Al-Ahqaf · 46:17–19

Versetele 17 la 19

Dupa ce a pomenit starea celui drept si bun cu parintii sai, Allah Preainaltul pomeneste starea celui neascultator fata de parinti, care este cea mai rea stare.

El le spune parintilor, atunci cand acestia il cheama la credinta in Allah si in Ziua de Apoi si il avertizeaza asupra rasplatii: „Of voua!” Chemarea parintilor este o mare binefacere si cel mai bun lucru pe care il pot face pentru copilul lor, caci il cheama la ceea ce duce la fericirea si desfatarea vesnica. Insa el le raspunde in cel mai rau chip: sa pieriti voi si ceea ce ati adus!

Apoi arata de ce socoteste invierea putin probabila si o respinge: „Imi fagaduiti ca voi fi scos” din mormant in Ziua Invierii, „desi au trecut atatea neamuri inaintea mea?” Au trecut multe neamuri necredincioase, care au urmat calea necredintei si au devenit capetenii pentru fiecare necredincios incapatanat si nestiutor.

Parintii sai „cer ajutorul lui Allah” pentru el si ii spun: „Vai tie! Crede!” Ei isi dau toata silinta sa-l calauzeasca. Din dorinta lor puternica pentru calauzirea lui, cer ajutorul lui Allah asemenea celui care se ineaca si cere cu staruinta sprijin, incearca sa-si convinga fiul si se intristeaza pentru el, cautand sa-i lamureasca Adevarul. De aceea ii spun: „Cu adevarat, Fagaduinta lui Allah este Adevar”, apoi ii aduc toate dovezile pe care le pot aduce.

Insa fiul lor nu sporeste decat in incapatanare, respingere, trufie fata de Adevar si vorbire rea despre el. El spune: „Acestea nu sunt decat povesti ale celor de demult”, adica lucruri transmise din cartile generatiilor de odinioara; nu sunt de la Allah, iar Allah nu le-a revelat Trimisului Sau, binecuvantarea si pacea lui Allah fie asupra lui.

Oricine stie ca Muhammad, binecuvantarea si pacea lui Allah fie asupra lui, era nestiutor de carte: nu scria, nu citea si nu invatase de la nimeni. Atunci de unde ar fi invatat aceste lucruri? Si cum ar putea fapturile sa aduca ceva asemenea acestui Coran, chiar daca s-ar sprijini unele pe altele?

„Acestia sunt cei” aflati in aceasta stare vrednica de dojana, „asupra carora Cuvantul s-a implinit”, adica asupra lor s-a implinit Cuvantul Pedepsei, „impreuna cu comunitatile de djinni si oameni care au trecut inaintea lor”: aceste comunitati staruisera in necredinta si tagaduire; astfel, acestia vor intra in multimea lor si se vor ineca in suvoiul lor. „Ei au fost pierduti”: pierderea inseamna irosirea capitalului omului, iar cand capitalul s-a pierdut, cu atat mai mult s-au pierdut castigurile. Lor le-a scapat credinta, nu au dobandit nimic din desfatare si nici nu au scapat de pedeapsa Iadului.

„Fiecare” dintre oamenii binelui si oamenii raului „va avea trepte potrivit faptelor sale”, adica fiecare potrivit treptei sale in bine sau in rau; locurile lor din Salasul de Apoi vor fi pe masura faptelor lor.

Allah ii va rasplati pe deplin pentru faptele lor, fara sa li se adauge la pacate si fara ca rasplata faptelor lor bune sa fie micsorata.