Ash-Shuraa · 42:14–15

Versetele 14 la 15

Dupa ce Allah le-a poruncit musulmanilor sa se uneasca in religia lor si le-a interzis dezbinarea, El le-a facut cunoscut ca simpla pogorare a Cartii nu este o garantie ca oamenii vor ramane uniti. Oamenii Cartii nu s-au despartit inainte ca Allah sa le pogoare Cartea, care le cerea sa se uneasca, ci au facut contrariul celor poruncite in ea. Toate acestea s-au petrecut din pricina nedreptatii si dusmaniei dintre ei: s-au urat si s-au invidiat, iar intre ei au aparut vrajmasia si ura, ceea ce a dus la deosebire si dezbinare. Musulmanii sunt avertizati sa nu devina asemenea lor.

„Daca nu ar fi fost un cuvant hotarat mai inainte de Domnul tau”, prin care pedeapsa nimicitoare este amanata, „pana la un soroc stabilit, s-ar fi judecat intre ei”. Insa Intelepciunea si Blandetea Sa au cerut amanarea pedepsei lor. „Cu adevarat, cei care au mostenit Cartea dupa ei”, cei care le-au urmat si care se revendica de la stiinta, „se afla intr-o indoiala tulburatoare cu privire la ea”, adica intr-o indoiala adanca, ce duce la deosebire. Inaintasii lor s-au deosebit din nedreptate si dusmanie, iar urmasii lor s-au deosebit din indoiala; toti participa la dezbinarea osandita.³

„De aceea, cheama” la religia adevarata si la calea dreapta pe care Allah a pogorat-o in Cartile Sale si cu care i-a trimis pe Trimisii Sai. Cheama comunitatea ta la ea, indeamn-o sa o urmeze si lupta-te cu cei care nu o primesc.

„Si ramai statornic asa cum ti s-a poruncit”, adica fii tu insuti statornic, in deplina potrivire cu Porunca lui Allah, fara nepasare si fara exagerare: implineste Poruncile Sale, fereste-te de interdictiile Sale si continua pe aceasta cale. Astfel, Allah i-a poruncit sa se desavarseasca pe sine prin statornicie si sa-i desavarseasca pe ceilalti prin chemarea la ea.

Este cunoscut ca porunca adresata Trimisului, binecuvantarea si pacea lui Allah fie asupra lui, este si o porunca adresata comunitatii sale, daca nu exista o dovada ca ea ii este destinata numai lui.

„Nu le urma dorintele”, adica dorintele celor care s-au abatut de la religie, dintre necredinciosi si ipocriti: fie urmandu-i in unele aspecte ale religiei lor, fie parasind chemarea la Allah, fie parasind statornicia. Daca le-ai urma dorintele dupa stiinta care ti-a venit, ai fi atunci dintre cei nedrepti. Allah nu a spus: „Nu le urma religia”, fiindca religia pe care Allah le-a legiuit-o la origine este religia tuturor Trimisilor. Insa ei nu au urmat-o, ci si-au urmat dorintele si si-au luat religia drept joaca si desfatare.

„Si spune”, atunci cand discuta cu tine: „Eu cred in orice Carte pe care a pogorat-o Allah.” Discutia ta cu ei sa fie intemeiata pe acest mare principiu, care arata cinstea Islamului, maretia si superioritatea lui asupra tuturor celorlalte religii. Religia pe care Oamenii Cartii pretind ca o urmeaza este o parte a Islamului. Daca ei vor sa intemeieze discutia pe credinta in unele Carti ori in unii Trimisi, fara ceilalti, aceasta nu li se poate primi. Cartea la care cheama si Trimisul pe care pretind ca il urmeaza cer credinta in acest Coran si in cel care l-a adus. Cartea noastra si Trimisul nostru ne poruncesc sa credem in Musa si 'Isa, in Tora si in Evanghelia despre care ne-au vestit si pe care le-au confirmat ca fiind adevarate, vestindu-ne totodata ca ele confirma Coranul si ii recunosc adevarul. Cat despre ceea ce Tora si Evanghelia existente ori descrierea lor despre Musa si 'Isa cuprind si nu se potriveste cu ceea ce se afla in Cartea noastra, Allah nu ne-a poruncit sa credem in aceasta.

„Si mi s-a poruncit sa fiu drept intre voi”, adica in judecarea lucrurilor in care va deosebiti. Vrajmasia si ura voastra, o, Oameni ai Cartii, sa nu ma faca sa nu fiu drept cu voi. Din dreptatea fata de cei care au pareri diferite, fie dintre Oamenii Cartii, fie dintre altii, face parte sa fie primit adevarul pe care il au si sa fie respins falsul pe care il au.

„Allah este Domnul nostru si Domnul vostru”, adica El este Domnul tuturor, iar voi nu sunteti mai indreptatiti la El decat noi. „Noi avem faptele noastre si voi aveti faptele voastre”, bune sau rele. „Nu mai este nicio disputa intre noi si voi”, adica dupa ce realitatile au fost lamurite, adevarul s-a deosebit de fals si calauzirea de ratacire, nu a mai ramas loc de disputa. Scopul discutiei este lamurirea adevarului si a falsului, pentru ca cel intelept sa fie calauzit si dovada sa fie statornicita impotriva celui ratacit. Aceasta nu inseamna ca nu trebuie sa purtam discutii argumentate cu Oamenii Cartii. Cum ar putea fi astfel, cand Allah spune: „Nu discutati cu Oamenii Cartii decat in chipul cel mai frumos”? Sensul este cel pe care l-am aratat.

„Allah ne va aduna si la El este intoarcerea”, in Ziua Invierii. Atunci El il va rasplati pe fiecare dupa fapta sa si se va deosebi cel sincer de cel mincinos.