Az-Zukhruf · 43:26–32

Versetele 26 la 32

Allah vesteste despre religia lui Ibrahim, apropiatul Sau, de care Oamenii Cartii si asociatorii pretind cu totii ca tin si pe care pretind ca o urmeaza. El arata religia pe care Ibrahim a lasat-o mostenire urmasilor sai.

„Si cand Ibrahim le-a spus tatalui sau si poporului sau”, care isi luasera dumnezei in afara lui Allah, ii adorau si cautau apropierea de ei: „Cu adevarat, eu sunt nevinovat de ceea ce adorati”, adica urasc acea adorare, ma indepartez de ea si ma impotrivesc celor care o savarsesc, „afara de Cel care m-a creat”. Pe El Il iau drept Ocrotitor si nadajduiesc ca ma va calauzi spre cunoasterea adevarului si ma va ajuta sa lucrez potrivit lui. Dupa cum El m-a creat si m-a ingrijit punandu-mi la indemana tot ceea ce este bun pentru trupul meu si pentru viata mea lumeasca, tot astfel „El ma va calauzi” spre binele religiei mele si al Vietii de Apoi.

„El a facut din aceasta”, adica din aceasta stare vrednica de lauda, cea mai de seama si temelia tuturor insusirilor - sinceritatea adorarii numai pentru Allah si lepadarea adorarii a tot ceea ce este in afara Lui - „un cuvant care sa ramana printre urmasii sai”, „pentru ca ei sa se intoarca” la el ori de cate ori se abat. Ibrahim era cunoscut prin acest cuvant si l-a lasat drept porunca urmasilor sai; tot astfel, unii dintre descendentii sai, precum Ishaq si Ya'qub, l-au lasat mostenire celor care le-au urmat, dupa cum spune Allah: „Cine se indeparteaza de religia lui Ibrahim, in afara celui care se nesocoteste pe sine?” si versetele care urmeaza.

Acest cuvant a ramas printre urmasii lui, pana cand bunastarea si intrecerea masurii i-au cuprins. Allah spune: „Ba Eu le-am dat acestora si parintilor lor desfatare”, ingaduindu-le sa se bucure de felurite dorinte, pana cand acestea au devenit tinta si scopul lor ultim. Iubirea lor s-a intarit in inimi, a devenit fire pentru ei si s-a statornicit ca o credinta adanc inradacinata, „pana cand le-a venit Adevarul”, in care nu exista indoiala ori neclaritate, „si un Trimis care lamureste”: el a venit cu un mesaj limpede si cu dovezi limpezi, prin caracterul sau, prin minunile sale, prin ceea ce a adus, prin confirmarea mesajelor Trimisilor de dinainte si prin insasi chemarea sa.

„Insa cand Adevarul le-a venit”, Adevar care cerea ca pana si cel care avea cea mai mica urma de religie si de judecata sa-l primeasca si sa-l urmeze, „ei au spus: Aceasta este vrajitorie si noi nu credem in ea.” Aceasta s-a datorat marii lor incapatanari si impotriviri. Ei nu s-au oprit la indepartare ori simpla respingere, ci l-au defaimat in cel mai urat chip, asemanandu-l cu vrajitoria pe care nu o aduce decat cel mai rau dintre oameni si cel mai mincinos nascocitor. I-a facut sa spuna aceasta intrecerea masurii nascuta din desfatarile lumesti pe care Allah le ingaduise lor si parintilor lor.

Ei au spus, facandu-I lui Allah o propunere potrivit mintii lor stricate: „De ce nu a fost pogorat acest Coran asupra unui barbat de vaza din cele doua cetati?”, adica asupra unui om insemnat si respectat in ochii lor, din Mecca ori Ta'if, precum al-Walid ibn al-Mughirah si cei asemenea lui.

Allah le-a respins propunerea: „Oare ei impart Milostivirea Domnului tau?” Sunt ei vistiernicii Milostivirii lui Allah si au ei putere asupra ei, ca sa daruiasca Profetia si Mesajul cui voiesc si sa le opreasca de la cine voiesc? „Noi am impartit intre ei mijloacele lor de trai in viata lumeasca si i-am ridicat pe unii deasupra altora in trepte, pentru ca unii sa-i puna pe ceilalti in slujba lor. Milostivirea Domnului tau este mai buna decat ceea ce strang ei” din bunurile lumii.

Dupa cum mijloacele de trai lumesti sunt in Mana lui Allah si El le imparte robilor Sai, largindu-le pentru cine voieste si restrangandu-le pentru cine voieste, potrivit Intelepciunii Sale, cu atat mai mult binecuvantarile religioase - cea mai inalta fiind Profetia si Mesajul - se afla in Mana lui Allah. Allah stie cel mai bine unde sa aseze Mesajul Sau.

Se arata astfel falsitatea propunerii lor si faptul ca toate treburile, religioase si lumesti, se afla numai in Mana lui Allah. Acest lucru le dovedeste ca au gresit cand au propus cine sa fie Trimisul, fiindca nu au nicio putere asupra acestui lucru. Propunerea lor este o nedreptate si o respingere a adevarului.

Daca ar fi cunoscut adevarata valoare a oamenilor si insusirile prin care un om are un rang inalt inaintea lui Allah si a fapturilor, ar fi stiut ca Muhammad ibn 'Abdullah ibn 'Abdul-Muttalib, binecuvantarea si pacea lui Allah fie asupra lui, este cel mai mare dintre oameni in rang, cel mai nobil, cel mai desavarsit in minte, cel mai bogat in stiinta, cel mai desavarsit in intelepciune, hotarare si vointa, cel mai ales in purtare, cel mai milostiv, cel mai plin de compasiune, cel mai bine calauzit si cel mai evlavios.

El a atins culmea desavarsirii si a adunat cele mai bune insusiri omenesti. El este omul cel mai de seama al lumii, fara exceptie. Prietenii si dusmanii lui au recunoscut aceasta, in afara celor rataciti care se impotrivesc cu trufie. Cum sa-i dea asociatorii intaietate altuia, care nu are nici cat greutatea unui fir de praf din desavarsirea, hotararea si intelepciunea sa? Un om care isi ia drept dumnezeu un idol, un copac ori o piatra, care nu poate vatama si nici folosi, nu poate darui si nici opri, care este o povara pentru adoratorul sau si are nevoie de cineva care sa-l ingrijeasca - poate aceasta sa fie altceva decat fapta unui nechibzuit si a unui nebun?

Cum poate un asemenea om sa fie socotit mare ori de vaza si cum poate fi pus inaintea ultimului Trimis si a conducatorului fiilor lui Adam? Insa cei care nu cred nu pricep.

Versetul arata Intelepciunea lui Allah in ridicarea unora peste altii in lumea aceasta, „pentru ca unii sa-i puna pe ceilalti in slujba lor”, in munci, mestesuguri si indeletniciri. Daca toti oamenii ar fi egali in avere si nimeni nu ar avea nevoie de altul, multe dintre nevoile lor nu ar putea fi implinite. Binecuvantarile religioase sunt mai bune decat cele lumesti, asa cum Allah spune: „Spune: Prin Harul lui Allah si prin Milostivirea Sa - pentru acestea sa se bucure. Ele sunt mai bune decat tot ceea ce strang.”¹³