa te faca sa parasesti adevarul pe care esti dator sa-l urmezi.

„Iar daca ei se intorc” de la urmarea ta si a adevarului, „sa stii” ca aceasta este o pedeapsa pentru ei si ca „Allah voieste sa-i loveasca pentru unele dintre pacatele lor”. Pacatele au pedepse in aceasta lume si in Viata de Apoi, iar una dintre cele mai grele este ca parasirea urmarii Trimisului sa-i para omului frumoasa. Aceasta i se intampla din pricina pacatului sau. „Cu adevarat, multi dintre oameni sunt nelegiuiti”: firea lor este sa iasa din ascultarea lui Allah si a Trimisului Sau.

„Oare judecata Ignorantei o cauta?” Prin intoarcerea si impotrivirea lor, ei cauta judecata Ignorantei, adica orice hotarare care se impotriveste celor pogorate de Allah asupra Trimisului Sau. Nu exista decat judecata lui Allah si a Trimisului Sau sau judecata Ignorantei. Cel care se intoarce de la prima cade in cea din urma, intemeiata pe nestiinta, nedreptate si incalcare; de aceea Allah a numit-o Ignoranta. Judecata lui Allah se intemeiaza pe stiinta, dreptate, echitate, lumina si calauzire.

„Si cine este mai bun decat Allah in judecata, pentru un popor care are certitudine?” Cel care are certitudine deosebeste cele doua feluri de judecata, cunoaste frumusetea si stralucirea judecatii lui Allah si stie, prin ratiune si prin Lege, ca este obligatoriu s-o urmeze. Certitudinea este stiinta desavarsita care il indeamna pe om sa lucreze potrivit ei.