Explicația Coranului în română

Al-Fath · 48:18–21

Sura 48 · Victoria · Tafsir as-Saʿdī

Comentariul pasajului 48:18–21. Textul și notele ediției române sunt păstrate integral.

Comentariul pasajului

Versetele 18 la 21

Textul arab și traducerea din volum

۞ لَّقَدْ رَضِىَ ٱللَّهُ عَنِ ٱلْمُؤْمِنِينَ إِذْ يُبَايِعُونَكَ تَحْتَ ٱلشَّجَرَةِ فَعَلِمَ مَا فِى قُلُوبِهِمْ فَأَنزَلَ ٱلسَّكِينَةَ عَلَيْهِمْ وَأَثَـٰبَهُمْ فَتْحًا قَرِيبًا ﴿١٨﴾ وَمَغَانِمَ كَثِيرَةً يَأْخُذُونَهَا ۗ وَكَانَ ٱللَّهُ عَزِيزًا حَكِيمًا ﴿١٩﴾ وَعَدَكُمُ ٱللَّهُ مَغَانِمَ كَثِيرَةً تَأْخُذُونَهَا فَعَجَّلَ لَكُمْ هَـٰذِهِۦ وَكَفَّ أَيْدِىَ ٱلنَّاسِ عَنكُمْ وَلِتَكُونَ ءَايَةً لِّلْمُؤْمِنِينَ وَيَهْدِيَكُمْ صِرَٰطًا مُّسْتَقِيمًا ﴿٢٠﴾ وَأُخْرَىٰ لَمْ تَقْدِرُوا۟ عَلَيْهَا قَدْ أَحَاطَ ٱللَّهُ بِهَا ۚ وَكَانَ ٱللَّهُ عَلَىٰ كُلِّ شَىْءٍ قَدِيرًا ﴿٢١﴾

18. Allah a fost multumit de credinciosi cand ti-au jurat credinta sub copac. El a stiut ce se afla in inimile lor, a pogorat linistea asupra lor si i-a rasplatit cu o izbanda apropiata 19. si cu multe prazi pe care le vor lua. Allah este Atotputernic, Preaintelept. 20. Allah v-a fagaduit multe prazi pe care le veti lua si vi le-a grabit pe acestea. El a indepartat mainile oamenilor de la voi, pentru ca aceasta sa fie un semn pentru credinciosi si pentru ca El sa va calauzeasca pe o Cale dreapta. 21. Si mai sunt altele, asupra carora nu ati avut putere, dar pe care Allah le-a cuprins. Allah are putere asupra tuturor lucrurilor.

Text arab: Tanzil Project (filă nouă). Surse și drepturi

Allah Preainaltul vesteste harul si mila Sa prin Multumirea Lui fata de credinciosii care i-au jurat credinta Trimisului, acel juramant care le-a luminat chipurile si le-a adus fericirea lumii acesteia si a Vietii de Apoi. El este numit Juramantul Multumirii, fiindca Allah a fost multumit de credinciosi prin el, si Juramantul celor de sub copac. Pricina lui a fost ca, in timpul discutiilor de la al-Hudaybiyah, Trimisul lui Allah a lamurit ca nu venise sa lupte cu nimeni, ci sa viziteze si sa cinsteasca aceasta Casa. L-a trimis pe Uthman ibn Affan la Mecca in aceasta privinta. Apoi a sosit o veste neadevarata, potrivit careia politeistii il ucisesera pe Uthman. Trimisul i-a adunat pe credinciosii aflati cu el, aproximativ o mie cinci sute, iar ei i-au jurat sub un copac ca se vor lupta cu politeistii si nu vor fugi, chiar de ar fi sa moara. Allah a vestit ca a fost multumit de ei in acea imprejurare, care se numara printre cele mai mari fapte de ascultare si de apropiere de El. „El a stiut ce se afla in inimile lor”, anume credinta, „a pogorat linistea asupra lor” ca rasplata pentru ceea ce purtau in inimi si le-a sporit calauzirea. A cunoscut si nelinistea pricinuita de conditiile impuse de politeisti Trimisului Sau si le-a pogorat linistea, ca sa-i faca statornici si sa le impaciuiasca inimile.

„Si i-a rasplatit cu o izbanda apropiata”, anume cucerirea Khaybarului, la care au luat parte numai cei de la al-Hudaybiyah. Khaybarul si prazile sale le-au fost rezervate ca rasplata pentru ascultarea de Allah si cautarea Multumirii Sale. „Si cu multe prazi pe care le vor lua. Allah este Atotputernic, Preaintelept.” Lui Ii apartin puterea si taria prin care stapaneste toate lucrurile. Daca ar voi, i-ar infrange pe necredinciosi in fiecare infruntare cu credinciosii. Dar El este Preaintelept, ii incearca pe unii prin altii si ii pune la incercare pe credinciosi prin necredinciosi.

„Allah v-a fagaduit multe prazi pe care le veti lua”: aceasta cuprinde orice prada dobandita de musulmani pana in Ziua Invierii. „Si vi le-a grabit pe acestea”, adica prada Khaybarului. Sa nu socotiti ca ea este singura, caci multe alte prazi ii vor urma. Multumiti-I lui Allah fiindca „a indepartat mainile oamenilor de la voi”, ale celor capabili si dornici sa se lupte cu voi. Aceasta este o binefacere si o usurare pentru voi. „Pentru ca aceasta sa fie un semn pentru credinciosi”: prada aceasta le dovedeste adevarul vestirii si fagaduintei lui Allah si rasplatirea credinciosilor de catre El; Cel care a randuit-o poate randui si altele. „Si pentru ca El sa va calauzeasca pe o Cale dreapta”, prin mijloacele pe care vi le pune la indemana, catre cunoastere, credinta si fapta.

„Si mai sunt altele”: El v-a fagaduit si alte prazi, „asupra carora nu ati avut putere” in momentul acestei adresari, „dar pe care Allah le-a cuprins”, adica are putere asupra lor, iar ele se afla sub carmuirea si stapanirea Sa. El vi le-a fagaduit, iar fagaduinta se va implini negresit, datorita desavarsitei Sale puteri. De aceea spune: „Allah are putere asupra tuturor lucrurilor”.