Az-Zukhruf · 43:9–14

Versetele 9 la 14

Allah Preainaltul vesteste despre asociatori ca, daca ii intrebi cine a creat cerurile si pamantul, vor recunoaste negresit ca Allah singur le-a creat, fara asociat: Cel Atotputernic, inaintea Puterii Caruia toate fapturile se supun, si Atotstiutorul, care cunoaste infatisarea si launtrul tuturor lucrurilor, inceputul si sfarsitul lor. Daca ei recunosc aceasta, cum Ii pot atribui un fiu, o sotie sau un asociat? Cum Ii pot alatura ceva care nu creeaza, nu daruieste mijloace de trai si nu are putere sa omoare ori sa dea viata?

Apoi Allah aminteste dovezile care arata desavarsirea Binecuvantarii si Puterii Sale. El a creat pentru robii Sai acest pamant, l-a intins si l-a facut statornic pentru ei, ca sa poata savarsi pe el ceea ce doresc. „Si v-a facut pe el drumuri”, adica le-a deschis cai prin lanturile muntoase, ca sa ajunga in tinuturile aflate dincolo de ele, „ca sa va calauziti” in calatoriile voastre si sa nu va rataciti; si, de asemenea, ca reflectarea asupra acestor lucruri sa va calauzeasca spre calea cea dreapta.

„El este Cel care pogoara din cer apa cu masura”, nici prea multa, nici prea putina, ci potrivit nevoii: nu atat de putina incat sa nu aduca folos si nu atat de multa incat sa vatame oamenii si pamantul. El pogoara ceea ce le este de trebuinta si izbaveste tinuturile de stramtorare. De aceea spune: „prin ea Noi dam viata unui tinut mort”, adica il inviem dupa moartea sa. „Tot astfel veti fi scosi si voi”: asa cum El da viata pamantului mort prin apa, va va da viata dupa ce veti fi incheiat timpul hotarat in barzakh, pentru ca sa va rasplateasca dupa faptele voastre.

„El este Cel care a creat toate perechile”, adica toate soiurile pe care le produce pamantul, soiurile oamenilor si ale celorlalte fapturi si lucruri pe care ei nu le cunosc: noaptea si ziua, caldura si frigul, barbatul si femeia si altele. El „v-a facut corabii si vite pe care sa calatoriti”, atat corabii cu panze, cat si vase cu aburi, „ca sa va asezati pe spinarile lor”, adica sa va asezati in corabii si pe spinarile animalelor de calarie.

„Apoi sa pomeniti binecuvantarea Domnului vostru cand v-ati asezat pe ele”, recunoscand Binecuvantarea Celui care vi le-a supus si laudandu-L pentru ea. De aceea spune: „Slava Celui care ni le-a supus! Noi singuri nu le-am fi putut stapani.” Daca El nu ni le-ar fi supus, nu am fi putut sa le tinem sub stapanirea noastra. Insa, prin Bunatatea si Generozitatea Sa, El ni le-a supus si ne-a pus la indemana mijloacele lor.

Scopul este sa se arate ca Domnul care daruieste toate aceste binecuvantari este Singurul care merita adorarea, rugaciunea si prosternarea.¹¹