Explicația Coranului în română

Ash-Shuraa · 42:19–20

Sura 42 · Sfatul · Tafsir as-Saʿdī

Comentariul pasajului 42:19–20. Textul și notele ediției române sunt păstrate integral.

Comentariul pasajului

Versetele 19 la 20

Textul arab și traducerea din volum

ٱللَّهُ لَطِيفٌۢ بِعِبَادِهِۦ يَرْزُقُ مَن يَشَآءُ ۖ وَهُوَ ٱلْقَوِىُّ ٱلْعَزِيزُ ﴿١٩﴾ مَن كَانَ يُرِيدُ حَرْثَ ٱلْـَٔاخِرَةِ نَزِدْ لَهُۥ فِى حَرْثِهِۦ ۖ وَمَن كَانَ يُرِيدُ حَرْثَ ٱلدُّنْيَا نُؤْتِهِۦ مِنْهَا وَمَا لَهُۥ فِى ٱلْـَٔاخِرَةِ مِن نَّصِيبٍ ﴿٢٠﴾

19. Allah este Bland cu robii Sai. El daruieste mijloace de trai cui voieste si El este Cel Puternic, Atotputernic. 20. Celui care doreste recolta Vietii de Apoi ii vom spori recolta, iar celui care doreste recolta lumii ii vom da din ea, insa el nu va avea nicio parte in Viata de Apoi.

Text arab: Tanzil Project (filă nouă). Surse și drepturi

Allah vesteste despre Blandetea Sa fata de robii Sai, pentru ca ei sa-L cunoasca, sa-L iubeasca si sa caute Blandetea si Darnicia Sa. Al-Latif inseamna si Cel care cunoaste lucrurile ascunse, tainele si ceea ce se afla in inimi si ii conduce pe robii Sai - mai ales pe credinciosi - spre binele lor prin cai pe care ei nu le cunosc si nu le asteapta.

Din Blandetea Sa fata de robul credincios face parte faptul ca il calauzeste spre bine prin cai la care acesta nu s-ar gandi. El ii pregateste mijloacele care duc la bine: sadeste in firea lui iubirea adevarului si supunerea fata de el; le porunceste ingerilor Sai nobili sa-i intareasca pe credinciosi si sa-i indemne la bine; le face adevarul atragator in inimi, pentru a-i indemna sa-l urmeze.

Din Blandetea Sa face parte faptul ca le-a poruncit credinciosilor actele de adorare savarsite in comun, prin care hotararea lor se intareste, ravna lor este trezita, ei se intrec in bine si se urmeaza unii pe altii.

Tot din Blandetea Sa face parte faptul ca ii pune la indemana robului toate mijloacele care pot sta intre el si pacat. Daca Allah stie ca lumea, averea, conducerea sau alte lucruri pentru care oamenii lumii se intrec l-ar rupe pe rob de ascultare, l-ar face nepasator sau l-ar duce la pacat, El le indeparteaza de la acesta si ii masoara mijloacele de trai. De aceea a spus: „El daruieste mijloace de trai cui voieste”, potrivit Intelepciunii si Blandetii Sale. „Si El este Cel Puternic, Atotputernic”: Lui Ii apartine toata puterea; nicio faptura nu are putere ori tarie decat prin El si toate lucrurile I se supun.

„Celui care doreste recolta Vietii de Apoi”, adica rasplata si castigul ei, crede in ea si se straduieste asa cum trebuie pentru ea, „ii vom spori recolta”, inmultindu-i fapta si rasplata de multe ori. Allah spune: „Cel care doreste Viata de Apoi, se straduieste pentru ea asa cum se cuvine si este credincios - stradania unor asemenea oameni va fi apreciata.” Cu toate acestea, partea sa hotarata din lumea aceasta va ajunge negresit la el.

„Iar celui care doreste recolta lumii”, astfel incat lumea este tinta sa finala, nu da intaietate Vietii de Apoi, nu nadajduieste rasplata ei si nu se teme de pedeapsa ei, „ii vom da din ea” partea care i-a fost hotarata, „insa el nu va avea nicio parte in Viata de Apoi”: va fi lipsit de Paradis si de desfatarile lui si va merita Focul si vapaia lui. Acest sens este asemenea cuvintelor lui Allah: „Celor care doresc viata lumeasca si podoaba ei le vom rasplati pe deplin faptele lor in ea si nu vor fi nedreptatiti in ea. Acestia sunt cei care in Viata de Apoi nu vor avea decat Focul. Ceea ce au lucrat in aceasta lume va fi zadarnic si ceea ce au facut va fi fara folos.”