Fussilat · 41:49–51

Versetele 49 la 51

Allah vesteste despre firea omului, despre lipsa lui de rabdare si despre faptul ca el nu ramane statornic nici in bine si nici in rau, in afara celui pe care Allah il ridica din aceasta stare la desavarsire. „Omul nu oboseste sa ceara binele”, adica nu oboseste sa-I ceara lui Allah bogatie, avere, copii si alte dorinte ale lumii si continua sa lucreze pentru ele. Nu se multumeste cu putin ori cu mult; chiar daca dobandeste ceva din lume, ramane mereu dornic de mai mult.

„Insa daca il atinge raul”, precum boala, saracia si felurite nenorociri, „devine deznadajduit si isi pierde speranta”: deznadajduieste de Milostivirea lui Allah si socoteste ca nenorocirea il va nimici. Masurile pe care le-a luat nu i-au adus ceea ce astepta, asa ca se tulbura si isi pierde nadejdea. Aceasta este starea oamenilor, in afara celor care cred si savarsesc fapte bune. Daca le vine binele si binecuvantarile, ei Ii multumesc lui Allah si se tem ca binecuvantarile sa nu fie o amanare care ii lasa sa staruie in pacat. Daca nenorocirea le atinge sufletele, averile ori copiii, ei rabda si nadajduiesc in Harul Domnului lor, fara sa deznadajduiasca.²

„Daca il facem sa guste o indurare de la Noi” pe omul care se deznadajduia cand il atingea raul, „dupa o nenorocire care l-a atins”, de pilda vindecandu-l de boala ori imbogatindu-l dupa saracie, el nu-I multumeste lui Allah si devine nedrept si necuviincios, spunand: „Aceasta mi se cuvine”, adica mi-a venit pentru ca sunt vrednic de ea si am dreptul la ea. El adauga: „Nu cred ca va veni Ceasul.” Aceasta este o negare a invierii si o lipsa de recunostinta pentru binecuvantarea si Indurarea pe care Allah i le-a facut sa le guste.

El spune: „Nu cred ca va veni Ceasul; dar chiar daca voi fi intors la Domnul meu, voi avea la El ceea ce este mai bun.” El presupune ca, dupa cum a primit binecuvantari in lume, va primi si binecuvantari in Viata de Apoi. Aceasta este una dintre cele mai mari indrazneli si inseamna a vorbi despre Allah fara stiinta. De aceea Allah il ameninta: „Le vom vesti negresit celor care nu au crezut tot ceea ce au facut si ii vom face negresit sa guste o pedeapsa aspra”, adica o pedeapsa foarte grea.

„Cand il binecuvantam pe om” cu sanatate, avere si altele, „el se indeparteaza” de Domnul sau si de multumire, „si se intoarce intr-o parte”, plin de admiratie de sine si trufie. „Iar cand il atinge raul”, precum boala ori saracia, „face rugaciuni indelungate”, fiindca nu are rabdare. El nu rabda in greutati si nu multumeste in bunastare, in afara celui pe care Allah il calauzeste si il ajuta.