Al-Ma'idah · 5:111–115

Versetele 111 la 115

Aminteste-ti binecuvantarea Mea asupra ta, cand ti-am dat adepti si ajutoare: „Cand le-am inspirat discipolilor”, adica am sadit in inimile lor credinta in Mine si in Trimisul Meu, ori le-am transmis prin glasul tau revelatia venita de la Allah. Ei au raspuns si s-au supus: „Credem; fii martor ca suntem musulmani.” Astfel, au unit islamul exterior, supunerea si faptele bune cu credinta launtrica ce-l scoate pe om din ipocrizie si din slabiciunea credintei.

Discipolii sunt ajutoarele, asa cum Allah a spus: „O, voi cei care credeti, fiti ajutoarele lui Allah, asa cum 'Isa, fiul lui Maryam, le-a spus discipolilor: Cine sunt ajutoarele mele pe calea lui Allah? Discipolii au spus: Noi suntem ajutoarele lui Allah.”

„Cand discipolii au spus: O, 'Isa, fiul lui Maryam, poate Domnul tau sa ne coboare o masa din cer?”, adica o masa cu hrana. Intrebarea lor nu venea din indoiala cu privire la puterea si capacitatea lui Allah, ci din politetea cererii. Totusi, fiindca cererea semnelor si minunilor ca provocare este contrara credintei, cuvintele lor puteau lasa aceasta impresie. De aceea 'Isa i-a mustrat: „Temeti-va de Allah, daca sunteti credinciosi.” Credinta il face pe credincios sa fie statornic in teama de Allah si in implinirea poruncilor Sale, fara sa ceara semne a caror urmare nu o cunoaste.

Discipolii au lamurit ca intentia lor nu era aceasta, ci una buna si legata de o nevoie: „Vrem sa mancam din ea”, ceea ce arata ca aveau nevoie de hrana, „sa ni se linisteasca inimile” prin credinta, vazand semnul cu ochii. Ei doreau ca astfel credinta lor sa ajunga la certitudinea vazului, dupa ce fusese certitudinea stiintei, asemenea lui Ibrahim al-Khalil, care i-a cerut Domnului sa-i arate cum invie mortii, iar Allah i-a spus: „Nu crezi?”, si el a raspuns: „Ba da, dar pentru ca inima mea sa se linisteasca.”

Robul are nevoie in fiecare clipa de sporirea stiintei, certitudinii si credintei. De aceea ei au spus: „Sa stim ca ne-ai spus adevarul”, adica sa stim prin vedere ca ceea ce ai adus este adevarat, „si sa fim dintre martorii ei”, ca aceasta minune sa le fie de folos celor care vin dupa noi; vom marturisi despre ea si dovada va deveni mai puternica.

Cand 'Isa, pacea asupra lui, le-a inteles intentia, le-a implinit cererea⁵: „O, Allah, Domnul nostru, coboara-ne din cer o masa care sa fie sarbatoare pentru noi, pentru cei dintai si pentru cei de pe urma dintre noi, si un semn de la Tine.” Adica timpul coborarii ei sa fie o sarbatoare si un prilej care aminteste acest semn maret, pentru ca el sa nu fie uitat odata cu trecerea vremii. Tot astfel, Allah a facut sarbatorile si riturile musulmanilor prilejuri de aducere aminte a semnelor Sale, a caii drepte a trimisilor si a harului Sau asupra lor.

„Daruieste-ne hrana, caci Tu esti Cel mai bun dintre daruitorii de hrana”, adica fa din ea hrana pentru noi. 'Isa a cerut coborarea ei pentru doua foloase: unul religios, ca ea sa ramana un semn, si unul lumesc, ca ea sa fie hrana.

„Allah a spus: O voi cobori asupra voastra, dar pe cel care nu va crede dupa aceea il voi pedepsi cu o pedeapsa cu care nu voi pedepsi pe nimeni dintre lumi”, fiindca acela va vedea semnul uluitor, apoi va nega din incapatanare si nedreptate, meritand astfel pedeapsa dureroasa si urmarea aspra.

Allah a promis ca o va cobori si i-a amenintat daca nu vor crede, dar textul nu spune in mod expres ca ea a fost coborata. Este posibil sa nu fi fost coborata, pentru ca ei nu au mai dorit-o; aceasta ipoteza ar fi sprijinita de faptul ca Evanghelia pe care o au crestinii nu o mentioneaza. Este posibil si ca ea sa fi fost coborata, asa cum Allah a promis, caci El nu-Si incalca promisiunea, iar lipsa ei din Evanghelia lor sa se datoreze faptului ca a fost uitata. Sau poate nu a fost scrisa in Evanghelie, ci transmisa oral din generatie in generatie; atunci nu era nevoie sa fie mentionata acolo. Aceasta din urma intelegere este sustinuta de cuvintele „si sa fim dintre martorii ei”. Allah cunoaste cel mai bine realitatea.