Al-Ma'idah · 5:33–34

Versetele 33 si 34

Cei care poarta razboi impotriva lui Allah si a Mesagerului Sau sunt cei care isi arata dusmania fata de Allah si Mesagerul Sau si raspandesc stricaciune pe pamant prin necredinta, ucidere, luarea averilor si inspaimantarea calatorilor pe drumuri.

Este cunoscut ca acest verset priveste hotararile referitoare la talharii la drumul mare, care ii ataca pe oameni in orase si in pustiu, le iau averile, ii ucid si ii inspaimanta, astfel incat oamenii parasesc drumurile pe care ei se afla. Allah a vestit ca pedeapsa lor, atunci cand asupra lor se aplica haddul, este una dintre cele pomenite.

Mufassirii au avut opinii diferite cu privire la faptul daca alegerea dintre acestea apartine conducatorului sau celui care il reprezinta, care poate aplica fiecarui talhar ceea ce socoteste potrivit dintre pedepsele pomenite - acesta fiind sensul aparent al cuvintelor - ori daca pedeapsa se randuieste dupa infractiunile lor, astfel incat fiecarei infractiuni ii revine o pedeapsa potrivita, dupa cum arata sensul versetului si intelepciunea lui Allah.

Potrivit celei de-a doua opinii, daca au ucis si au luat averi, sunt ucisi si rastigniti, pentru ca fapta lor sa devina cunoscuta si altii sa fie descurajati sa o savarseasca. Daca au ucis fara sa ia averi, sunt numai ucisi. Daca au luat averi fara sa ucida, li se taie mana dreapta si piciorul stang. Daca doar au inspaimantat oamenii, fara ucidere si fara luarea averilor, sunt alungati din tara si nu li se ingaduie sa se adaposteasca intr-o localitate pana cand cainta lor devine vadita. Aceasta este opinia lui Ibn 'Abbas si a multor imami, cu deosebiri in unele amanunte.

„Aceasta”, pedeapsa, „este pentru ei rusine in lumea aceasta”, adica dezonoare si ocara, „iar in Viata de Apoi vor avea o pedeapsa mare”. Aceasta arata ca talharia la drum este unul dintre pacatele mari care aduc rusinea in lumea aceasta si pedeapsa in Viata de Apoi si ca faptuitorul ei poarta razboi impotriva lui Allah si a Mesagerului Sau.

Daca aceasta este gravitatea infractiunii, curatirea pamantului de cei care raspandesc stricaciunea, asigurarea drumurilor si ferirea calatorilor de ucidere, de luarea averilor si de inspaimantare fac parte dintre cele mai mari fapte bune si dintre cele mai alese fapte de ascultare si contribuie la indreptarea pamantului, asa cum contrariul lor este stricaciunea pe pamant.

„Afara de cei care se caiesc inainte ca voi sa puneti stapanire pe ei”, adica dintre cei care poarta razboi. „Sa stiti ca Allah este Atoateiertator, Milostiv”, astfel incat nu se mai aplica pedepsele care tin de dreptul lui Allah: uciderea, rastignirea, taierea mainii si a piciorului ori alungarea. Daca talharul era necredincios si apoi a intrat in Islam, se ridica si dreptul oamenilor. Daca era musulman, drepturile oamenilor pentru sange si averi nu cad.

Sensul versetului arata ca, daca omul se caieste dupa ce se pune stapanire pe el, cainta lui nu ridica nimic dintre pedepsele obligatorii. Intelepciunea este limpede. Daca aceasta cainta, inainte de a se pune stapanire pe el, inlatura haddul pentru talharie, cu atat mai mult inlatura celelalte pedepse hadd atunci cand omul se caieste de faptele respective inainte de prindere.