Al-Ma'idah · 5:116–120

Versetele 116 la 120

Acesta este un repros adresat crestinilor care au spus ca Allah este al treilea din trei. Allah ii va spune aceasta lui 'Isa, iar el se va dezice de vorbele lor si va spune: „Slava Tie!”, Tu esti cu mult mai presus de aceasta afirmatie urata si de tot ceea ce nu Ti se potriveste.

„Nu mi se cuvine sa spun ceva ce nu am dreptul sa spun”, adica nu mi se cuvine si nu este potrivit sa-mi atribui o insusire ori un drept care nu-mi apartine. Nicio faptura, nici ingerii apropiati, nici profetii trimisi si nici altcineva, nu are dreptul ori vrednicia de a fi dumnezeire. Toti sunt robi aflati sub stapanire, fapturi sarace, supuse, nevoiase si neputincioase.

„Daca as fi spus, Tu ai fi stiut. Tu stii ceea ce este in mine, iar eu nu stiu ceea ce este la Tine”, caci Tu cunosti cel mai bine tot ceea ce am facut. „Tu esti Cunoscatorul deplin al celor nevazute.” Acesta este un exemplu al desavarsitei cuviinte a lui al-Masih in adresarea catre Domnul sau. El nu spune doar: „Nu am spus”, ci arata ca un asemenea cuvant este cu totul strain de misiunea lui si imposibil pentru el; Il slaveste pe Domnul sau mai presus de aceasta si recunoaste ca stiinta Ii apartine Cunoscatorului nevazutului si al vazutului.

Apoi arata limpede ce le-a spus fiilor lui Isra'il: „Eu nu le-am spus decat ceea ce Tu mi-ai poruncit.” Am fost doar un rob care Ti-a urmat porunca, nu unul care a indraznit sa se ridice impotriva maretiei Tale. „Adorati-L pe Allah, Domnul meu si Domnul vostru”, adica i-am chemat numai la adorarea sincera a lui Allah Singur. Aceasta cuprinde interzicerea de a ne lua pe mine si pe mama mea ca doua dumnezeiri in afara de Allah si arata ca eu sunt un rob aflat sub stapanire; El este Domnul meu asa cum este Domnul vostru.

„Am fost martor asupra lor cat timp am fost intre ei”, adica am vazut cine a implinit porunca si cine nu. „Iar cand m-ai ridicat, Tu ai fost Veghetorul asupra lor”, cunoscand cele ascunse ale lor, tainele si gandurile lor. „Si Tu esti Martor asupra tuturor lucrurilor”: stiinta Ta cuprinde toate cele cunoscute, auzul Tau toate cele auzite, iar vederea Ta toate cele vazute, iar Tu ii rasplatesti pe robi dupa binele si raul pe care il cunosti la ei.

„Daca ii pedepsesti, ei sunt robii Tai.” Tu esti mai milostiv fata de ei decat sunt ei fata de ei insisi si cunosti cel mai bine starea lor; daca nu s-ar fi razvratit, nu i-ai fi pedepsit. „Iar daca ii ierti, Tu esti Atotputernicul, Preainteleptul.” Iertarea Ta izvoraste din puterea si stapanirea Ta desavarsita, nu este iertarea celui neputincios. Iar intelepciunea Ta cere sa-l ierti pe cel care implineste conditiile iertarii.

„Allah va spune”, lamurind starea robilor in Ziua Invierii, cine va izbandi si cine va pieri, cine va fi nefericit si cine fericit: „Aceasta este Ziua in care celor sinceri le va folosi sinceritatea lor.” Sinceri sunt cei ale caror fapte, cuvinte si intentii au stat pe calea dreapta si pe calauzirea adevarata. In Ziua Invierii ei vor culege rodul sinceritatii, iar Allah ii va aseza intr-un loc al adevarului, langa un Stapan Atotputernic.

De aceea El spune: „Ei vor avea Gradini pe sub care curg rauri, in care vor ramane vesnic. Allah este multumit de ei si ei sunt multumiti de El. Aceasta este izbanda cea mare.” Mincinosii vor avea contrariul: vor gusta vatamarea minciunilor si nascocirilor lor si vor culege roadele rele ale faptelor stricate.

„A lui Allah este stapanirea cerurilor si a pamantului”, fiindca El este Creatorul lor si Cel care le carmuieste prin hotararea Sa predestinata, prin hotararea Sa religioasa si prin rasplata Sa. „Iar El are putere asupra tuturor lucrurilor.” Nimic nu-L face neputincios; toate lucrurile sunt supuse vointei si poruncii Sale.